Șantier pe DN 68A, între Coșava și Margina: restricții de trafic până la sfârșitul lunii iunie

Începând de luni, 12 mai, traficul rutier pe DN 68A, între localitățile Coșava și Margina (județul Timiș), va fi afectat de lucrări de consolidare a carosabilului, desfășurate atât ziua, cât și noaptea. Șoferii care tranzitează zona trebuie să se aștepte la circulație îngreunată și restricții temporare, cel puțin până la finalul lunii iunie.

Lucrările sunt executate de compania Drumuri și Poduri Banat – DPB și continuă intervențiile începute anul trecut în aceeași zonă. Ele vizează tratarea tasărilor locale și consolidarea structurii drumului, aspecte esențiale pentru siguranța rutieră. Activitatea echipelor se va desfășura de luni dimineața până vineri la prânz. La final de săptămână, traficul va fi reluat pe ambele sensuri, însă cu menținerea restricțiilor de viteză în perimetrul șantierului.

 În paralel, CFR Infrastructură Timișoara, prin S.C. Europan Prod S.A., va derula lucrări de reparații la trecerea la nivel cu calea ferată din Margina, iar traficul rutier va fi deviat pe o variantă provizorie, amenajată în apropiere.

Pentru a evita blocajele și timpii mari de așteptare, autoritățile recomandă utilizarea unor rute ocolitoare, în funcție de direcția de deplasare:

Pe direcția Nădlac – București:

  • A1 Nod Balinț – A6 Lugoj – DN 6 Lugoj – DN 6 Caransebeș – DN 68 Hațeg – DN 66 Simeria – A1 Simeria
    sau

  • A1 Nădlac – A1 Arad – A11 Arad – DN 7 Arad – DN 7 Ilia – A1 Ilia

Pe direcția București – Nădlac:

  • A1 Ilia – DN 7 Ilia – DN 7 Arad – A11 Arad – A1 Arad – A1 Nădlac

🚨 Șoferii sunt rugați să respecte semnalizarea temporară din zona lucrărilor și să manifeste prudență sporită în trafic.