Actualitate
Pensionare anticipată 2022: Care sunt documentele necesare și care sunt pașii de urmat

Pensionarea pentru limită de vârstă este posibilă, potrivit Legii 263/2010, atunci când sunt îndeplinite simultan condițiile privind vârsta standard de pensionare și stagiul minim de cotizare care sunt prevăzute de lege. La ora actuală vârsta standard de pensionare este de 65 de ani pentru bărbați și 63 de ani pentru femei. Stagiul minim de cotizare este de 15 ani, iar stagiul complet de cotizare este de 35 de ani, atât pentru femei, cât și pentru bărbați. Pensia anticipată se cuvine, cu cel mult 5 ani înaintea împlinirii vârstei standard deCItește mai departe
ALERTĂ METEO: COD GALBEN și PORTOCALIU de FURTUNI în HUNEDOARA și alte județe, până joi. Averse, descărcări electrice și izolat grindină

Administrația Națională de Meteorologie a emis miercuri, 10 august, o avertizare cod galben și portocaliu de furtuni, valabilă până joi. COD GALBEN În Oltenia, în nordul și vestul Munteniei, în sud-vestul Transilvaniei, precum și în zona Carpaților Meridionali vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată. Aceasta se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului și pe alocuri vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor depăși 25…35 l/mp și izolat 40 l/mp. COD PORTOCALIU În cea mai mare parteCItește mai departe
Minivacanță de TREI zile în România: 15 august, Adormirea Maicii Domnului, zi liberă pentru angajați

Salariații din România se vor bucura de o nouă minivacanță de trei zile, în luna august. Este vorba despre ziua de 15 august, când este sărbătorită Adormirea Maicii Domnului, zi liberă potrivit Codului Muncii, care pică într-o zi de luni, astfel, angajații vor avea la dispoziție trei zile libere pentru o mică ieșire la munte ori la mare. Sărbătorile legale în care angajații români cu dreptul la zile libere plătite care au mai rămas în 2022 sunt după cum urmează: – 15 august (Adormirea Maicii Domnului) – luni; – 30CItește mai departe
La Petrila, Ziua Minerului s-a desfășurat cu recunoștință față de trecut și încredere pentru viitor

Incinta fostei Exploatări Miniere de la Petrila a fost locul în care ”Ziua Minerului” a fost marcată anul acesta într-un mod ceva mai aparte față de restul festivităților dedicate ortacilor în localitățile din Valea Jiului. Aici, reprezentanții Asociației Planeta Petrila, ale căror strădanii au făcut posibilă salvarea Ansamblului istoric Mina Petrila și clasarea drept monument istoric de clasa A a unora dintre clădirile fostei mine, ansamblul aflat acum în proprietatea Consiliului județean Hunedoara, au organizat, cu acest prilej, o zi specială sub genericul ”Ziua Minelor Deschise”. Aceasta a început firesc,CItește mai departe
Ceremonii în tăcere la Petroșani, pentru omagierea eroilor mineri

Minerii eroi ai Văii Jiului, căzuți în exploziile din abatare sau pe ”frontul” luptei pentru drepturile lor au fost omagiați, pe 6 august – zi emblematică pentru istoria mineritului din Valea Jiului – și la Petroșani, acolo unde s-au adunat laolaltă oficialități, reprezentanți ai partidelor politice, ai organizațiilor sindicale și ai companiei miniere din regiune, dar și câțiva mineri și foști mineri. Poate și pentru că puține lucruri au mai rămas de spus astăzi despre minerit, ocupația care a condus la dezvoltarea Văii Jiului, dar care a adus în egalăCItește mai departe
Respect și veșnică pomenire pentru eroii mineri, la Uricani

În perioada în care mineritul luase un puternic avânt în Valea Jiului, orașul Uricani se putea mândri că are un rol important în dezvoltarea acestui domeniu, pe raza localității funcționând la un moment dat trei exploatări miniere de cărbune (Uricani, Valea de Brazi și Câmpu lui Neag), o carieră de cuarț (Șiglău) și o preparație. Astăzi, toate acestea sunt doar amintirea unor vremuri apuse, iar orașul Uricani este al doilea din bazinul carbonifer al Văii Jiului, după Aninoasa, în care nu mai există activități miniere. Cu toate acestea, amintirea minerituluiCItește mai departe
Ceremonii emoționante, de Ziua Minerului, la Lupeni

Emoția Zilei Minerului nu este niciunde mai puternică decât acolo unde evenimentele istorice care au generat-o, s-au petrecut aievea. La Lupeni, locul în care bravi mineri au scris preț de mai bine de aproape două secole istoria mineritului, în ultima sută de ani au avut loc, pe lângă numeroasele accidente de muncă în care sute de mineri și-au pierdut viața, două dintre cele mai importante greve ale minerilor din Valea Jiului: cele din august 1929 și august 1977. În aceste locuri încărcate de istorie, în fața Uzinei electrice de laCItește mai departe
Eroii din adâncuri, omagiați la Vulcan de Ziua Minerului

Și în acest an, vulcănenii sunt cei care au dat startul manifestărilor dedicate ”Zilei Minerului”. Iar asta deoarece organizatorii – Sindicatul ”Muntele” EM Vulcan și Primăria și Consiliul local al municipiului Vulcan – și-au propus să împartă acest eveniment în două zile cu activități distincte. Astfel, vineri, 5 august a fost o zi a ceremoniilor de cinstire și omagiere a eroilor mineri căzuți în adâncuri, precum și a celor care au căzut victime ale luptei pentru o viață mai bună. În cadrul unei manifestări sobre, fără discursuri și festivisme, laCItește mai departe
Incendiile de vegetație uscată rămân o problemă majoră pentru pompierii hunedoreni

Incendiile de vegetație uscată rămân o problemă majoră pentru pompierii hunedoreni. Aceștia unt solicitați în fiecare zi să intervină pentru stingerea incediilor de acest gen. Numai în ultimele în ultimele 48 de ore, în județul Hunedoara au fost lichidate șapte astfel de arderi care s-au manifestat la peste 20 de hectare de teren, din locatitățile Aninoasa, Hațeg, Bretea Mureșană, Nălațvad, Vulcan și Lăpugiu de Jos. O statistică mai aprofundată arată că în primele șapte luni ale acestui an, la nivelul județului Hunedoara, au fost înregistrate 894 de arderi necontrolate, înCItește mai departe
Unde și cum va fi marcată Ziua Minerului, în Valea Jiului

”Ziua Minerului”, eveniment emblematic pentru întreaga vale a Jiului care marchează rememorarea evenimentelor istorice din august 1929 și 1977, va fi marcată și în acest an în Valea Jiului, printr-o serie de evenimente omagiale organizate de sindicatele din minerit și administrațiile publice locale. La Lupeni, localitatea în care s-au desfășurat grevele minerilor din 1929 și 1977, vor avea loc evocări ale evenimentelor dar și ceremonii de depunere a unor coroane de flori, începând cu ora 10,30. Ca de obicei, ceremoniile vor debuta în curtea EM Lupeni, în fața Uzinei electrice,CItește mai departe
Comunicat de presă al CJH / Politizare excesivă, gest tardiv și inutil!

După ce, săptămâna trecută, președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor, a solicitat prim-ministrului Nicolae Ionel Ciucă să ia urgent măsurile legale ce se impun astfel încât locuitorii din Munții Apuseni să beneficieze de reducerea cu 50% a tarifelor la energie electrică/gaze naturale/energie termică, în mod regretabil, subiectul este exploatat politic la nivel înalt. În aceste zile, locuitorii zonelor din Munții Apuseni care ar putea beneficia de reducerea tarifelor mai sus menționate, primesc scrisori semnate de prefectul județului Hunedoara, Călin Petru Marian, prin care sunt informați că demersul privind aceste facilitățiCItește mai departe
Noi drepturi pentru salariații români. Ce pot solicita cei care au copii mici sau persoane în îngrijire

Normele adoptate în 2019 în UE pentru a îmbunătăți echilibrul dintre viața profesională și cea privată pentru părinți și îngrijitori trebuie aplicate și de România începând din 2 august. Uniunea Europeană prevede noi norme pentru a îmbunătăți echilibrul între viața persoanlă și profesională a părinţilor şi îngrijitorilor. Acestea au fost adoptate în 2019, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar. Iar toate statele membre U.E. trebuie să le pună în aplicare începând cu 2 august 2022. Noile norme stabilesc standarde minime privind concediul de paternitate, concediul pentru creşterea copiluluiCItește mai departe
Supercom demarează o nouă campanie de colectare a deșeurilor voluminoase în Valea Jiului

Operatorul zonal al serviciilor de salubritate din regiunea IV Valea Jiului a SMID Hunedoara informează că, pentru sâmbătă, 6 august 2022, este programată desfășurarea unei noi campanii de colectare a deșeurilor voluminoase în zona de sud a județului Hunedoara. Vizate sunt, mai exact, localitățile Petrila și Petroșani din Valea Jiului, dar și comunele Baru și Bănița, unde în ziua de 6 august 2022, în intervalul orar 10,00-14,00 cetățenii pot depune la punctele gospodărești amenajate deșeuri din această categorie specială, ce urmează să fie colectate gratuit de angajații companiei de salubritate.CItește mai departe
Cum puteți afla singuri dacă aveți DATORII la sistemul public de PENSII: Patru pași de urmat

O astfel de informație poate fi aflată online. Singura condiție este ca persoanele care doresc să știe care este situația lor, dacă au sau nu datorii către sistemul public de pensii, să își facă un cont pe site-ul Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP). Mai departe, trebuie efectuați patru pașiConform instrucțiunilor de pe site-ului CNPP, pentru a activa un cont, se completează un formular online care apoi trebuie tipărit și prezentat, împreună cu actul de identitate (original și copie), la orice casă locală de pensii. Ulterior, vei primi un e-mailCItește mai departe
Calendar Ortodox luna AUGUST 2022: Schimbarea la față, Adormirea Maicii Domnului și Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul, sărbătorite în această lună

În calendarul creștin ortodox al lunii august sunt remarcate trei sărbători de mare importanță, în data de 6 august, Schimbarea la față a Domnului, în data de 15 august, Adormirea Maicii Domnului, iar la data de 29 august, Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul. 1 Luni – Inceputul Postului Adormirii Maicii Domnului; Scoaterea Sfintei Cruci Dezlegare la ulei si vin 2 Marți – Aducerea moastelor Sfantului Arhidiacon Stefan Post 3 Miercuri – Sfintii Isachie, Dalmat si Faust 4 Joi – Sfintii sapte tineri din Efes 5 Vineri † – Sfantul IoanCItește mai departe
Țara noastră are doar 2.500 de stații de încărcare pentru mașinile electrice. Care sunt avantajele autovehiculelor „verzi”

Ca să își optimizeze cheltuielile în urma scumpirilor carburanților, tot mai multe firme din țară investesc în mașini electrice și în stații de încărcare. Apar, însă, probleme pe teren când angajații trebuie să încarce mașinile și nu prea au unde, pentru că nu sunt centre suficiente. La Galați, câțiva muncitori au aruncat codurile de activare, iar stațiile nu pot fi folosite. O firmă din Alba Iulia ce activează în domeniul hotelier și taximetrie a investit un milion de euro în 60 de mașini electrice și în opt stații de încărcare.CItește mai departe
Cum s-a văzut greva minerilor din Valea Jiului din august 1977 în presa comunistă

Prima și una dintre cele mai importante acțiuni revendicative organizată de muncitori în timpul regimului comunist din România a avut loc acum 45 de ani. Între 1 și 3 august 1977, în Valea Jiului, minerii intrau în grevă, una la care aveau să participe circa 35.000 dintre angajații din sectorul minier de la toate exploatările din regiune. Revolta minerilor din 1-3 august 1977 a avut loc în contextul unor condiţii foarte grele de muncă și a unor prevederi legislative menite să le îngreuneze și mai mult situația. Mijloacele tehnologice dinCItește mai departe
1 August, o zi cu gândul la salvatorii din Salvamont

Ziua de 1 august este declarată în România drept Ziua Națională Salvamont. Alegerea acestei zile pentru a-i aduce în atenție pe salvatorii montani nu a fost însă aleasă ca o zi de sărbătoare, ci pentru că luna august este cea mai grea lună din an pentru salvamontişti, o lună caracterizată prin foarte multe accidente pe munte și cu cel mai ridicat grad de dificultate. Chiar și așa, pentru pasionații turismului montan din țara noastră, această zi este un prilej de a-i sărbători și de a le mulțumi celor care, cuCItește mai departe
Ansamblul folcloric „Junii Petrileni” prezenți la Festivalul Folcloric „FOLK FEST” din Macedonia

În fiecare an, realizările vizibile ale Ansamblului „Junii Petrileni” lasă o amprentă în istoria și tradiția organizațiilor internaționale de festival folcloric, care prin această activitate culturală continuă să promoveze cultura și să-i păstreze valorile. Acest lucru a fost și scopul declarat de conducerea Festivalului folcloric „Folk Fest” din Macedonia, acolo unde prezența Junilor Petrileni a lăsat o deosebită satisfacție, alături de ansambluri cu tradiție de pe mapamond: „Suntem recunoscători tuturor iubitorilor de artă care au fost în preajma noastră și au binecuvântat evenimentul din țara noastră, așa că sperăm că obiectiveleCItește mai departe
Promenada Sibiu anunță, în premieră regională, lansarea primei colecții proprii de haine

Promenada Sibiu anunță, în premieră regională, lansarea primei colecții proprii de haine, concepută într-un parteneriat creativ alături de artista locală Raluca Coșăreanu. Întreaga colecție are la bază spațiul în care ideea a luat naștere, Sibiul, și este inspirată cromatic și estetic de identitatea vizuală a Promenada Sibiu, de efervescența, forma și dinamismul regăsit în centrul comercial. Este o colecție ludică, într-un joc de forme și culori fresh și cool, completată de accesoriile realizate cu cele mai noi tehnologii, ce leagă și aduc unitate fiecărei piese vestimentare în parte. Colecția esteCItește mai departe
Bani europeni pentru etică și integritate în administrația publică a Județului Hunedoara

La sediul Consiliului județean Hunedoara a fost lansat, în aceste zile, un proiect european implementat de administrația județeană, prin care se urmărește creșterea gradului de etică și integritate al funcționarilor publici, prevenirea și combaterea corupției din administrația publică a județului Hunedoara. Beneficiar este Unitatea Administrativ Teritorială – Județul Hunedoara, iar proiectul este finanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capacitate Administrativă 2014 -2020, POCA/924/2/2/Creșterea transparenței, eticii și integrității în cadrul autorităților și instituțiilor publice (CP15/2021 pentru regiunile mai puțin dezvoltate – Sprijinirea măsurilor referitoare la prevenirea corupției la nivelulCItește mai departe
Președintele Laurențiu Nistor cere respectarea drepturilor localnicilor din zona Munților Apuseni

În contextul vizitei pe care Primul Ministru al României o face astăzi în județul Hunedoara, președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor cere șefului Guvernului să ia măsuri pentru respectarea drepturilor localnicilor din Munții Apuseni. Conform legislației în vigoare, furnizorii și/sau operatorii de distribuție trebuie să încaseze de la clienții casnici care locuiesc în zona delimitată a Munților Apuseni, sumele reprezentând contravaloarea energiei electrice/gazelor naturale/energiei termice, aplicând tarife reduse cu 50%. „În cuprinsul Anexei 1 la Hotărârea Guvernului nr. 323/1996 privind aprobarea Programului special pentru sprijinirea dezvoltării economico-sociale a unor localităţiCItește mai departe
Voluntarii Asociației Copii pentru Viitor au adus bucurie copiilor din Sulina

Voluntarii Asociației ”Copii pentru viitor” au finalizat, zilele trecute, încă un capitol al proiectului de succes ”Prânzul comunitar”, prin intermediul căruia vin în sprijinul copiilor din comunitățile defavorizate. De data aceasta, caravana ”Prânzului comunitar” a poposit în Delta Dunării, la Sulina, acolo unde a adus momente de bucurie pentru zeci de copii din comunitatea locală. Președintele Asociației ”Copii pentru Viitor”, Anca Iordănescu spune că echipa de voluntari pe care o conduce a ajuns la Sulina la invitația unei alte lupenence implicate în proiecte sociale, Anike Emese Vanea, care activează înCItește mai departe
”Opera Nights”, un festival artistic de excepție, care aduce capodopere ale muzicii clasice în spații istorice și culturale din Deva, Hunedoara și Petroșani

Județul Hunedoara devine, la finalul acestei luni, în zilele de 28, 29,30 și 31 iulie 2022, o veritabilă capitală a muzicii clasice. În cele patru zile de spectacol, trei dintre capodoperele muzicii de operă vor fi prezentate la Petroșani, Hunedoara și Deva, în locații speciale, oferind astfel posibilitatea tuturor iubitorilor de operă să asiste la aceste veritabil regal artistic. În cadrul evenimentului, publicul va avea ocazia să reîntâlnească nume de referință din muzica clasică și de operă din țară și străinătate. Ansamblul orchestră-balet-cor al Teatrului Național de Operă și BaletCItește mai departe
Cutremur cu magnitudinea de 4 grade în Gorj, resimțit și în Valea Jiului

Institutul Național de Fizica Pământului informează că în ziua de 16 Iulie 2022, la ora 10:39:21 (ora locală a României) s-a produs în regiunea Olteniei, în județul Gorj, un cutremur mediu cu magnitudinea ml de 4.0, la adâncimea de 5km (soluție manuală rapidă). Intensitate epicentrală a cutremurului a fost de grad III, acesta fiind resimțit în mai multe localități ale județului Gorj, dar și în localități din Valea Jiului: Vulcan, Petroșani, Lupeni, Bănița, Uricani, Aninoasa, potrivit mărturiilor contabilizate pe pagina oficială a INFP. Dacă ați resimțit efecte ale acestui cutremur,CItește mai departe
Recensământ 2022: Ce se întâmplă cu cei care s-au autorecenzat greșit

Rata de recenzare a populaţiei din România a ajuns la 83%, iar Comisia Centrală pentru Recensământul Populaţiei şi Locuinţelor a decis prelungirea cu o săptămână, de la 17 iulie până la 24 iulie, a perioadei de recenzare, a anunţat, joi, preşedintele Institutului Naţional de Statistică (INS), Tudorel Andrei. „Comisia a decis prelungirea perioadei de recenzare până la 24 iulie 2022, ţinând seama de interesul populaţiei. Pe lângă recenzarea din uşă în uşă, am decis înfiinţarea unor puncte fixe şi există un interes foarte mare din partea populaţiei. În ultimele zile,CItește mai departe
Masă, distracție și educație pentru copii români și ucraineni din Simeria, într-o nouă acțiune a Asociației ”Copii pentru viitor”

Un număr de 50 de copii, români și ucraineni, provenind din medii dezavantajate din orașul hunedorean Simeria, au fost în aceste zile, beneficiari ai unei noi acțiuni de succes derulate de voluntarii Asociației ”Copii pentru viitor” în cadrul proiectului național intitulat ”Prânzul comunitar”. Copiii au vizitat Parcul Dendologic/Arboretumul din Simeria, au socializat și apoi au luat masa, împreună cu părinți și voluntari, la sala ”Helena Evenimente” din localitate. Voluntarii Asociației ”Copii pentru Viitor” au gătit o masă caldă pentru toți participanții în proiect, la prepararea căreia au fost folosite ingredienteCItește mai departe
FOOTBALL MUSEUM BUCHAREST ÎȘI CREȘTE INVESTIȚIA INIȚIALĂ CU 400.000 EURO

INVESTIȚIA TOTALĂ AJUNGE LA 1,6 MILIOANE EURO Experiențele unice trăite de vizitatori în România vor trece la nivelul următor: pentru asta, investiția în primul muzeu al fotbalului din Europa de Est a ajuns la 1,6 milioane euro; Tricourile purtate de Maradona, Hagi și brazilianul Ronaldo vor face parte din prima colecție de la Football Museum Bucharest; Organizatorii sunt convinși că FMB va deveni locul în care suporterii vor veni să vadă meciurile echipelor favorite. Football Museum Bucharest, primul muzeu din România și singurul din Europa de Est dedicat 100% fotbalului,CItește mai departe
Fonduri suplimentare pentru alocația de hrană acordată pacienților internați în spitalele publice

În ședința din 13 iulie 2022, Guvernul a aprobat o Hotărâre privind completarea anexei nr. 2 la HG nr. 696/2021 pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a Contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2021 – 2022. Actul normativ reglementează asigurarea cuantumului alocaţiei de hrană în unităţile sanitare publice prin transferuri de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sănătăţii, către bugetul Fondului Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate (FNUASS). Astfel, unitățile sanitareCItește mai departe
Termocentrala Mintia nu prezintă interes pentru investitorii în energie

Prima strigare a licitației organizate pentru vânzarea termocentralei de la Mintia (jud. Hunedoara) s-a soldat cu un eșec. Nici un investitor în domeniul energetic nu s-a arătat interesat de achiziționarea acestui obiectiv, cu toate că, la momentul anunțului făcut de Complexul Energetic Hunedoara privind vânzarea acestui obiectiv, se arăta că există mai mulți investitori din țară și din străinătate interesați de acest lucru. Pentru licitația organizată de administratorul judiciar al CEH, SC Expert Insolvenţă SPRL, în data de 15 iulie 2022 nu se va prezenta însă nimeni, având în vedereCItește mai departe
Workshop privind egalitatea de gen în activitatea ONG-urilor de la nivel local în Valea Jiului

În organizarea asociațiilor Valea Jiului Society și Front/Feminism România, cu sprijinul Bankwatch România, la Universitatea din Petroșani va avea loc vineri, 15 iulie 2022, între orele 09:30 – 17:00, workshopul cu tema ”Egalitatea de gen în activitatea ONG-urilor de la nivel local în Valea Jiului”. Evenimentul este organizat în cadrul proiectului „Integrarea femeilor în procesul de tranziție justă în Valea Jiului” derulat de asociația Bankwatch România, în parteneriat cu Asociația Front și finanțat de programul european LIFE+ și de Open Society Initiative for Europe. Scopul proiectului este integrarea unei perspectiveCItește mai departe
Val de caniculă în următoarele două săptămâni: Prognoza METEO pe regiuni, în perioada 11 – 24 iulie

Începând cu data de 14 iulie, în România vremea se va încălzi semnificativ, maximele ajungând până la 34 de grade Celsius în unele zone, anunță meteorologii. Potrivit prognozei emise de către ANM, pentru perioada 11 – 24 iulie, valul de caniculă va fi intens și persistent, cu puține ploi de vară.BANAT Intervalul va debuta cu valori termice diurne apropiate de cele climatologic specifice, respectiv 25…29 de grade, iar nopţile vor fi relativ răcoroase (9…13 grade, în medie). Din 14 iulie însă, vremea se va încălzi semnificativ, devenind călduroasă (temperaturi maximeCItește mai departe
În 2022, România se află în rândul celor mai bune și ieftine țări europene pe care să le descoperi într-o călătorie cu mașina

Călătoriile cu mașina în Europa sunt pe val vara aceasta. Conform site-ului momondo.ro, un motor global de căutare pentru călătorii gestionat de KAYAK, interesul pentru mașinile de închiriat este mai ridicat decât în vara lui 2019 cu, în medie, 162% în Europa. Creșterea drastică a prețului la combustibil, preocuparea pentru schimbările climatice și preferința permanentă pentru intimitate în locul mulțimilor de turiști sunt factori decisivi care au contribuit la tendința de anul acesta. Mulți călători sunt, însă, nehotărâți cu privire la cea mai bună destinație pentru aventura lor de laCItește mai departe
Există diferențe între pariurile pe sport și pe E-sport

În ultimii ani, lumea a fost luată cu asalt de E-sports. Și odată cu brusca rafală a numeroaselor evenimente de sporturi electronice pe parcursul unui an, piața de pariuri a devenit de asemenea foarte populară pentru jucători. Dar asta nu înseamnă că oamenii nu mai pariază pe sporturi tradiționale. Piața de pariuri sportive este înfloritoare la fel ca înainte. Dar una dintre întrebările pe care o mulțime de oameni le au despre aceste două tipuri de evenimente de pariuri, este care sunt diferențele dintre ele. Bineînțeles, formatul sporturilor și sporturilor electronice sunt complet diferite.CItește mai departe
SCHIMBARE în caz de război: Românii din diaspora au termen 15 zile să se prezinte în țară

Ministerul Apărării Naţionale a emis un proiect de act normativ care schimbă din temelii Legea privind pregătirea populaţiei pentru apărare. Astfel, românii plecaţi în afara ţării vor avea doar 15 zile la dispoziţie pentru a se prezenta la încorporare, din momentul declarării stării de război, citează Rador. Totodată, moldovenii de peste Prut, care şi-au redobândit cetăţenia română, vor fi şi ei obligaţi să îndeplinească serviciul militar. Rezerviștii, mobilizați și-n afara stării de război Una dintre cele mai importante modificări legislative este aceea că rezerviştii vor putea fi mobilizaţi chiar şiCItește mai departe
Arborii din campusul Universității din Petroșani inventariați de studenți ai specializării de mediu

Asociația Urban Lab Valea Jiului a organizat un exercițiu de inventariere a arborilor din campusul universității. Acesta s-a desfășurat săptămâna trecută, pe parcursul a două zile, printr-un parteneriat dezvoltat cu Asociația peisagiștilor din România – AsoP Filiala București și Universitatea din Petroșani, în cadrul căruia studenții de anul II de la specializarea Ingineria Mediului au învățat care sunt beneficiile și importanța arborilor din mediul urban, dar și să identifice diferite specii de arbori, importanța realizării unei evidențe a acestora în mediul urban, precum și să să utilizeze instrumentul de inventariere TreePlotterCItește mai departe
Serată culturală de excepție, sub semnul Lions, la Muzeul Mineritului din Petroșani, la cea de-a doua gală a Premiului de excelență în educație ”Liviu Gherghin”

O nouă ediție a galei de excelență inspirată din dorința regretatului Liviu Gherghin și desăvârșită, în memoria acestuia, de un grup de prieteni, format din personalități ale elitei din comunitatea Văii Jiului, a avut loc vineri, 8 iulie 2022, în același emblematic loc de cultură al regiunii care este Muzeul Mineritului din Petroșani. Într-o ceremonie de emoție absolută, dr.ing. Dumitru Răscolean (decan de vârstă al grupului de prieteni reunit sub simbolul ”We Serve!” al Lions Club Via Regis Petroșani) a înmânat Premiile ”Liviu Gherghin” pentru educație unor tineri care s-auCItește mai departe
S-a stins Dima Druncea, antrenorul campionilor din fotbal-tenis

E doliu în lumea sportului din Valea Jiului, odată cu vestea că Dima (Didi) Druncea, antrenorul campionilor naționali, europeni și mondiali la fotbal-tenis, s-a stins din viață. Valoros promotor al acestei ramuri sportive, încă de la înființarea lui în România, Dima Druncea a reușit să pregătească, în Valea Jiului, la Lupeni, sub egida clubului sportiv Comexim R, o generație valoroasă de sportivi care s-au dovedit imbatabili și care au adus României peste 200 de medalii europene și mondiale la fotbal-tenis. Extrem de pasionat de munca sa, apreciat de sportivii peCItește mai departe
Comunicat de presă – Consiliul Județean Hunedoara

Cinci noi proiecte, în valoare totală de 2.335.000 de euro, câștigate în etapa a 2-a de evaluare, pe Componenta 11 – Turism și cultură, prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Acestora li se adaugă alte patru proiecte câștigate în etapa 1 de evaluare, din luna aprilie 2022 Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a publicat, în această săptămână, listele cu obiectivele care îndeplinesc criteriile necesare includerii în cadrul rutelor turistice/culturale în vederea promovării, respectiv restaurării – etapa a 2 de evaluare, prin Programul Național de Redresare și ReziliențăCItește mai departe
Armata franceză vine în România să construiască o bază în Transilvania: Unde va fi amplasată

Armata franceză și-a luat în serios rolul de lider al Grupului de Luptă NATO care asigură apărarea flancului de sud-est al Alianței. Centrul de comandă este la Cincu, în judeţul Brașov, unde militarii din Hexagon au început construirea unei baze. Deja unul dintre cele mai performante sisteme antirachetă, trimis în România de ministerul francez al Apărării este gata să reacționeze în caz de amenințare la adresa țării noastre. Armata franceză conduce Grupul de Luptă NATO din România și are dislocați aici 750 de militari. Cei mai mulți, la Cincu, acoloCItește mai departe
România ar avea nevoie de peste 600.000 de ingineri în următorii 10 ani, dar nu are unde să îi găsească. Care ar putea fi soluția

România are nevoie de peste 600.000 de ingineri în următorii 10 ani, dar nu prea are de unde să găsească, chiar dacă este unul dintre cele mai bine plătite job-uri. Pentru o persoană cu experiență de câțiva ani, salariul lunar poate ajunge până la 2.000 – 3.000 de euro net. Anul acesta, numărul total al absolvenților în domeniu este cu 35% mai mic comparativ cu necesarul pieței. Mai mult, mulți aleg să părăsească țara după terminarea facultății.România produce anual aproximativ 8.000 de ingineri, însă după absolvire, studenții iau calea străinătății.CItește mai departe
Instrumente de măsurare descoperite în situl arheologic de la Sarmizegetusa

Conservarea și restaurarea fortificației dacice de la Grădiștea de Munte este un obiectiv major al proiectului de cercetare arheologică derulat în perimetrul străvechiului sit din Capitala Daciei. Reprezentanții DGAMPT Hunedoara, care administrează cetățile dacice din Munții Orăștiei consideră că de aceea este important ca începând cu faza de proiectare, dar și în timpul intervenției propriu-zise, să fie desfășurate cercetări arheologice amănunțite. Iar asta în primul rând pentru că datele și informațiile obținute pe această cale ajută la corecta înțelegere a situației din teren și la alegerea soluțiilor optime de conservare,CItește mai departe
Trei zile ”Sub semnul lupului”, la Festivalul Dac Fest de la Măgura Uroiului

După preambulul deschis la Festivalul ”Germisara” de la Geoagiu Băi, la finalul săptămânii trecute, pasionații de istorie daco-romană, au oportunitatea de se reîntâlni cu dacii și romanii la Festivalul DacFest „Sub Semnul Lupului”, ediția a XII-a, care va avea loc între 15 și 17 iulie 2022, la Măgura Uroiului, tot în județul Hunedoara. Aici, peste 300 de reenactori din țară și străinătate sunt așteptați să participe la cele trei zile de festival. Vor fi prezente trupe de daci, romani și sarmați de la Cluj-Napoca, Deva, București, Alba Iulia, Baia Mare,CItește mai departe
Ce categorie de români scapă de drumurile pentru certificate de handicap: Anunțul ministrului Familiei

Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, Gabriela Firea, a anunțat că părinţii copiilor care au probleme majore de sănătate scapă de drumurile pentru certificate de handicap.„Părinţii copiilor care au probleme majore de sănătate scapă de drumurile repetate – şi, de cele mai multe ori, dificile şi obositoare – în faţa comisiilor care stabilesc încadrarea în grad de handicap grav, pentru că, pentru multe dintre aceste afecţiuni, valabilitatea certificatelor de handicap se prelungeşte până la 18 ani”, a postat Firea pe Facebook. Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse şiCItește mai departe





