luni, mai 12th, 2025
„Valul Renovării” ajunge și la Spitalul Municipal Lupeni, cu investiții europene de peste 11 milioane de lei

Construită în 1939, clădirea veche a Spitalului Municipal Lupeni găzduiește încă o serie de secții de specialitate ale unității medicale. În timp, odată cu trecerea timpului, evident că pentru buna desfășurare a activităților medicale dei aici, implememntarea unor investiții în reabilitarea și modernizarea clădirii au devenit o necesitate de ordin imperativ. Autoritățile publice locale, împreună cu conducerea Spitalului Municipal Lupeni au căutat și caută în permanență soluții pentru modernizarea unității medicale și creșterea calității serviciilor oferite în cadrul acestuia. În ciuda numeroaselor proiecte de investiții care s-au derulat aici, cu precădereCItește mai departe
Debut cu succes al proiectului „Întâlnirile Altfel” de la Exploatarea Culturală Petrila, cu emoționanta poveste a Mariei Crâșmaru, globe-trotterul de Cartea Recordurilor

Mariea Crâșmaru este, cu adevărat un personaj de reportaj. Așa se face că decizia jurnalistului Ilie Pintea de a-i lansa invitația de a fi cap de afiș al primei ediții a noului său proiect, derulat sub genericul „Întâlnirile Altfel”, la Exploatarea Culturală Petrila, s-a dovedit a fi mai mult decât inspirată. Proiectul cultural dezvoltat de Ilie Pintea în parteneriat cu Centrul de Cultură și Artă al județului Hunedoara, cu sprijinul Consiliului județean Hunedoara a adus vineri, 9 mai 2025 (de Ziua Europei) zeci de oameni care au dorit să oCItește mai departe
Mariana Anghel laureată a titlului „Emeritus Artist” al World Folklore Union

Îndrăgit rapsod al cântecului popular românesc, hunedoreanca Mariana Anghel este cunoscută și recunoscută pentru activitatea sa de excepție în promovarea folclorului, nu doar lșa nivel național, ci și internațional. În aceste zile, o nouă recunoaștere internațională a remarcabilei sale activități în slijba muzicii populare românești, a venit din Franța, unde Uniunea Internațională de Folclor (World Folklore Union I.G.F.) a luat decizia de a-i acorda titlul de EMERITUS ARTIS (artist emerit). „Această distincție onorează nu doar parcursul meu artistic, ci și frumusețea, demnitatea și bogăția folclorului românesc pe care îl slujescCItește mai departe
Festivalul Filmului European aduce magia cinematografiei europene la Deva

Municipiul Deva găzduiește, în perioada 23-25 mai 2025, Festivalul Filmului European, un eveniment de referință pentru cultura cinematografică. Evenimentul este organizat de Institutul Cultural Român, cu sprijinul Reprezentanței Comisiei Europene în România, EUNIC România, UCIN – Uniunea Cineaștilor din România, și cu susținerea ambasadelor, centrelor și institutelor culturale europene. Festivalul revine la Deva cu o selecție impresionantă de filme premiate internațional, marcând o ediție record, desfășurată simultan în zece orașe din România. ,,Suntem prezenți, în acest an, în cel mai mare număr de orașe la care ne-am încumetat vreodatăCItește mai departe
„Cupa, în ghearele corbului!”, expoziție și lansare de album dedicat echipei Corvinul, la Castelul de la Hunedoara

O imagine, cât o mie de cuvinte! La exact un an de la momentul în care echipa de suflet a hunedorenilor, Corvinul a scris o filă de poveste şi a adus Cupa României la Castelul Corvinilor de la Hunedoara, Sebastian Popescu invită în primul rînd suporterii Corvinului, dar și toți hunedorenii pasionați de sport și fotografie să facă o călătorie emoționantă printre imagini, pasiune și istorie. Astfel, în data de 15 august 2025, de la ora 17,00 la Sala Bethlen de la Castelul Corvinilor, este programat vernisajul expoziției de fotografii șiCItește mai departe
Turneul Național de Educație Istorică a adus filmul „Maria, Inima României” la Petroșani

În avanpremiera Zilei Regalității (10 mai), Cinematograful „Șerban Ionescu” din Petroșani a oferit gratuit publicului din Valea Jiului o proiecție specială a filmului documentar „Maria, Inima României”. Documentarul, realizat de Casa de producție Chainsaw aduce în atenție viața uneia din personalitățile marcante ale istoriei românilor, REGINA MARIA A ROMÂNIEI – unul dintre artizanii Marii Uniri de la 1918, omagiată anul acesta la 150 de ani de la naștere. Filmul s-a bucurat de o atenție deosebitră, în mod special în rândul tinerilor de la unitățile de învățământ din municipiul Petroșani care,CItește mai departe
„Fantezie și culoare” la Palatul Cultural „Minerul” din Lupeni

În foaierul Palatului Cultural ,,Minerul’’ din Lupeni este găzduită, în această perioadă, expoziţia de desene pentru copii intitulată „Fantezie şi culoare’’. Expoziţia este realizată de elevii din clasele primare de la Şcoala Gimnazială Nr.2 Lupeni. Sunt expuse 60 de desene şi colaje, cu teme variate: flori, insecte, peisaje, elemente pascale şi astrale. Felicitări elevilor şi mulţumiri doamnei director prof.Anca-Elena Cordea şi cadrelor didactice : Zina Albulescu, Raluca Baron, Lidia Miclea, Rodica Mocanu şi Ancuţa Topac, pentru implicare.
„Prietenii pompierilor”, nu doar un concurs, ci o lecție de viață

Astăzi, mai mult ca oricând, pregătirea tinerilor pentru a face față situațiilor de urgență este esențială. În acest context, concursul „Prietenii pompierilor”, organizat de către Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara în parteneriat cu Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Iancu de Hunedoara”, oferă elevilor ocazia de a-și dezvolta capacitatea de înţelegere şi de apreciere a pericolelor generate de situaţiile de urgenţă, precum şi de a-și forma şi dezvolta iniţiativa, curajul, disciplina, spiritul de solidaritate și fair play. Prin exerciții practice, probe contracronometru, dar și cunoștințe teoretice, elevii își demonstrează pregătirea înCItește mai departe
Apa Serv Valea Jiului, școală de calificare pentru elevi, model de succes pentru învățământul profesional

Desfășurată, în aceste zile, la Petroșani, „Bursa meseriilor pentru elevi” a evidențiat o dată în plus eficacitatea relației dintre elevi, școală și mediul economic, în ceea ce privește conturarea cu succes a viitorilor meseriași de pe piața muuncii din Valea Jiului. În acest context, așa cum s-a demonstrat în mod evident, în ultimii ani, Apa Serv Valea Jiului a avut și are un rol important. În atelierul-școală, înființat cu compania de apă de la Petroșani special pentru relația cu practicanții de la școlile de învățământ profesional și dual partenere dejaCItește mai departe
Eleva Florina-Oana Moldovan din Romoșel este premianta lunii mai 2025 pentru excelența în lectură

Florina-Oana Moldovan, elevă din satul Romoșel, comuna Romos, a fost desemnată drept cel mai fidel cititor al lunii în cadrul proiectului inițiat de Asociația „Zamolxe 182” din Hunedoara. Aceasta a fost premiată în cadrul unei emoționante festivități care a avut loc la Secția de Împrumut Carte pentru Copii din cadrul Bibliotecii județene „Ovid Densușianu” Hunedoara-Deva vineri, 9 mai 2025. Premiul – în valoare de 500 de lei – a fost oferit de Costel Avram și Mircea Cranciova, reprezentanți ai Asociației „Zamolxe 182”. Aceștia au felicitat-o pe Florina pentru perseverența, curiozitateaCItește mai departe
Pianistul Fabiani Prcsina, aplaudat, premiat și onorat la remarcabilul său concert de la Petroșani

Ce seară plină de emoție și de bucurie ne-a dăruit, în anul omagial George Enescu, excepționalul nostru concitadin Fabiani Prcsina, revenit într-un concert extraordinar de pian la Petroșani, la invitația președintelui CAR CFR Petroșani, Dionisie Ardelean. Tânărul muzician, descoperit cu mai bine de un deceniu de distinsele profesoare Adina Stan și Aida Roșca și pregătit cu minuțiozitate la Școala de Muzică din cadrul Școlii gimnaziale „IG Duca” din Petroșani, a parcurs drumul performanței în muzică, completând uriașul său talent, cu pasiune, tenacitate, muncă, perseverență și dăruire. După finalizarea studiilor gimnaziale,CItește mai departe
„Bursa meseriilor pentru elevi”, un demers salutar la Petroșani

Județul Hunedoara, dar mai ales localitățile din regiunea Văii Jiului se confruntă astăzi cu un paradox care guvernează piața muncii: în timp ce populația clamează lipsa locurilor de muncă, îndeosebi pentru tinerii absolvenți de liceu și școli profesionale, mediul de afaceri se plânge, la rândul său, de faptul că nu găsește forța de muncă necesară pentru a dezvolta piața economică din regiune. În fața unui astfel de paradox, ale cărui consecințe se reflectă în viața socială a comunităților locale, nevoia de dialog în perspectiva identificării unor soluții care să rezoveCItește mai departe
Primarul municipiului Lupeni acuză dezinteresul total al firmei Telecerna în derularea unui important proiect de dezvoltare a localității

Primăria municipiului Lupeni își declară indignarea față de ceea ce se dovedește a fi, tot mai clar, o atitudine de total dezinteres din partea firmei Telecerna SRL cu sediul în comuna Rapoltu Mare din județul Hunedoara față de obligațiile asumate prin contractul de execuție a lucrărilor într-un important proiect de modernizare a infrastructurii locale din municipiul Lupeni. Această firmă a câștigat, prin licitație publică, în cadrul unei asocieri, contractul de execuție aferent obiectivului de investiții „Modernizare rețea rutieră în Municipiul Lupeni – Lot 1”, proiect finanțat prin Programul Național deCItește mai departe
Elevi din Călărași în vizită de documentare la Universitatea din Petroșani

Faptul că specializările propuse viitorilor studenți în cadrul celor trei facultăți componente ale Universității din Petroșani sunt tot mai atractive, nu doar pentru tineri absolvenți din regiunea Văii Jiului, din județul Hunedoara și din județene limitrofe este tot mai evident. Încă o dovadă în acest sens îl constitituie vizita unui grup de liceeni de la Liceul „Danubius” din Călărași, care au ajuns aici joi, 8 mai 2025, în dorința de a descoperi nu doar oferta educațională a Universității din Petroșani, ci și baza materială și campusul universitar de aici. CelorCItește mai departe
Prof.dr. Yannick Harrel, de la doctorand la Universitatea din Petroșani la catedra Ecole des Mines din Nancy

Rectorul Universității din Petroșani, prof.univ.dr.ing. Sorin Mihai Radu l-a avut astăzi ca oaspete pe prof.dr. Yannick Harrel, reputat specialist în domeniul minier în cadrul Școlii superioare de Mine (Ecole superiore des Mines) din Nancy (Franța). Specializat în domeniul tehnologiei de exploatare a metalelor rare, prof.dr. Yannick Harrel și-a obținut titlul de doctor în cadrul Școlii Doctorale de la Universitatea din Petroșani, unde l-a avut ca și coordonator chiar pe prof.univ.dr.ing. Sorin Mihai Radu. Parcusul profesional al prof.dr. Yannick Harrel s-a dovedit a fi unul de excepție, acesta fiind cooptat laCItește mai departe
Bibliotecari hunedoreni aleși în conducerea Asociației Naționale a Bibliotecarilor și Bibliotecilor Publice din România

Conferința Națională a Bibliotecarilor și Bibliotecilor Publice din România, derulată zilele trecute la Sibiu, a consemnat, pe lângă dezbateri interesante pe marginea unui subiect de maximă actualitate – BiblioNEXT: „Bibliotecile viitorului – laboratoare de testare și inovare”, desfășurarea de noi alegeri pentru structurile de conducere ale Asociației Naționale a Bibliotecarilor și Bibliotecilor Publice din România (ANBPR). Potrivit votului de încredere acordat de membrii ai Adunării Generale a ANBPR, doi remarcabili oameni de carte ai Bibliotecii județene „Ovid Densușianu” Hunedoara-Deva au primit misiunea de a reprezenta la cel mai înaltCItește mai departe
Rezervați-vă un loc la festivalul prietenilor: „Folk for Friends”, ediția 2025

În lumea muzicii folk, prietenia nu e doar o stare de spirit, ci o stare de fapt. În Valea Jiului acest lucru este testat cu succes de aproape trei decenii și prin inspirata inițiativă a inimosului organizator de evenimente social-culturale din Valea Jiului, dr.ing. Aurelian Nicola, fondator al festivalului de muzică și poezie ”Folk fot Friends”. An după an, acest festival al prietenilor întru muzică și poezie a prins rădăcini și a crescut, devenind un punct de reper în comunitatea iubitorilor de folk. Între timp, acestuia i s-au alăturat înCItește mai departe
CJ Hunedoara: Sarmizegetusa Ulpia Traiana nu găzduiește evenimente private!

Consiliul Județean Hunedoara se delimitează public și categoric de evenimentul promovat în spațiul public pentru data de 15 mai 2025, „spectacol grandios în memoria strămoșilor daci”, organizat de persoane și entități private, care nu are nicio legătură cu administrația județeană. Subliniem cu fermitate că Situl arheologic Sarmizegetusa Ulpia Traiana NU este locul de desfășurare al acestui eveniment. Așa cum reiese din informațiile promovate în spațiul public, evenimentul este programat să se desfășoare într-un spațiu privat. În situl administrat exclusiv de Consiliul Județean Hunedoara, prin Muzeul Civilizației Dacice și Romane, seCItește mai departe
Șantier pe DN 68A, între Coșava și Margina: restricții de trafic până la sfârșitul lunii iunie

Începând de luni, 12 mai, traficul rutier pe DN 68A, între localitățile Coșava și Margina (județul Timiș), va fi afectat de lucrări de consolidare a carosabilului, desfășurate atât ziua, cât și noaptea. Șoferii care tranzitează zona trebuie să se aștepte la circulație îngreunată și restricții temporare, cel puțin până la finalul lunii iunie. Lucrările sunt executate de compania Drumuri și Poduri Banat – DPB și continuă intervențiile începute anul trecut în aceeași zonă. Ele vizează tratarea tasărilor locale și consolidarea structurii drumului, aspecte esențiale pentru siguranța rutieră. Activitatea echipelor seCItește mai departe