Actualitate
UPDATE. Incendiu la un bloc de locuințe din Petrila. GALERIE FOTO!

UPDATE. Circa 50 de adulți și 15 copii au fost salvați de echipele de pompieri din blocul cuprins de flăcări și fumul toxic. Alte 50 de persoane au reușit să iasă singure din apartamente înainte ca focul să se extindă. Pompierii au reușit să lichideze incendiul și fac cercetări pentru a stabili cauza. Surse neoficiale spun că un scurt circuit electric a dus la dezastru, mai ales că în imobil au fost descoperite numeroase improvizații și branșamente ilegale la rețeaua de electricitate. Polițiștii din Petrila au deschis un dosar penalCItește mai departe
Capii afacerii vagoanelor casate au fost reținuți de DIICOT

Ancheta vizează și bunuri plecate la casare din Valea Jiului, iar șase persone din cadrul comisiilor de casare și din conducerea CFR Marfă Timișoara au fost reținute de procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism. Procurorii au efectuat miercuri 63 de percheziții domiciliare în București și în județele Timiș, Caraș-Severin, Hunedoara, Prahova, Mehedinți, Călărași, Arad, Teleorman, Dâmbovița. În dosar se fac cercetări față de 40 de persoane, pentru infracțiunile de constituire a unui grup infracțional organizat, delapidare cu consecințe deosebit de grave, fals intelectual și uzCItește mai departe
Atacatorul de la Coroieşti ajunge la închisoare

Individul va ajunge în penitenciar pentru că a băgat în spital un paznic care nu l-a lăsat să fure cărbune. ”Frosco” și complicii lui au tăbărât cu bolovani pe paznicii care însoțeau vagoanele de huilă. Abia când angajații cu paza au folosit armamentul de foc, hoții au fost puși pe fugă. Vas Coloman Daniel a fost trimis în judecată pentru tâlhărie calificată și și-a recunoscut faptele, astfel că a beneficiat de o pedeapsă mai mică. Judecătorii din Petroșani l-au condamnat pe individ la un an și patru luni de închisoareCItește mai departe
Închisoare pentru că a spart farmaciile din Lupeni

Recidivistul din municipiul Lupeni, abia ieșit din închisoare, ajunge iarăși după gratii pentru că a dat mai multe spargeri, în principal la farmaciile din vestul Văii Jiului. Şerba Gabriel-Ionuţ a fost trimis în judecată pentru mai multe infracțiuni de furt calificat și tentativă la furt calificat, iar magistrații Judecătoriei Petroșani l-au condamnat la mai multe pedepse. Pentru ”loviturile” la farmacii, recidivistul va executa un an de închisoare plus un spor de 15 luni. La pedeapsă i se mai adaugă și un rest de 163 de zile de închisoare rămase dupăCItește mai departe
Grup de lucru pentru CEH

Sindicaliștii au o serie de solicitări legate de accesarea ajutorului de tip SIEG. Aceștia cer recunoașterea costurilor de producție pentru minele Livezeni și Vulcan, dar și funcționarea celor două grupuri a termocentralelor în mod continuu. “Am avut o întâlnire cu grupul de lucru care trebuie să fundamenteze SIEG-ul, adică forma de ajutor de stat pentru energie. Au participat și de la ANR, de la Transelectrica și comitetul de lucru pe SIEG. Am ridicat problemele pe care le considerăm extrem de importante în fundamentarea SIEG-ului și anume, recunoașterea costurilor deCItește mai departe
Gheorghe Ile, ”Omul Anului ”2016” în Valea Jiului

Primarul municipiului Vulcan, ing. Gheorghe Ile a fost desemnat astăzi, în cadrul celei de-a XVII-a ediții a Galei Premiilor Exclusiv drept ”Omul anului 2016 în Valea Jiului”. Potrivit explicaiților oferite de directorul Grupului de presă ”Exclusiv”, principalele argumente care au stat la baza acordării acestui titlu sunt, pe de o parte, longevitatea în funcția de primar al municipiului Vulcan a lui Gheorghe Ile, succesul obținut în alegerile locale din anul 2016, dar mai ales modul în care a acționat pentru ca sentimentul mândriei de a fi român să nu fie,CItește mai departe
Veteranii de război, premiați de autoritățile județene

Consiliul Județean Hunedoara a premiat veteranii de război. Le-au fost oferite diplome de excelență și premii în valoare de 400 de lei celor care au luptat pentru patria românească. ”Dragi veterani și văduve de război, vă mulțumim pentru tot ceea ce ați făcut pentru România. V-ați sacrificat pentru țară, ne-ați învățat ce înseamnă patriotismul, onoarea și dragostea de patrie. Noi, cei mai tineri, avem obligația și datoria morală să vă sprijinim și să vă cinstim așa cum se cuvine. Recunoștință veșnică pentru cei care nu mai sunt. La mulți ani,CItește mai departe
Cine va fi desemnat, anul acesta, la Gala Premiilor Exclusiv, “Omul anului” în Valea Jiului ?

Primăvara a devenit sinomină cu anotimpul în care, la Petroşani, are loc festivitatea de decernare a Premiilor Exclusiv. Încă din primele momente ale anunțului privind organizarea evenimentului, emoţia specifucă acestuia se cuibăreşte în inimile celor care, cu speranţa unei autoevaluări a activităţii lor din anul precedent, trag nădejde că se vor număra, dacă nu printre laureaţi, atunci măcar printre cei nominalizaţi la una din categoriile acestor premii. Pare destul de ciudat ca oamenii să-şi dorească atât de mult acest premiu care, la urma urmei, nu aduce după sine nici unCItește mai departe
Procurorii DIICOT au descins la mafia fierului vechi

Nu mai puțin de zece locații din țară sunt vizate, inclusiv Hunedoara, de ancheta DOIICOT. Procurorii fac cercetări într-un dosar cu un prejudiciu de circa 6 milioane de euro. Și un fostul director al CFR Marfă ar fi vizat în dosarul în care procurorii fac cercetări față de 40 de persoane, pentru infracțiunile de constituire a unui grup infracțional organizat, delapidare cu consecințe deosebit de grave, fals intelectual și uz de fals. Anchetatorii efectuează 63 de percheziții domiciliare în București și în județele Timiș, Caraș-Severin, Hunedoara, Prahova, Mehedinți, Călărași, Arad,CItește mai departe
MAE: Autorizația de Călătorie Electronică – eTA pentru intrarea în Canada, utilizabilă de la 1 mai

Ministerul Afacerilor Externe reamintește că, începând de luni, 1 mai 2017, este posibilă intrarea în Canada sau tranzitarea acestui stat, pe calea aerului, în baza unei Autorizații de Călătorie Electronice (Electronic Travel Authorization – eTA), fără a mai fi nevoie de viză. Această autorizație poate fi utilizată doar de către cetățenii români care au deținut, în ultimii zece ani, o viză de rezidență temporară în Canada și cei care dețin, în prezent, o viză valabilă care permite intrarea în SUA (non-immigrant visa). MAE menționează că, în baza eTA, cetățenii româniCItește mai departe
Probe tehnologice la deponeul de la Bârcea Mare

Primele cantități de deșeuri din județul Hunedoara vor ajunge la deponeul ecologic de la Bârcea Mare începând cu data de 5 mai. Au fost începute și probele tehnologice, iar Consiliul Județean Hunedoara a desemnat un operator privat care să gestioneze deponeul pentru o perioadă de timp temporară. “Am desemnat un operator provizoriu, până când vom cunoaşte câştigătorul licitaţiei finale. Deponeul de la Bârcea Mare va fi, în prima fază, în probe tehnologice. (…) Deponeul va funcţiona normal în perioada de probe tehnologice, iar din 5 mai vor putea fi depuseCItește mai departe
Ar putea scăpa de gratii

Cei doi indivizi din municipiul Lupeni, prinși în flagrant de polițiștii locali din Petroșani, în timp ce au dat o spargere la un magazin de telefoane mobile, vor să convingă păgubiții să-i ierte. Naghy Alexandru Ionuț și Pădurean Adrian Claudiu sunt autorii unei spargerii de la începutul lunii ianuarie a.c., când au furat nu mai puțin de 20 de telefoane mobile și peste 35 de cartele telefonice, creând un prejudiciu de 8400 de lei unei societăți comerciale din centrul Petroșaniului. Tinerii au fost trimiși în judecată pentru furt calificat șiCItește mai departe
Şi-a violat fiica şi vrea sa fie iertat

Individul din Aninoasa, în vârstă de 47 de ani, a fost aspru pedepsit de judecătorii de la Petroșani, pentru că și-a abuzat sexual fiica de 16 ani. Sentința nu este una definitivă și monstrul cu chip de om a făcut apel, iar primul termen are loc astăzi la Alba Iulia. Emil Giurgea consideră că pedeapsa instanței de fond este prea aspră și speră chiar la achitare, sau măcar la o reducere a sentinței. Acesta va încerca să-i convingă, astăzi, pe judecătorii Curții de Apel Alba Iulia că șase aniCItește mai departe
Încep înscrierile la grădiniţă

Ministerul Educaţiei a stabilit procedurile şi calendarul aferente înscrierii şi reînscrierii în învăţământul preşcolar în anul 2017. Reînscrierile vor începe în data de 8 mai, iar înscrierile se vor derula începând cu 22 mai Ministerul Educaţiei Naţionale a solicitat inspectoratelor şcolare judeţene/Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti să asigure toate măsurile necesare derulării în condiţii optime a înscrierii în grădiniţă. Astfel, în vederea cuprinderii în învăţământul preşcolar a copiilor cu vârste între 3 şi 6 ani vor avea loc, succesiv, următoarele etape la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ: reînscrierea copiilor careCItește mai departe
Medicul șpăgar de la Spitalul de Urgență Deva-trimis în judecată

Procurorii au decis trimiterea în judecată a medicului primar radiolog în cadrul Spitalului Județean de Urgență Deva, pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită în formă continuată (16 acte materiale) și fals intelectual în formă continuată (14 acte materiale). Totul a ieșit la iveală după ce la Serviciul Județean Anticorupție (S.J.A.) Hunedoara s-a înregistrat un denunț prin care o persoană sesiza faptul că, în contextul înscrierii la examenul organizat în primăvara anului 2016 de o instituție din M.A.I. pentru recrutarea unor agenți de poliție din sursă externă, a efectuat examinareaCItește mai departe
Problema tinerilor fără job și pregătire profesională. Cei mai mulți provin din mediul rural

Una dintre problemele cele mai grave cu care se confruntă țara noastră este cea a tinerilor fără job și pregătire profesională. Adrian Marius Dobre, secretarul de stat la Ministerul Muncii spune că cea mai mare provocare sunt tinerii cu vârste între 16-24 de ani, fără job şi fără pregătire profesională. Potrivit acestuia, în România, la momentul de faţă există circa 500.000 de astfel de tineri. Marea majoritate provin din mediul rural, a spus secretarul de stat în cadrul conferinţei ZF HR Trends. Pentru aceștia, se va desfășura la sfârșitul veriiCItește mai departe
Cum va fi VREMEA în prima jumătate a lunii mai. Prognoza meteo în Transilvania și la munte pe două săptămâni, publicată de ANM

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a publicat, luni, prognoza meteo pentru perioada 1-14 mai 2017, în toate regiunile țării. Potrivit meteorologilor, în Transilvania, până spre sfârșitul primei săptămâni de prognoză, vremea se va încălzi apreciabil, fiind de așteptat valori termice cu mult peste cele normale la început de lună mai, cu medii ale maximelor de 22 – 26 de grade Celsiu și ale minimelor de 6 – 10 grade. În perioada 6 – 10 mai, temperaturile, în scădere, se vor situa în jurul celor climatologic specifice, cu valori diurne deCItește mai departe
Domnica Ileșoi, veteran de război: “Și la vârsta asta m-aș târî în genunchi și coate să îmi apăr țara și glia românească”

Domnica Ileșoi este singurul veteran de război care a mai rămas în municipiul Petroșani. La cei 89 de ani ai săi, femeia spune că și acum ar pleca la război să își apere țara. Totodată, cu tristețe, Domnica Ileșoi crede că România nu a profitat suficient de resursele sale pentru a progresa. “Acum, la bătrânețe, e greu că spun că mă simt bine. Puterile mă mai lasă, dar dacă ar fi să o iau de la început, să îmi apăr țara, și la vârsta asta m-aș târî în genunchi șiCItește mai departe
Hoții au dat atacul la Castelul Corvinilor

Mai mulți indivizi au vizat încasările monumentului și au spart casa de bilete iar apoi s-au făcut nevăzuți cu banii. Paznicul castelului a descoperit furtul și a alertat autoritățile. „În data 02.05.2017, in jurul orei 07.00, Poliția Municipiului Hunedoara a fost sesizată prin Serviciul Apeluri de Urgenta 112, de către agentul unei firme de pază despre faptul că în timp ce se afla în serviciul de pază la Castelul Huniazilor, din Hunedoara, a constatat că persoane necunoscute au pătruns în incinta castelului și, prin spargere unui geam, au sustras dinCItește mai departe
Petrilean prins băut la volan

Un bărbat, de 50 de ani, din Petrila, s-a ales cu dosar penal și permisul suspendat după ce a fost prins conducând băut. Petrileanul a intrat pe mâna polițiștilor din Argeș, în urma unei acțiuni pentru depistarea celor care se urcă sub influența băuturilor alcoolice la volan. ”Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Stâlpeni l-au depistat pe S.C., de 50 de ani, din orașul Petrila, județul Hunedoara, care conducea un autoturism pe DJ 732 — Stâlpeni, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice”, spun anchetatorii. Bărbatul este cercetat penal alături deCItește mai departe
Cum arată un drum național?

Cratere, maluri care stau să se surpe și risc crescut de căderi de stânci. Așa se prezintă starea unui drum național din Valea Jiului. Este vorba de drumul național 7A care face legătura între municipiul Petroșani și județul Vâlcea. Pe alocuri zăpada s-a topit și a lăsat în urmă cratere care cu greu pot fi identificate de conducătorii auto. Gropile sunt camuflate cu apă, iar depistarea lor este aproape imposibilă. Sunt zone în care gropile sunt imposibil de evitat. Pericolul în zonă este iminent. Pe alocuri malurile stau să seCItește mai departe
Societatea de termoficare din Petroșani nu a intrat în faliment

Instanța de la Tribunalul Hunedoara a respins cererea ANAF privind declararea falimentului societății de termoficare din Petroșani. Direcția Generală a Finanțelor Publice Timiș a solicitat declararea falimentului SC Termofica SA din Petroșani. Judecătorii de la Tribunalul Hunedoara au respins solicitarea. “Respinge cererea formulată de creditoarea Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara, prin AJFP Hunedoara, în contradictoriu cu debitoarea SC TERMOFICARE SA, prin administrator judiciar Heral Consult IPURL, pentru intrare în faliment”, arată soluția instanței de la Tribunalul Hunedoara. Direcția Generală a Finanțelor Publice Timiș a făcut recurs la soluțiaCItește mai departe
România riscă să experimenteze un boom al prețurilor RCA după expirarea perioadei cu prețuri maxime fixate prin lege

România riscă să experimenteze un boom al prețurilor RCA după expirarea perioadei cu prețuri maxime fixate prin lege. Firmele de asigurare de calibru ezită să intre pe piața din România din cauza rentabilității scăzute, dar mai ales din cauza instabilității legislative. Numărul foarte mic al firmelor care vând RCA a devenit deja o problemă în țara noastră. Marsh, cel mai mare broker de corporate din România și unul dintre numele mari la nivel mondial, a prospectat piețele europene și a încercat să aducă în țara noastră unul sau mai mulțiCItește mai departe
Eroii Lupeniului cinstiți de Ziua Veteranului de Război

Reprezentanți ai comunității locale din municipiul Lupeni au marcat, zilele trecute, Ziua Veteranului de Război, prin intermediul unei ceremonii publice care a avut loc la Cimitirul Eroilor din centrul municipiului Lupeni. Alături de primarul interimar al localității, Ioacob Mesaroș și o parte din membri ai Consiliului local, au fost prezenți la aceste eveniment senatorul PSD Cristian Resmeriță (liderul organizației locale a PSD Lupeni) împreună cu alți lideri ai social-democraților din Lupeni, dar și mai mulți lideri ai altor formațiuni politice din localitate. Cu acest prilej, au fost susținute scurte alocuțiuniCItește mai departe
Agențiile băncilor și unitățile Poștei Române, închise de 1 mai. În schimb, lanțurile de retail și centrele comerciale sunt deschise

Poşta Română a anunţat vineri că toate oficiile poştale rămân închise în data de 1 mai, zi în care vor fi deschise doar unităţile bancare din marile centre comerciale. Centrele comerciale și magazinele reţelelor de retail vor fi deschise de 1 mai şi vor avea oferte speciale la produsele de sezon. Programul anunţat de Poşta Română este în conformitate cu prevederile Codului Muncii, potrivit cărora ziua de 1 mai este declarată zi de sărbătoare legală, în care nu se lucrează. Marile lanţuri de retail precum Carrefour, Lidl, Kaufland sau AuchanCItește mai departe
Susținere pentru proiectele culturale și sociale din Lupeni din partea administrației publice locale

Pentru edilii municipiului Lupeni, nu doar investițiile publice în modernizarea infrastructurii locale constituie o prioritate ci, în același timp, administrația locală acordă o atenție deosebită evenimentelor publice și sprijinului pentru oamenii care, prin activitatea lor, aduc un plus de imagine acestei localități. Acestea au fost de altfel elementele principale ale dezbaterilor din cadrul ședinței Consiliului local Lupeni de la finalul lunii aprilie, în cadrul căreia primarul interimar Iacob Mesaroș a adus în atenția legislativului mai multe proiecte de hotărâre în acest scop. În urma deciziei consilierilor, au fost aprobate alocăriCItește mai departe
Ghidul carierei militare, modificat și completat de Guvern

Guvernul a modificat, printr-o Hotărâre, Ghidul carierei cadrelor militare din structurile Ministerului Apărării Naționale, reglementat prin HG nr.106/2011. Noile modificări introduc obligativitatea ca, pentru promovarea în funcţii prevăzute cu gradul de maior (locotenent-comandor), ofițerii să fie absolvenți de studii universitare de master. De asemenea, ofițerii care își desfășoară activitatea în domenii specializate, în care formarea profesională nu este asigurată prin rețeaua de învățământ a M.Ap.N., vor putea fi înaintaţi în gradul următor, până la cel de locotenent-colonel (căpitan-comandor), în urma absolvirii unor programe de perfecţionare profesională organizate de instituții dinCItește mai departe
Hunedorean căutat pentru tentativă de omor a fost adus în țară

Timp de 16 ani l-au căutat autoritățile române pe un hunedorean condamnat pentru tentativă de omor. În anul 2001, hunedoreanul a fost condamnat la opt ani de închisoare pentru tentativă de omor, după ce a tăiat o persoană cu un cuțit. Acesta a fost adus în România, din Turcia. „Pe numele acestuia, Tribunalul Hunedoara a emis, in anul 2001, un mandat de condamnare la pedeapsa de 8 ani inchisoare pentru tentativa la omor. In fapt, instanta de judecata a retinut in sarcina barbatului ca, la data de 2 iunie 1998,CItește mai departe
Rezultate foarte bune la centrul de antrenament şi pregătire al ISU

La Centrul de antrenament şi pregătire de specialitate destinat personalului de intervenţie, din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Iancu de Hunedoara” al judeţului Hunedoara, s-a încheiat cea de-a doua serie de pregătire a personalului operativ din cadrul structurilor de intervenţie în situaţii de urgenţă. ”În cadrul seriei de pregătire au participat 12 colegi din cadrul Inspectoratelor pentru Situaţii de Urgenţă ale judeţelor Braşov şi Argeş. Activitatea de pregătire a fost apreciată atât de participanţi cât şi de domnul prefect Kiszely Fabius care prezent fiind la activitatea de încheiere a cursului,CItește mai departe
Informare METEO: Instabilitate atmosferică accentuată și ploi însemnate cantitativ, sâmbătă și duminică. Zonele vizate
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o informare meteorologică de ploi însemnate cantitativ și instabilitate atmosferică accentuată valabilă începând de sâmbătă dimineața până duminică. Potrivit meteorologilor, în intervalul 29 aprilie, ora 10:00 – 30 aprilie, ora 18:00, vor fi perioade de timp în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată și se va manifesta prin averse ce pot avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, trecător și cu aspect de vijelie și pe arii restrânse căderi de grindină. Astfel de fenomene se vor semnala cu precădere înCItește mai departe
Alertă! Incendiu la un depozit de materiale de costrucții

Pompierii militari intervin la un incendiu care a cuprins un depozit de la ieşirea din Petroşani. Primele informații arată că ar fi vorba de un centru care comercializa materiale de construcții din zona Livezeni-Aeroport, din Petroşani. Un scurt circuit electric este cauza probabilă a incendiului izbucnit la depozitul de materiale de construcții Meșterul Casei, au stabilit pompierii în urma primelor cercetări efectuate la fața locului. Militarii urmează să stabilească cu exactitate cum a luat foc depozitul după finalizarea investigației. Focul a cuprins acoperișul construcției pe circa 100 de metriCItește mai departe
Pronunțare amânată în dosarul actelor false de Apollonius

Maria Albescu, directorul liceului privat ”Apollonius” din Petroșani, trimisă în judecată de DGA într-un dosar de corupţie, pentru că împreună cu complici a aranjat eliberarea în fals a unor documente şcolare, așteaptă soluția primei instanțe. Capul grupării era Ilaş Marius Valentin, judecat și el în același dosar. Dosarul de judecată a ajuns la final încă de la începutul acestei luni și magistrații ar fi urmat să pronunțe soluția. Completul de judecată al Tribunalului București a amânat în două rânduri pronunțarea, astfel că pe data de 10 mai a.c., vor trebuiCItește mai departe
Violatorul de prostituate- rămâne cu 11 ani de închisoare

Tânărul din Petroșani a abuzat o minoră ce practica prostituția pe șoseaua de centură a localității și a fost condamnat de judecătorii din Petroșani la 11 ani de închisoare. Alin Adrian Koracsony zis ”Moldoveanu”abia ieșise din pușcărie unde ispășise o altă condamnare de 11 ani, tot pentru violarea unei minore. Magistrații au ținut cont și de faptul că individul nu și-a recunoscut fapta, dar și că a recidiviat la scurt timp după liberarea condiționată. Koracsony a primit pentru violul și tâlhăriile din vara acestui an mai multe pedepse cuprinse întreCItește mai departe
Jandarmii hunedoreni vor fi la datorie în minivacanţa de 1 mai

Peste 160 de jandarmi hunedoreni vor asigura un climat de linişte şi siguranţă cetăţenilor, în perioada 29 aprilie-1 mai 2017, în staţiunile turistice, pe traseele montane, cât şi la manifestaţiile cultural-artistice, religioase și sportive ce se vor desfăşura în spaţiul public în judeţul Hunedoara. Jandarmii vor menţine ordinea publică în staţiuni şi pe trasee turistice Jandarmii montani vor fi prezenţi în staţiunile montane Straja şi Parâng, pe traseele turistice din munţii Retezat, Vâlcan, Şureanu şi Parâng, precum şi în staţiunea Geoagiu Băi, unde sunt aşteptaţi să sosească numeroşi turişti. JandarmiiCItește mai departe
Călin Peter Netzer revine la Petroșani

Regizorul Călin Peter Netzer revine la Petroșani cu ultima sa peliculă, “Ana, mon amour”. Aceasta ar putea fi vizionată de petroșăneni în cadrul Paradei de Film. Organizatorii și-au propus să prezinte pelicula în orașele unde nu funcționează cinematografe. “Prin adresa înregistrată la Primăria municipiului Petroșani (…), Parada Film, producătorul și distribuitorul filmului “Ana, mon amour”, cel de-al patrulea lung metraj al reputatului regizor Călin Peter Netzer, ne informează asupra intenției de a organiza o serie de proiecții ale filmului, în luna mai, în orașe care nu au cinematografe, darCItește mai departe
Delegație franceză de la Asociația Quimper – Sîntămăria Orlea – Pays de Hațeg în vizită la Consiliul Județean Hunedoara

O delegație franceză de la Asociația Quimper – Sîntămăria Orlea – Pays de Hațeg a fost astăzi în vizită la Consiliul Județean Hunedoara. Cu acest prilej, președinta Asociației, Anne Marie Ferec, secondată de Rene Quemere de la Comisia Agricolă, Paul Laurent, trezorier și contabil al Asociației, și Marie Aline Laurent, membru al Asociației, s-au întreținut preț de o oră cu președintele Consiliului Județean Hunedoara, Mircea Bobora. Șefa delegației franceze a prezentat activitățile desfășurate de-a lungul anilor de către asociația care o prezidează, în parteneriat cu Asociația Intercomunală Țara Hațegului, reprezentatăCItește mai departe
Campanie de sterilizare a câinilor fără stăpân

Două asociații care se ocupă de salvarea animalelor fără stăpân, Bobitza’s Ark Hunedoara şi Dog Rescue au demarat o campanie de sterilizare gratuită a căţeilor şi pisicilor fără stăpân şi a celor cu stăpâni nevoiaşi din zona municipiului Hunedoara. Acțiunea este programată să se deruleze vineri şi sâmbătă la Hasdat, în fosta unitate militară de pe drumul Silvașului, unde funcționează un adăpost privat. ”Planul nostru este să sterilizăm cat mai multe animăluțe, cel puțin 170. De aceea vom avea nevoie de voluntari care să ajute la fața locului. Așadar văCItește mai departe
Hunedoreancă rănită în urma unui accident

Femeia de 33 de ani a ajuns la spital după ce o altă şoferiță nu i- acordat prioritate la o intersecție. „O femeie de 44 de ani, din Alba Iulia, în timp ce conducea un autoturism pe strada Mărășești din Alba Iulia, la intersecția cu șoseaua ocolitoare a municipiului, nu a acordat prioritate de trecere unui autoturism ce era condus în direcția Teiuș — Sebeș, de o femeie în vârstă de 33 de ani, din municipiul Hunedoara, intrând în coliziune cu acesta.În urma accidentului, cele două conducătoare auto precum și oCItește mai departe
Maşinile noi vor face inspecţia tehnică periodică o dată la 3 ani şi nu la 2, începând de anul viitor

Maşinile noi vor face inspecţia tehnică periodică o dată la 3 ani şi nu la 2. Schimbările se vor aplica de anul viitor, a declarat directorul general al Registrului Auto Român. „Mașinile noi, prima inspecție să se efectueze după 3 ani, iar cele mai vechi de 12 ani să efectueze inspecția tehnică anual. O mașină – zero kilometri. Despre acestea vorbim”, a precizat directorul general RAR, George Adrian Dincă. „Începând din 2009, parcul național a îmbătrânit. În 2009 aveam vârsta medie 9 ani, în 2016 12 ani”, a mai explicatCItește mai departe
Sindicatul Muntele acuză ”fariseismul” foștilor colegi în chestiunea închiderii minelor Lupeni și Lonea

Prin intermediul unui comunicat de presă al președintelui Sindicatului ”Muntele” Darius Câmpean, organizația sindicală apreciază că nu înțelege fariseismul unora care, după ce au fost răsplătiți cu funcții în administrația CEH pentru a-și da acceptul tacit pentru închiderea minelor Lupeni și Lonea, se arată acum profund deranjați de încheierea Convenției din 24 aprilie a Ministerului Energiei și Confederației Meridian împreună cu Sindicatul Muntele privind amânarea termenului pentru închiderea minelor. ”Practic această Convenție anulează aplicarea variantei tehnocrate privind viitorul CEH, variantă în care închiderea minelor Lupeni și Lonea era prevăzută pentru anul 2018,CItește mai departe
Start la înscrierile în competiţia E.ON Energy Globe Award Romania 2017

Cea de-a doua ediţie a competiţiei E.ON Energy Globe Award România va fi lansată la 1 mai, când toţi cei care au proiecte, idei sau iniţiative inovatoare în domeniul eficienţei energetice şi protejării mediului înconjurător le pot înscrie, până la data limită, 31 mai, pe portalul www.energyglobe.ro. Competiţia este deschisă pentru orice persoană fizică sau juridică din România, precum comune, municipalităţi, societăţi comerciale, instituţii ştiințifice şi de cercetare, organizații de stat, organizaţii neguvernamentale, școli sau universităţi. În funcţie de temă şi adresabilitate, proiectele înscrise vor fi grupate în cinci categorii:CItește mai departe
Care sunt noile proiecte de infrastructură rutieră ale României ?

Premierul Sorin Grindeanu a cerut președintelui Agenției Naționale pentru Achiziții Publice, Bogdan Pușcaș, să constituie un task force dedicat proiectelor de infrastructură incluse în Masterplan-ul de Transport, astfel încât, în colaborare cu Ministerul Transporturilor, termenele pentru finalizarea documentațiilor de licitație să fie cât mai scurte. “Este foarte clar că nu avem timp de pierdut. Trebuie să urgentăm finalizarea documentațiilor, procesul de licitație și implementarea proiectelor de infrastructură. Țin foarte mult la respectarea criteriilor de transparență, de eficiență și corectitudine în folosirea banului public, iar scurtarea termenelor nu înseamnă să facemCItește mai departe
Violatorul de prostituate află dacă i se schimbă pedeapsa

Recidivistul a primit 11 ani de închisoare cu executare pentru că a violat o minoră care se prostitua și a tâlhărit alte două victime. Alin Adrian Koracsony zis ”Moldoveanu”abia ieșise din pușcărie unde ispășise o altă condamnare, tot pentru violarea unei minore. Magistrații au ținut cont și de faptul că individul nu și-a recunoscut fapta, dar și că a recidiviat la scurt timp după liberarea condiționată și i-au dat 11 ani de pușcărie. Soluția nu a fost definitivă și individul a făcut apel iar magistrații Curții de Apel Alba IuliaCItește mai departe
Criminalul din Balomir a fost condamnat la peste 25 de ani de închisoare

Ovidiu Dănuț Drîngă a fost învinuit de omor calificat și va sta după gratii 25 de ani și opt luni. Sentința nu este definitivă și poate fi atacată cu apel. Bărbatul a ucis cu sânge rece două surori din localitatea Balomir, pentru a spune unde își țin economiile. Dubla crimă care a îngrozit Țara Hațegului a avut loc la începutul anului 2016, iar suspectul a fost prins la scurt timp și a recunoscut că le-a ucis pe cele două surori pentru a le jefui. Ovidiu Dănuț Drîngă (28 de ani)CItește mai departe
Uniunea Europeană elimină taxele de roaming. Vezi când intră în vigoare schimbarea

Odată cu adoptarea, marți, de către Consiliul European a actului juridic care limitează cât de mult pot percepe reciproc operatorii pentru a permite serviciile de roaming în întreaga Europă, a fost îndeplinită și ultima cerință pentru eliminarea taxelor de roaming începând cu data de 15 iunie. Statele membre au aprobat acordul care permite consumatorilor să telefoneze, să trimită SMS-uri și să folosească date pe mobil la același cost ca în țara lor atunci când călătoresc în alt stat membru al UE. „Atunci când europenii vor pleca în vacanță în varaCItește mai departe
Proiect prin care se interzic defrişările în Defileul Jiului, Retezat şi alte zone protejate

Inițiativa legislativă vizează Parcurile Naționale: Semenic — Cheile Carașului (Caraș-Severin), Retezat (Hunedoara), Piatra Craiului (Argeș ? Brașov), Munții Rodnei (Bistrița-Năsăud ? Maramureș ? Suceava), Munții Măcinului (Tulcea), Defileul Jiului (Gorj ? Hunedoara), Domogled — Valea Cernei (Caraș-Severin ? Gorj ? Mehedinți), Cozia (Vâlcea), Cheile Nerei — Beușnița (Caraș-Severin), Cheile Bicazului — Hășmaș (Harghita ? Neamț), Ceahlău (Neamț), Călimani (Bistrița ? Harghita ? Mureș ? Suceava), Buila-Vânturarița (Vâlcea) „ Încă de la începutul anului, au existat o serie de acțiuni ale ONG-urilor, care au semnalat situații de tăieri ilegale de păduri la nivelCItește mai departe
Mircea Diaconu vine la Deva

Europarlamentarul va face din nou turul României, pe parcursul lunii mai 2017, urmând să se întâlnească susținătorii săi. Traseul ediției 2017 a turului României include localități în care există obiective de patrimoniu aflate în suferință, care au fost selectate dintre cele semnalate de cetățeni pe site-ul Harta Patrimoniului Rănit, proiect lansat de reputatul actor în luna mai 2015 pentru a atrage atenția cu privire la necesitatea salvării patrimoniului cultural românesc. Vizita în capitala județului este programată în intervalul 2 și 12 mai, iar prima ediție a ocolului României a avutCItește mai departe
Salvamontiștii ar putea primi dreptul de a aplica amenzi

Cei care ignoră indicațiile salvatorilor montani și-și pun viața în pericol ori a altor persoane, ar putea fi amendați dacă o propunere legislativă se va concretiza. Salvamontiștii nu cred că ei ar trebui să se ocupe de aplicarea sancțiunilor contravenționale. Inițiativa care s-ar putea concretiza într-un proiect de lege aparține senatorului Dan Manoliu și vine după tragedia din Retezat. Parlamentarul spune că ”a sosit în sfârșit momentul să legiferam în această direcție, iar persoanele care nu iau în considerare avertizările salvamontistilor locali de a nu urca în acel moment peCItește mai departe


