Diana Rusu

 

Apa Serv aduce de Moș Nicolae apă la robinet pentru familiile de pe strada Coasta din Petroșani

Sunt deja ani buni de când cele câteva zeci de familii care locuiesc pe strada Coasta din Petroșani, într-o zonă greu accesibilă din cartierul Aeroport, își tot pun speranțele ba în Moș Crăciun , ba în iepurașul de Paște, de la care așteaptă minunea de a avea și ei, ca toată lumea de la oraș, apă la robinet. Unul dintre gospodarii din zonă, Petru Blaj a adunat cu câteva săptămâni în urmă mai mulți vecini și s-au decis împreună să schimbe strategia. În loc să tot aștepte o minune deCItește mai departe


Laurențiu Nistor: ”5 decembrie 2017, o zi tristă pentru România și pentru români”

Regele Mihai I asculta imnul regal in timpul unei ceremonii oficiale organizate la Palatul Elisabeta, in Bucuresti, joi, 20 noiembrie 2014. OCTAV GANEA / MEDIAFAX FOTO Regele Mihai a încetat din viață la 96 de ani, pe 5 decembrie 2017. O zi care se scrie cu tristețe în sufletele a milioane de români. Pentru că, dincolo de opțiunile politice ale fiecăruia, Regele Mihai rămâne un simbol al nostru, al tuturor. 5 decembrie este o zi tristă pentru că s-a stins și ultimul monarh din ţările Europei de Est rămas înCItește mai departe


Initiativa cetateneasca transpusa in hotarare de consiliu

O initiativa cetateneasca s-a trasnformat in hotarare de consiliu, la Petrila. Mai multe garaje ar urma să fie construite pe raza orașului Petrila. Consiliul local al orașului Petrila a votat proiectul de hotărâre “privind aprobarea concesionării prin licitație publică a patru parcele de teren, situate în str. Aușelului, cinci parcele de teren situate în str. 8 MArtie și 5 parcele de teren situate în str. Muncii, din orașul Petrila în vederea construirii unor garaje”. “Având în vedere cererile înregistrate la sediul Primăriei orașului Petrila, prin care se solicit concesionarea unorCItește mai departe


Apa Prod anunță pentru astăzi, 5 decembrie, sistări de apă la HUNEDOARA și DEVA

Se sistează furnizarea apei potabile în: LOCALITATEA: HUNEDOARA DATA: 05-12-2017 INTERVAL ORAR: 09:00 – 15:00. STRĂZI AFECTATE: Batiz,blocuri D4,D5,D6,D7. MOTIVUL: Eliminare avarie Str.Batiz blocuri D6 SI D7. Se sistează furnizarea apei potabile în: LOCALITATEA: HUNEDOARA DATA: 05-12-2017 INTERVAL ORAR: 09:00 – 15:00. STRĂZI AFECTATE: Brazilor. MOTIVUL: Eliminare avarie Str.Brazilor ,nr.4. Se sistează furnizarea apei potabile în: LOCALITATEA: HUNEDOARA DATA: 05-12-2017 INTERVAL ORAR: 09:00 – 15:00. STRĂZI AFECTATE: Primăverii ,Carol Davila ,Brădet,Hotel Ciuperca. MOTIVUL: Înlocuire robineți defecți Str.Brădet ,Carol Davilla. Se sistează furnizarea apei potabile în:  LOCALITATEA :DEVA   Data: 05.12.2017         INTERVAL ORAR: 09:30 – 16:00 STRĂZI AFECTATE:CItește mai departe


Aproape 2.500 de turiști au vizitat Cetatea Deva în minivacanța de Ziua Națională

Aproape 2.500 de turiști, români și străini, au vizitat Cetatea Deva în intervalul 30 noiembrie – 3 decembrie 2017, potrivit datelor statistice ale Serviciului Public Administrare Cetate. Mai mult de jumătate dintre cei 2.432 de vizitatori (62%) au fost adulți, peste o treime (35%) copii, iar alți 3% pensionari, persoane cu dizabilități și turiști care au beneficiat de călătorii gratuite cu telecabina care facilitează accesul spre monument. Majoritatea covârșitoare a vizitatorilor (96%) au folosit telecabina pentru călătoria dus-întors și doat 4% au preferat să urce ori să coboare Dealul CetățiiCItește mai departe


Parastas de Sfânta Varvara la Mina Uricani

Praznicul Sfinte Mari Mucenițe Varvara a fost astăzi unul trist la Mina Uricani, unde oamenii sunt încă sub imperiul durerii pricinuite de tragicul deznodământ al accidentului de muncă de luna trecută. În memoria minerilor decedați în acest ultim accident din subteranul Minei Uricani, dar și în amintirea tuturor celor care de-a lungul existenței activității miniere în orașul Uricani și-au dat viața pe altarul cărbunelui, ieri în sala de pontaj a EM Uricani a avut loc o slujbă de parastas, oficiată de părintele protopop Petrache Crețu, împreună cu ceilalți preoți ortodocșiCItește mai departe


Omagiu Sfintei Varvara și lumini pentru jertfa minerilor, în Peștera Bolii

O mână de oameni inimoși – cu toții membri ai Asociației Petro Aqua – au găsit de cuviință, ieri, de Sf. Muceniță Varvara (ocrotitoarea minerilor) să aprindă lumânări și să depună flori la Troița sfintei din Peștera Bolii. În Peștera Bolii, în zona centrală cunoscută sub numele de ”Catedrala” se află o icoană a Sfintei Mari Mucenițe Varvara – Ocrotitoarea Minerilor, pictată pe o stâncă. ”Cuvintele sunt de prisos. Momentul de reculegere i-a cuprins pe toți minerii care s-au jertfit, asemeni unor eroi, ca noi sa avem lumină… Dumnezeu să îiCItește mai departe


Indisciplina unui şofer a băgat un nevinovat în spital

Bărbatul a făcut o depășire neregulamentară pe DN 7A și a forțat un șofer să intre pe contrasens unde a fost izbit în plin de o autoutilitară.     ”Un bărbat de 48 de ani, din municipiul Deva, în timp ce conducea un autoturism, la kilometrul 7 al Drumului Național 74 A, s-a angajat în depășirea unui autoturism într-o zonă unde această manevră este interzisă, împrejurare în care, conducătorul autoturismului depășit, un bărbat de 35 de ani, din comuna Vadu Moților, județul Alba, a frânat, iar mașina a intrat înCItește mai departe


Pocnitori vândute ilegal

Nici nu s-a intrat bine în febra sărbătorilor de iarnă, că au apărut deja vânzătorii ambulanţi de petarde. Atât comercianţii iliciţi cât şi cumpărătorii, dacă sunt prinşi de poliţişti s-ar putea alege cu pedepse cu închisoarea. Comercianţii ştiu acest lucru şi vând „pe sub mână”, la Petroşani, în apropierea pieţelor fiind cele mai bune vaduri. [slideshow_deploy id=’24093′]


Inspectorii ITM verifică împreujurările care au condus la accidentul de muncă de la Mina Livezeni

Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Hunedoara verifică împrejurările în care a avut loc accidentul de muncă produs luni în subteranul Minei Livezeni, din Valea Jiului, unde un miner a fost rănit la cap după ce a fost prins sub un utilaj. ”Un inspector al ITM Hunedoara s-a deplasat la Mina Livezeni și verifică împrejurările în care s-a produs accidentul de muncă ce a fost încadrat, pentru moment, cu incapacitate temporară de muncă. Potrivit legii, în acest caz, cercetarea o va face angajatorul, raportul urmând să fie înaintat apoi ITM”, a declarat,CItește mai departe


Proiectul ”Acum pentru Viitorul Vulcanului” a ajuns la final.

Proiectul dedicat elaborării Strategiei de Dezvoltare Locală pentru susținerea comunităților marginalizate din municipiul Vulcan, a ajuns astăzi la final. După 3 luni și 25 de zile, într-un adevărat maraton al colectării de informații din cele 5 cartiere vizate de proiect: Micro 3B. Cartierul vechi, Crividia, Colonia de Jos, maraton derulat de echipa de proiect, membrii acesteia au raportat încheierea Strategiei și trimiterea acesteia la Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice. Evaluarea Strategiei de către reprezentanții MDRAP se va încheia pe parcursul acestei luni. În luna ianuarie vor fi comunicate rezultatele evaluărilor tuturorCItește mai departe


Înaintări în grad și distincții pentru pompierii hunedoreni cu ocazia Zilei Naționale a României

În cadru festiv, în prezența prefectului județului Hunedoara, Fabius Kiszely, cu ocazia Zilei Naționale a României a avut loc, la sediul I.S.U. Hunedoara, ceremonia de înaintare în gradul  următor înainte de termen a unor ofițeri și subofițeri, trecerea în corpul ofițerilor și decernarea de distincții și premii pentru pompierii care s-au remarcat în cadrul profesional. Astfel, 2 ofițeri au fost înaintați în grad înaintea expirării stagiului minim la gradul de locotenent colonel și maior, 5 subofițeri au fost avansați la gradele de plutonier adjutant și plutonier adjutant șef iar unCItește mai departe


COMUNICAT DE PRESĂ / Acum pentru viitorul Vulcanului – parteneriat local pentru incluziunea sociala – cod proiect 106386

ACUM PENTRU VIITORUL VULCANULUI – parteneriat local pentru incluziunea sociala – cod proiect 106386 UAT municipiul Vulcan, în parteneriat cu Interlog Com SRL Brad și Asociația Institutul Intercultural Timișoara, au finalizat SDL –ul – Strategia de Dezvoltare Locală- aferentă ZUM-urilor- Zonelor Urbane Marginalizate. Bugetul total al proiectului este 220.528,03lei, din care fonduri europene 207.107,81 lei, buget național 9.098,50 lei, cofinanțare parteneri 4.321,72 lei (UAT Vulcan 1.801,91 lei și Interlog Com SRL Brad 2.519,81lei). Obiectivul general al proiectului este stimularea implicarii comunitatilor locale in procesul de dezbateri publice si dezvoltare locala, prin formarea unui parteneriatCItește mai departe


Trofeul Festivalului ”Stelele Cetății 2017” de la Deva merge la Cluj-Napoca

Trofeul Festivalului Național de Muzică Pop ”Stelele Cetății 2017”, în valoare de 2.000 de lei, a fost câștigat de Rareș Mariș, din Cluj-Napoca. Finala concursului, ajuns, anul acesta, la cea de-a 35-a ediție, a avut loc în zilele de 2 și 3 decembrie, la Teatrul de Artă Deva. În competiție au intrat 10 interpreți din 7 județe și din municipiul București. Evenimentul a fost organizat de Primăria Municipiului Deva, Consiliul Local Deva și Centrul Cultural ”Drăgan Muntean” Deva. Trofeul ”Stelele Cetății” a fost acordat prin votul juriului. De asemenea, auCItește mai departe


Elevii din Uricani, români de români, în suflet, acțiune și atitudine

Întâia zi a lui Decembrie, cea care de 99 de ani îi unește pe toți românii, a fost celebrată la Uricani și în cadrul Liceului Tehnologic Retezat. Aici a avut loc o manifestare încărcată de semnificații, în care peste 300 de români – elevi, cadre didactice și invitați –   au creat o atmosferă emoționantă, români demonstrând, o dată în plu că patriotismul nu este un cuvânt desuet. Spectacolul, organizat de elevii claselor gimnaziale și liceale, cu sprijinul Consiliului Școlar al Elevilor, s-a desfășurat pe terenul de sport, în ziua de 29 noiembrie 2017. Intonarea imnuluiCItește mai departe


Programul ”Campionii României în școli” ajunge la Petroșani

Mâine, 5 decembrie 2017, de la la ora 12.00, Colegiul Economic Hermes din Petroșani găzduiește o întâlnire a elevilor cu înotătorul petroșănean Avram Iancu, unul dintre cei mai titrați sportivi ai anului 2017 din România. Evenimentul este prilejuit de derularea campaniei de promovare a sportului românesc derulată de Minsterul Tineretului și Sportului sub genericul ”Campionii României în școală, liceu și universitate”. ”Programul național  ”Campionii României în școală, liceu și universitate” își propune să aducă în școli, licee și universități personalitățile sportive românești pentru a prezenta importanța sportului și a educației fiziceCItește mai departe


Zeci de şoferi au căzut în „capcana” polițiştilor

În doar cinci ore au fost prinși 30 de șoferi care au depășit limita legală de viteză. Acțiunea a fost organizată pe DN 7, în minivacanță, în colaborare cu Inspectoratul de Poliție Județean Hunedoara, iar aparatele de măsurare a vitezei au fost instalate în cascadă. Polițiștii din cele două județe au urmărit reducerea numărului de accidente provocate de viteza excesivă iar acțiunea lor a avut rezultatul scontat. „La data de 29 noiembrie a.c., în interval orar 08.00-13.00 pe Drumul Național 7, kilometrul 343 — limită cu județul Hunedoara, polițiștii dinCItește mai departe


Pericol de avalanșă în masivele din județ

Riscul major de producerea a unor avalanșe este la peste 2000 de metri avertizează salvatorii montani. Un turist a plătit cu viața după ce a nesocotit avertismentul salvamontiștilor din Parâng. Potrivit salvatorilor montani pericolul avalanșelor apare mai ales pe acele pante care au înclinații mai mari de 25 de grade. De asemenea, salvamontiștii atrag atenția și asupra văilor de pe versanții unde zăpada s-a acumulat de la viscol, iar pericolul să plece este ridicat. Salvatorii montani îi sfătuiesc pe turiști să nu abordeze traseele de creastă în această perioadă șiCItește mai departe


Sfânta Varvara, ocrotitoarea municipiului Petroșani

Sfânta Mare Muceniță Varvara este ocrotitoarea municipiului Petroșani. De câțiva ani, cu acest prilej se organizează un concurs religios. Pentru această acțiune s-a alocat suma de 1700 de lei pentru premierea copiilor participanți la concurs. Sfânta Varvara nu este doar ocrotitoarea minerilor, ci este și ocrotitoarea municipiului Petroșani. De doi ani, municipiul Petroşani se află sub patronajul Sfintei Varvara, aceasta fiind declarată ocrotitoarea urbei. “Fără sfinţi naţiunile se dezintegrează pentru că nu mai au vizionari care să dea istoriei un sens mai înalt decât cel al supravieţurii consumiste. Sfinţii suntCItește mai departe


Venituri din activități productive

Bugetul local al orașului Petrila ar putea avea venituri suplimentare. Consilierii locali de la Petrila au aprobat un proiect de hotărâre prin care se propune concesionarea unui teren în suprafață de 15.000 de metri pătrați în vederea prestării unor servicii. Prețul de pornire al licitației este de 05, lei/mp/an, iar perioada propusă spre concesionare este de 49 de ani “cu posibilitatea prelungirii cu jumătate din perioada inițială, prin acordul părților”. “Ținând cont că prin atribuirea contractului de concesiune pentru terenul mai sus menționat, se vor aduce venituri la bugetul localCItește mai departe


Poftiți la schi în Valea Jiului!

Valea Jiului are potențial turistic. Stațiunile montane din Petroșani, Lupeni, dar și Vulcan îi așteaptă pe turiștii care vor să petreacă sfârșitul de săptămână la munte cu prețuri mici. În ultimele zile au existat discuții în ceea ce privește prețurile pentru accesul cu instalațiile de transport pe cablu în diferitele stațiuni montane din țară. În Valea Jiului sunt printre cele mai mici prețuri. Parâng – modificări, dar prețuri mici Accesul în stațiunea montană Parâng se realizează cu două telescaune. Chiar dacă a existat o modificare în ceea ce-i privește peCItește mai departe


Primăria Municipiului Petroşani face ANGAJĂRI

Primăria Municipiului Petroşani organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcțiilor contractuale de execuție, vacante, după cum urmează: • consilier, gr. IA (proiecţionist) -1 post; • casier -1 post. Pentru a ocupa un post contractual vacant sau temporar vacant candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiții generale, conform art. 3 al Regulamentului-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 286 din 23 martie 2011, cu modificările și completările ulterioare: a) are cetățenia română, cetățenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparținând Spațiului Economic European și domiciliul în România;CItește mai departe


ATENȚIE! Se ia curentul în judeţul HUNEDOARA! Vezi unde!

Pentru lucrările anuale de reparaţii şi întreţinere instalaţii şi reţele electrice, precum şi posturi de transformare, E – Distribuţie Banat anunţă întreruperea furnizării energiei electrice în timpul lucrărilor după programul indicat mai jos. Zona MT JT Retea Deva- judetul Hunedoara Ziua / Data Localitatea, strada afectata Orar Luni , 04 Decembrie 2017 VULCAN, str. Şt.O.Iosif (consumatorii vor fi intrerupti pe rând câteva minute pentru înlocuirea contorului) 09:00 – 16:00 PETRILA, str. 8 Martie (consumatorii vor fi intrerupti pe rând câteva minute pentru înlocuirea contorului) 09:00 – 16:00 PUI, GALATI, GURACItește mai departe


Accident pe DN 66, la intrarea în Petroşani

Evenimentul rutier a avut looc în această dimineață pe DN 66 în zona Lascăr Service când  pasagerii unui autoturism au  fost la un pas de moarte , dupa ce autoturismul în care se aflau a derapat pe șoseaua înghetată.   Din cauza temperaturilor scăzute din ultima vreme, șoseaua era înghetată în acea porțiune de drum., șoferul  a condus cu viteza si a pierdut controlul masinii ajungând în șanț. Foto facebook [slideshow_deploy id=’13835′]


Tradiții, istorie, cultură și divertisment, de Ziua României, la Uricani

Casa de cultură a fost centrul activităților dedicate aniversării Zilei Naționale a României, la Uricani. Aici au avut loc recitaluri artistice care au pus în valoare tinerii talentați ai orașului Uricani și tot aici au urcat pe scenă artiștii invitați să concerteze într-un spectacol folcloric maraton organizat de Primăria și Consiliul local Uricani. Tot la Casa de Cultură de la Uricani a fost vernisată o inedită expoziție de fotografii vechi aparținând unor localnici, în care sunt prezentate imagini din istoria acestor locuri. De altfel, titlul expoziției vernisate la Uricani aCItește mai departe


Petrila a sărbătorit Ziua Națională cu o impresionantă paradă populară pe străzile orașului / GALERIE FOTO

Petrilenii s-au mobilizat cu mic, cu mare pentru a întâmpina sărbătoarea Zilei Naționale a României împreună, în comunitatea locală, alături de reprezentanții administraței locale. La parada populară organizată de Primăria orașului Petrila au participat câteva sute de oameni, animați de dorința de a arăta tuturor că România este prezentă, în cel ma pur stil românesc, și la Petrila. Pentru acest eveniment, așa cum se cade la zi de mare sărbătoare, oamenii au îmbrăcat straie populare momârlănești, iar polițiștii, pompierii și salvatorii mineri au schimbat uniforma de zi cu zi cuCItește mai departe


Peste 2.000 de turiști au schiat gratuit în Straja de Ziua Națională

Peste 2.000 de turiști au schiat gratuit vineri, de Ziua Națională, în stațiunea Straja, din Valea Jiului, condiția impusă de administratorii pârtiilor fiind ca schiorii să poarte asupra lor tricolorul. „Am dorit să arătăm că putem sărbători Ziua Națională la munte, în natură, beneficiind de zăpadă și de mișcare. Turiștii au fost încântați de ideea noastră și au purtat tricolorul pe căciuli, ruscace, pe costumele de schi, iar unii chiar s-au pictat pe față”, a declarat, pentru AGERPRES, cabanierul Emil Părău. Stratul de zăpadă bătută cu ratracul în Straja măsoară circaCItește mai departe


Programul filmelor săptămânii 1-7 decembrie la Cinema Luceafărul din Vulcan

Programul filmelor care vor rula la Cinematograful Luceafărul din Vulcan în săptămâna 1-7 decembrie 2017 este următorul: Coco – 3D Dublat / Coco – 3D (AG – Audienţă Generală).  Înaintea filmului rulează scurt metrajul Regatul de Gheaţă: Sărbători cu Olaf – 3D / Olaf’s Frozen Adventure – 3D (22 min). Total program: 2h 07 min. Sâmbătă, Duminică ora 11:00 (3D Dublat) Dragonul Vrăjit – 2D Dublat / The Dragon Spell (Premieră) (AG – Audienţă Generală) Sâmbătă, Duminică 13:30 (2D Dublat) Mame bune si nebune 2 / A Bad Moms Christmas Vineri, Sâmbătă,CItește mai departe


Onor la drapel și respect pentru cetățeni, de Ziua Națională, la Vulcan / GALERIE FOTO

Nu e loc de nici o îndoială că directorul Apa Serv, Costel Avram spune drept atunci când afirmă că ”grație primarului Gheorghe Ile, ceremoniile publice de la Vulcan ne fac să trăim emoția festivităților de 1 Decembrie la fel ca în marile orașe ale României !” La fel s-a întâmplat și în acest an, anul care precede Centenarul Marii Uniri (eveniment pentru care autoritățile locale de la Vulcan au început deja pregătirile), la sărbătoarea Zilei Naționale a României de la Vulcan. Festivitatea a început cu o defilare aplaudată la scenă deschisă deCItește mai departe


Dan Bobouțanu ( primarul municipiului Hunedoara): ”La mulți ani, români din Hunedoara și de pretutindeni !”

Un gând bun, un gând sincer, o urare din inimă: La Multi Ani tuturor românilor, indiferent unde va aflați! [slideshow_deploy id=’17636′]


Laurențiu Nistor ( Președintele Organizației Județene Hunedoara a PSD) „La mulți ani, România! La mulți ani, români!”

De azi pășim în anul 100 al devenirii noastre. Și mi-aș dori să trăim cu toții aceeași emoție pe care mii de oameni o simțeau, in urma cu aproape 100 de ani, la Alba Iulia și în împrejurimi. La mulți ani, România! La mulți ani, români! [slideshow_deploy id=’17636′]  


Gheorghe Ile (primarul municipiului Vulcan): ”Implicarea cetățenilor în viața cetății este garanția unei Românii puternice !”

Pentru noi, românii, nu există o sărbătoare cu semnificaţii mai puternice decât Ziua de 1 Decembrie – Ziua Naţională a României. Sărbătorirea Zilei Naţionale este în acelasi timp şi un prilej de reflecţie, un moment în care avem datoria să ne cinstim eroii, să ne rememorăm valorile pe baza cărora a fost creat statul român unitar: credinţa, corectitudinea, respectul pentru lege şi solidaritatea între oameni. Să nu uităm că o naţiune unită este fundaţia unui stat puternic şi că fără implicarea activă a cetăţenilor în viaţa publică, în societate, nuCItește mai departe


Doinița Maria Bălănesc, Consilier Județean Hunedoara

LA MULȚI ANI ROMÂNIA Românul trăiește cu credința și speranța în suflet, de când se naște în această țară ca un colț de Rai. Cu aceste sentimente, la fel cum Dumnezeu ne iubește pe fiecare, la fel și noi avem datoria de a ne iubi Patria și misiunea sfântă de a nu uita nicicând, dar mai ales de Ziua noastră Națională, să-i respectăm pe înaintașii care s-au jertfit pentru noi și pentru România. La Mulți Ani, Române, de orișiunde ai fi ! Nu uita: fii mândru de țara ta! ÎnCItește mai departe


Natalia Intotero (deputat PSD Hunedoara) „La mulți ani, România! La mulți ani, români!”

E ziua ta, România. Pentru mine, tu ești povestea oamenilor buni. Ești copilul care te iubește cu inocență. Ești mama care si-ar da viața pentru tine. România, tu ești prietenul care sună să întrebe simplu- ce mai faci? Ești vânzătorul care zâmbește, indiferent cum i-a fost ziua. România, tu ești povestea eroilor tăi care au crezut neîncetat în tine. România, tu ești poporul ăsta frumos! La mulți ani, România! La mulți ani, români! [slideshow_deploy id=’27028′]


Dănuț Buhăescu (primarul orașului Uricani): ”Respect pentru trecut, speranță pentru viitor, bucurie pentru ziua de azi !”

Actul istoric de la 1 Decembrie 1918 reprezintă sărbătoarea de suflet a tuturor românilor, un simbol al împlinirii dorinţei de libertate şi unitate a poporului român. De Ziua Naţională, se impune să rememorăm cu preţuire şi respect glorioasele fapte de vitejie ale eroilor neamului, spiritul de dăruire şi sacrificiu pentru împlinirea unui ideal viu – făurirea Statului Naţional Unitar având la bază unitatea de neam, limbă şi cultură. La acest ceas sărbătoresc, cu gânduri curate şi sentimente deosebite, adresăm tuturor concetățenilor noștri din Uricani și românilor de pretutindeni, precum și familiilorCItește mai departe


Tiberiu Iacob Ridzi (primarul municipiului Petroșani): ”Să fim demni și să fim mândri de istoria noastră şi de simbolurile naţionale!”

Indiferent unde ne-am afla, fie acasă, la Petroșani sau oriunde ne-au dus cărările vieții prin lume, 1 Decembrie este și rămâne ziua identității noastre naționale. Este ziua în care românii se adună, cu gândul și cu fapta, pentru a-şi cinsti trecutul, a-şi onora eroii, a-şi preţui valorile, animându-şi gândurile şi speranţele pentru un viitor mai bun. Să ne bucurăm de această zi plină de emoție și semnificație pentru noi toți, să fim uniţi, pentru că doar împreună putem înfrunta orice pericol. Să fim demni și să fim mândri de istoriaCItește mai departe


Vasile Jurca (primarul orașului Petrila): ”La mulți ani, români de pretutindeni !”

Vasile Jurca (primarul orașului Petrila): ”La mulți ani, români de pretutindeni !” [slideshow_deploy id=’36590′]


Costel Avram: ”1 Decembrie e sărbătoarea de suflet a tuturor românilor

Costel Avram: ”1 Decembrie e sărbătoarea de suflet a tuturor românilor [slideshow_deploy id=’36591′]


Luminile sărbătorilor de iarnă s-au aprins la Petroșani

Primul oraș din Valea Jiului în care s-au aprins luminile ornamentale care vestesc sărbătorile de iarnă este municipiul Petroșani, unde iluminatul de sărbători a fost pornit în seara de Sf. Andrei. Sute de copii, însoțiți de părinți și bunici au venit, în ciuda vremii capricioase, în Parcul Central ”Carol Schreter” pentru a participa la evenimentul organizat de Primăria Petroșani cu acest prilej. Ca în fiecare an, zeci de copii l-au ajutat pe primarul Tiberiu Iacob Ridzi să apese ”butonul magic” care, la ora 18,00 fix a îmbrăcat Petroșaniul în luminiCItește mai departe


Atenție, se deschid pârtiile ! Românii schiază gratuit, de 1 Decembrie, la Straja !

A nins binișor în ultimele zile în Straja, iar administratorii pârtiilor au suplimentat zăpada căzută natural cu tunurile de zăpadă. Stratul de zăpadă este corespunzător, utilajele de bătut zăpada șiau făcut și ele datoria, astfel încât turiștii care vor fi prezenți în stațiunea Straja din municipiul Lupeni în minivacanța de 1 Decembrie, se vor putea bucura de deschiderea oficială a sezonului de schi în stațiune. În plus, după cum anunță administratorii pârtiilor, schiorii vor putea să folosească gratuit instalaţia de transport pe cablu de pe pârtia Constantinescu, cu condiţia săCItește mai departe


Ilie Pintea, corespondentul din Valea Jiului al Radio România, autor al primei expoziții românești de fotografie în Kandahar

Prezența lui Ilie Pintea, corespondentul din Valea Jiului al Radio România Actualități în teatrele de Război din Orientul Mijlociu a devenit deja un reper constant al activității sale de jurnalist. Poate și de aceea, informația că Ilie Pintea se află deja în Baza Militară NATO din Kandahar, unde va petrece Ziua Națională a României alături de soldații Armatei Române aflați în teatrul de război din Afganistan, nu constituie o surpriză. Pentru că Ilie Pintea rămâne însă nu doar un foarte bun jurnalist, ci și un om al surprizelor frumoase, știreaCItește mai departe


Zile libere 2018. Calendar libere legale 2018

Dacă te gândești să-ți planifici vacanța pentru anul 2018, îți prezentăm care sunt zilele libere decretate prin lege și, totodată, în ce zi a săptămânii cad acestea. Din păcate, față de anul 2017, când majoritatea liberelor de la stat s-au legat în mod plăcut cu weekendul, anul 2018 nu va fi la fel de darnic și binevoitor. Zile libere în 2018 Zilele de 1 ianuarie și 2 ianuarie, primele zile din noul an, sunt zile libere și cad luni și marți. Ziua de 24 ianuarie,  Ziua Unirii Principatelor Române, este zi liberăCItește mai departe


ULTIMA ORĂ – Parlamentul a adopat legea prevenirii: noile măsuri care pun frână abuzurilor

Camera Deputaților a adoptat mult așteptata Lege a prevenirii, promisă și asumată de Liviu Dragnea încă din campania electorală. Principalul scop al acestei legi este ca instituțiile de control să prevină producerea infracțiunilor economice și nu să aplice amenzi indiferent de situația găsită. Camera Deputaților este for decizional în acest caz. Legea prevenirii va obliga toate autoritățile cu atribuții de control să facă, în primul rând, informare și educare, prevenire, și abia apoi să dea amenzi sau să ia măsuri împotriva agenților comerciali. Practic, nicio firmă nu va mai fiCItește mai departe


Deva îşi amână deschiderea patinoarului artificial

Vremea călduroasă a determinat municipalitatea să amâne deschiderea patinoarului artificial, amenajat în incinta ştrandului municipal.  Patinoarul are o suprafaţă de 600 de metri pătraţi, o capacitate maximă de 130 de persoane/serie şi va funcţiona timp de trei luni. Deschiderea a fost reprogramată de Moş Nicolae. [slideshow_deploy id=’27028′]


Drepturi mai mari pentru inspectorii de muncă. Statutul inspectorului de muncă, adoptat de Guvern.

Guvernul a adoptat, în ședința de astăzi, proiectul de lege privind statutul inspectorului de muncă, care reglementează drepturile, îndatoririle specifice și incompatibilitățile funcționarilor publici numiți în funcția publică de inspector de muncă. Inspectorul de muncă exercită prerogativele funcției în scopul verificării respectării de către angajatori a prevederilor legale în domeniul relațiilor de muncă, al securității și sănătății în muncă și al supravegherii pieței și în scopul luării măsurilor prevăzute de lege, în principal pentru combaterea muncii nedeclarate, prevenirea accidentelor de muncă și bolilor profesionale, precum și restricționarea introducerii pe piațăCItește mai departe


Sfântul Apostol Andrei, cel Întâi chemat, Ocrotitorul României

Sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei, cel Întâi Chemat, Ocrotitorul României are loc în 30 noiembrie, consacrată ca zi de sărbătoare legală în care nu se lucrează, prin legea nr. 147 din 23 iulie 2012 adoptată de Senatul României în 23 noiembrie 2011 și de Camera Deputaților în 26 iunie 2012, iar apoi promulgată prin decretul nr. 517 pe 20 iulie 2012 al Președintelui României. Această zi a fost instituită ca zi de sărbătoare legală în care nu se lucrează în urma demersurilor Bisericii Ortodoxe Române adresate Parlamentului, Președinției și Guvernului României.CItește mai departe


Bărbat împuşcat mortal de un polițist. Omul legii ar fi fost la braconaj

Tragicul incident s-a petrecut ìn Petrila, iar polițistul din localitate, angajat la Poliția Petroşani, participa la o vânătoare neautorizată de mistreți. Condițiile în care un om nevinovat şi-a pierdut viața sunt încă neclare, însă polițistul este cel care a tras cu arma spun surse de încredere. M. Gânju Vom reveni. [slideshow_deploy id=’36590′]


Salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se majorează la 1.900 lei lunar

Salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată va fi majorat începând cu 1 ianuarie 2018 de la 1450 lei lunar la 1.900 lei lunar pentru un program complet de lucru de 166 de ore în medie pe lună, potrivit unei Hotărâri de Guvern adoptată astăzi. În această sumă nu sunt incluse sporuri și alte adaosuri. Practic, majorarea salariului minim brut de la 1.450 lei la 1.900 lei reprezintă o creștere de 31,03% față de anul 2017 și este influențată de transferul contribuțiilor de la angajator la angajat,CItește mai departe


DGRFP invită contribuabilii să utilizeze Spațiul Privat Virtual (SPV) care furnizează informații fiscale 24/24 de ore

„Înrolarea în Spațiul Privat Virtual aduce o serie de avantaje pentru persoanele fizice, juridice și alte entități fără personalitate juridică care se înrolează. De ce? Pentru că, prin accesarea SPV contribuabilii pot economisi timp, evită aglomerația si disconfortul generat de statul la coadă la ghișee, pot să se informeze asupra obligațiilor fiscale pe care le au neplătite, pot descărca decizii de impunere, pot verifica cum le declară angajatorul contribuțiile de asigurări sociale, pot solicitao adeverință de venit, un certificat de atestare fiscalăși multe altele. Mai mult, este gratuit si disponibilCItește mai departe


Primarii din Valea Jiului s-au întâlnit cu Tudose

Prim-ministrul Mihai Tudose și vicepremierul Marcel Ciolacu au primit, la Palatul Victoria, o delegație a primarilor din Valea Jiului, discuțiile vizând dezvoltarea regiunii monoindustriale. Edilii au ajuns la premier după campania privind reluarea finanțării la DN 66 A Câmpul lui Neag-Herculane. Discuțiile au mai vizat problemele cu care se confruntă fostele zone miniere: situația Complexului Energetic Hunedoara (CEH), a locurilor de muncă, încălzirea în sistem centralizat și infrastructura rutieră, respectiv situația drumurilor naționale care traversează municipii și, în special, finalizarea DN 66 A, pe tronsonul Uricani — Herculane, care arCItește mai departe