Avantul Editor
Primăria Lupeni schimbă strategia în gestionarea serviciilor de ecarisaj
Chiar dacă gestionarea câinilor fără stăpân nu mai este una la fel de mare ca în urmă cu câțiva ani, problema continuă să dea bătăi de capa autorităților locale din Valea Jiului. După ce activitatea Asociației de Dezvoltare Intercomunitară constituită la nivelul județului Hunedoara pentru gestionarea serviciilor de ecarisaj a pierdut din eficiență după retragerea Consiliului județean Hunedoara di această asociere, tot mai multe administrații locale s-au văzut puse în situația de a găsi alte soluții pentru gestionarea problemei câinilor vagabonzi. La Lupeni, primarul Lucian Resmeriță a decis la începutulCItește mai departe
Teatrul de Artă din Deva își redeschide porțile pentru public
Scăderea incidenței cazurilor de COVID-19 în municipiul Deva permite reluarea spectacolelor și a întâlnirilor cu publicul iubitor de teatru. În luna mai, Teatrul de Artă Deva își redeschide porțile pentru public și vine cu o nouă premieră. În data de 14 mai 2021, aici este programat spectacolul cu piesa ”Veronika se hotărăște să moară” după Paulo Coelho. Regia este semnată de Florin Ionescu, iar din distribuție fac parte: Diana Rotaru, Sergiu Cornelius, Anette Marka, Aurelian Gheorghe, Ioana Cojocărescu, Silviu Dobre, Roxana Olșanschi, Andreea Pascu, Laurențiu Lungu. Spectacolul este nerecomandat minorilorCItește mai departe
Geoparcul Țării Hațegului lansează ”GEOfood”, un brand exclusivist care certifică gastronomia geoparcurilor
Pentru prima dată în România, turiștii care vor vizita Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului – Universitatea din București, vor putea degusta produse gastronomice care respectă cerințele impuse de brandul internațional GEOfood. Proiectul pilot de introducere a brandului GEOfood în singurul geoparc UNESCO din România se desfășoară în baza unui acord de parteneriat cu restaurantul Cris Pasta din orașul Hațeg. În localul situat chiar în apropierea sediului Geoparcului, turiștii se vor putea delecta cu paste „Cuib de dinozaur”, sandwich „Strate geologice” sau pizza cu denumiri ale unor specii de dinozauri careCItește mai departe
Miruna Mălăuță își continuă drumul spre calificarea la Jocurile Olimpice
Miruna Mălăuță, sportiva secției de arte marțiale a CSM Jiul Petroșani, care a reprezentat România la etapa de campionat mondial ”Premier LEAGUE Karate WKF” de la Lisabona, la începutul acestei luni, a încheiat competiția cu fruntea sus. Aceasta a concurat la categoria senioare -61 kg, unde a întâlnit-o pe reprezentanta Japoniei, Mayumi Someya, numărul 10 mondial. După o evoluție bună a celor două karatiste, meciul s-a terminat cu scorul de 1-1. Arbitri au decis însă, la ”hantei”, în favoarea sportivei din Japonia, care apoi a luptat în finala pentru medalia de bronz a acesteiCItește mai departe
Consiliul județean Hunedoara / Anunț de participare procedura de finanțare nerambursabilă pentru culte
Consiliul Judeţean Hunedoara, cu sediul în municipiul Deva, Bulevardul 1 Decembrie 1918, nr. 28, judeţul Hunedoara, număr telefon 0254 211 350, fax. 0254 230 030, e-mail: [email protected], în baza Legii nr. 350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general, cu modificările și completările ulterioare, face cunoscută intenţia de a atribui contracte de finanţare nerambursabilă pentru anul de execuţie financiară 2021. Autoritatea finanțatoare a stabilit Programul anual propriu pentru acordarea de finanțări nerambursabile publicat în Monitorul Oficial al României, Partea a VI-a, nr. 82/28.04.2021.CItește mai departe
Cale nouă de acces pentru vizitatori, la Muzeul Castelul Corvinilor
Persoanele care vizitează Castelul Corvinilor pot acum să ajungă în Curtea Husarilor şi direct din strada Voinii (şoseaua care urcă pe lângă curtea exterioară a obiectivului, spre Zlaşti sau Răcăştie). Conducerea Muzeului „Castelul Corvinilor” a decis amenajarea acestei noi căi de acces atât pentru a veni în întâmpinarea turiştilor cât şi a persoanelor care participă la evenimente organizate aici, de exemplu la ceremoniile de cununie civilă. „A fost puţin de lucru pentru a transpune ideea în practică, însă ne-am gândit că asigurarea unei căi suplimentare de acces este foarte utilă.CItește mai departe
Se redeschide cinematograful din Petroșani. Aflați care sunt filmele din 6-9 mai 2021
Incidența scăzută a cazurilor de coronavirus la nivelul municipiului Petroșani permite acum și redeschiderea sălilor de spectacole. În acest context, Cinematograful ”Șerban Ionescu” este pregătit și el pentru reîntâlnirea cu cinefilii. Aceasta va avea loc joi, 6 mai 2021 evident, în condiții sanitare speciale și cu respectarea măsurilor de protecție cunoscute: capacitate 30%, purtarea măștii, dezinfectare la intrare. În perioada 6-9 mai 2021, la Cinematograful ”Șerban Ionescu” din Petroșani pot fi vizionate următoarele filme: JOI, 6 MAI 2021 Ora 17.00 BLOODSHOT – 2D – Durata 1h 50 min., acțiune, SF,CItește mai departe
Mircea Lepădatu, seniorul presei hunedorene, a trecut în eternitate
Dumnezeu a rânduit în așa fel încât seniorul presei hunedorene, Mircea Lepădatu – fondatorul și directorul publicației ”Mesagerul Hunedorean”, să se înalțe la dreapta Sa într-o zi însemnată pentru breasla jurnalistică și, în același timp, una plină de semnificații pentru întreaga creștinătate. La 75 de ani, după o prestigioasă carieră în jurnalism, în care numele său a fost unul sinonim cu seriozitatea, profesionalismul, moralitatea și talentul care i-au definit cei peste 50 de ani de activitate în presa hunedoreană, Mircea Lepădatu și-a încetat nobila misiune pe acest pământ. În ultimaCItește mai departe
Mesaj de Paște / Natalia Intotero, deputat PSD
Sărbătoarea Învierii Domnului să ne lumineze calea și să ne umple de speranță și încredere că vom trece cu bine peste aceste vremuri greu încercare. Vă doresc liniște în suflet și bucurii alături de familiile voastre. HRISTOS A ÎNVIAT ! Natalia Elena Intotero, Deputat PSD de Hunedoara
Mesaj de Paște / Dănuț Buhăescu, primarul orașului Uricani
Dragi uricăneni, Sărbătoarea Învierii Domnului constituie pentru noi toți nu doar esența creștinătății, ci și speranța și încrederea în oameni și, mai ales, în puterea divină. Bucurați-vă de această sărbătoare, închinați-vă în fața miracolului Învierii Domnului și urmați Lumina în tot ceea ce faceți pe pământ. Vă doresc ca Sfânta Sărbătoare de Paște să vă aducă lumină, căldură și sănătate. Hristos a înviat ! Dănuț Buhăescu, Primarul orașului Uricani
Mesaj de Paște / Cristian Merișanu, primarul municipiului Vulcan
Sfânta Sărbătoare a Învierii Domnului Isus să vă aducă în familie lumină, căldură sufletească și binecuvântare. Vă doresc din suflet sănătate, iar binecuvântarea Domnului să coboare în sufletul și în casa dumneavoastră ! Sărbători liniștite ! Paște binecuvântat ! Cristian MERIȘANU, Primarul municipiului Vulcan
Mesaj de Paște / Cristian Ionică, director general Apa Serv Valea Jiului
Sfintele Sărbători de Paști să vă aducă liniște în suflet, multă bucurie, sănătate, fericire și puterea de a dărui și de a ajuta semenii. Paște fericit alături de cei dragi ! Cristian Ionică, Director general Apa Serv Valea Jiului
Mesaj de Paște / Costel Avram, administrator public al județului Hunedoara
Lumina Învierii transformă întunericul în văpăi de lumină care luminează chipurile noastre, sufletele, minunea pe care o sărbătorim fiind garanția că viața își va relua cursul ei firesc. Să privim înainte cu speranța care învie și reînvie odată cu Hristos! Paște binecuvântat! Costel Avram, Administrator public al județului Hunedoara
Mesaj de Paște / Cristian Resmeriță, senator PSD
Sfintele Sărbători ale Paștelui să vă lumineze viața, iar sacrificiul Mântuitorului să vă fie călăuză în tot ceea ce faceți. Vă doresc, din toată inima, un Paște fericit și îmbelșugat, cu sănătate, pace și liniște alături de cei dragi. HRISTOS A ÎNVIAT ! Senator Cristian Resmeriță – Președinte PSD Lupeni
Mesaj de Paște / Radu Sorin, rectorul Universității din Petroșani
Cu ocazia sărbătorilor pascale, doresc să le transmit tuturor studenților noștri, corpului academic, colectivului Universității din Petroșani și întregii comunități, urări calde de sănătate, prosperitate, fericire și liniște sufletească. Vă doresc, cu drag, să vă bucurați de un Paște fericit ! Hristos a înviat ! prof.univ.dr.ing. Radu Sorin – Rectorul Universității din Petroșani
Mesaj de Paște / Lucian Resmeriță, primarul municipiului Lupeni
Sfintele Sărbători ale Paștelui să vă lumineze viața, iar sacrificiul Mântuitorului să vă fie călăuză în tot ceea ce faceți. Vă doresc, din toată inima, un Paște fericit și îmbelșugat, cu sănătate, pace și liniște alături de cei dragi. HRISTOS A ÎNVIAT ! Lucian Resmeriță – Primarul municipiului Lupeni
Mesaj de Paște / Laurențiu Nistor, președintele Consiliului Județean Hunedoara
Dragi hunedoreni, Prin jertfa sa supremă, Iisus Hristos ne-a dăruit o viață nouă, plină de speranță. Sacrificiul Său ne îndeamnă să fim mai buni, mai înțelegători și mai apropiați de Dumnezeu, să ne bucurăm de tot ceea ce ne înconjoară, să ne respectăm și să ne prețuim semenii. Sfânta Sărbătoare a Învierii Mântuitorului să vă aducă sănătate, bucurii și împliniri ! Hristos a înviat ! Laurențiu NISTOR, Președintele Consiliului Județean Hunedoara
Miruna Mălăuță, sportiva de top din Petroșani, luptă pentru România la Karate1 Premiere League de la Lisabona
În perioada 30 aprilie – 2 mai 2021, la Lisabona (Portugalia) se desfășoară competiția mondială de karate WKF, Premier League, competiție esențială pentru sportivii de arte marțiale de pe întregul mapamond, aceasta fiind penultima competiție care contează în acumularea punctajului necesar în vederea calificării la Jocurile Olimpice de Vară de la Tokyo. În rândul celor peste 800 de sportivi karateka din nu mai puțin de 87 de țări ale lumii se numără și sportiva de top mondial a secției de Arte Marțiale de la CSM Jiul Petroșani, Miruna Mălăuță. SportivaCItește mai departe
Hotel Rusu din Petroșani se implică în succesul campaniei de vaccinare în Valea Jiului
”Caravana Vaccinării” este proiectul derulat de Complexul hotelier Rusu din municipiul Petroșani prin care reprezentanții acestei companii de renume în industria ospitalității din Valea Jiului doresc să se implice în succesul campaniei de vaccinare, convinși fiind că aceasta este cea mai sigură și cea mai rapidă soluție pentru revenirea la viața de dinainte de pandemie. Într-o primă etapă, întregul personal al Hotel Rusu din masivul Parâng a decis să se vaccineze, astfel încât turiștii care vin în Parâng să poată în cel mai scurt timp să beneficieze nu doar deCItește mai departe
Rugăciune / O poezie de Mirela Cocheci
Tată din cer Astăzi îți cer Cu umilință Îngăduință, De înc-o zi Spre-a mă căii, Spre-a mă ierta, Spre-a mă spală De ne-nchinare, De întinare, De nesimțire, De neiubire, De răutate, De nedreptate, Tată din cer Și Vistier Al bunătății Și al dreptății, Pune-mi în fire Duh de iubire, Inimă dreaptă Și înțeleaptă, Mă mântuiește, Mă miluiește, Mă-nvrednicește, Mă-mpărtășește Cu trup și sânge Să pot a plânge Spre-a mă căii, Spre-a mă-ntării, Și spre-a vedea Lumina Ta, Tată ceresc, Îți mulțumesc!
Autorități și cetățeni conlucrează în municipiul Vulcan pentru a schimba imaginea localității
Inițiativele autorităților publice locale de la Vulcan privind schimbarea imaginii localității se transformă, zi de zi, în acțiuni concrete care vizează înfrumusețarea domeniului public. Multe dintre acestea sunt preluate de către echipa primarului Cristian Merișanu chiar de la cetățeni, iar ceea ce este și mai demn de apreciat este că oamenii nu doar subscriu acțiunilor care au drept scop înfrumusețarea orașului, ci și acționează ei înșiși în această direcție. În aceste zile, în șirul activităților care țin de curățenia de primăvară, primarul municipiului Vulcan, Cristian Merișanu a dispus ca panourileCItește mai departe
Sute de elevi înscriși, zeci de premianți, la cea de-a VIII-a ediție a manifestării „Politehnica Timișoara – un pas spre viitorul tău!”
Sute de elevi s-au înscris, și în acest an, la cea de-a VIII-a ediție a manifestării „Politehnica Timișoara – un pas spre viitorul tău!”, adresată elevilor de liceu, care vizează informarea și familiarizarea lor cu mediul universitar, în scopul asigurării unei mai bune tranziții a absolvenților spre învățământul superior și orientarea lor către o carieră de succes. Elevii înscriși, din toate județele țării, au avut ocazia să analizeze oferta Universității Politehnica Timișoara, condițiile oferite, detaliile privind admiterea 2021, dar și să-și verifice cunoștințele, online, în domeniile de interes, prin participarea laCItește mai departe
Noi decizii în Guvern pentru minerii Văii Jiului
Guvernul României a adoptat în ședința din 28 aprilie 2021 prelungirea cu o lună a prevederilor legale prin care Ministerul Muncii este abilitat să acorde un sprijin financiar pentru minerii Văii Jiului, constând în plata salariilor acestora. Măsura vine ca răspuns la dialogul purtat în ultimele săptămâni de reprezentanții Ministerului Muncii cu partenerii de dialog social din cadrul CEH, atât la București cât și la Petroșani. Potrivit ministrului Muncii, Raluca Turcan, prevederile nou introduse în legislație aduc clarificări în ceea ce privește calcularea perioadei pentru care sunt suportate creanțele salariale. ”Astfel,CItește mai departe
Campania de informare privind beneficiile colectării selective a deșeurilor în Valea Jiului a ajuns la final
Campania de informare derulată de Asociația de Dezvoltare Intercomunicată SGID Hunedoara, în parteneriat cu Supercom SA, operatorul serviciilor de colectare și management al deșeurilor din Zona IV Valea Jiului, s-a încheiat. Vreme de mai bine de o săptămână, reprezentanții companiei de salubritate Supercom SA care acționează în Valea Jiului, împreună cu reprezentanți ai autorităților publice locale din localitățile Văii Jiului și cu voluntari ai Organizațiilor de Cruce Roșie, ai Asociației Salvați copii, cărora li s-au alăturat foarte mulți tineri din localitățile Văii Jiului au participat la această campanie de informareCItește mai departe
Cântăreții de MANELE s-ar putea implica în campania de vaccinare anti-COVID. Valeriu Gheorghiță: „M-am gândit la asta”
Valeriu Gheorghiță consideră că exemplul dat de persoana vaccinată este extrem de important pentru comunitatea din care face parte. Întrebat dacă ar implica maneliștii în campania de vaccinare, președintele CNCAV a declarat, marți, în conferința de presă, că s-a gândit la acest aspect, pentru că orice persoană care aduce un plus în privința vaccinării trebuie luată în calcul.â „Este un aspect la care vă mărturisesc că m-am gândit. Cred că o persoană care poate să aducă un plus în ceea ce privește vaccinarea poate să își găsească locul în acestCItește mai departe
Unde pleacă românii în vacanța de Paște și 1 Mai. „Nu ai cum să faci vacanţe în străinătate mai ieftin decât în România”
Reprezentantul unei agenții de turism, Carmen Pavel, a discutat pentru DCNEWS.ro, referitor la variantele preferate de români pentru vacanța de Paște, dar și problemele apărite la un an de pandemie. „Destinaţii preferate pentru români ar fi multe, dar anul acesta sunt puţine alegeri. Ar fi vorba de Egipt şi de destinaţiile din ţară. Maldivele au fost în topul preferinţelor toată iarna, dar s-au schimbat condiţiile şi s-au introdus noi restricţii. Grecia, imediat după deschidere, a pus condiţii de restricţii şi iarăşi au fost amânate planurile de călătorie ale turiştilor români. Vorbim,CItește mai departe
Miercurea Mare, ziua în care Iuda l-a vândut pe Iisus. Este ultima zi din Săptămâna Patimilor când se mai pot face treburi pe câmp sau se mai spală și calcă
Miercuri, în cea de-a treia zi din Săptămâna Patimilor, în biserici continuă Deniile, slujbe prin care credincioşii îl „petrec“ pe Hristos pe drumul Crucii, până la moarte şi Înviere. Potrivit tradițiilor populare, Miercurea Mare este ultima zi în care se mai pot face treburi pe câmp sau se mai spală și calcă. Din această zi, se spune că bărbații trebuie să stea pe lângă casă și să își ajute nevestele. În Miercurea Mare din Săptămâna Patimilor s-a făcut pomenirea femeii celei păcătoase şi a avut loc vânzarea lui Iisus Hristos,CItește mai departe
Vacanță Spania 2021: Turiștii vor putea călători, începând cu 1 iunie, în baza unui certificat de sănătate digital COVID
Începând cu luna iunie, Spania intenționează să rredeschidă granițele turiștilor, în baza unui certificat de sănătate digital COVID, a declarat secretarul de stat în ministerul Turismului, Fernando Valdés. Valdés a declarat marţi, la summit-ul Consiliului Mondial al Turismului şi Călătoriilor din Mexic, că programul – prin care turiştii trebuie să demonstreze că au fost vaccinaţi, testaţi negativ sau vindecaţi de Covid-19 – se va dovedi „fundamental pentru a oferi călătorilor siguranţă”, scrie The Guardian, citat de news.ro. El a precizat că Spania va participa la o schemă pilot a certificatuluiCItește mai departe
Primarul Lucian Resmeriță salută înființarea primelor asociații de proprietari din municipiul Lupeni
Apelul lansat de primarul municipiului Lupeni, Lucian Resmeriță către cetățenii care locuiesc în blocurile de locuințe din cartierele acestei localități, în vederea constituirii de asociații de proprietari ca prim dar esențial pas în vederea depunerii de proiecte pentru reabilitarea termică și estetică a clădirilor rezidențiale din fonduri ale Uniunii Europene a dat roade. Astfel, în cursul acestei săptămâni au fost validate documentele juridice care consfințesc înființarea primelor ASOCIAȚII DE PROPRIETARI de pe raza Municipiului Lupeni, iar din informațiile aflate la dispoziția autorităților administrației locale de la Lupeni, mai sunt înCItește mai departe
Asociația Salvital și-a adoptat bugetul de venituri-cheltuieli și proiectul programelor de activități pentru anul 2021
În deschiderea ședinței găzduită de Consiliul Județean Hunedoara, Petru Mărginean, președintele Asociației Salvital, a prezentat succint activitatea desfășurată de la recenta modificare de statut și până în prezent, precum și intențiile de dezvoltare pentru anul 2021. Membrii prezenți la ședința Adunării Generale au aprobat în unanimitate toate punctele înscrise pe ordinea de zi. Președintele CJ Hunedoara, Laurențiu Nistor, susținător al proiectului pilot de telemedicină rurală și teleconsultații, a apreciat acțiunea organizată săptămâna trecută de Salvital la Lunca Cernii, județul Hunedoara fiind deschizător de drumuri în acest domeniu. „Paramedicii care auCItește mai departe
În Vinerea Mare, credincioșii din Lupeni pornesc din nou pe ”Drumul crucii” spre Golgota de la Straja
Se împlinesc anul acesta 21 de ani de când în Vinerea Mare, credincioși din Lupeni, din Valea Jiului și întreaga țară pornesc în procesiunea “Drumului Crucii” de la Lupeni la Straja. Aceasta este una din cele mai lungi procesiuni religioase din lume al cărei scop este acela de a rememora patimile lui Isus pe drumul său către Golgota. La Lupeni, procesiunea Drumului Crucii a fost iniţiată în urmă cu mai bine de două decenii de către Emil Părău, omul de numele căruia se leagă, de altfel, începuturile şi dezvoltarea staţiunii turistice de pe versantulCItește mai departe
În primul trimestru al anului, 1.702 persoane şi-au găsit un loc de muncă cu sprijinul AJOFM Hunedoara
Potrivit unei informări a Agenției Județene pentru Ocupare a Forței de Muncă din județul Hunedoara, în primele trei luni ale anului 2021, ca urmare a implementării Programului Naţional de Ocupare a Forţei de Muncă, prin intermediul acestei instituții, au fost încadrate în muncă 1.702 persoane, dintre care 802 femei. Din totalul persoanelor ocupate până la data de referință, 907 au peste 45 de ani, 319 au vârsta cuprinsă între 35 și 45 de ani, 285 au între 25 și 35 de ani, iar 191 sunt tineri sub 25 de aniCItește mai departe
Tinerii atleți ai cluburilor din Valea Jiului au fost vizitați de marea campioană olimpică la maraton Constantina Diță
Multipla campioană mondială la maraton și semimaraton Constantina Diță a fost, zilele acestea, oaspete al Văii Jiului. Aceasta a avut parte de o primire călduroasă pe arena sportivă Jiul Petroșani, din partea tinerilor atleți de la CSM Jiul Petroșani și ACS Străjerii Lupeni, dar s-a bucurat, în egală măsură de întâlnirea cu fostul atlet de performanță al Văii Jiului, Petre Drăgoescu, dar și cu antrenorii Daniela Vasiloancă, Cristina Burcuță și Georgeta Manolache, ccele care inspiră în prezent pasiunea copiilor și tinerilor din Valea Jiului pentru atletism. În cadrul acestui eveniment,CItește mai departe
Eroii mineri ai celei mai mari tragedii din istoria mineritului românesc au fost comemorați la Lupeni
Poate că timpul vindecă, așa cum se spune, rănile trecutului, însă amintirile dureroase care au marcat istoria celor aproape două secole de minerit în Valea Jiului rămân etern în amintirea noastră. Etern este (și trebuie să fie !) respectul față de minerii pentru care mina le-a fost deopotrivă viață și moarte, cărora le-a dat pâine, dar le-a devenit și mormânt. Cu acest sentiment de adânc respect au fost omagiați și anul acesta cei 82 de truditori ai adâncurilor pentru care, în urmă cu 99 de ani, în miezul zilei deCItește mai departe
După 1 iunie, RESTAURANTELE s-ar putea să nu mai depindă de rata de incidenţă
El a arătat că obiectivul este ca la 1 iunie 5 milioane de persoane să fie vaccinate anti-COVID-19. „Ieri am depăşit 3 milioane. Sunt 3 milioane de persoane vaccinate. E important, pentru că asta înseamnă 20% de persoane vaccinate. Avem un obiectiv ca la 1 iunie să avem 5 milioane de persoane vaccinate, peste 30% dintre persoanele care ar trebui să fie vaccinate, persoanele adulte. E important, pentru că ne-am uitat la ţările care până acum au avut un grad mai mare de vaccinare, mai rapid decât noi şi aiciCItește mai departe
Marțea Mare a Săptămânii Patimilor. Pilda celor zece fecioare, un îndemn la o neîncetată priveghere
În Săptămâna Patimilor, în Marea Marți, Sfinții Părinți au rânduit să se citească Pilda celor zece fecioare, cinci „înțelepte” și cinci „neînțelepte”, care se pregătesc pentru nuntă. Întâlnirea cu Hristos este asemănată unei nunți, în Noul Testament, unde Hristos se numește pe sine „mire”, Apostolii poartă numele de „prietenii mirelui” și mireasa lui Hristos este Biserica.În această pildă, Împărăția cerurilor este asemănată cu zece fecioare, care luându-și candelele, au ieșit în întâmpinarea mirelui. Menționăm că la evrei există obiceiul că la căsătorie, mirele să meargă în casă miresei, unde eraCItește mai departe
Treceri de pietoni marcate vizibil în municipiul Vulcan, pentru creșterea siguranței circulației
Siguranța cetățenilor este un atribut pentru care autoritățile locale din municipiul Vulcan acționează fără rezerve. În acest context se înscriu și acțiunile derulate în aceste zile de către administrația publică locală condusă de Cristian Merișanu. La inițiativa acestuia, toate zonele în care sunt instituite treceri de pietoni pe drumurile publice din municipiul Vulcan, acestea vor fi semnalizate nu doar cu semne de circulație conforme și cu marcaje longitudinale de tip ”zebră”, ci acestea vor fi de pe acum și mai vizibile, odată cu încadrarea liniilor albe într-un chenar roșu, așaCItește mai departe
Veste tristă în lumea medicală din județul Hunedoara. Apreciatul medic radiolog dr. Lidia Dobrei s-a stins din viață
Pandemia de coronavirus a mai făcut o victimă în rândul medicilor aflați în prima linie a luptei cu virusul Covid-19, îndoliind comunitatea medicală din județul Hunedoara. De această dată este vorba despre apreciatul medic radiolog dr. Lidia Dobrei care a pierdut bătălia cu boala și s-a stins pe un pat de spital, după ce, timp de 18 ani, a desfăşurat o activitate laborioasă şi a ajutat spitalele din Călan, Petroşani, Haţeg, Orăştie, Hunedoara şi Deva, căminele de bătrâni din Brănişca şi Geoagiu, ONG-uri, precum şi mii de bolnavi, conform evidenţelorCItește mai departe
Liceul Tehnologic Lupeni își prezintă oferta educațională pentru anul școlar 2021/2022 și avantajele acesteia pentru elevi
Cu o istorie de un secol în activitatea educațională din regiunea Văii Jiului, Liceul Tehnologic Lupeni se menține în topul unităților de învățământ tehnic și profesional, adaptându-se în același timp noilor provocări în materie de educație. Toate aceste oportunități se regăsesc și în oferta educațională pe care Liceul Tehnologic Lupeni o propune în primul rând absolvenților învățământului gimnazial, dar și celor care au absolvit deja ciclul obligatoriu de12 clase și doresc să se specializeze în anumite profesii, urmând cursurile Școlii postliceale care funcționează în cadrul liceului. Tot aici, și pentruCItește mai departe
Primăria municipiului Vulcan / Facilități fiscale la plata impozitelor și taxelor locale pe anul 2020
Având în vedere evoluția pandemiei de COVID-19, precum și măsurile ce restrâng unele drepturi și libertăți fundamentale, printre care libera circulație în vederea evitării aglomerației, precum și faptul că în perioada stării de urgență mediul de afaceri s-a confruntat cu o diminuare semnificativă de lichidități financiare, persoanele fizice și juridice ce în perioada 01.01.2021- 31.01.2022 depun o cerere în vederea anulării unor obligații fiscale accesorii în cazul obligațiilor bugetare restante la data de 31 martie 2020 vor beneficia de facilități fiscale la plata impozitelor și taxelor locale pe anul 2020. CItește mai departe
Un poem / O poezie de Cecilia Gabriela Feier
singură sunt pe JUPITER O perdea de stele albe, roşii, albastre mari şi licurici Mă privesc fluturii îmi pun aripi diafan să pot zbura Hei, voi azalee, begonii, gloxinii ştiu voi mă auziţi vreau să intru în hora voastră Singură sunt pe planetă guguu …uhi …ptihi …pitiu …pitiu …ptiu vârst vârst printre frunze nu e deloc rău un stol de păsări hrănite cu o fărâmă din gîndul meu devin poemul scris pe o filă de carte nu e neinteresant
Strategii pe care le poți încerca în casinouri
Majoritatea celor care participă la jocuri de noroc fac acest lucru pentru distracție și pentru a-și petrece timpul liber într-un mod cât mai plăcut. Ce-i drept, foarte mulți caută să și câștige bani de pe urma acestor jocuri. Evident că pentru a câștiga la casino ai nevoie și de mult noroc, în primul rând, dar în același timp îți poți crește șansele de reușită dacă aplici anumite strategii și sisteme de joc. Dacă joci haotic și fără vreun obiectiv la jocurile de casino atunci șansele tale de a înregistra profitCItește mai departe
Cristian Resmeriță: ”România de azi e condusă de un ”cap de familie” fără empatie față de oameni, care seamănă cu un funcționar obosit care la orice propunere răspunde doar cu ”nu se poate” !”
Senatorul PSD de Hunedoara, Cristian Resmeriță este de părere că situația în care se regăsește în prezent cel mai important agent economic din județ, Complexul Energetic Hunedoara, impunea fără îndoială un dialog între toți factorii de răspundere de la nivel politic și administrativ, în vederea identificării celor mai bune soluții pentru viitor și, mai ales, a soluțiilor necesare pentru angajați. În acest context, recenta vizită a ministrului Muncii, Raluca Turca, în Valea Jiului nu a făcut altceva decât să arate încă o dată lipsa de interes a actualei guvernări fațăCItește mai departe
Supercom și Crucea Roșie Petroșani, parteneri pentru un mediu curat
Filiala de Cruce Roșie din Petroșani a subscris demersurilor ințiate de compania Supercom, cea care gestionează activitatea de colectare a deșeurilor în Zona IV Valea Jiului a SGID Hunedoara, în vederea informării și conștientizării populației cu privire la rolul și importanța colectării selective a deșeurilor. Urmare a acestei colaborări, voluntari ai Crucii Roșii Petroșani împreună cu reprezențanți ai companiei Supercom au participat la o serie de acțiuni de distribuire a pliantelor de informare pe tema colectării selective, realizare de compania de salubritate împreună cu ADI-SGIG Hunedoara, în cadrul campaniei ”TrăieșteCItește mai departe
Serviciul Salvital de telemedicină rurală, o premieră națională în județul Hunedoara
Asociația Salvital Hunedoara a demarat, la finalul acestei săptămâni, proiectul pilot de telemedicină rurală și teleconsultații în județul Hunedoara. Este vorba despre un demers al cărui scop este verificarea stării de sănătate a populației prin consultații de tip ambulatoriu. Asociația Salvital Hunedoara oferă, în premieră, servicii de telemedicină oamenilor care locuiesc în zone greu accesibile. Proiectul beneficiază de susținerea Consiliului Județean Hunedoara și de unul dintre cei mai renumiți medici din România, profesorul Dorel Săndesc. Acest proiect constituie o premieră la nivel național, iar tocmai din acest motiv, la debutul oficial alCItește mai departe
Străzile din Vulcan vor fi spălate și dezinfectate, într-o amplă acțiune care se derulează sâmbătă, 24 aprilie
Chiar dacă rata cazurilor de coronavirus este în continuă scădere în ultima perioadă, autoritățile publice de la Vulcan își propun să acționeze în continuare în mod responsabil pentru combaterea pandemiei. Una din măsurile adoptate în acest scop este și spălarea străzilor și trotuarelor cu apă și soluții dezinfectante. O astfel de acțiune urmează să se desfășoare la Vulcan în cursul zilei de sâmbătă, 24 aprilie 2021 când pe toată zona centrală a localității vor fi prezente utilajele specifice pentru acest tip de operațiune sanitară, dar și echipe de muncitori deCItește mai departe
O serie de picturi murale înveselesc atmosfera din secția de Pediatrie a Spitalului municipal Vulcan
Pentru ca micii pacienți din Vulcan care, din pricina unor probleme de sănătate, ajung la Spitalul Municipal pentru consultații ori chiar pentru internări în secția de Pediatrie, să poată trece mai ușor peste o astfel de încercare, administrația Spitalului Municipal Vulcan a acceptat demersul unor tineri artiști vulcăneni care, în acest scop, au propus să realizeze câteva picturi murale și desene atrăgătoare pe pereții holului secției de Pediatrie. Astfel, clasicul alb pe care-l vedem de obicei pe holurile unui spital, s-a transformat în secția de Pediatrie a Spitalului municipal VulcanCItește mai departe
Restricții de apă luni, 26 aprilie, la Vulcan și Lupeni
Apa Serv Valea Jiului S.A. Petroşani anunţă restricţii în furnizarea apei potabile pentru luni, 26 aprilie 2021, în localitățile Vulcan și Lupeni, după cum urmează: Vulcan – între orele 9:00 – 16:00. Zonele afectate: str. Traian, de la bl. 1 până la bl. 17, Q, Școala și Grădinița de la nr. 6, Centrul „Șansa”. Motivul restricției: remediere pierdere și reconfigurare branșament apă, str. Traian, bl. Q. Lupeni – între orele 9:00 – 15:30. Zonele afectate: str. Cartierul Braia Lupeni. Motivul restricției: înlocuire hidrant defect, str. Ghe. Șincai, bl. D7. Relații suplimentare pot fi obținute la Dispecerat,CItește mai departe
Acțiuni dedicate ”Zilei Pământului” în Valea Jiului, sprijinite de Supercom
În anul 2009, Organizația Națiunilor Unite a declarat ziua de 22 aprilie ca Sărbătoare oficială a planetei Pământ ca expresie comună a dorinței tuturor de a construi o societate sustenabilă. Evenimentul este marcat, de atunci în fiecare an, prin derularea unor acțiuni civice de voluntariat constând în general în ecologizări, plantări de arbori și flori, difuzare de mesaje menite să conștientizeze în rândul oamenilor necesitatea păstrării curate a mediului pentru sănătatea pământului. Astfel de activități au avut loc, în aceste zile și în localitățile Văii Jiului unde voluntarii s-a bucuratCItește mai departe
