Festivalul „Capitala Muzicală” găzduit la Sibiu în zilele premergătoare începerii noului an școlar, a prilejuit pentru elevii clasei de canto Simona Ionașc de lșa Clubul copiilor și elevilor Valea Jiului, ocazia de a prezenta, încă o dată, în cadrul unui eveniment artistic competițional de înaltă performanță, talentul și pregătirea în domeniul muzical.
Festivalul International ,,Capitala muzicala” ajuns la ediția a XII-a SIBIU este cel mai complet festival de muzica pentru copii și tineri din Romania și nu numai. Între 6 și 8 septebrie 2024, peste 200 de copii din întreaga țară s-au întrecut aici în cele 5 secțiuni de concurs, respectiv: folclor, muzica ușoară si pop, folk, muzica instrumentală clasică. După preselecții, care s-au dovedit a fi extrem de riguroase, așa cum recunoaște prof. Simona Ionașc, un număr de 4 elevi ai săi de la Clubul copiilor Valea Jiului și-au câștigat dreptul de a urca pe scena acestui festival.
Prestația acestora în cadrul Festivalului „Capitala Muzicală” de la Sibiu a fost una încununată de succes, fapt demonstrat de premiile cu care acești copii frumoși și talentați au revenit acasă. Astfel, Maria Râpă a cucerit Trofeul festivalului la secțiunea „Folclor” și Premiul special pentru cel mai frumos costum popular; Anastasia Jitaru a câștigat Premiul I la secțiunea „Folclor” și Premiul al II-lea la secțiunea ”Folk”; Răzvan Ionașc a câștigat, la rândul său, Premiul I la secțiunea „Muzică Instrumentală – Fluier” și Mențiune la secțiunea „Folclor” iar Ianis Bolosin a fost distins cu o Mențiune Specială la secțiunea „Folclor”.
”Practic, ne-am întors de la acest festival-concurs cu toți cei 4 elevi ai noștri pe lista laureaților, ceea ce este pentru noi un prilej de mare bucurie, dar și de mândrie. Asta cu atât mai mult cu cât copiii au fost atent notați de un juriu de mare calibru, condus, în calitate de președinte al juriului, de reputata soprană Felicia Filip. A fost, pentru noi toți, o experiență de neuitat”, a declarat prof. Simona Ionașc, coordonator al Cercului de canto de la Clubul copiilor și elevilor din municipiul Lupeni.
Festivalul Internaţional „Capitala Muzicală” a apărut la Sibiu în 10 mai 2012 din dorinţa de a descoperi şi promova copiii şi tinerii talentaţi. Dar şi de a stimula cele mai valoroase prezenţe, asigurând un cadru propice pentru evoluţia într-un concurs desfășurat în condiții de spectacol televizat a tuturor tinerilor interpreţi. Festivalul face parte din Programul Educaţional Internaţional “Viaţa la pozitiv”, aflat în organizarea Asociaţiei “Positive Life” a Liceului Tehnologic “Independenţa” și a Liceului de Artă din Sibiu.
An de an, Sibiul demonstrează că poate găzdui evenimente culturale diverse, fiind unul dintre cele mai importante centre de cultură din această parte a Europei, fapt care atestă în continuare titulatura primită de Sibiu în anul 2007, aceea de „Capitală culturală europeană ”.