Redactia Avantul

 

În 2017, RECORD de zile libere pentru bugetari. Când va fi următoarea mini-vacanță

Anul 2017 a fost unul plin de mini-vacanțe pentru angajații din instituțiile statului. De fiecare dată când sărbătorile oficiale au picat în preajma weekend-ului, Guvernul a decis să le lege pentru a le oferi mai multe zile libere. Următoarea mini-vacanță va fi între sfârșitul lunii noiembrie și începutul lunii decembrie. Până acum, bugetarii au avut 5 weekenduri prelungite şi asta pentru că 11 dintre cele 14 sărbători legale au picat în cursul săptămânii. Prima vacanţă scurtă a fost în luna ianuarie, cu ocazia Zilei unirii principatelor. Pentru că 24 ianuarieCItește mai departe


Alexandra Dabija este câștigătoarea trofeului ”Ursul din Carpați”

Solista de muzică ușoară Alexandra Dabija este câștigătoarea Trofeului ”Ursul din Carpați”, decernat la finalul festivalului-concurs cu același nume care a avut loc în aceste zile în stațiunea turistică Straja din municipiul Lupeni. Peste 100 de participanți s-au înscris la probleme de interpretare vocală, instrumentală sau de dans care au avut loc în cadrul acestui nou festival al talentelor pus în scenă de oamenii de afaceri Cătălin Țugulea și Emil Părău, cu concursul unor profesori și coordonatori de ansambluri atistice din Valea Jiului. La eveniment a participat și primarul municipiuluiCItește mai departe


Omul amfibie, Crăişorul Dunării se întoarce acasă !

Un moment important pentru sportul românesc și moment absolut remarcabil pentru temerarul înotător din Petroșani, Avram Iancu, pornit în urmă cu mai bne de o lună în aventura Dunării, va avea loc marți, 15 august, la orele prânzului, când acesta va ajunge, pe valurile Dunării, acasă, în România. Evenimentul este programat în jurul orei 11,00 în dreptul localității Moldova Nouă, unde sute de români care urmăresc traseul lui Avram Iancu, cel supranumit Crăișorul Dunării, sunt așteptați să-l întâmpine la revenirea în țară. ”Pentru toti compatrioții care m-au contactat și s-auCItește mai departe


Creștere SPECTACULOASĂ a numărului de autoturisme second hand, înscrise în circulație în România, în primele 7 luni

În primele șapte luni ale anului, înmatriculările de autoturisme second hand au ajuns, în România, la 350.780 de unități, în creștere cu 69,21% față de aceeași perioadă din 2016, când s-au înregistrat 207.306 unități, reiese din statistica Direcției Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV). Numărul înmatriculărilor de mașini rulate este, astfel, de peste șapte ori mai mare decât în cazul autoturismelor noi înregistrate în circulație. Conform datelor statistice, la nivelul lunii iulie din acest an, înmatriculările de autoturisme rulate au consemnat un salt de 62,16%, comparativ cuCItește mai departe


GALERIE FOTO. ACCIDENT dramatic. Un microbuz a plonjat în Dâmbovița. Trei morți și șase răniți

Accident dramatic, azi-noapte. Trei oameni, între care și un copil, au murit, iar alte șase persoane au fost rănite după ce microbuzul în care se aflau a căzut în râul Dâmbovița. Tragedia s-a petrecut în jurul orei 3:30, la intersecţia Splaiului Unirii cu Centura Bucureşti, la ieșirea către Autostrada Soarelui. „In masina erau doua persoane incarcerate, una a fost dusa de rau mai jos si sase s-au autoevacuat”, a declarat Rupa Remus, de la Biroul de Coordonare Interventii si Misiuni. „Doua victime au fost extrase cu leziuni incompatibile cu viata.CItește mai departe


Program prelungit la Finanțe, între 16 și 25 august

Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara anunță recuperarea orelor de lucru aferente zilei de 14 august 2017, stabilită ca zi liberă potrivit prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 512/2017, în conformitate cu Ordinul Președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală, astfel: În perioada 16.08.2017 – 25.08.2017, programul de lucru pentru personalul Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Timișoara, cu excepția celui din cadrul Trezoreriei Statului, va fi următorul: 08, 17.08, 21.08, 22.08, 23.08, 24.08 – 08:00 – 17:30; 08, 25.08 – 08:00 -15:15. În data de 14 august 2017, birourile vamale deCItește mai departe


Apa Prod anunță pentru astăzi, 14 august, sistări de apă la DEVA

Se sistează furnizarea apei potabile în: LOCALITATEA: Deva DATA: 14.08.2017 INTERVAL ORAR: 09:00 – 13:00 STRĂZI AFECTATE: Imparatul Traian MOTIVUL: Remediere avarie retea bl. 12 str. Imparatul Traian SC Apa Prod SA  își cere scuze pentru disconfortul creat și vă mulțumește pentru înțelegere. [slideshow_deploy id=’24093′]


Numărul de salariați la Stat a crescut cu 13.000, în prima jumătate a anului

  Una din zece noi angajări s-a făcut la Stat, în 2017, iar efectivul de salariaţi din sectorul bugetar a crescut cu aproape 13.000 de persoane în prima jumătate anului, ajungând, din nou la 1,2 milioane de persoane, arată datele publicate de Ministerul de Finanţe. Creşterea numărului de angajaţi la stat din prima jumătate a anului reprezintă 10% din numărul total de noi angajări făcute la nivelul întregii economii anul acesta. „Sunt din ce în ce mai mulţi angajaţi interesaţi de locurile de muncă din instituţiile de stat pentru că,CItește mai departe


VREMEA în intervalul august, septembrie, octombrie 2017. Prognoza meteo pentru următoarele 3 luni, publicată de ANM

Prognoza de specialitate, publicată de Administrația Națională de Meteorologie (ANM), valabilă pentru intervalul august – octombrie 2017, relevă  că lunile august, septembrie și octombrie vor fi caracterizate de un regim termic situat peste normele climatologice ale perioadei, în special în sudul, sud-estul și vestul țării, în timp ce, din punct de vedere al precipitațiilor, acestea vor fi deficitare în intervalul menționat, însă se vor apropia de valorile normale în decursul lunii octombrie. În iunie, temperatura aerului va avea valori medii lunare peste normele climatologice în sudul, sud-estul și vestul țăriiCItește mai departe


BREAKING NEWS. Incendiu la Stadionul Parângul din Lonea

Un incendiu a izbucnit în această seară pe cocheta tribună a Stadionului Parangul din Lonea,  afectând  aproape 30 la sută din acoperiș și 20 la sută din tribune. Pompierii de la SVSU Petrila au reușit să stingă focul înainte de venirea pompierilor militari de la Petroșani. Au fost afectate și vestiarele sportivilor. A fost declanșată o anchetă, cauzele izbucnirii incendiului fiind deocamdată necunoscute. Tribună stadionul Parangul din Lonea ă fost construită în 1921. [slideshow_deploy id=’36591′]


Campionatele Balcanice de Șosea pentru Cadeți și Juniori, în județul Hunedoara

Sfârșitul verii ne aduce un eveniment ciclist important pentru regiune. România va găzdui între 18 și 20 august Campionatele Balcanice de Șosea, rezervate juniorilor şi cadeţilor. Competiţia se va desfăşura în județul Hunedoara, având punctul central Deva şi va atrage la start concurenţi din România, Albania, Bosnia Herţegovina, Bulgaria, Cipru, Grecia, FYROM (Macedonia), Muntenegru, Republica Moldova, Serbia şi Turcia. Desfășurată sub egida Uniunii Cicliste Internaționale și a Uniunii Cicliste Balcanice, Campionatele Balcanice de Șosea de la Deva va programa un contratimp individual și o probă de fond, ambele deschise cadețilorCItește mai departe


Hunedoara și omagiul comunității la comemorarea a 561 de ani de la moartea lui Iancu (Ioan) de Hunedoara

La statuia lui Iancu (Ioan ) de Hunedoara din municipiul Hunedoara a avut loc vineri, 11 august 2017, la 561 de ani de la trecerea acestuia în eternitate, un moment de reculegere și depunere de coroane, eveniment la care au participat primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouțanu, viceprimarul Ramona Todor, dr. Sorin Tincu – directorul Muzeului de Arheologie, Istorie și Etnografie din Hunedoara (inițiator al acestei acțiuni), precum și mai mulți membri ai Ordinului Cavalerilor de Hunedoara, reprezentanți ai societății civile, cetățeni ai Hunedoarei și turiști aflați în vizită. Iancu deCItește mai departe


Filmele săptămânii 11-17 august, la Cinematograful Luceafărul din Vulcan

Programul filmelor care vor rula la Cinematograful Luceafărul din municipiul Vulcan în perioada 11-17 august este următorul: O noapte de pomină / Fun Mom Dinner (Avanpremieră) (N-15 Nerecomandat sub 15 ani) Joi ora 18:00 Annabelle 2 / Annabelle: Creation (Avanpremieră) (IM 18 – Interzis Minorilor) Joi ora 20:00 EmojiFilmul: Aventura zâmbăreţilor – 3D Dublat / The Emoji Movie (Premieră)(AG – Audienţă Generală) Vineri 13:00 Sâmbătă, Duminică orele 11:00 si 13:00 Atomic Blonde: Agenta sub acoperire (N-15 Nerecomandat sub 15 ani) Vineri, Sâmbătă, Duminică ora 17:30 Turnul Întunecat / The Dark Tower (AP 12CItește mai departe


Filiala Hunedoara a A.N. ”Cultul Eroilor” prezentă la ceremoniile de la Mărășești

La 6 august s-au împlinit 100 de ani de la cea mai sângeroasă dar și cea mai glorioasă pagină din istoria României moderne: bătălia de la Mărășești! Centenarul acestei bătălii a fost evocat printr-o impresionantă manifestare chiar la Mausoleul Eroilor de la Mărășești. În calitate de secretar executiv, am primit de la dl. cpt. (r) Gheorghe Ile, președintele filialei, onoarea și responsabilitatea de a reprezenta Filiala Județeană Hunedoara a Asociației Naționale Cultul Eroilor ”Regina Maria” la comemorarea eroilor care s-au jertfit acum 100 de ani pe frontul Moldovei. Acțiunile evocatoareCItește mai departe


Avram Iancu a cucerit, înot, toate Capitalele dunărene

La intrarea în Belgrad, prin poarta fluvială a metropolei, înotătorul de cursă lungă Avram Iancu face semnul victoriei. Pentru că evenimentul marchează o preţioasă victorie de etapă: După Viena, Bratislava şi Budapesta, – Belgrad este a patra capitală dunăreană pe care sportivul o atinge, prin mijloace proprii de bord, propulsat de propria sa musculatură şi de o extraordinară determinare. Fotografia e făcută în zona confluenţei râului Sava cu Dunărea, aproape de cartierul belgrădean Zemun. Semnul victoriei mai are un tâlc. Pasionat şi iubitor de istorie (cum îi stă bine unuiCItește mai departe


Alți bani europeni pentru Petrila, contractați de primarul Vasile Jurca

Primarul orașului Petrila Vasile Jurca a semnat astăzi la Ministerul Fondurilor Europene de la București un nou contract de finanțare pe Fonduri Europene pentru comunitatea locală pe care o reprezintă. Potrivit declarației acestuia, este vorba despre contractul de finanțare pentru proiectul privind înființarea GAL Petrila și elaborarea Strategiei de Dezvoltare Locală. ”Prin acest proiect, avem acum oportunitatea și sursa financiară necesare pentru a reuși să implementăm în orașul Petrila o serie de programe de reconversie și calificare a forței de muncă, să reușim să creăm noi locuri de muncă șiCItește mai departe


Numele unei cunoscute televiziuni de sport din România dispare din grila TV

Numele unei cunoscute televiziuni de sport din România dispare din grija TV.   Televiziunea Dolce Sport va deveni Telekom Sport, demarând deja procedurile legale pentru aprobarea procesului de rebranding, a anunţat Vlad Enăchescu, directorul general al Dolce Sport, care a apreciat că „este momentul unei transformări strategice”, potrivit economica.net. El precizează că, în acest sens, Dolce Sport, televiziunea deţinută de Telekom România, a demarat procedurile legale de aprobare a procesului de rebranding, care va implica o nouă identitate vizuală. antena3.ro [slideshow_deploy id=’24093′]


Cauţi un număr de înmatriculare preferenţial? Iată cum poţi verifica online dacă este disponibil sau nu

Direcţia Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV) oferă posibilitatea celor care îşi înmatriculează autoturismul să îşi aleagă un număr preferenţial.   Bineînţeles, totul este contracost. Dar cum poţi afla înainte de a ajunge la ghişeu dacă o anumită combinaţie este valabilă sau nu? Iată cum verifici online dacă un număr de înmatriculare este sau nu disponibil Pentru început vei intra pe site-ul DRPCIV și îți vei crea un cont de utilizator. Tot ce ai de făcut este să introduci adresa ta de e-mail și o parolă.  După aceea, sistemulCItește mai departe


Ploaie de stele pe cerul României

Ploaie de stele la acest sfârşit de săptămână pe cerul României, este fenomenul cunoscut sub numele de Perseide. Sunt resturi din coada unei comete care se intersectează în fiecare an cu orbita Pământului. Se aprind în contact cu atmosfera şi astfel luminează cerul nopţii. Astronomul clujean Liviu Mircea ne spune când şi în ce direcţie să ne uităm pe cer pentru a vedea cât mai bine ploaia de meteori. Liviu Mircea: „Intervalul este noaptea de 11 spre 12, respectiv 12 spre 13 august, cu un maxim în jurul orei 21CItește mai departe


Listele cu persoanele juridice aprobate în Programele Rabla şi Rabla Plus, respectiv cu persoanele fizice acceptate în Casa Verde, publicate de AFM

Listele cu persoanele juridice aprobate în cadrul Programelor Rabla şi Rabla Plus, precum şi cele cu persoanele fizice acceptate în cadrul Programului Casa Verde au fost publicate pe site-ul Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM). „Ca urmare a aprobării dosarelor de finanțare în ședința Comitetului de Avizare din data de 10 august, Administraţia Fondului pentru Mediu a publicat listele cu persoanele juridice acceptate în Programul de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional (Programul Rabla) şi în Programul privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea vehiculelorCItește mai departe


O nouă atracţie pe harta turistică a României. Turiştii rugaţi să fie cât mai tăcuţi

În Valea Lungă, de la Râşnov, a fost amenajat un observator de unde animalele sălbatice din zonă pot fi văzute în mediul lor natural. Turiştii sunt însoţiţi de un maestru de vânătoare şi trebuie să fie cât se poate de tăcuţi.  În luna iulie a fost deschis observatorul de urşi din Valea Lungă, amenajat într-o zonă care oferă peisaje spectaculoase, la care se ajunge prin Cheile Râşnoavei, scrie bzb.ro. Este vorba despre o cabană din lemn masiv, din care, aşezaţi comod pe trei rânduri de bănci montate în sistem „tribună”, turiştiiCItește mai departe


Apa Prod anunță pentru astăzi, 11 august, sistări de apă la PEȘTIȘU MARE și CRIȘCIOR

Se sistează furnizarea apei potabile în: LOCALITATEA: PESTIȘU MARE DATA: 11-08-2017 INTERVAL ORAR: 10:00 – 13:00. STRĂZI AFECTATE: Principală. MOTIVUL: Racordare la rețeaua nouă imobil nr. 316. Se sistează furnizarea apei potabile în: LOCALITATEA: Criscior DATA: 11.08.2017 INTERVAL ORAR: 10:00-15:00 STRĂZI AFECTATE: Principală. MOTIVUL:  Remediere avarie retea veche str. Izvorului. (Oprire furnizare din STAP Criscior). SC Apa Prod SA  își cere scuze pentru disconfortul creat și vă mulțumește pentru înțelegere. [slideshow_deploy id=’17636′]


Jandarmii hunedoreni în misiune la acest sfârşit de săptămână

În perioada 12 – 15 august 2017, peste 130 de jandarmi hunedoreni vor asigura un climat de linişte şi siguranţă cetăţenilor  atât la manifestaţiile  cultural-artistice, religioase sau sportive ce se vor desfăşura în spaţiul public, cât şi în staţiunile montane din judeţul Hunedoara. Dintre cele mai importante amintim: Oslea Night Ridge Festivalul “Ursul din Carpați” – Straja Zilele Municipiului Brad Zilele Geoagiului Zilele Orașului Călan “Cupa Cetății” – futsal Concert PLAY iT Band – Deva Şi la acest sfârşit de săptămână, jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Hunedoara, continuăCItește mai departe


Voluntarii Crucii Roșii din Petroșani la concursul național de intervenție în caz de dezastre

O echipă a Subfilialei de Cruce Roșie de la Petroșani va participa, în aceste zile, la București, la competitia națională de intervenție în caz de dezastre. În cadrul concursului, voluntarii Crucii Roșii din Petroșani se vor întrece cu echipaje similare de intervenție ale filialelor și subfilialelor Societății Naționale de Cruce Roșie din întreaga țara. Echipa vountarilor de Cruce Roșie din Petroșani este condusă de Felicia Vitan și Costel Postolache, alături de care participă la concurs 6 tineri voluntari. Organizarea competiţiei naţionale a echipelor de prim ajutor din cadrul detaşamentelor de intervenţieCItește mai departe


Potrivit ministrului Sănătății, românii îşi vor putea lua concediul medical online

Românii vor putea obţine concediul medical online, a anunţat, în şedinţa de guvern, ministrul Sănătăţii, Florian Bodog. Acesta susţine că pentru a reduce birocrația din sistemul medical pregătește un proiect de act normativ care să permită obținerea concediilor medicale și electronic. „De asemenea, debirocratizăm activitatea medicilor de familie, desfiinţăm o serie de acte pe care le considerăm inutile şi studiem posibilitatea ca în ceea ce priveşte eliberarea concediilor medicale aceasta să se facă electronic, pentru a scădea birocraţia şi în acest domeniu. Toate actele legislative care vor fi modificate vorCItește mai departe


Din 1 octombrie, salarii majorate cu 15% pentru personalul civil din MAI şi pentru angajaţii prefecturilor

Adrian Rândunică, secretar de stat în Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale, Adrian Rândunică, a declarat, joi, la şedinţa Comisiei de Dialog Social a Prefecturii Cluj, că majorarea de 15% pentru personalul civil din MAI cuprinde şi funcţionarii din prefecturi. Întrebat, joi, în şedinţa Comisiei de Dialog Social a Prefecturii Cluj de către preşedintele Sindicatului Naţional al Salariaţilor din Instituţia Prefectului, Mihai Ursache, dacă angajaţii din prefecturi vor beneficia de majorarea de 15% din 1 octombrie 2017, Adrian Rândunică a spus că majorarea salariilor este o măsură reparatorie. „Am discutat cuCItește mai departe


ALERTĂ! O tonă de gălbenuș de ou lichid CONTAMINAT cu Fipronil a ajuns în România. Unde a fost depistată

Inspectorii DSVSA Timiș au sechestrat, miercuri, în acțiunilor specifice de control, o cantitate de 1.000 de kg de gălbenuș de ou lichid, produs contaminat cu Fipronil, provenit din Germania, acțiune realizată conform alertei din Sistemul Rapid de Alertă pentru Alimente și Furaje – SRAAF. Potrivit unui comunicat, lotul respectiv a fost reținut în depozitul unității unde fusese distribuit, nicio cantitate din acest produs nu a ajuns la comercializare. Cele 1.000 de kg vor fi neutralizate prin incinerare. Toate structurile teritoriale județene sunt în alertă pentru a acționa în cel maiCItește mai departe


Liderul PSD Hunedoara prezintă Guvernarea PSD, în cifre

Președintele PSD Hunedoara, deputatul Laurențiu Nistor arată, într-un comunicat de presă primit la redacție că deși opoziția politică afirmă că PSD nu își respectă angajamentele din campania electorală, programul pentru care a primit votul românilor, dincolo de păreri și opinii, majoritatea guvernamentală este atentă la îndeplinirea obiectivelor asumate. În acest context, liderul social-democraților hunedoreni apreciază că cifrele concrete vorbesc de la sine despre modul în care ne respectăm programul de guvernare. Iată doar câteva dintre cifrele Guvernării PSD prezentate de deputatul Laurențiu Nistor: pentru 1,3 milioane de români a crescut salariul minim; pentru 5CItește mai departe


Sprijin financiar pentru competiția din Parâng

Competiția din luna septembrie care va avea loc în Parâng va fi susținută financiar de municipalitatea de la Petroșani. 30.000 de lei a alocat Consiliul Local pentru organizarea  acțiunii “Petroșani-Parâng Trail Run”. La jumãtatea lunii septembrie, mai exact în data de 16 septembrie, la Petrosani va începe un concurs de cros-maraton, care are rolul de a promova potentialul turistic al Parângului si nu numai. În acțiune sunt angrenați doi sportivi de renume, Avram Iancu și Toma Coconea.   “În data de 16.09.2017, se va organiza ediția I a concursului “Petroșani-ParângCItește mai departe


Decopertări și reabilitări

Drumul principal din orașul Petrila a intrat în reabilitare. Strada Republicii a fost decopertată în anumite locuri pentru ca fisurile să fie înlăturate, iar șoseaua reabilitată. Timpul și-a pus amprenta asupra lucrărilor, iar pe șosea au apărut fisuri și gropi. Lucrările de reabilitare se fac cu bani din bugetul local, și asta pentru că lucrările nu mai sunt în garanție. Modernizarea străzii Republicii din Petrila a costat 23 de milioane de lei și a fost un amplu proiect de modernizare care a inclus și alte străzi. [slideshow_deploy id=’13835′]


Autostradă în aer. Contractul a fost reziliat

Ministrul Transporturilor a reziliat, parțial, contractul pentru lotul 2 al autostrăzii Lugoj – Deva, în urma neregulilor identificate. Ministrul Turismului, Răzvan Cuc a efectuat o vizită, inopinată, pe șantier și s-a declarat nemulțumit de modul în care se desfășoară lucrările. “Din nou probleme la Autostrada Lugoj-Deva, pe Loturile 2 si 3. M-am saturat de vorbe si de explicatii puerile, asa ca trec la fapte! Aplicam rezilieri partiale si penalitati pentru fiecare intarziere pentru a se înțelege clar ca in România trebuie respectate termenele și calitatea lucrărilor!”,  scrie ministrul Transporturilor, RăzvanCItește mai departe


Competiție inedită în Retezat

O competiție inedită are loc în acest weekend în Retezat. Oslea Night Ridge este un eveniment de alergare montana desfasurat in zona Retezatul Mic – Masivele Oslea – Piatra Iorgovanului si este organizat de Clubul Alpin Valea Jiului.   “Practic Oslea Night Ridge reprezinta continuarea evenimentului Iorgovanu Night Run deoarece trecem cu traseul de noapte pe muntele vecin, Oslea si ramanem cu un vertical race pe portiunea de coborare a vechiului traseu de noapte. Evenimentul va avea loc la sfârșitul acestei săptămâni. Formatul competitiei este unul inedit si indraznet, celeCItește mai departe


Bere pentru petroșăneni

Luna august se anunță caniculară, iar setea poate fi potolită cu o bere. Astfel că peste două săptămâni, la Petroșani, va avea loc o nouă ediție a Festivalului Berii. Consiliul Local a stabilit data desfășurării evenimentelor, care se vor derula în perioada 18-20 august.   “Propun aprobarea implicării municipiului Petroșani și a Consiliului Local în calitate de coorganizator alături de SC Media PressEent SRL la organizarea Festivalului Berii, în perioada 18-20 august 2017”, arată proiectul de hotărâre.   În data de 20 august va avea loc un concert unde vorCItește mai departe


Primarul Vasile Jurca: „…aducem bani europeni la Petrila pentru dezvoltarea comunității noastre locale”

Zilele trecute, primarul orașului Petrila, Vasile Jurca, s-a aflat la Timișoara pentru semnarea contractului de finanțare pe fonduri europene, pentru primul bloc din Petrila reabilitat pe axa 3.1 POR. „Am semnat la Timișoara, la sediul ADR Vest, un contract de finanțare pentru reabilitarea termică a blocului 14 din cartierul 8 Martie. Acesta este primul bloc de locuințe din orașul Petrila care urmează să fie reabilitat din fonduri europene” declară Vasile Jurca. Acum urmează o serie de proceduri care țin de administrația locală și de sistemul de achiziții publice. După ceCItește mai departe


Ce au cerut autoritățile locale de la Petrila după ce se va închide mina Lonea?

O dezbatere publică pe tema închiderii minei Lonea a avut loc, astăzi, la Casa de Cultură Ladislau Schmitd  din Petrila. Au luat parte reprezentanții administrației locale, consilieri locali, reprezentanți ai minei Lonea și Complexului Energetic Hunedoara, dar și câțiva cetățeni. Discuția nu a fost una decisivă, însă edilii au avut mai multe solicitări și anume realizarea unui drum tehnologic până la mina Lonea, eventual câteva clădiri, dacă acestea vor fi cedate cu titlu gratuit și nu numai. “Societatea (Complexul Energetic Hunedoara – n.r.) trebuia să angajeze un facilitator public careCItește mai departe


Oficiile poștale din întreaga țară vor fi închise marți, 15 august

Compania Naţională Poşta Română informează că în ziua de 15 august 2017, toate oficiile poştale din mediul urban şi rural vor fi închise. Programul anunţat este în conformitate cu prevederile Codului Muncii, potrivit cărora Sărbătoarea Adormirea Maicii Domnului este declarată zi de sărbătoare legală, în care nu se lucrează. Luni, 14 iaugust 2017, subunităţile poştale vor funcţiona conform programului normal de lucru aferent zilei de luni. Ca urmare a programului anunţat, este posibil ca trimiterile poştale prezentate în această perioadă  să înregistreze timpi mai mari de circulaţie. Poşta Română îşiCItește mai departe


Festivalul ”Ursul din Carpați” încheie săptămâna culturală din Valea Jiului, la Straja

Platoul rezervat concertelor artistice din fața Cabanei Montana din stațiunea Straja Lupeni va fi, în următoarele zile, scena ediției I a Festivalului artistic ”Ursul din Carpați”. Evenimentul, organizat de oamenii de afaceri Emil Părău și Cătălin Țugulea, împreună cu pof. Simona Ionașc, debutează vineri, 11 august 2017 de la ora 11,00. Evenimentul este susținut de asemenea de Asociatia Comitetului de Initiativa Petroșani. Concursul este structurat pe mai multe secțiuni, respectiv muzică ușoară, muzică populară, folk dans popular, dans modern, grupuri vocale și duete, muzică instrumentală. Programul festivalului este următorul:   VINERICItește mai departe


Primarul Lucian Resmeriță a trecut la sancțiuni împotriva celor care nu păstrează curățenia în municipiul Lupeni

Colectarea gunoiului menajer și curățenia din oraș constituie câteva dintre cele mai mari probleme cu care s-a confuntat și încă se mai confruntă municipiul Lupeni. În vederea eliminării cauzelor care generează aceste probleme, administrația condusă de Lucian Resmeriță a luat, în ultima perioadă, mai multe măsuri. Astfel, după ce s-au constatat, în repetate rânduri, abateri de la respectarea clauzelor contractuale, din partea firmei care asigura colectarea deșeurilor menajere pe raza localității, contractul cu aceasta a fost reziliat iar operatorul a fost amendat de câteva ori. După rezilierea contractului,  primarul LucianCItește mai departe


Interzisă comercializarea porcilor la târgurile din județ

Comercializarea porcilor este interzisă la târgurile din județ, după ce un focar de pestă porcină africană a fost depistat în Satu-Mare.  „Având în vedere confiormarea în municipiul Satu Mare a două focare de pestă porcină africană la porci domestici și în baza notei de serviciu nr. 26821/03.08.2017, emisă de Autoritatea Națională Sanitară Veterinară, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Hunedoara a solicitat administratorilor de târguri de animale vii (primării și consilii locale) prin adresa nr. 16433 din data de 07.07.2017 interzicerea organizării de târguri vânzare/cumpărare de porcine. Această solicitareCItește mai departe


Când va avea loc următoarea întâlnire privind termoficarea?

Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani, a discutat cu Toma Petcu, ministrul Energiei, și urmează a avea loc o nouă întâlnire pe tema termoficării. “Am vorbit cu domnul ministru și o să facem o întâlnire cu președintele Consiliului Județean, Mircea Bobora, primarii și reprezentanții CEH-ului. domnul ministru a spus că dacă va putea să vină, va veni și dumnealui, dacă nu, va trimite pe cineva la această discuție”, a spus Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani. În tot acest timp, Guvernul a emis o Ordonanță de Urgență care le permiteCItește mai departe


JUDEȚUL HUNEDOARA: PRECIZĂRI PRIVIND LUCRĂRILE CARE SE EXECUTĂ LA PODUL DE LA ȘOIMUȘ, SITUAT PE DN76

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române reamintește că, în județul Hunedoara, se execută lucrări de reparații pe DN76, la kilometrul 0+200 de metri, la podul peste râul Mureș, între autostrada A1 și DN7, în zona Șoimuș. În perioada următoare, programul de lucru va fi următorul:   — în zilele de 10 și 11 august, între orele 9:00 și 15:00; — în perioada 12-15 august, lucrările vor fi suspendate. Programul de lucru poate fi decalat în funcție de specificul lucrărilor și de valorile de trafic. Deoarece se circulă alternativ,CItește mai departe


Guvernul ia măsuri pentru obligativitatea vaccinării copiilor

Statul român finanțează și organizează activitatea de vaccinare în România și, totodată, asigură vaccinuri eficace și sigure, autorizate în mod corespunzător, conform legii, se precizează în proiectul de lege privind organizarea și funcționarea activității de vaccinare a populației, adoptat de Guvern în ședința de astăzi. Proiectul de act normativ instituie obligația vaccinării copiilor cu vaccinurile prevăzute în Calendarul Național de Vaccinare, precum și cu cele administrate în situații epidemiologice speciale întregii populații sau unor grupuri de populație. Categoriile de vaccinări obligatorii sunt: Ø vaccinările cuprinse în Calendarul Național de Vaccinare pentruCItește mai departe


Autorul ACCIDENTULUI de pe strada Oituz din Petroșani a fost REȚINUT de polițiști

Barbatul care a bagat in spital o tanara in urma unui accident rutier produs ieri, pe o strada din Petrosani a fost retinut de politisti pentru 24 de ore. El va fi prezentat magistratilor in vederea luarii masurilor legale, fiind acuzat de conducere fara permis, vatamare corporala din culpa, parasirea locului accidentului si conducere sub influenta bauturilor alcoolice. [slideshow_deploy id=’17636′]


Documentațiile pentru obținerea de ajutoare sociale au fost simplificate

Guvernul a adoptat, în ședința de astăzi, un proiect de Hotărâre prin care simplifică documentația necesară obținerii unor beneficii sociale, respectiv a venitului minim garantat, a alocației pentru susținerea familiei și a ajutorului pentru încălzire. Documentul adoptat de Executiv introduce și noi condiții și criterii în acordarea ajutoarelor de urgență. Practic, Hotărârea de Guvern modifică și completează Normele metodologice de aplicare a Legii nr.416/2001 privind venitul minim garantat, Normele de aplicare a Legii nr.277/2010 privind alocația pentru susținerea familiei și Normele de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului privindCItește mai departe


Sprijin acordat de către Episcopia Devei și Hunedoarei lotului olimpic de gimnastică

Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, înconjurat de un sobor de preoți, a oficiat miercuri, 9 august, o slujbă de binecuvântare la sala de antrenamente a lotului olimpic de gimnastică senioare și a lotului național de junioare din cadrul Clubului Sportiv Municipal Deva, în prezența gimnastelor și a antrenorilor acestora. Prezența Preasfințitului Părinte Episcop Gurie în mijlocul gimnastelor a fost prilejuită de sprijinul acordat de către Episcopia Devei și Hunedoarei lotului olimpic de gimnastică, concretizat în două aparte de gimnastică de maximă necesitate pentru buna desfășurare a antrenamentelor,CItește mai departe


APIA: Din 21 august, o nouă sesiune privind acordarea de sprijin pentru prima împădurire și crearea de suprafețe împădurite

Cea de-a doua sesiune privind Schema de ajutor de stat ‘Sprijin pentru prima împădurire și crearea de suprafețe împădurite’ va avea o alocare financiară de 50 de milioane de euro și va fi lansată în data de 21 august, a anunțat, miercuri, într-un comunicat de presă, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA). Potrivit sursei citate, valoarea maximă a sprijinului public pentru un proiect acordat în baza schemei de ajutor de stat, care înglobează toate costurile standard aferente Primei 1 și Primei 2, după caz, plătite pe durata deCItește mai departe


Apa Prod anunță pentru astăzi, 10 august, sistări de apă la HUNEDOARA și DEVA

Se sistează furnizarea apei potabile în: LOCALITATEA: Hunedoara DATA: 10-08-2017 INTERVAL ORAR:08:00-12:00 STRĂZI AFECTATE: Closca MOTIVUL:Executare bransamente Str.Closca. Se sistează furnizarea apei potabile în: LOCALITATEA: Hunedoara DATA: 10-08-2017 INTERVAL ORAR: 08:00-15:00 STRĂZI AFECTATE: Viorele (blocurile 3,4,6A,6B,8,8B,7,10 ),Str.Eliberarii (case :3B,3C,3I,3D ). MOTIVUL: Reparat bransament bloc 10 ,scara B ,Str. Viorele. Se sistează furnizarea apei potabile în: LOCALITATEA: Deva DATA: 10.08.2017 INTERVAL ORAR: 08:00- 13:00 STRĂZI AFECTATE: Str. Eminescu( de la str. Carpati pina la b-dul N. Balcescu) MOTIVUL: Remediere avarie str. Eminescu Pizzeria Play Se sistează furnizarea apei potabile în: LOCALITATEA:CItește mai departe


Activitatea de videochat LEGALIZATĂ de Guvern: cum se va organiza această afacere

Un proiect de lege care reglementează activitatea de tele-muncă s-a aflat, miercuri pe masa de ședințe a Guvernului. Prevederile legii vor conduce la definirea și legalizarea activității de videochat, cea care acum funcționează la limita legii. La articolul 2 litera a) a proiectului de lege termenul de tele-muncă este definit ca fiind „forma de organizare a muncii în care o activitate care ar putea fi efectuată în cadrul locului de muncă organizat de angajator, se realizează de către un salariat, de la distanţă de această locaţie, în mod regulat şiCItește mai departe


Târgul de produse second-hand de la Petroșani se mută înapoi în parcarea stadionului Jiul

Târgul de produse second-hand de la Petroșani nu va mai avea loc în incinta stadionului Jiul Petroșani, ci se mută înapoi în parcarea stadionului Jiul, de pe strada Lunca. Decizia a fost luată în ședința extraordinară a Consiliului local de miercuri, 9 august, ca urmare a unei solicitări prmite, în acest sens, din partea CSM Jiul Petroșani. Reprezentanții clubului sportiv din Petroșani au motivat această solicitare ca urmare a faptului că meciurile de fotbal din calendarul competițional al FRF care urmează să aibă loc în anul sportiv 2017-2018 se suprapuneauCItește mai departe


Stimulente financiare pentru elevii care au obținut media 10 la examenele naționale din acest an

Absolvenții care au obținut media 10 la Evaluarea Națională a elevilor de clasa a VIII-a (EN VIII) și la examenul național de Bacalaureat din acest an vor primi stimulente financiare, în semn de apreciere a performanțelor realizate. Potrivit unei hotărâri adoptate astăzi de Guvern, sumele acordate sunt în valoare de 1.000 de lei pentru fiecare absolvent care a obținut media 10 la Evaluarea Națională a elevilor de clasa a VIII-a, respectiv de 3.000 de lei pentru fiecare absolvent de liceu care a obținut media 10 la examenul național de BacalaureatCItește mai departe