Redactia Avantul

 

Monitorizarea depozitelor de deșeuri a fost inclusă în atribuțiile poliției locale

Atribuțiile poliției locale în domeniul protecției mediului vor include și monitorizarea depozitelor de deșeuri, în scopul prevenirii declanșării unor incendii cu consecințe grave pentru viața oamenilor, mediu și bunuri materiale. Măsura a fost aprobată de guvern în ședința de astăzi, printr-o Ordonanță de urgență care completează art. 9 din Legea poliției locale nr. 155/2010. Situația extraordinară care a determinat promovarea actului normativ este reprezentată de incendiul recent la depozitul de deșeuri din Măldărești, județul Vâlcea, și de riscul ca acest tip de incident să se producă și în alte localități.CItește mai departe


La Petroșani, premii de pentru dascălii de excepție, de Ziua Educatorului

Autoritățile Locale din municipiul Petroșani au invitat astăzi joi multe cadre didactice de la școlile din localitate, a căror activitate a devenit una sinonimă cu performanța, pentru a le premia cu ocazia Zilei Mondiale a Educației. ”Evenimentul  vine ca o recunoaştere pentru rolul major pe care dascălii îl au în formarea generaţiilor. Un moment important prin care am adus mulţumiri pentru ceea ce au făcut şi ceea ce vor face pentru comunitatea noastră şi pentru copiii noştri. În astfel de momente, noi, administraţia publică locală, Consiliul Local şi eu ca primar, amCItește mai departe


Mulțumiri pentru cadrele didactice de la Vulcan, de ”Ziua Educatorului”, din partea autorităților locale

Pentru Administrația publică locală din municipul Vulcan, atenția cuvenită sistemului de învățământ se manifestă constant, în fiecare zi. În opinia reprezentanților comunității locale vulcănene,  aceasta reprezintă, în fond, o reiterare a relației bi-univoce menținută de-a lungul timpului, ca o firească necesitate pentru asigurarea cadrului și condițiilor optime de pregătire școlară a elevilor. Astăzi, de Ziua Educatorului, autoritățile vulcănene au reluat, în cadrul unei festivități dedicate acestui eveniment, la care au fost invitați să participe toți dascălii de la școlile din acest oraș, au fost reluate mesajele de mulțumire pentru întreaga activitate desfășuratăCItește mai departe


Salvatorii au ajuns la unul dintre mineri 

Echipele de salvatori minieri au reuşit să-l găsească pe unul dintre cei trei mineri prinşi de surparea din subteranul EM Lupeni. Minerul este viu, conştient şi comunică cu ei. Ortacul este prins sub cărbune şi echipele i-au eliberat capul iar acum sapă în jurul lui pentru a-i elibera şi corpul. Salvatorii au mai constatat că au comunicat tot timpul doar ortacul la care au ajuns acum. De ceilalți doi mineri încă nu se ştie nimic. [slideshow_deploy id=’30661′]


Pe Valea Maliței din Hunedoara lucrează cu șaitrocul singura căutătoare de aur independentă din România

După ce a lucrat în minele de aur vreme de 15 ani, inginerul geolog Georgeta Dulgheru a decis că este momentul să facă ceva pentru ca meșteșugul tradițional al căutării aurului să nu se piardă. A avut nevoie de aproape un an pentru obținerea unei autorizații prin care acum poate exploata un perimetru aurifer bine delimitat din Munții Apuseni și astfel a devenit prima femeie căutător de aur din România. Un soare blând de toamnă ne însoțește în drumul nostru spre Patrulaterul Aurului, un perimetru în care sunt cuprinse maiCItește mai departe


Ziua Educației a fost sărbătorită, sub semnul excelenței, la Lupeni

Primăria și Consiliul local al municipiului Lupeni au dorit ca, anul acesta, în întâmpinarea Zilei Mondiale a Educației, să facă nu doar un binemeritat cadou profesorilor și elevilor eminenți din localitate, ci și să macheze acest eveniment, așa cum este firesc, drept unul memorabil pentru comunitatea din municipiul Lupeni. Nu încape îndoială că sărbătoarea de la Lupeni dedicată dascălilor, sărbătoare găzduită de eleganta sală de spectacole a Palatului Cultural Lupeni, a fost una reușită. Mai mult, putem spune fără teama de a greși, că evenimentul a stat sub semnul excelenței.CItește mai departe


La Școala ”IG Duca” din Petroșani: ”Tinerii învață de la vârstnici”

Școala Gimnazială ”I.G.Duca” din Petroșani organizează vineri, 6 octombrie 2017, evenimentul  cu tema “Tinerii învață de la vârstnici”, derulat în cadrul proiectului ”Who cares about me?”, proiect susținut deErste Stiftung – Austria, prin programul ACESAct local, 2017. Potrivit organizatorilor, scopul general al proiectului este apropierea generațiilor și deprinderea de abilități practice, prin crearea unui cadru în care diferențele de vârstă se fie mai degrabă un motiv de învățare decât unul de disensiune. În cadrul acestui eveniment,elevii Școlii Gimnaziale ”I.G.Duca”, tineri voluntari din cadrul Organizației Caritas și persoane vârstnice vor participaCItește mai departe


PROIECT: Deținuții pot urma cursuri de formare profesională pe tot parcursul pedepsei cu închisoarea

Potrivit unei inițiative legislative care a fost adoptată deja de Senat și este în dezbatere în Camera Deputaților (forul decizional), deținuții pot urma cursuri de formare profesională pe tot parcursul pedepsei cu închisoarea, Legea prevede acum ca persoanele care au de exectat pedepse să poată urma cursuri de formare profesională la agențiile județene de ocupare a forței de muncă doar cu 9 luni înainte de termenul de eliberare din penitenciar. Un astfel de curs are durata minimă de 3 luni, iar inițiatorii susțin că perioada actuală, de 9 luni, esteCItește mai departe


Guvernul nu vrea să renunțe la transferul plății contribuțiilor la angajat. Premierul Tudose: ”Soluția o vom găsi împreună cu sindicatele”

Guvernul nu a renunțat la transferul plății contribuțiilor de la angajator la angajat, potrivit declarației făcute, miercuri, de premierul Mihai Tudose. El a precizat că în această privință se caută o soluție alături de sindicate, astfel încât toată lumea să fie de acord. „Nu, a spus-o și domnul președinte Hossu foarte clar. Și o repet și eu sper, la fel de clar. Nu s-a luat decizia renunțării la acest transfer. Găsim o soluție de compensare sau de implementare a Legii salarizării, dacă se poate să nu mai facem acest transferCItește mai departe


Românii cheltuiesc lunar 150 de lei pentru alimentele cu care își trimit copiii la școală, de 5-6 ori mai puțin decât alte țări

Conform unui studiu realizat de o companie alimentară, familiile din România cheltuiesc lunar aproximativ 150 de lei pentru pentru alimentele cu care își trimit copiii la școală sau la grădiniță, în timp ce în alte țări europene investițiile lunare de pe acest segment sunt cu până la 5-6 ori mai mari. „În plus, în general, părinții români tind să acorde o atenție mai mare alimentației copiilor de până în 10 ani, însă aceștia au nevoie de o alimentație sănătoasă și supervizată îndeaproape în toate etapele lor de dezvoltare. Cu toateCItește mai departe


ANAF: Modalitatea de control și sancționare a firmelor schimbată. Amenda minimă doar în anumite condiții

Prin modificarea legislației, Ministerul Finanțelor va permite firmelor să achite pentru nereguli contabile doar jumătate din amenda minimă, dacă plătește în maximum 48 de ore. Termenul de 48 de ore va curge de la data încheierii procesului-verbal ori de la data comunicării acestuia, conform modificărilor pregătite la nivel guvernamental asupra Legii contabilității. Legea nu prevede în prezent această posibilitate. Proiectul aflat în pregătire va corela, în același timp, prevederi ale Legii contabilității cu cele ale Legii privind auditul statutar al situațiilor financiare anuale, în sensul că ”dacă o entitate efectueazăCItește mai departe


Volumul aniversar al Bibliotecii județene ”Ovid Densușeanu” din Deva, premiat de Asociația Națională a Bibliotecilor Publice din România

La începutul lunii octombrie 2017, Asociația Națională a Bibliotecarilor și Bibliotecilor Publice din România (ANBPR) a acordat premiul pentru cea mai bună lucrare de specialitate, categoria Studii și cercetări sub formă de volum, lucrării ”Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, 65 de file de viață”. Lucrarea, cu caracter monografic, a apărut anul trecut și a fost elaborată și editată de Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva, avându-i drept coordonatori pe managerul bibliotecii, Ioan Sebastian Bara, și colaboratorii Denisa Toma și Ioachim Lazăr. Premiul i-a fost înmânat managerului bibliotecii din Deva,CItește mai departe


ISU: ”Zeci de clădiri din județul Hunedoara funcționează fără autorizație de securitate la incendiu”

Zeci de clădiri din județul Hunedoara funcționează fără autorizație de securitate la incendiu deși termenul prorogat a expirat la finele lunii septembrie. Statisticile existente la nivelul Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Iancu de Hunedoara” al județului Hunedoara, prezentate de conducerea ISU Hunedoara într-o conferință de presă, arată că în județul Hunedoara funcționează fără autorizație de securitate la incendiu în jur de 90 de clădiri, instituții sau obiective. În cadrul unei conferințe de presă desfășurată la sediul inspectoratului prim adjunctul I.S.U. Hunedoara și reprezentanții Inspecției de Prevenire au punctat faptul căCItește mai departe


Locuri de muncă sezonere în Spania, pentru sezonul agricol 2018, prin rețeaua EURES

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Hunedoara prin serviciul de ocupare EURES Romania oferă 800 locuri de muncă vacante în Spania– firma SUREXPORT (400 de femei și 200 de cupluri) pentru munca sezonieră în agricultură (sunt solicitate persoane apte pentru munca la câmp, vârsta 18 – 50 ani), pentru recoltarea căpşunilor, campania 2018 (nu se solicită experiență). Durata contractului de muncă este de aproximativ 3 luni, data estimată de angajare este 15 februarie 2018. Timpul de lucru este de 6,5 ore pe zi/ 39 ore pe săptămână împărţite în 6CItește mai departe


APA PROD ANUNȚĂ PENTRU ASTĂZI, 5 OCTOMBRIE, SISTĂRI DE APĂ LA HUNEDOARA ŞI BRAD

LOCALITATEA: HUNEDOARA DATA: 05.10.2017 INTERVAL ORAR: 08:30 – 16:00. STRĂZI AFECTATE: Batiz ( Bl.F1, F2, G1, C7, C8, L1, L3, D1, D2, D3 ,D4, D5, D6, D7), Barbu St. DelaVrancea (Bl.J1, J2),  Arenei (Bl. B1, B2, B3), Ștrandului Bl. L2 și Intrarea Lanului (Bl. C2, C3, C4, C5, C6, E.) MOTIVUL: Eliminare avarie str. Batiz, Bl. G1. Se sistează furnizarea apei potabile în: LOCALITATEA: Brad DATA: 05.10.2017 INTERVAL ORAR: 08:00-15:00 STRĂZI AFECTATE: str. Decebal, casele nr.1,3,5 MOTIVUL: Avarie conducta DN 63, str.Decebal. SC Apa Prod SA  își cere scuze pentru disconfortul creat și vă mulțumeșteCItește mai departe


Telecabina care facilitează accesul pe Cetatea Deva intră în revizie

Primăria Municipiului Deva informează că telecabina care facilitează accesul spre Cetatea Deva va fi oprită până la sfârșitul săptămânii, în vederea efectuării reviziei tehnice. Echipamentul va fi repus în funcțiune luni, 9 octombrie 2017. De miercuri, 4 octombrie 2017, până duminică, 8 octombrie 2017, accesul în Cetatea Deva se poate face pe jos, pe la Poarta 1, zilnic, între orele 8.00-20.00. Ultima intrare pe Poarta 1 va avea loc la ora 19.30. [slideshow_deploy id=’13835′]


Scade numărul asigurărilor pentru locuințe

Numărul polițelor de asigurare pentru locuințe a scăzut în ultimul an cu peste 1000. Hunedorenii par a nu fi învățat nimic din experiența anului trecut, când sute de proprietăți au fost afectate de urgia naturii. Potrivit datelor oficiale, la nivelul județului Hunedoara au fost încheiate 32.034 de polițe de asigurare obligatorii. Totodată, daunele plătite au fost în sumă de 59.246.00 lei, conform datelor actualizate la data de 31 august anul curent. Potrivit Pool-ului de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale, la nivelul județului Hunedoara doar puțin peste 16% dintre hunedoreni au oCItește mai departe


Investiții pentru condiții normale de muncă

Autoritățile locale de la Petrila vin în sprijinul medicilor de familie care își au cabinetele medicale în clădirea Policlinicii. Acoperișul este stricat, aici fiind necesare reparații. În acest sens, medicii au solicitat sprijinul administrației locale de la Petrila, în vederea efectuării lucrărilor. “Având în vedere cererea (…) înaintată Primăriei orașului Petrila de către reprezentanții cabinetelor medicale ce îșI desfășoară activitatea în cadrul Policlinicii din orașul Petrila, prin care ni se solicită sprijinul în soluționarea de comun accord, în calitate de coproprietari, a problemelor legate de reparația acoperișului la imobilul maiCItește mai departe


Alți pensionari protestează

Săptămâna a început cu proteste la Petroșani. Pensionarii mineri din cadrul Ligii Sindicatelor Pensionarilor Mineri din Valea Jiului au fost primii care au ieșit pe străzile din Petroșani pentru a-și striga nemulțumirile. Astăzi urmează pensionarii de la Asociatia Seniorilor 2016-Valea Jiului. “Va informam ca nu solicitam nimic altceva decat ca, recalcularea pe Legea 192/2015, sa se faca la stagiul complet de cotizare de 20 de ani. Un exemplu: director de mina pensionat in 2010, are pensie mai mica cu 1000 de lei decat pensia recalculata  a unui lacatus de mina,CItește mai departe


Încă o săptămână de libertate

Femeia nu ajunge în închisoare așa cum au cerut ofițerii care o supraveghează pe perioada de executare a unei condamnări cu suspendare. mama denaturată primise mai bine de doi ani pentru maltratarea băiețelului unui vecin.   Alina Nadia Ardeleanu, tânăra din Uricani care și-a lăsat copilașii să ardă de vii în casă, a scăpat de celula închisorii cel puțin încă o săptămână de zile. Biroul Executări Penale din cadrul Judecătoriei Petroşani a cerut revocarea suspendării sub supraveghere a pedepsei de 2 ani şi 11 luni închisoare, însă solicitarea a fostCItește mai departe


Arcașii României la Campionatul Mondial de Tineret de la Rosario (Argentina)

În perioada 2-8 octombrie, în orașul Rosario din Argentina se desfășoară competițiile din cadrul Campionatului Mondial de Tir cu Arcul la care participă cei mai buni arcași cadeți din zeci de țări ale lumii. La evenimentul sportiv din Argentina participă și o delegație a Federației Române de Tir cu Arcul, formată din 4 sportivi însoțiți de antrenorul Alexandru Deneș. Din echipa de cadeți a arcașilor României fac parte sportivii: Cosmin Frai, Beatrice Miklos, Andreea Ilinca și Tudor Buzilă. De remarcat este faptul că în componența lotului național al României careCItește mai departe


Prins cu mai mult lemn decât avea în acte

Un şofer din Deva s-a ales cu o amendă consistentă şi o parte din marfă confiscată în urma unui control în trafic. „ Polițiștii din cadrul Politiei Orașului Horezu au oprit pentru control un autocamion, cu numere de Alba, condus de un bărbat, de 49 de ani, din municipiul Deva, județul Hunedoara, care transporta material lemnos, specia fag. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că bărbatul transporta 8, 539 metri cubi de material lemnos, iar pe avizul de însoțire era înscrisă doar 7 metri cubi de material lemnos, specia fag”,CItește mai departe


Război cu firmele care au contracte pentru autostrăzi

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, admite că monitorizează societățile care au contracte pentru construcția de autostrăzi, ba chiar este în ”război”. Declarația a fost făcută la dezbaterile pe moțiunea simplă semnată de parlamentari ai PNL și USR. „În acest mandat, într-adevăr am intrat într-un război cu constructorii, pentru că aceștia nu și-au asumat nici calitatea, nici termenele de finalizare ale contractelor. Vorbeam de contractul FIDIC. Da, am modificat condițiile specifice contractului FIDIC ca să dau o putere mai mare statului român, să nu mai facă dispute (constructorii — n. r.) șiCItește mai departe


Mistreţii își caută hrana în gospodăriile izolate

Un localnic a numărat într-un din serile trecute nu mai puţin de 6 mistreţi în ograda sa. Vizitele mistreţilor nu sunt ceva neobişnuit pentru cei care au casele la poalele Parângului, astfel că în fiecare toamnă porcii înfometaţi coboară în livezi după hrană. Problema oamenilor este că sunt deja prea mulţi faţă de anii trecuţi şi nu se mai sperie de om, semn că animalele îşi găsesc din ce în ce mai greu hrana în pădure. Duminică seara, un localnic care are gospodăria în zona Sălătruc, a numărat șase mistrețiCItește mai departe


Natalia Intotero: “Dincolo de orice, toti simtim in tara asta romaneste”

Legea limbii materne  a stârnit controverse în Parlament. Proiectul privind folosirea limbii maghiare în administrația locală a fost RESPINS în urmă cu puțin timp în comisiile juridică, de administraţie locală, respectiv pentru drepturile omului din Camera Deputaţilor. Inițiativa legislativă prevedea scăderea pragului necesar pentru folosirea limbii maghiare în instituţiile publice de la 20% la 10%. Deputatul PSD, Natalia Intotero spune că “dincolo de orice, toțI simțim în țara asta românește”, făcând referire la conviețuirea dintre cetățenii aparținând diferitelor etnii. “Zilele trecute citeam o postare pe Facebook scrisa de Valeriu Szilvassy, care scria ca,CItește mai departe


Calculatoare moderne pentru copiii din Hunedoara

În secolul vitezei și a tehnologiei sunt copii care nu știu cum arată un calculator.  În sprijinul școlilor și a ONG-urilor vin companiile Enel și Ateliere fără Frontiere. “Şcoli, licee, grădinițe și asociații care sprijină educația în comunitățile defavorizate din județele: Arad, Călărași, Caraș-Severin, Constanța, Ialomița, Ilfov, Giurgiu, Hunedoara, Timiș, Tulcea, București mai au la dispoziţie 4 zile pentru a se înscrie în proiectul „Toată lumea intră în jocul educației IT””, arată o informare a ENEL. În cadrul proiectului, 400 de calculatoare vor ajunge către tinerii din zone defavorizate, cuCItește mai departe


Victoria Călan – noul lider de conjunctură al Ligii a IV -a Hunedoara

Rezultatele surpriză ale rundei a șasea a campionatului județean de fotbal Hunedoara au adus o conjunctură favorabilă noului lider al Ligii a IV -a, Victoria Călan. Surprinzător, sau nu, Victoria Călan tace și face, așa cum s-ar spune: „Când doi se ceartă, al treilea câștigă”. Interesant este faptul că tot mai multe voci ale conducătorilor echipelor din campionatul hunedorean se arată nemulțumite de prestația jucătorilor lor în teren, sau de atitudinea acestora în timpul meciurilor disputate, ceea ce se și observă în ultima vreme prin cumulul uriaș de cartonașe primiteCItește mai departe


Femeile social-democrate din Petrila, cu gândul și fapta alături de bolnavii de cancer

Ziua Mondială de Luptă împotriva cancerului, marcată în fiecare an la început de octombrie, a devenit, deja de câțiva ani buni, prilej de reflecție pentru foarte mulți oameni. În Valea Jiului, diverse organizații neguvernamentale și chiar grupări politice derulează, cu acest prilej, o serie de acțiuni sociale specifice. Una dintre acestea este și cea derulată, în cursul zilei de marți, 3 octombrie 2017, de Organizația Femeilor Social-Democrate (OFSD) Lupeni, organizație condusă de Doina Tentler. Astfel un grup de doamne din echipa femeilor social-democrate din Petrila au dedicat câteva ore bolnavilorCItește mai departe


Primăria Orașului Petrila invită cetățenii la consultare publică – 6 octombrie 2017, ora 15,00

Orașul Petrila în parteneriat cu Ambient Logistics SRL și Organizația „Salvați Copiii” – filiala Hunedoara anunță consultarea publică ce va avea loc în data de 6 octombrie 2017, la sediul Primăriei Orașului Petrila, începând cu ora 15,00. Consultarea publică, la care sunt invitați de această dată toți cetățenii din zona Cap de Linie Petrila – Cap de Linie Lonea, are ca obiect proiectul „Sprijin pregătitor pentru înființarea Grupului de Acțiune Locală (G.A.L.) Petrila și elaborarea Strategiei de Dezvoltare Locală (S.D.L.), obiectivele avute în vedere fiind următoarele: identificarea principalelor nevoi șiCItește mai departe


Epilog la Zilele Orașului Petrila – Parada Portului Popular

Orașul Petrila, cel mai estic din Valea Jiului, este încărcat de tradiție de o rară stabilitate și trăinicie în timp, dată de existența comunității momârlanilor – băștinași pe aceste meleaguri. Tradiția și folclorul sunt la loc de cinste pentru întreaga comunitate de aceea, petrilenii reușesc să se prezinte așa cum se cuvine, de fiecare dată când au această ocazie, demonstrând că într-adevăr momârlanii sunt gazde bune. Vorbind de ocazii, iată că una dintre multele manifestări în care momârlanul este la loc de cinste s-a întâmplat la sfârșitul săptămânii trecute, cuCItește mai departe


Apa Prod anunță pentru astăzi, 4 octombrie, sistări de apă la Hunedoara, Deva şi Buceş

Se sistează furnizarea apei potabile în: LOCALITATEA: HUNEDOARA DATA: 04-10-2017 INTERVAL ORAR: 08:00 – 18:00. STRĂZI AFECTATE: Jiului ( BL.C43, C44, F1, F2), Oltului (BL.C49, D2, E1, C52), Streiului BL D3, Luncii BL ANL, Mihai Viteazu BL 3. MOTIVUL: Eliminare avarie BL F1 de pe Str.Jiului. Se sistează furnizarea apei potabile în: LOCALITATEA: HUNEDOARA DATA: 04-10-2017 INTERVAL ORAR: 18:00 – 21:00. STRĂZI AFECTATE: Cartier Micro 4 cuprins intre strazile  Mihai Viteazu, B- dul Dacia și str. Mureșului, MOTIVUL: Eliminare avarie bl.F1 de pe Str. Streiului. Se sisteaza apa potabila in : LOCALITATEA: Deva DATA: 04.10.2017CItește mai departe


Nici un reținut în dosarul jafulului de la cazino

Individul care a plecat cu circa 30 de mii de lei de la un club de jocuri de noroc din Petroșani, este în continuare căutat de polițiștii de la Investigații Criminale. Surse de încredere spun că n-a apărut nici un element de noutate în această anchetă, există un cerc de suspecți, însă până în acest moment nu s-a reușit prinderea autorului. Individul nu ar fi din zonă și se bănuiește că și-a planificat ”lovitura” alături de unul sau mai mulți complici. Aceștia l-ar fi așteptat cu un autoturism într-o zonăCItește mai departe


ANRE: Scumpirea gazelor este amânată pentru 1 noiembrie

Autoritatea Națională de Reglementare în Energie (ANRE) a amânat decizia de a majora tariful gazelor pentru consumatorii casnici până la aprobarea în Parlament, prin lege, a OUG 64/2016, urmând ca modificarea prețului final să intre în vigoare de la 1 noiembrie. „Am amânat decizia privind prețul gazelor până după aprobarea în Parlament a OUG 64, întrucât vor fi operate modificări care vor avea impact major și asupra prețului final. Este vorba de faptul că va fi dereglementat serviciul de înmagazinare și, totodată, vor fi modificate cotele obligatorii de tranzacționare peCItește mai departe


TAXA AUTO: „Lucrăm la o taxă de poluare pentru mașinile cu normă de poluare mică şi emisii mari de bioxid de carbon”. Precizări de la Ministrul Mediului

Grațiela Gavrilescu, Ministrul Mediului, a anunțat marți, în cadrul unei vizite la depozitul ecologic de deșeuri din județul Bistrița-Năsăud, că se lucrează la stabilirea unei taxe de poluare pentru mașinile cu normă de poluare mică și emisii mari de bioxid de carbon, având în vedere că numărul înmatriculărilor de astfel de autoturisme s-a dublat față de anul trecut. „Anul acesta, în România, comparativ cu 2016, aceeași perioadă de timp, au intrat mașini cu norme de poluare între Euro 2 și Euro 4, aproximativ 350.000 de mașini, comparativ cu 146.000 deCItește mai departe


Reprezentanții CFR susțin că excelează privind absorbția fondurilor europene

Directorul general al CFR SA, Marius Chiper, a declarat că CFR SA înregistra în august un grad de absorbție a fondurilor europene de peste 2,5 miliarde de lei, acest lucru datorându-se și semnării unor contracte noi și alocării avansului pentru acestea. „Anul acesta pot spune că excelăm la capitolul absorbție fonduri europene. Avem un grad de absorbție de peste 2,5 miliarde de lei. Suntem în plin avânt al execuției lucrărilor. Acum vorbim despre facturi de lucrări decontate la nivelul lunilor iulie-august, când s-a lucrat mai intens, dar avem un gradCItește mai departe


Rectificare de buget negativă

Bugetul Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului Petroșani a fost diminuat  cu suma de 9000 de lei iar banii au fost luați de la tichetele de creșă și tichetele cadou pentru grădiniță. Reprezentanții Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului ne explică din ce cauze a fost retrasă suma de 9000 de lei. “Suma previzionată la început a fost mai mare decât suma necesară, conform raportărilor din semestrul I al anului 2017”, a declarat Cristina Mraz, directorul DLAS Petroșani. Este vorba de tichetele de grădiniță. Dacă anul trecut numărulCItește mai departe


Autoritățile de la Petrila susțin financiar Balul Bobocilor

Evenimentul monden din viața liceenilor de la Petrila va fi susținut de Primăria și Consiliul Local al orașului Petrila. Elevii de clasa a XII-a sunt organizatorii, iar aceștia încearcă să obțină și ajutor. La Petrila, Consiliul Local a aprobat alocarea sumei de 2000 de lei pentru organizarea evenimentului. “Colegiul Tehnic Constantin BrâncușI va organiza, conform tradiției, Balul Bobocilor ediția 2017-2018 în data de 27.10.2017 la Casa de Cultură a orașului Petrila “Ladislau Schmidt”. Analizând cererea domnișoarei Castravete Andrada, elev în clasa a XII-a la Colegiul Tehnic Constantin BrâncușI Petroșani șICItește mai departe


Piațetă pentru lupeneni

O piațetă va fi realizată la Lupeni. parcul de la CAP se transformă într-o locație ce va fi atractivă pentru cetățenii de toate vârstele, cel puțin așa susțin edilii.   “Vom începe să reabilităm parcul de la CAP, este un obiectiv la care țin foarte mult. Vom încerca să facem o mică piațetă, avem deja licitația, mai durează proiectarea cam o săptămână și vom încerca să facem un obiectiv destul de frumos din punctul meu de vedere, unde să se bucure oamenii. Am încercat să împărțim acel parc în treiCItește mai departe


Brățările de la Abucea sunt ”Exponatul lunii octombrie” la Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva

Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva propune vizitatorilor, începând cu data de 1 octombrie 2017, o nouă categorie de piese în cadrul acțiunii „Exponatul lunii”, piese care pot fi admirate în spaţiul special amenajat la intrarea în Palatul Magna Curia. Respectivele artefacte au intrat în patrimoniul Muzeului Civilizației Dacice și Romane în anul 2014, cu ocazia demarării cercetărilor arheologice preventive efectuate pe tronsonul autostrăzii A1, Lugoj – Deva, în zona localității Abucea, comuna Dobra, județul Hunedoara. Este vorba despre un număr de 13 brățări de bronz care au fost descoperiteCItește mai departe


Senatorii PSD au votat amendamentele privind reducerea vârstei de pensionare cu 2 ani pentru salariații din Valea Jiului, Călan și Hunedoara

Senatul României a avizat astăzi, în mod favorabil, propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice (Legea 128/2017), împreună cu amendamentele aduse de grupul senatorilor PSD. Proiectul, inițiat de senatorul Carmen Eleonora Hărău, a fost votat, cu completările de rigoare, de senatorii PSD ai județului Hunedoara, Cristian Resmeriță și Viorel Sălan. Noile prevederi legislative aduc vești bune pentru cetățenii din Valea Jiului, din municipiul Hunedoara și orașul Călan, dar și celor aflați în localitățile limitrofe, pe o rază de 8 km în jurulCItește mai departe


Actorii Teatrului „Aureliu Manea” din Turda, pe scena Teatrului din Petroșani

Teatrul Dramatic „Ion. D. Sîrbu” găzduiește, la sfârșitul acestei săptămâni actorii Teatrului „Aureliu Manea” din Turda. Astfel, sâmbătă, 7 Octombrie, de la ora 18.00, va avea loc spectacolul „În căutarea sensului pierdut” în regia lui Muriel Manea – Iakab, iar Duminică, 8 octombrie de la ora 12.00, spectacolul „Fata babei și fata moșului” în regia lui Horațiu Ioan Apan. În schimb, actorii Teatrului Dramatic „I.D. Sîrbu” Petroșani vor fi prezenți vineri, 7 Octombrie 2017, în cadrul evenimentului cultural „Noaptea Muzeelor” organizat de Biblioteca Județeană „Ovid Densușianu” Hunedoara – Deva. AceștiaCItește mai departe


Primăria Lupeni amplasează coșuri de gunoi și mobilier stradal nou

În paralel cu alte lucrări edilitare, în municipiul Lupeni a început și amplasarea noului mobilier stradal, achiziținat de Primăria din localitate. Astfel, începând de marți, 3 octombrie, pe  artera principală a orașului, până în carrierul Bărbăteni au fost montate bănci și coșuri de gunoi moderne. Acestea aduc un plus de imagine, dar mai ales de confort pentru cetățenii municipiului Lupeni care doresc să aibă un oraș curat și frumos. ”Am început de astăzi amplasarea noului mbilier stradal, constând în bănci și cosuri de gunoi moderne. Acestea vor fi montate peCItește mai departe


Restricții de apă, MIERCURI la LUPENI

Apa Serv Valea Jiului S.A Petroşani anunţă restricţii în furnizarea apei potabile  pentru miercuri, 04.10.2017 în municipiul: Lupeni– între orele 10:00 – 14:00. Zona afectată: Cartier Braia. Motivul restricţiei: remediere pierdere la bransamentul scarii 3 bloc M4 str. Liliacului. Apa Serv Valea Jiului S.A Petroşani îşi cere scuze pentru disconfortul creat şi vă multumeşte pentru întelegere. [slideshow_deploy id=’36591′]


Legume și fructe la preț de producător în Piața volantă din Deva

Primăria Municipiului Deva și Serviciul Comunitar pentru Cadastru și Agricultură redeschid, joi, 5 octombrie 2017, la ora 9.00, piața volantă din centrul orașului. La cele peste 20 de standuri care vor fi amenajate în Piața Unirii, producători tradiționali din cinci județe vor oferi spre vânzare produse și preparate din carne și lapte, fructe și legume de sezon, conserve și dulcețuri, produse apicole, flori și obiecte de artizanat. Piața volantă va funcționa de două ori pe săptămână, în zilele de joi și vineri, începând cu ora 9.00, atât timp cât condițiileCItește mai departe


Primarul Resmeriță propune alocarea a 10.000 de lei pentru Balul Bobocilor de la colegiile din Lupeni

Potrivit primarului municipiului Lupeni, în sedinta de îndată a Consiliului Local al Municipiului Lupeni, convocastă pentru azi, 3 octombrie 2017, va fi supus spre aprobare proiectul de Hotărâre prin care se propune alocarea sumei de 10.000 lei, câte 5000 lei pentru fiecare liceu, contribuția pentru organizarea Balurilor Bobocilor la Liceul Teoretic și Liceul Tehnologic din municipiul Lupeni.  Proiectul este inițiat de primarul Lucian Resmeriță. ”Am fost și voi fi întotdeauna alături de tineri. De aceea, și astăzi, în ședința de îndată a Consiliului Local al Municipiului Lupeni, voi supune spreCItește mai departe


INSEMEX Petroșani la cea de-a 23-a întâlnire a Conducătorilor Autorităţilor Miniere de Stat din Europa.

O delegaţie a Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Securitate Minieră şi Protecţie Antiexplozivă – INSEMEX Petroşani, condusă de dr.ing. Constantin Lupu – Director Ştiinţific, a participat, în perioada 24-26 septembrie 2017, la cea de-a 23-a întâlnire a Conducătorilor Autorităţilor Miniere de Stat din Europa. Evenimentul, organizat în capitala Slovaciei, Bratislava, a avut ca temă de discuţii şi dezbateri tehnice Politicile UE privind materiile prime şi impactul lor asupra exploatării zăcămintelor de minerale utile. La această întâlnire de lucru au participat conducători ai Autorităţilor Miniere din Austria, Cehia, Estonia, Finlanda, Germania, Irlanda, Polonia,CItește mai departe


CAR Parîngul IFN, acum și în municipiul Vulcan

Una dintre cele mai apreciate Case de Ajutor Reciproc (CAR) din Valea Jiului, CAR Parîngul IFN Petroșani are, din această săptămînă, un nou punct de lucru în regiune. Acesta a fost deschis în municipiul Vulcan și oferă membrilor săi din această localitate întreaga gamă de servicii financiare specifice. ”Venim astfel în întâmpinarea membrilor noștri din Vulcan, dar și a cetățenilor din acest oraș pe care-i invităm să ni se alăture, pentru a beneficia de serviciile pe care le oferim. CAR Parîngul IFN oferă o gamă diversificată de împrumuturi cu dobânziCItește mai departe


Te-a oprit radarul? Poți să scapi de amenzile de circulație dacă îți cunoști drepturile. Uite care sunt

Drepturile pe care orice şofer trebuie să le ştie în cazul în care este oprit de către un echipaj de poliţie. Aceste reguli vă vor ajuta să vă susţineţi drepturile şi să aveţi toate şansele să vi se anuleze procesul verbal. Regulile pe care trebuie să le ştiţi şi care pot duce la anularea unei eventuale amenzi dacă v-a prins radarul. Poliţistul trebuie să aibă asupra lui şi să vă prezinte certificatul de omologare a aparatului radar de către Biroul Român de Metrologie Legală, buletinul de verificare metrologică în termenCItește mai departe


Ziua Vârstnicilor, sub semnul recordurilor, la Petroșani

Anul acesta, Ziua Internațională a Vârstnicilor a fost marcată, la Petroșani, de o sărbătoare care a stat sub semnul recordurilor. Nu încape îndoială că evenimentul prilejuit de aniversarea unor cupluri ”de aur”, cărora li s-au adăugat și cteva cupluri ”de platină” din comunitatea locală a Petroșaniului marchează o firească recompensă adusă recordmanilor vieții de familie din această localitate. La Petroșani, acest eveniment a devenit deja o frumoasă tradiție, prin care primarul Tiberiu Iacob Ridzi a dorit să aducă, în numele Primăriei și Consiliului local al municipiului Petroșani, un omagiu acestor familiiCItește mai departe


Noul an universitar a început la Petroșani sub îndemnul ”Gaudeamus igitur !”

Universitatea din Petroșani și-a deschis astăzi porțile pentru debutul anului universitar 2017-2018. Aceasta este cea de-a 70-a festivitate de acest fel, organizată de prestigioasa instituție academică din Valea Jiului, în tot atâția ani de la inaugurarea ei. După ce în ultimii ani s-a pus chiar și problema existenței acestei universități, din cauza numărului mic de studenți, debutul anului univeritar 2017-2018 marchează și mult-așteptatul reviriment, consemnat odată cu informația prezentată de rectorul instituției de îmvățământ superior de la Petroșani, prof.univ.dr.ing. Radu Sorin, potrivit căruia toate locurile bugetate de la învățământul deCItește mai departe