Momente pline de respect și mândrie națională la Vulcan, în cadrul evenimentului dedicat celebrării nașterii Crăișorului Munților: „Avram Iancu – model de erou al neamului românesc”

În municipiul Vulcan, sentimentul de patriotism și de respect față de valorile reprezentative și momentele istorice importante ale națiunii române este unul cu rezonanță în comunitatea locală. Acest fapt a fost încă o dată reliefat în cadrul unei emoționante activități desfășurate luni, 15 iunie 2026, în Parcul Central „Avram Iancu”, acolo unde în fața monumentului pe care se află pus, la loc de cinste, Marele Erou Național al românilor, s-au adunat o seamă de oameni animați de respect și mîndrie națională, veniți să-i aducă un omagiu lui Avram Iancu, la 202 ani de la nașterea acestuia.

Aici și-au dat întâlnire, la invitația Primăriei și Consiliului local al municipiului Vulcan, lideri și reprezentanți ai unor asociații civice care și-au asumat ca scop cultul eroilor și cinstirea unor personalități de prestigiu ale națiunii române din toate timpurile. Inițiativa cinstirii Eroului Național Avram Iancu, an de an, „la pârguitul cireșelor” considerat a fi momentul nașterii acestuia, le aparține membrilor Filialei Valea Jiului a Societății Cultural-Patriotice ”Avram Iancu” (avându-l ca președinte pe profesorul Aurelian Nicola), cărora li s-au alăturat cu inima deschisă membri ai Asociației Naționale „Cultul Eroilor-Regina Maria” de la Filiala județeană Hunedoara (în frunte cu liderul acesteia, istoricul Ioan Dorel Șchiopu) și Subfiliala Petroșani (condusă de col.(r) Ioan Levițchi), ai Asociației Naționale a Cadrelor Militare în Rezervă și Retragere (la Vulcan, în frunte cu col.(r) Virgil Sanda).

Evenimentul de la Vulcan s-a bucurat, totodată, de prezența primarului municipiului Vulcan, Cristian Merișanu, a consilierului județean Alexandru Ile, a mai multor consilieri locali ai municipiului Vulcan, a dascălilor și elevilor pasionați de istorie de la unitățile de învățământ din localitate dar și a unor vulcăneni în inimile cărora bate mai puternic sentimentul național-patriotic. Cu toții s-au rugat, împreună cu părintele Florin Constantin Gherghina pentru ca bunul Dumnezeu să binecuvânteze cinstirea Eroului Național Avram Iancu.

În discursul său, rostit cu acest prilej, primarul municipiului Vulcan, Cristian Merișanu a evidențiat încă o dată faptul că Avram Iancu nu este doar un personaj istoric relevant, ci constituie un model și un reper identitar pe care ar trebui să-l avem, cu toții, în atenție. „Este clar că, în aceste zile vedem poate mai mult ca niciodată cât de multă nevoie avem de niște modele autentice, de niște repere sociale, politice și morale de talia Marelui Erou Național Avram Iancu, pe care îl sărbătorim astăzi, cu mulțumirea faptului că aici, la Vulcan, el este așezat la loc de cinste în mijlocul acestui frumos parc care-i poartă numele și unde se regăsește unul dintre cele trei busturi reprezentative ale lui Avram Iancu din Valea Jiului. Mă bucur că, pe lângă reprezentanții asociațiilor care cinstesc memoria înaintașilor noștri, pe lângă reprezentanți ai Armatei, ai administrației locale și județene, au fost alături de noi atât de mulți tineri, semn că spiritul patriotismului românesc tranzitează, totuși, cu succes generațiile. Le mulțumesc tuturor celor care au venit la acest eveniment, dar și tuturor celor care poartă în suflet și în gând amintirea acestui erou, a acestui model al neamului românesc care a fost, este și rămâne Avram Iancu”, a declarat primarul Cristian Merișanu.

Președintele Societății Cultural-Patriotice „Avram Iancu” din Valea Jiului, prof. Aurelian Nicola a amintit faptul că evenimentul de la Vulcan, asemenea celui derulat cu două zile ân urmă la Petroșani, marchează împlinirea a 202 de ani de la naşterea „Crăişorului Munţilor”, Eroul Naţional, luptătorul şi patriotul român Avram Iancu. „ După cum bine știți, Avram Iancu s-a născut în anul 1824, în Ţara Moţilor, în satul Vidra de Sus, actualmente comuna Avram Iancu din judeţul Alba,. Data nașterii nu a rămas menţionată exact, dar după mărturisirile eroului el s-ar fi născut „la vremea cireşelor”. Ţinând cont că în munţi cireşele se coc mai târziu datorită climei mai aspre, istoricii consideră că el s-a născut în a doua jumătate a lunii iunie. El odihneşte lângă Gorunul lui Horea, ultima sa dorinţă, exprimată în testamentul său, fiind ca din averea rămasă de la el să se ridice o Facultate de Drept pentru români, fiind convins că doar luptătorii pe tărâm juridic vor putea să câştige drepturile naţiunii române. Avram Iancu a deschis calea spre deşteptarea naţională, faptele sale pregătind Marea Unire ce va avea loc în anul 1918, iar placa din marmură albă aflată pe mormântul său, așezată la 1 noiembrie 1931 de istoricii Gheorghe Brătianu şi Constantin Giurescu și sculptată de Gheorghe  Cantacuzino poartă inscripţia „Craiului Munţilor. Naţiunea Română întregită în hotarele ei fireşti şi unită în spiritul libertăţii”. Închei cu câteva cuvinte din Testamentul lui Avram Iancu, în fapt ultima sa voință: ,,Unicul dor al vieții mele este să-mi văd Națiunea mea fericită!”, a spus Aurelian Nicola.

O veritabilă lecție de istorie cu privire la personalitatea lui Avram Iancu, la rolul acestuia în Istoria României și la modul în care avem datoria, cu toții, de a-i cinsti memoria, a prezentat în fața celor prezenți pasionatul istoric Ioan Dorel Șchiopu, liderul Filialei Hunedoara a Asociației Naționale „Cultul Eroilor-Regina Maria”. „E important să înțelegem că rolul pe care și l-a asumat Avram Iancu în Revoluția de la 1848 a fost unul marcat de o profundă dragoste față de români, fără vreun alt interes decât acela evidențiat în Testamentul său, anume acela de a-și vedea națiunea fericită. Avram Iancu nu era un om sărac, putea foarte bine să-și vadă de avocatură și să ocupe funcții importante în stat, dar a preferat să lase totul deoparte și să lupte pentru drepturile românilor din Transilvania. A refuzat chiar și decorația Împăratului Franz Jozef, un gest extrem de riscant dar, în egală măsură, de o maximă demnitate, spunându-i conducătorului Imperiului Austro-Ungar că preferă unei astfel de „jucării” să le fie date românilor din Ardeal drepturile caare li se cuvin. Pentru toate aceste atitudini și fapte ale sale, Avram Iancu este un erou pentru care, în Marele Război ai Reîntregirii, soldații din Oltenia au pornit la luptă și s-au jertfit, inclusiv pe munții care străjuiesc Vulcanul și înconjoară Valea Jiului. De aceea este Avram Iancu un Erou, un reper moral pe care ar trebui să-l urmeze clasa politică de astăzi, un reper național pe care ar trebui să-l ia de exemplu toți românii”, a spus Ioan Dorel Șchiopu.

În cinstea Marelui Erou Național Avram Iancu, cei prezenți au depus la bustul acestuia din parcul de la Vulcan care-i poartă numele garoafe roșii, în semn de prețuire, de admirație, de cinstire a acestui moment aniversar al nașterii sale. Așa cum, în mod cert, vor depune coroane și jerbe de flori la evenimentul comemorativ care va avea loc tot aici, în septembrie, atunci când românii de peste tot comemorează trecerea în eternitate a celui care a fost cel mai român dintre toți românii: Avram Iancu!