Am asistat aseară la o poveste scrisă cu emoție pe scena Teatrului Ariston din Sanremo, acolo unde luminile au îmbrățișat glasurile cristaline ale copiilor și le-au purtat dincolo de granițe. Grupul „Glasuri de argint” al Clubului Copiilor Valea Jiului au adus cu ei aici nu doar cântecul, ci și sufletul unei țări întregi, vibrând în fiecare notă, în fiecare respirație.

Alături de ei, pașii celor veniți din București, care au concurat pe secțiunea de dansuri populare, au desenat pe scenă tradiția, ca o amintire vie a rădăcinilor noastre, într-un dans care a spus, fără cuvinte, povestea neamului românesc.

Seara a continuat în aplauze și zâmbete, într-o atmosferă în care emoția a devenit un limbaj comun, iar speranța s-a așezat tăcut în inimile tuturor. Acum, timpul își ține răsuflarea, iar noi așteptăm, cu sufletul deschis, verdictul.

Astăzi este ziua rezultatelor! Așteptăm cu sufletul la gură momentul anunțării câștigătorilor ediției din acest an a Festivalului Internațional de Creație Muzicală pentru Copii de la San Remo, cu speranța că și ai noștri se vor număra printre laireați. Să fie într-un ceas bun pentru acești copii minunați, călăuziți cu grijă și dăruire de doamna profesor Ileana Berki.
Cert este că România a fost acolo – vie, frumoasă și plină de lumină!