Sute de elevi din Valea Jiului descoperă ”Școala Altfel” la Apa Serv Valea Jiului

Sute de elevi din Valea Jiului descoperă ”Școala Altfel” la Apa Serv Valea Jiului

Și în acest an școlar, Apa Serv Valea Jiului a încheiat o serie de parteneriate cu unitățile de învățământ din Valea Jiului, astfel încât elevii să poată descoperi, prin vizite la principalele puncte de interes din activitatea companiei de apă potabilă și canalizare, ”drumul apei” de la captare la robinetul din casă și de aici, mai departe, spre stațiile de epurare și înapoi în emisar.

În acest scop, săptămâna de educație alternativă ”Școala altfel” constituie unul dintre momentele prielnice acestor tipuri de interacțiuni cu elevii. Sute de elevi de la unități de învățământ primar, gimnazial și liceal vor vizita, în cea de-a doua jumătate a lunii aprilie stațiile de tratare a apei de la Jieț, Taia și Valea de Pești, dar și stația de epurare a apelor uzate de la Dănuțoni (Aninoasa) și laboratorul central de analize al companiei de apă din Valea Jiului, unde vor avea ocazia să vadă ”pe viu” care sunt procedurile aplicate de specialiștii din cadrul Apa Serv Valea Jiului pentru captarea și tratarea apei potabile, dar și modul în care sunt efectuate testele de calitate a apei potabile care ajunge la robinetele consumatorilor din întreaga Vale a Jiului.

Directorul Apa Serv Valea Jiului spune că operatorul de apă din Valea Jiului este deschis pentru colaborări similare, fie în cadrul programelor alternative de educație ”Școala altfel”, fie cu orice fel de altă ocazie, și lansează tuturor unităților de învățământ din Valea Jiului interesate, invitația de a le acorda copiilor șansa de a descoperi cu adevărat ”Școala altfel” la stațiile de tratare a apei de la Jieț, Taia sau Valea de Pești, la stația de epurare de la Dănuțoni (Aninoasa), la laboratoarele de analiză ale Apa Serv și la alte obiective din cadrul companiei. ”Am observat că pentru copii în general, vizita la stațiile noastre de tratare și epurare a apei reprezintă nu doar un interesant curs de cultură generală, ci și o inedită lecție de viață. Am observat de asemenea că elevii sunt dornici să afle foarte multe despre felul în care apa din izvoarele de munte ajunge la robinetul din casele lor, așa cum sunt la fel de preocupați de felul în care este realizată procedura de epurare a apelor uzate. Vrem să-i asigurăm pe dascălii de la unitățile din Valea Jiului că în ceea ce ne privește avem toată deschiderea pentru a-i primi pe toți cei care doresc să ne viziteze și-i invităm în acest sens să ne contacteze pentru a programa o vizită de acest fel la obiectivele din cadrul Apa Serv”, a declarat Cristian Ionică, directorul general al ASVJ.

Deja, Laboratorul central de analize al Apa Serv Valea Jiului a primit primele vizite de documentare din ”Săptămâna altfel”, în cursul acestei săptămâni aici fiind prezenți, în zilele de 16 și 17 aprilie, peste 100 de copii de la Grădinița ”Lumea copiilor” din municipiul Lupeni. Aceștia au avut ocazia de a participa la o ”lecție de chimie” deosebit de atractivă susținută de chimistul Gabriela Ursuț, în care au învățat lucruri noi despre apă dar și cât de importantă este îngrijirea cursurilor de apă pentru oameni și pentru mediul înconjurător.

Vizitele vor continua în săptămânile următoare, în cadrul programului ”Școala Altfel” elevii fiind așteptați să descopere informații despre cum se transformă apa din râuri și baraje de acumulare în apă potabilă, dar și cum redevin curate apele murdare din sistemul de canalizare. Astfel, la Stația de epurare de la Dănuțoni și Laboratorul de analize vor ajunge luni, 22 aprilie 2024, aproape 200 de elevi de la unități de învățământ din Lupeni și Petroșani; marți, 23 aprilie vor veni aici alți circa 200 de elevi din Lupeni, Vulcan, Petroșani și Petrila, iar miercuri, 24 aprilie 2024, alte 5 clase de elevi din Lupeni vor vizita acest obiectiv al ASVJ.

Similar, la stația de tratare a apei de la Taia, vor descoperi ”drumul apei” din izvoarele de munte la robinet, timp de trei zile, circa 300 de elevi de la școli și licee din Petrila și Petroșani, la stația de tratare de la Jieț vor ajunge alți circa 50 de elevi de la școli din Petroșani, iar uzina de apă de la Valea de Pești va primi vizita unor elevi de la Petrila.

În total, după cum precizează reprezentanții Apa Serv Valea Jiului, vor fi 1133 de elevi care vor descoperi ”școala altfel” prin lecții deschise în laboratoarele de producere a apei potabile din cadrul companiei de apă de la Petroșani.