Nu mai puțin de 6 minute au răsunat aplauzele și ovațiile publicului la finalul premierei cu care Teatrul Dramatic „I.D. Sîrbu” din Petroșani a deschis duminică, 13 septembrie 2026, stagiunea cu numărul 79 din istoria acestei instituții de cultură și artă din Valea Jiului.
Acestea au răsplătit, pe bună dreptate, prestația întregii echipe de producție care a pus în scenă spectacolul „Flori pentru Algernon”, o piesă după romanul de succes al scriitorului american Daniel Keyes. Pentru acest spectacol, regizorul Constantin Radu Tudosie a adus alături întreaga echipă a teatrului, de la actori, scenografi, mașiniști, electricieni, într-o ambițioasă și, în același timp, curajoasă misiune de a demonstra că o dramă (și încă una profundă!) poate capta interesul și atenția publicului și că spectacolul dramaturgic de calitate poate fi construit, cu această echipă minunată, la nivelul oricărui alt teatru cu ștaif din țara noastră. Iar „experimentul” s-a dovedit a fi unul pe deplin reușit, în integralitatea lui. Astfel, Debutul noii stagiuni 2026-2027 de la Teatrul Dramatic „I.D. Sîrbu” din Petroșani a consemnat nu doar un alt spectacol în premieră, ci a făcut dovada faptului că întreaga echipă de producție de aici nu doar că mustește de talent și de pasiune pentru teatru, dar stăpânește în cele mai atente detalii arta dramatică.
De aceea, romanul lui Daniel Keyes – „Flori pentru Algernon”, montat la Petroșani sub bagheta regizorului Constantin Radu Tudosie, la care am avut bucuria de a fi prezenți aseară, la premieră, a fost mai mult decât un spectacol de teatru. A fost artă dramatică pură! De la interpretarea artistică a actorilor (cu un Cosmin Brehuță de-a dreptul genial!), până la scenografie, costume, coregrafie, lumini și efecte speciale și până la afișul spectacolului, totul într-o viziune regizorală care a adus, practic, în contemporaneitate, textul lui Keyes… Se vede treaba că pentru noua generație a reprezentanților teatrului din Petroșani, teatrul este, înainte de toate, artă!
Au confirmat pe deplin acest adevăr, în primul rând actorul Cosmin Brehuță (ales pentru a-l interpreta pe Charlie Gordon, personajul principal al piesei), care cel mai probabil a făcut, așa cum intuia înaintea întâlnirii cu publicul, cel mai important rol al său de până acum, dovedind certe calități artistice care depășesc simpla ilustrare a talentului său nativ, ci devoalează un actor complet, care stăpânește în cele mai mici detalii arta teatrală. Confirmări similare au venit și din partea celorlalți actori przenți în distribuție: Mihai Rădulea (Algernon), Corina Vișinescu (Alice Kinnian), Irina Bodea-Radu (prof. Nemur), Amelia Toaxen (Dr. Strauss), Bogdan Florea (Frank Reilly), Nicoleta Bolcă (Rose Gordon-mama lui Charlie), Laurențiu Vlad (Matt Gordon – tatăl lui Charlie), Filip Brehuță-Ciobănuc (Charlie Gordon Copil), Patricia Buraga (Ellen), Izabela Badovics (Fanny) și Bogdan Constantin Tălmaciu, Andrei Șchiopu, Simona Codreanu, Cliuța Șușu și Adrian Cojocaru (în rolurile secundare).
Tot așa cum absolut remarcabil s-a dovedit a fi decorul conceput pentru acest spectacol de Vilhelmina Bekesi, dar și costumele realizate de Cliuța Șușu, coregrafia lui Attila Bordaș și video-designul deosebit de inspirat integrat în tabloul scenic, realizat de Andrei Ciochia. De mare artă s-a dovedit a fi inclusiv afișul spectacolului, o pictură colectivă realizată de întreaga echipă de producție sub coordonarea tatto-artistului petroșenean Cosmin Răducanu.
Într-un mod absolut fantastic, toate acestea au fost puse laolaltă de mintea sclipitoare a talentatului regizor Constantin Radu Tudosie, pe scenariul dramatic al Anei Cucu Popescu, care au transformat romanul cu care Daniel Keyes era recompensat, în 1966, cu Premiul Nebula (cel mai important premiu pentru SF și fantasy din Statele Unite) într-un spectacol desprins pracă din realitatea cotidiană a zilelor noastre.
„Flori pentru Algernon”, în super-producția anului 2026 a Teatrului Tramatic „I.D. Sîrbu” Petroșani se dovedește a fi un spectacol care nu caută răspunsuri, dar care naște întrebări cu fiecare scenă, cu fiecare moment, cu fiecare dialog, cu fiecare monolog. Povestea emoționantă a vieții lui Charlie Gordon, între retardul intelectual și genialitate, între speranță și resemnare, între normalitate și anormalitate este mai mult decât decât „un spectacol despre inteligență, identitate și incluziune sau despre felul în care privind un om atunci când el nu se încadrează în ceea ce a, stabilit noi, ceilalți, că este normal”, așa cum îl definește regizorul Constantin Radu Tudosie. „Flori pentru Algernon” este acel spectacol care ne pune în fața unei întrebări esențiale pentru fiecare ființă umană: ce înseamnă să fii normal? Întrebare din care se desprind, inevitabil, celelalte: Unde este limita între normal și anormal? Cine și cum judecă standardele normalității în viața umană? Pot fi aduși în normalitatea noastră cei care sunt „altfel”? Iar singurul răspuns pe care-l primim (și) din acest spectacol artistic este acela că „omul nu poate deveni, sub nici o formă, Dumnezeu”.
Sigur că, așa cum bine sesizează și criticul de teatru Claudiu Groza, secretarul literar al TDIDS, evoluția nano-biologiei, a geneticii, a medicinei în general, ca și a tehnologiei, fac plauzibilă situația prin care trece eroul principal al acestei piese, ducând accentele acțiunii pe alte elemente precum: integrarea printre ceilalți, acceptarea diferenței, toleranța, empatia, sau dimpotrivă excluziunea, batjocura – subiecte dintotdeauna ale artei dramatice. Până la urmă însă, dincolo de toate acestea, în viziunea lui Constantin Radu Tudosie, „Flori pentru Algernon” este o felie de viață reală, povestită crud, aspru, realist, tensionat, capabilă să ducă spectatorul de la agonie la extaz, de la comedie la tragedie, de la zâmbete la lacrimi, de la imaginar la… real. Pentru că deși a trecut mai bine de o jumătate de secol de când Daniel Keyes l-a imaginar Charlie Gordon, nu trebuie decât să deschidem ochii și să privim în jur, pentru a-l găsi aici, în viața noastră, poate chiar în sinea noastră.
Dacă ar trebui să descriu acest spectacol într-o formă absolută de superlativ, în ton cu subiectul piesei dar mai ales în spritul vremurilor și generației de astăzi, atunci aș spune doar atât: Bă, ești nebun !?!!
