Absolut remarcabilă inițiativa Asociației Naționale „Cultul Eroilor-Regina Maria” (ANCERM) – Filiala județului Hunedoara de a-l „încorpora” în rândul acestei organizații pe ultimul veteran de război din județul Hunedoara, mr. (r) Tudor Gheorghe din municipiul Lupeni. Gestul este cu atât mai apreciabil cu cât a venit chiar în ziua în care națiunea română onorează veteranii de război, 29 aprilie – Ziua Veteranilor.
În această zi specială, o delegație a ANCERM Hunedoara, condusă chir de președintele Ioan Dorel Șchiopu l-a vizitat din nou pe veteranul Tudor Gheorghe la locuința acestuia din emblematicul cartier Ștefan al municipiului Lupeni, după ce, cu doar câteva zile în urmă, tot la o inițiativă a patrioților locali acesta fusese sărbătorit la împlinirea vârstei de 101 ani. Asociația Națională Cultul Eroilor „Regina Maria” din județul Hunedoara, prin președintele Ioan Dorel Șchiopu, i-a înmânat, cu acet prilej, mr. (r) o diploma de recunoștință „pentru contribuția excepțională la apărarea ONOAREI, DRAPELULUI ȘI PĂMÂMTULUI PATRIEI, pentru EROISMUL cu care a luptat pentru ca România să fie LIBERĂ și INDEPENDENTĂ”.
Ioan Dorel Șchiopu, președintele ANCERM Hunedoara apreciază că mr.(r) este ultimul reprezentant al unei generații absolut speciale, pentru care patriotismul și dragostea de țară au luat forma eroismului pe frontul de luptă al celui de-al II-lea Război Mondial. „Trebuie să vă închipuiți niște oameni simpli, care au plecat, cu voia sau fără voia lor, vremurile i-au silit și i-au dus la mii de kilometri de casă. Sunt oameni care au mers mii de kilometri pe jos, au ajuns prin munții din Caucaz, Tatra. Și, ce m-a fascinat la această generație: nu am întâlnit niciunul care să nu vorbească frumos de țara lui. Vorbim de oameni care au făcut mii de kilometri pe jos. Am citit în memorii că dintr-un regiment de 3.000 de oameni mureau 500-600 doar din cauza bocancilor. Au suferit privațiuni și au trecut prin întâmplări pe care este foarte greu să le povestești. Dacă le spui în fața copiilor, îți trebuie talent – și pedagogic, și oratoric – să-i faci pe copii și să se lege emoțional de subiectul acesta, să înțeleagă cum a fost posibil ca cineva să mănânce ciorbă de sfeclă 4 ani, cum să nu se descalțe cineva 5 luni, cum să nu iasă cineva dintr-un traseu plin cu apă 2 săptămâni. Cu toate astea niciodată nu și-au vorbit de rău țara. Este o lecție pe care noi nu știu dacă am profitat atât de mult de ea, cât i-am avut în viață”, spune Ioan Dorel Șchiopu.
Drept mărturie a acestei realități, și de data aceasta, primind vizita membrilor ANCERM însoțiți de reprezentanți ai presei, de Ziua Veteranilor de Război, veteranul mr. (r) Tudor Gheorghe le-a vorbit acestora despre sentimentele pe care le-a avut atunci când a fost chemat să-și apere țara și națiunea. „Am participat în 1944 la război, am făcut parte din trupele Armatei Române care a luptat pentru înfrângerea Germaniei hitleriste și am luptat pe acest front, până dincolo de Munții Tatra, în Cehoslovacia și în Polonia. Nu am făcut altceva decât să-mi fac datoria față de țară. 3 colegi de ai mei au murit, da eu am scăpat, și încă-s în viață cu bunăvoința lui Dumnezeu”, a spus veteranul Tudor Gheorghe.
Fiica acestuia, Magdalena, care se îngrijește de tatăl său ajuns acum la frumoasa vârstă de 101 ani, se declară, la rândul săul, mândră de mr. (r) Tudor Gheorghe. „Sunt foarte împlinită și mândră că este în viață. Întotdeauna a fost un om extraordinar și aș vrea să-l am aproape cât de mult timp. Chiar dacă am renunțat la toate pentru a-i fi alături, pentru că acum are cea mai mare nevoie de mine, pentru mine nu reprezintă un sacrificiu, ci e o împlinire sufletească. Să știți că înainte îmi povestea multe lucruri de război. Acum e mai tăcut, dar când are chef și stare vorbește despre cât de greu a fost războiul, de foametea de după, de bolile care au apărut, tifosul de care mulți au murit atunci, și care nu avea leac. N-a fost ușoară nici viața după război. Chiar am zis că noi ne plângem de multe pe care nici n-ar trebui să le băgăm în seamă, în comparație cu ce au trăit acest oameni, eroi”, mărturiește Magdalena Tudor.
La 101 de ani și 14 zile, împliniți la sărbătoarea Zilei Veteranilor de Război din anul de grtație 2025, mr.(r) Tudor Gheorghe rămâne un reper de moralitate, de conștiință și de patriotism greu de egalat, un exemplu și un model pentru gererațiile de astăzi, care par să confunde tot mai mult esența termenului de patriot și de iubitor de țară și popor.
Veteranul hunedorean face parte din cei puțin peste 400 de veterani ai celui de-al II-lea Război Mondial cărora bunul Dimnezeu le-a îngăduit să mai fie în viață, iar în fața acestuia și a acestora noi, ceilalți, care putem doar să le admirăm și să le cinstim curajul și sacrificiul, avem datoria de a lua poziția de drepți și de a spune adânc și apăsat, cu profund respect: „Să trăiți!”
Ziua Veteranilor de Război este o zi în care putem face, cu toții acest lucru. De altfel, la nivel județeam, această zi le-a prilejuit autorităților și unora dintre oamenii politici pentru care respctul față de veteranii de război rămâne o datorie de onoare, să-i omagieze în cadrul unei ceremonii militare care a avut loc la Deva, în organizarea Instituției Prefectului. Prezent la acest eveniment, prefectul județului Hunedoara, col.(r) Constantin Fulga a declarat că județul Hunedoara a dat țării mulți fii curajoși care, în vremuri de cumpănă, au lăsat casele, familiile și liniștea vieții de zi cu zi pentru a răspunde chemării datoriei. „Ne plecăm frunțile cu respect și recunoștință în fața celor care au scris, cu sângele și sacrificiul lor, paginile de onoare ale istoriei României: veteranii de război. Prin curajul lor, prin suferința și devotamentul lor, au apărat valorile fundamentale ale națiunii: libertatea, unitatea și demnitatea. Veteranii de război sunt exemple vii de patriotism, onoare și credință în idealurile naționale. Prin exemplul dumneavoastră, generațiile tinere învață că dragostea de țară nu este un cuvânt gol, ci un angajament asumat cu prețul suprem. În numele Instituției Prefectului – Județul Hunedoara și al comunității pe care o reprezint, vă transmit profunda noastră recunoștință și ne exprimăm angajamentul ferm de a păstra și a transmite, mai departe, memoria faptelor acestora. Le mulțumim pentru tot ce au făcut pentru România și pentru care le datorăm respectul nostru cu promisiunea că nu vom lăsa ca jertfa să le fie uitată”, a spus Constantin Fulga, prefectul județului Hunedoara.
Și președintele Consiliului județean Hunedoara, Laurențiu Nistor a transmis un mesaj cu ocazia Zilei Veteranilor de Război, în care arată că veteranii noștri de război reprezintă întruchiparea curajului, a sacrificiului și a iubirii de patrie. „De Ziua Veteranilor de Război ne oprim din ritmul cotidian pentru a aduce un omagiu celor fără de care România nu ar fi fost ceea ce este astăzi: o țară liberă, demnă și independentă. Să păstrăm vie memoria sacrificiilor veteranilor de război, să ducem mai departe valorile pentru care au luptat: demnitatea, libertatea și dragostea față de țară. Cinste și onoare veteranilor de război!”, a spus Laurențiu Nistor, președintele CJH.
În România, Ziua Veteranilor de Război a fost instituită prin Înaltul Decret Regal semnat de Regele Carol I, la 29 aprilie 1902, cu prilejul aniversării a 25 de ani de la data când Adunarea Deputaţilor a declarat starea de război cu Imperiul Otoman și a fost decretată mobilizarea generală. Mai târziu, prin Hotărârea de Guvern 1.222 din data de 10 octombrie 2007 data de 29 aprilie a fost aleasă ca „Ziua Veteranilor de Război”, tocmai pentru a evoca ziua de 29 aprilie 1902.
Cinste și recunoștință, veteranilor de război ai națiunii române!