Dan Bobouțanu
Lansare de gală a albumului ”Hunedoara, tărâm binecuvântat” de Cosmin Nicula la Muzeul Naţional al Literaturii Române

Primul volum din trilogia intitulată ”Hunedoara, tărâm binecuvântat”, un album cu imagini deosebite și recomandări inedite pentru toți cei care vor să cunoască Hunedoara frumoasă, proiect editorial ce-i aparține lui Cosmin Nicula s-a bucurat de o lansare oficială de gală. Evenimentul a avut loc marți, 14 martie 2023, la Muzeul Naţional al Literaturii Române, în prezența unor persoanalități de prim rang ale culturii române, precum: Anca Ivaşcu, redactor-şef al editurii Monitorul Oficial (sub ediga căruia este editat acest album), Lucian Romaşcanu, ministrul culturii, Adrian Cioroianu, managerul Bibliotecii Naţionale, Virgil ŞtefanCItește mai departe
Buget preponderent pentru investiții la Hunedoara, în 2023

Două treimi din bugetul pe 2023 propus de primarul Dan Bobouţanu şi aprobat vineri (27 ianuarie) de Consiliul Local Hunedoara, este dedicat investiţiilor de interes public derulate de Primărie pe raza municipiului. În 2017, municipiul Hunedoara avea un buget total în valoare de 143.406.120 lei. Mai puţin de o treime din sumă era alocată dezvoltării (investiţiilor). Raportul s-a echilibrat în 2018 şi s-a inversat evident începând din 2019, ajungându-se la diferenţe majore în 2020, 2021 şi 2022 (situaţie relevată şi în graficul comparativ de mai jos). Continuăm pe aceeaşi direcţieCItește mai departe
Dan Bobouțanu, primarul Hunedoarei, reconfirmat ca lider al Organizației locale PSD Hunedoara

Dan Bobouţanu, primarul municipiului Hunedoara şi preşedinte al filialei locale a Partidului Social Democrat, a primit vineri – 19 august 2022 un nou mandat în fruntea organizaţiei politice. Votul a fost unul unanim şi exprimat în cadrul şedinţei Conferiţei municipale a organizaţiei. „Sunt onorat şi, în acelaşi timp, obligat de încrederea acordată de colegii mei de organizaţie care mi-au încredinţat un al patrulea mandat de preşedinte al filialei locale a PSD Hunedoara. Sentimentul de onoare provine din simplul fapt că am alături oameni „unul şi unul” – cum se spuneCItește mai departe
Primar la cumpăna secolelor XIX-XX, George Dănilă a devenit, post mortem, Cetățean de onoare al municipiului Hunedoara

George Dănilă, primar al Hunedoarei timp de 40 de ani, între 1872 şi 1912 a fost distins, post mortem cu titlul de Cetățean de onoare al municipiului HUnedoara, în urma unei hotărâri adoptate de Consiliul local Hunedoara. Hotărârea a fost oficializată în cadrul unei şedinţe festive extraordinare a Consiliului local, care a avut loc în aceste zile la Castelul Corvinilor, în Sala Dietei. Placheta omagială şi „cheia oraşului” au fost înmânate doamnei profesor Lucia Maria Prejban, strănepoata domnului George Dănilă. „Mă simt onorată şi foarte emoţionată de această iniţiativă aCItește mai departe
Reparații pe DJ 687E între Hunedoara și Teliucu Inferior

Au început lucrările de reparaţii (prin turnare de covor asfaltic) pe drumul judeţean 687 E care leagă municipiul Hunedoara de localitatea Teliucu Inferior. Lucrările se vor desfăşura în ritm susţinut iar în zonele în care se intervine, pe durata efectivă a lucrărilor, se circulă alternativ pe un singur sens (circulaţia fiind dirijată cu piloţi de trafic). Drumarii atrag atenția şoferilor să circule cu atenţie sporită pe acest tronson de drum în lucru şi să respecte semnalizările. Lucrările sunt realizate în cadrul programului de reparații și reabilitări de drumuri județene, derulatCItește mai departe
Proiect pentru o nouă etapă majoră de restaurare și conservare a Castelului Corvinilor

Primăria municipiului Hunedoara face, în continuare, demersuri pentru conservarea şi restaurarea celui mai important obiectiv turistic al județului, Muzeul Castelul Corvinilor. În acest scop, Consiliul Local Hunedoara a aprobat documentaţia necesară depunerii unui nou proiect în valoare de aproximativ 6,6 milioane de euro (cu TVA), finanţat prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă. În cadrul acestui nou proiect, se vor realiza ample lucrări de consolidare şi restaurare a mai multor zone ale Castelului, arii sau spaţii care nu au putut fi incluse în proiectul de 5 milioane de euro aflatCItește mai departe
Lucrările de restaurare și conservare de la Castelul Corvinilor continuă și în 2022

Lucrările de restaurare și conservare de la Castelul Corvinilor din Hunedoara continuă în anul 2022, atât în exterior, cât și în interior. Primăria Hunedoara informează că ,ai multe zone ale Castelului Corvinilor sunt în plină reabilitare, fie că este vorba de lucrări mai complexe de consolidare, ori restaurarea de finisaje exterioare și interioare. „Destul de multe zone ale Castelului sunt «atacate» de către echipa de restaurare. La ora actuală se vor ridica schelele pe fațada dinspre curtea Palatului de festivități, tocmai ce se pregătesc de demontarea lor de pe fațada galerieiCItește mai departe
Bugetul Primăriei municipiului Hunedoara este în faza dezbaterii publice

Primăria municipiului Hunedoara a publicat pe site-ul propriu (www.primariahunedoara.ro) proiectul bugetului local pentru anul 2022. Conform proiectului amintit, valoarea totală a bugetului va fi de 404.607.640 lei, cu aproximativ 2 milioane de lei mai mare decât bugetul proiectat pentru 2021, la începutul anului trecut. Pentru anul acesta, Primăria Hunedoara previzionează venituri în valoare de 389.335.520 de lei, diferenţa până la suma totală menţionată anterior fiind acoperită de excedentul bugetar înregistrat la finele anului 2021. Tot excedentul de anul trecut va fi folosit pentru investiţii. De fapt, per total, 71,5 la sutăCItește mai departe
Lumea artelor hunedorene se desparte de încă un om deosebit: Horia Gherghina

Iubitorii de artă din municipiul Hunedoara, dar și reprezentanții administrației locale de aici deplâng dispariţia prematură a lui Horia Trăian Gherghina, un om care a iubit oamenii, arta, ideea de „mai bine pentru toată lumea” şi, în egală măsură, oraşul său. Horia Gherghina s-a născut pe 22 decembrie 1954 la Făget. Familia lui s-a mutat în Hunedoara pe când el avea doar doi ani. De mic a avut înclinaţii spre artă. Ar fi dorit să devină, mai întâi, muzician, fiind atras de pian, în special. Condiţiile materiale ale acelor vremuriCItește mai departe
Hunedoreni pe urmele lui Iancu de Hunedoara, în Cetatea Belgradului

O mică delegaţie a municipiului Hunedoara condusă de primarul Dan Bobouţanu a început astăzi o vizită în capitala Serbiei, Belgrad, scopul principal al acesteia fiind comemorarea uneia dintre cele mai importante personalităţi istorice ale Europei: Iancu de Hunedoara. Din delegaţie mai fac parte directorul Muzeului „Castelul Corvinilor”, Sorin Tincu, şi o parte a echipei Colegiului Naţional „Iancu de Hunedoara” care a câştigat ediţia din acest an a concursului „Citeşti şi câştigi”, precum şi profesorul – coordonator al echipei amintite, domnul Georgel Apostol. Reprezentanţii municipiului Hunedoara au vizitat Cetatea Belgradului, locul înCItește mai departe
Castelul Corvinilor de la Hunedoara – „Marcă a patrimoniului european”

Administraţia Muzeului „Castelul Corvinilor” şi Primăria Municipiului Hunedoara au efectuat demersurile necesare pentru ca principalul obiectiv turistic din judeţ să fie inclus în preselecția națională efectuată pentru desemnarea „Mărcii patrimoniului european”. Documentaţia în acest scop a fost transmisă Institutului Naţional al Patrimoniului (INP). La începutul lunii martie, INP va desemna cel mult două obiective ce vor reprezenta apoi România la selecţia finală, făcută de către un juriu de specialişti aflat sub responsabilitatea Comisiei Europene. „Castelul Corvinilor este unul dintre elementele identitare ale Hunedoarei şi chiar şi ale Transilvaniei. A fostCItește mai departe
Dragobete la Castelul Corvinilor, pentru al patrulea an consecutiv

A devenit deja o tradiție ca în ziua de Dragobete, la Castelul Corvinilor să celebrăm iubirea prin oficierea de căsătorii simbolice, „de-o zi”, în capela impozantului monument medieval. Anul acesta, Dragobetele a fost sărbătorit pentru a patra oară în decorul impresionant al Castelului Corvinilor, împreună cu zeci de persoane care au venit de departe – unele special pentru acest eveniment, altele aflate în vizită la castel și profitând de ocazie pentru a-și reînnoi jurămintele de dragoste. Cupluri cu „vechime” de 25, chiar 30 de ani și-au declarat din nou iubirea, înCItește mai departe
Fotbalul renaște la Hunedoara ! CS Hunedoara devine partener al Academiei de fotbal Gheorghe Hagi și al FC Viitorul Constanța

Clubul Sportiv Hunedoara (club aflat în subordinea Consiliului Local al municipiului Hunedoara), Clubul Sportiv Academia de Fotbal „Gheorghe Hagi” și Fotbal Club Viitorul Constanța au devenit parteneri, după ce au semnat în acest sens un acord de colaborare la Hunedoara. Evenimentul a avut loc joi, 13 februarie 2020 la sediul Primăriei municipiului Hunedoara. La semnarea documentelor au participat fostul internațional Gică Popescu (în calitate de reprezentant al Academiei de Fotbal „Gheorghe Hagi”), Zoltan Marton Iasko (reprezentând Viitorul Constanța), Daniel Stroia (directorul CS Hunedoara), precum și primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouțanu. „Vreau săCItește mai departe
AȘA DA! AȘA NU! / 30.1.2020

AȘA DA! Dan Bobouțanu, primar al municipiului Hunedoara Pentru că… susține organizarea celei de-a doua ediții a memorialului fotbalistic dedicat marelui jucător Michael Klein. AȘA NU! Daciana Maria Nelson, director general și administrator al SEWS Deva Pentru că… angajații companiei sunt obligați să recupereze orele în care au fost în grevă pentru solicitarea majorărilor salariale.
RMN nou la spitalul din Hunedoara

La inițiativa primarului Dan Bobouțanu, pe ordinea de zi a ședinței de astăzi a consiliului local a fost supus dezbaterii un proiect de hotărâre privind închirierea prin licitație a unui spațiu cu o suprafață de 133 mp din subsolul Spitalului Municipal „Dr. Alexandru Simionescu” Hunedoara. Destinația acestui spațiu va fi de instalație RMN. „Această licitație vine ca urmare a unei solicitări primite de către spital de la firme private care au acest domeniu de activitate. Ne interesează să oferim locuitorilor municipiului Hunedoara servicii medicale de calitate. Dintotdeauna m-a preocupat spitalulCItește mai departe
Se lucrează de zor la renovarea Grădiniței „Floarea Soarelui”

Micuții care încep grădinița la „Floarea Soarelui” în 9 septembrie 2019 vor avea parte de o surpriză de proporții: clădirea în care își petrec prima parte a zilei este în plin proces de modernizare. De altfel, aceasta va fi prima unitate de învățământ din municipiul Hunedoara dotată două scări de incendiu ce permit accesul la etajul superior al clădirii. Una dintre scări este deja finalizată, iar grădinița este încă în șantier. Muncitorii lucrează la finisajele interioare: gresie, faianță, instalații sanitare, instalația electrică etc. „Dorința noastră este să aducem toate unitățileCItește mai departe
Spitalul din Hunedoara- reabilitat cu peste 23 de milioane de lei

Contractul de finanțare a fost semnat de primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouțanu, la Agenția de Dezvoltare Regională (ADR) Vest, și prevede eficientizarea energetică a Spitalului Municipal „Dr. Alexandru Simionescu” Hunedoara. „Prin acest proiect ne dorim diminuarea costurilor cu încălzirea spitalului, iar din banii economisiți vrem să facem alte investiții aici, cum ar fi îmbunătățirea condițiilor din spital și achiziționarea de aparatură medicală performantă”, declară Dan Bobouțanu. Acesta este al cincilea proiect finanțat pe fonduri europene, din cele 21 de proiecte depuse la ADR Vest. Suma totală a acestor proiecte este CItește mai departe
Profesorul universitar Mihaela Miroiu – Cetățean de onoare al municipiului Hunedoara

Consiliu Local al municipiului Huneodara a decis, în cadrul unei ședințe care a avut loc astăzi, acordarea titlului de Cetățean de onoare al municipiului Huneodara apreciatulu profesor universitar Mihaela Miroiu. Distincția a fost acordată pentru întreaga activitate desfăşurată de Mihaela Miroiu în domeniul cultural-ştiinţific. Mihaela Miroiu s-a născut la Hunedoara, la data de 10 martie 1955. Este profesor universitar la Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA), conducător de doctorat în ştiințe politice și predă cursurile: Ideologii politice actuale, Etica în relații internaționale şi Teorii politice feministe. Interesele saleCItește mai departe
Domnițe, cavaleri, turiști și modele de succes la Târgul European al Castelelor

Sute de turiști, alături de cavaleri și domnițe în ținute medievale au așteptat, cu nerăbdare, sâmbătă, în fața Castelului Corvinilor din Hunedoara, deschiderea unei noi ediții a Târgului European al Castelelor, eveniment cultural și de promovare la care iau parte 29 de castele și cetăți din cinci țări de pe continent. Mai mulți copii au fost invitați de organizatori să taie panglica ediției a treia, după care, vizitatorii, flancați de frumoase domnițe și cavaleri în haine de gală, au fost conduși spre standurile expozanților amplasate în decorul impresionant al SăliiCItește mai departe
Proiect de investiții pentru elaborarea Strategiilor de Dezvoltare Locală, la Hunedoara

Municipiul Hunedoara a depus luni, 22 mai 2017, la Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, proiectul de investiții „Dezvoltare Locală Plasată sub Responsabilitatea Comunității (DLRC) în municipiul Hunedoara”, finanțat în cadrul Programului Operațional Capital Uman 2014–2020 (POCU), Axa Prioritară 5, Oiectivul Specific 5.1 – „Sprijin pregătitor pentru elaborarea Strategiilor de Dezvoltare Locală – orașe/municipii cu populație de peste 20.000 locuitori”. Municipiul Hunedoara, în calitate de lider de parteneriat, a depus proiectul de investiții în parteneriat cu Fundația Centrul de Asistență Rurală Timișoara și SC Lideea Development Actions SRLCItește mai departe
Ambasadorul SUA a vizitat Castelul Corvinilor

Ambasadorul Statelor Unite ale Americii, Hans Klemm, s-a aflat în vizită în județul Hunedoara. acesta a vizitat castelul Corvinilor. „Excelenţa Sa, domnul Hans Klemm, ambasadorul Statelor Unite ale Americii în România, a efectuat astăzi o vizită privată la Castelul Corvinilor. El a fost întâmpinat de primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouţanu, şi de directorul Castelului Corvinilor, Cristian Roman. În scurtul dialog purtat, Hans Klemm s-a arătat încântat de transformările prin care trece oraşul, remarcând noile construcţii de la Lisa Draexlmaier şi Dedeman, precum şi faptul că Hunedoara este un oraş deschis..CItește mai departe
Castelul Corvinilor va fi reabilitat cu bani europeni

Ministrul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, Sevil Shhaideh, a semnat în data de 3.05.2017 contractul de finanțare pentru Proiectul „Restaurarea și valorificarea durabilă a patrimoniului cultural Castelul Corvinilor – Municipiul Hunedoara”. „Semnarea de către ministrul Sevil Shhaideh a contractului de finanțare pentru Proiectul ”Restaurarea și valorificarea durabilă a patrimoniului cultural Castelul Corvinilor” este o veste foarte bună pe care am primit-o în această dimineață. Acest proiect pe fonduri europene este cel mai valoros din Transilvania pe astfel de monumente turistice. După implementarea acestui proiect, cu siguranță, Castelul CorvinilorCItește mai departe
Delegatie din Republica Chineza, în vizită la Hunedoara

O delegație din orașul chinez Kaihua, Provincia Zhejiang, China a venit în perioada 16-18 octombrie 2016, într-o vizită în municipiul Hunedoara. Ei au vizitat Castelul Corvinilor, dar și Parcul Industrial, Centrul de Afaceri și mai multe terenuri disponibile pentru deschiderea unei afaceri în municipiul Hunedoara. Din delegație au făcut parte, Zou Yanhui, viceprimarul orașului Kaihua, precum și patru oameni de afaceri din China: Chen Denshui, Gao Yongjun, Jin Bo și Lai Liping. Lor li s-a alăturat și Xia Junsuo, directorul Institutului Confucius din Cluj-Napoca. În cursul zilei de astăzi, chineziiCItește mai departe
Hunedoara: Fostul edil îl ameninţă pe actualul primar cu plângeri penale

Fostul primar al municipiului Hunedoara, Viorel Arion, a declarat joi într-o conferinţă de presă că va face mai multe plângeri penale pe numele actualului edil, Dan Bobouţanu. Arion îl acuză pe primarul municipiului de neglijenţă şi abuz în serviciu. „Municipiul Hunedoara a pierdut 34 de milioane de lei, pentru reabilitările de drumuri, deoarece primăria nu a trimis documentele necesare la Ministerul Dezvoltării. Primarul îi somează pe funcţionari să demisioneze. Nu se poate una ca asta”, a declarat consilierul local liberal Viorel Arion. Primarul Hunedoarei, Dan Bobouţanu a replicat că „nu s-auCItește mai departe
Heliportul de la spitalul din Hunedoara este funcţional!

În sfârşit, heliportul de la spitalul municipal din Hunedoara poate fi utilizat, deşi acesta a fost recepţionat deja de pe vremea fostului primar Viorel Arion. Actualul primar, Dan Bobouţanu a declarat recent că heliportul nu poate fi folosit, deoarece nu are avizul necesar de la Autoritatea aeronautică. „Nu se poate să facem heliportul şi să nu avem avizele toate, ca să-l şi putem folosi, să salvăm vieţi. Am rezolvat în sfârşit problema, mierucri s-a făcut zborul de recunoaştere şi acum totul este ok. Se poate folosi heliportul”, a declarat primarulCItește mai departe
Primarul Hunedoarei, atac la fostul edil

Primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouţanu, a declarat, luni, înr-o conferinţă de presă că va ţine de acum înainte şedinţele de consiliu la Universitatea din municipiu şi va invita pe toată lumea interesată. „Ca să vadă lumea de ce fostul primar şi aleşii PNL ce fac cu voturile pe care oamenii le-au dat. Nu se poate să pleci din şedinţă de consiliu când trebuie să votezi pentru rezolvarea problemelor hunedorenilor. Cei şapte consilieri PNL care au părăsit vineri, la şedinţa de consiliu, sala, nu vor primi indemnizaţiile. “Viorel Arion nu duceCItește mai departe
Scandal in CL HUNEDOARA

Scandal vineri in ședinta CL HUNEDOARA, după ce aleșii liberali nu au stat sa voteze, părăsind sala. Primarul municipiului HUNEDOARA, Dan Boboutanu, a declarat ca aleșii locali PNL au părăsit sala, motivând ca nu sunt de acord cu modernizările căminelor culturale din satele Peștișu Mare și Groș. Asta, în condițiile în care documentațiile au fost întocmite încă de pe vremea vechii administrații conduse de către actualul consilier local PNL, Viorel Arion. „Multe dintre proiectele de hotărâri de pe ordinea de zi puteau fi adoptate doar dacă erau votate de cătreCItește mai departe
Primăria Hunedoara dorește să atragă fonduri europene pentru izolarea termică a clădirilor rezidențiale

Joi, 28 iulie 2016, primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouțanu, a invitat la sediul primăriei reprezentanții unui număr de 31 de asociații de proprietari, pentru a prezenta un proiect de izolare termică a blocurilor de locuințe, finanțat din fonduri europene. Este pentru prima dată când un astfel de proiect se adresează și altor municipii decât reședința de județ. Întrucât primăria nu avea niciun proiect de reabilitare a clădirilor rezidențiale cu fonduri europene, municipalitatea intenționează să găsească, împreună cu președinții și administratorii de asociații de proprietari, soluții pentru urgentarea atragerii de fonduriCItește mai departe