Economie
Pensii 2023: Vârsta de pensionare pentru „speciali” ar putea crește, la 65 de ani

Pensiile nu vor mai putea fi mai mari decât salariul, nu vor putea fi mai mult de 65% din media ultimelor 12 salarii de dinainte de pensie. Sunt jaloane cuprinse în cadrul PNRR, iar la momentul actual după încheierea acestei analize, consultanțe date de către Banca Mondială pentru Ministerul Muncii. Cam aceasta ar fi direcția, respectarea PNRR, acolo unde se prevăd aceste lucruri. În primul rând câ nu mai există varianta ieșirii anticipate la 45 de ani pentru militari, că acolo era cea mai mare problemă, doar la 65 deCItește mai departe
Voucherele sociale de 250 de lei: Au fost virați bani pentru tranşa a treia a tichetelor pentru aproximativ 2.4 miloane de români

Luni, 24 octombrie 2022, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a încărcat o nouă tranșă de 250 de lei, cea de-a III-a, pe cardurile sociale oferite prin programul „Sprijin pentru România”. Valoarea totală a tranșei III se ridică la peste 590 de milioane de lei și a ajuns la aproximativ 2,4 milioane de români. Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a efectuat plățile pentru încărcarea voucherelor sociale oferite prin programul „Sprijin pentru România” cu o nouă tranșă de 250 de lei, cea de-a treia, pentru un număr de 2.358.359 de români. ReamintimCItește mai departe
Comisia pentru Energie din Senat recomandă menținerea cărbunelui în mixul energetic al României

După două vizite în teren pentru evaluarea situației din marile bazine termoenergetice ale României, cele din Valea Jiului și Oltenia, reprezentanții Comisiei pentru Energie din Senatul României au întocmit un raport pe care l-au înaintat atât Parlamentului, cât și Guvernului și Președinției. Concluzia principală a acestui raport este aceea că România poate avea mai multă energie dacă vor funcționa la capacitate maximă atât grupurile energetice de la Complexul Energetic Oltenia cât și cele de la Complexul Energetic Hunedoara, cu atât mai mult cu cât, după cum s-au convins senatorii, acest lucruCItește mai departe
Ce preț vor plăti românii pentru energie, de la 1 ianuarie 2023: Ce prevede noua ordonanță de urgență

Până la sfârșitul acestei săptămâni Guvernul trebuie să finalizeze ordonanța de urgență privind reglementarea pieței energiei.Până la sfârșitul săptămânii, coaliția de guvernare ar trebui să termine Ordonanța de Urgență privind reglementarea pieței energiei. Cel mult 70% din piață va fi reglementată și asta pentru că deja o treime din producția de energie electrică pe anul 2023 a fost vândută. În același timp, distribuitorii și furnizorii sunt de acord cu ideea, dar prefera o piață administrată, mai degrabă, decât una reglementată. Ce înseamnă asta? Un sistem solidar, în care interesul consumatoruluiCItește mai departe
Subvenții pentru firmele care angajează tineri și persoane de peste 45 de ani. Anunţul făcut de ministrul Muncii

Două proiecte finanţate din fonduri europene și destinate angajării tinerilor dar şi persoanelor peste 45 de ani, vor fi implementate de Ministerul Muncii, a anunţat ministrul Marius Budăi. Ministrul Muncii, Marius Budăi, a anunțat miercuri, 12 octombrie, că vor fi implementate două proiecte finanţate din fonduri europene destinate angajării tinerilor şi persoanelor peste 45 de ani. „Sprijinirea mediului de afaceri pentru a-și apăra locurile de muncă existente, dar și pentru crearea de noi locuri de muncă, a fost permanent o prioritate. În acest sens, am atras noi fonduri europene pentruCItește mai departe
TAXE noi pentru șoferi: ROVINIETE mai SCUMPE, în funcție de noxele emanate de mașini și plată pe kilometru parcurs pentru transportatori și vehicule de mare tonaj

Conducătorii auto vor fi obligați să plătească roviniete mai scumpe care includ taxe pentru poluare în funcție de vechimea mașinii. Transportatorii de mărfuri ori de persoane care conduc vehicule ce depășesc 3,5 tone vor plăti taxă pentru fiecare kilometru de șosea parcurs. Așa arată proiectul asumat de PNRR prin care Uniunea Europeană finanțează șantierele de autostradă din țară. Sistemul de taxare unic la nivelul Uniunii trebuie introdus până la jumătatea anului viitor. Șoferii români sunt reticenți atunci când vine vorba de o nouă taxă în condițiile în care drumurile dinCItește mai departe
Refugiații ucrainieni primesc BANI pentru plata chiriilor: Câți primesc în fiecare zi în România

Programul prin care statul plăteşte cazarea refugiaților ucraineni a influențat piața chiriilor în unele orașe, în dezavantajul chiriașilor români. Pentru că o familie care cazează 3 ucraineni primește în jur de 900 de euro de la autorități, unii proprietari au mărit tarifele chiar și de 3 ori. Situația se observă cel mai bine pe litoral unde sunt 10 la sută dintre ucrainenii stabiliți temporar la noi, dar și în orașe ca Brașov, Cluj-Napoca și Galați. Pe faleza din Mamaia Nord, Mitrov – un refugiat din Kiev – își plimbă câinele.CItește mai departe
Regiunea Vest are propriul Program Regional, aprobat de Comisia Europeană

Regiunea Vest are propriul Program Regional, aprobat de Comisia Europeană. Programul Regional Vest prevede ca 1,18 miliarde de euro să ajungă în Regiunea Vest, formată din județele Arad, Caraș-Severin, Hunedoara și Timiș, în ciclul financiar 2021-2027. În premieră, programul a fost elaborat ținând cont de nevoile și particularitățile Regiunii Vest, după consultări cu locuitorii și actorii din zonă. În același timp, el urmărește îndeplinirea obiectivelor de politică ale Uniunii Europene, cu accent pe dezvoltare economică, digitalizare, inovare și investiții verzi. Scopul e acela de a îmbunătății calitatea vieții a locuitorilorCItește mai departe
PENSII 2022: Vârsta standard și condiții de pensionare pentru bărbați

Principalele condiții pentru obținerea pensiei pentru limită de vârstă sunt îndeplinirea stagiului de cotizare în sistemul public de pensii și atingerea vârstei standard Vârsta standard de pensionare diferă la femei și bărbați, iar atingerea ei depinde de data nașterii. Deocamdată, toate pensiile sunt reglementate de Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice. Actul normativ ar fi trebuit să fie de Legea 127/2019 privind sistemul public de pensii, dar trecerea la noua legislație a pensiilor a fost amânată pentru 2023. Prin urmare, dacă îndeplinesc și condiția stagiului de cotizareCItește mai departe
Județul Hunedoara va avea acces la 900 milioane de euro pentru reabilitare urbană, susținerea companiilor și trecerea la energie verde, din mai multe surse europene

La o zi după semnarea Acordului de Parteneriat dintre Guvernul României și Comisia Europeană, care va deschide calea pentru investirea a peste 31 de miliarde de euro din Politica de coeziune în România, în ciclul financiar 2021-2027, comisarul european pentru Coeziune și Reformă, Elisa Ferreira, a vizitat Valea Jiului. Locul nu a fost ales întâmplător de către oficialul de la Bruxelles, în condițiile în care zona se află în plin proces de tranziție spre energia verde și urmărește o serie de proiecte de regenerare urbană și modernizare a infrastructurii, cuCItește mai departe
Guvernul a aprobat Ordonanţa de urgenţă care plafonează prețul la materialele lemnoase necesare pentru încălzire în sezonul rece

Executivul a aprobat în ședința de Guvern de miercuri, 5 octombrie 2022, la propunerea Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, Ordonanța de Urgență privind unele măsuri în vederea protejării consumatorului final în ceea ce privește utilizarea materialelor lemnoase și a produselor derivate din lemn, pentru încălzirea locuinței în sezonul rece. ”Această OUG este importantă pentru foarte mulți locuitori ai României deoarece peste 3 milioane de gospodării se încălzesc cu lemn de foc sau cu produse derivate din lemn. Astfel, potrivit deciziei prim-ministrului Nicolae Ciucă din Ședința de Guvern de astăzi, seCItește mai departe
De ce să alegi cumpărarea RCA-ului online?

Cumpărarea unei mașini implică, de altfel, și multe responsabilități, pe lângă utilitatea în sine a acesteia. Printre acestea se numara ITP-ul, RCA-ul, CASCO și Rovinieta. Fiind destul de multe la număr, scutești putin timp, cumpărându-ți RCA-ul chiar de la tine de acasă. Iată ce beneficii vei avea dacă alegi să-ți cumperi RCA-ul online! Totul se petrece în timp util! În mod normal, pentru a realiza asigurarea auto fizic presupunea să te deplasezi până la sediul Asociației de asigurari. Acolo, un broker de asigurări ți-ar fi prezentat ofertele disponibile pentru tine,CItește mai departe
Facturile la gaz și curent vor ajunge cu întârziere: Ce trebuie să facem când primim două sau trei facturi

Românii sunt avertizați de către furnizorii de energie că facturile pentru luna septembrie vor întârzia. Iar sfatul pentru consumatori în cazul facturilor pe două-trei luni este plata eșalonată negociată direct cu furnizorul, a anunțat Dana Dărăban, director executiv al Federaţiei Asociaţiilor Companiilor de Utilităţi din Energie (ACUE).Dana Dărăban, director executiv al Federației Asociațiilor Companiilor de Utilități din Energie (ACUE), a explicat că furnizorii nu au avut timp să își adapteze softurile de emitere a facturilor. Potrivit Danei Dărăban, OUG 119/2022 a fost emisă la 1 septembrie, cu aplicabilitate tot deCItește mai departe
Prețul lemnului de foc, plafonat de Guvern: Un metu cub se va putea vinde cu cel mult 500 de lei. Cost fix pentru pelete şi brichete

Ordonanța care plafonează prețul lemnelor de foc pentru populaţie a ajuns în dezbatere publică. Executivul vrea să ofere un ajutor în această iarnă care se anunţă grea atât pentru persoanele fizice, cât şi pentru alţi consumatori finali. 500 de lei este prețul plafonat pentru lemnele folosite la încălzire, dar s-a stabilit un cost fix pentru pelete şi brichete. Datele apar într-un proiect care a fost pus în transparență decizională, un metru cub de lemn sau de resturi din lemn se va putea vinde cu cel mult 500 de lei, iarCItește mai departe
Pensii 2023 | Pensiile vor CREȘTE cu 11% de la 1 ianuarie 2023

Guvernul poate crește cu maxim 11% pensiile, de la 1 ianuarie 2023, astfel încât bugetul de stat să nu fie foarte afectat, a precizat primul ministru Nicolae Cică. „Am discutat și în PNL. Procentul cu care putem crește pensiile trebuie să fie acela cu care nu producem un deficit mai mar epe bugetul de pensii. în acest moment, limita la care ne referim este de aproximativ 11%”Șeful Guvernului a fost chestionat ce s-a întâmplat de s-a ajuns doar la acest procent, cu toate că erau vehiculate măriri mai mari aleCItește mai departe
Românii iși cumpără mașini în plină CRIZĂ: Vânzările au crescut cu 8% în ultima perioadă

Numărul de autoturisme noi înmatriculate în România, în primele nouă ale anului, s-a majorat cu aproape 8% în comparaţie cu aceeaşi perioadă din 2021, relevă datele Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Autovehiculelor (DRPCIV), citate luni de Asociaţia Constructorilor de Automobile din România (ACAROM).La nivelul lunii septembrie 2022, statistica oficială arată că înmatriculările de autoturisme noi au crescut cu 33,38%, faţă de aceeaşi lună din 2021, până la un volum de 11.927 de unităţi. Potrivit sursei citate, pe primele nouă luni din acest an, aceleaşi înmatriculări au atinsCItește mai departe
Bani pentru crescătorii de porci și păsări: Statul a pregătit ajutoare de peste 129 de milioane de lei

Vești bune pentru crescătorii de porci și de păsări. Guvernul are în plan să acorde un nou ajutor financiar. Crescătorii de porci și de păsări primesc un nou ajutor financiar. Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) anunță sprijin pentru această categorie de români. Mai exact, românii care se ocupă de fermele de animale din sectoarele suin și avicol vor primi un ajutor în valoare de peste 129,16 milioane lei, informează Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), citată de Agerpres. În acest sens, cei care cresc porciCItește mai departe
Președintele CJ Hunedoara sesizează Protecția Consumatorului și ANRE pentru că facturile locuitorilor din munții Apuseni nu sunt înjumătățite, conform legii

Președintele CJH, Laurențiu Nistor a transmis sesizari către Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului (ANPC) și Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) prin care atrage atenția asupra încălcării unor drepturi legale ale locuitorilor din munții Apuseni. Concret, deși locuitorii vizați au respectat toți pașii legali, au depus documentațiile solicitate, aceștia nu beneficiază nici acum de tarifele reduse cu 50% la energia electrică, așa cum prevede legislația în vigoare. Conform legislației în vigoare, furnizorii și/sau operatorii de distribuție trebuie să încaseze de la clienții casnici care locuiesc în zona delimitatăCItește mai departe
Sume compensatorii de 1,38 milioane lei pentru 242 de noi disponibilizări la CEH

Executivul a aprobat alocarea sumei de 1,38 milioane lei pentru 242 persoane disponibilizate de la Societatea Complexul Energetic Hunedoara S.A., în temeiul art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 69/2019 cu modificările și completările ulterioare. Alocarea sumei pentru plata venitului lunar în completare se realizează din bugetul asigurărilor pentru șomaj pe anul 2022. Prin Planul de disponibilizare al Societății Complexul Energetic Hunedoara S.A., este prevăzută disponibilizarea unui număr de 360 persoane, iar dintre aceștia un număr de 118 persoane sunt pensionabile. Restrângerea activității acestei societăți în insolvență vineCItește mai departe
Cu cât va CREȘTE ajutorul de șomaj? Legea, promulgată de președintele Iohannis

Legea care prevede că persoanele cu un stagiu de cotizare de cel puțin un an vor beneficia de o indemnizație de șomaj mai mare, a fost promulgată joi, 29 septembrie, de președintele Klaus Iohannis.Majorarea se va face de la de la 75% din valoarea indicatorului social de referinţă (ISR), la 100%. Şeful statului a semnat decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea art. 39 alin. (2) din Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă (PL-x 449/27.07.2020), potrivit Administraţiei Prezidenţiale. Proiectul de lege depus deCItește mai departe
Noi CONDIȚII privind acordarea beneficiilor sociale: La ce trebuie să se aștepte românii din 2024

Oficialii din cadrul Ministerului Muncii au anunțat că pentru a beneficia de ajutor din partea statului, românii trebuie să se înscrie la programul ,, A doua șansă”.De la 1 ianuarie 2024 începe aplicarea unei abordări diferite de cea din prezent privind acordarea beneficiilor sociale. Din 2024 statul va condiţiona menţinerea dreptului la beneficii sociale de obţinerea unei calificări căutate pe piaţa muncii, de reconversie profesională – necesare pentru a creşte şansele beneficiarului de asistenţă socială să se angajaze şi, dacă e cazul, de continuarea educaţiei până când acesta absolvă celCItește mai departe
Ce români vor primi înapoi banii de la factura de curent: Anunțul ANRE

Zoltan Nagy, vicepreședintele Autorității Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), a anunțat că românii care au plătit în avans peste 100 de lei pentru factura de electricitate vor primi banii înapoi. Acesta a explicat condițiile în care românilor li se vor restitui banii: „Există o prevedere în ordonanța 27. După ce se închide anul 2022, când avem tot consumul pe anul 2022, ceea ce se întamplă la sfârșitul lunii ianuarie 2023 – cei care trec dintr-o categorie în alta, în jos, adică au fost între 100 și 300 șiCItește mai departe
Prețul gazului crește la 205 de euro în Europa: „Scurgerile de gaze de la Nord Stream sunt un act deliberat”

Prețul gazului a crescut la 205 de euro pe megawatt oră la Bursa de Valori din Amsterdam. O creștere la începutul sesiunii de peste 10%, în timp ce Europa investighează pierderile de gaze misterioase de la Nord Stream, relatează Ansa preluat de Rador. Incidentele nu au niciun impact asupra aprovizionării cu gaze în Europa, deoarece conexiunile nu sunt utilizate în prezent, dar creează în continuare tensiune pe piețele energetice. UE consideră că pierderile din această săptămână de la două gazoducte submarine între Rusia și Germania „nu sunt o coincidență”, ciCItește mai departe
Memorandum semnat de membrii CJSU Hunedoara privind situația barajului de la Mihăileni

Membrii Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Hunedoara au semnat, marți, 27 septembrie 2022 un Memorandum privind situația amenajării hidrotehnice a barajului de la Mihăileni documentul fiind ulterior trimis Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, dar și prim-ministrului, Nicolae Ionel Ciucă și ministrului Afacerilor Interne, Lucian Nicolae Bode. Demersul vine după ce, cu câteva zile în urmă, președintele CJH, Laurențiu Nistor atrăgea atenția, în mod public, asupra faptului că obiectivul de la Mihăileni, investiție începută în anul 1987 și aflată în prag de finalizare, implică riscuri uriașe prin nedarea sa înCItește mai departe
Consultări la Petroșani privind actualizarea Diagnosticului Sistematic de Țară al Băncii Mondiale

În ultimii ani, odată cu restructurarea sectorului industrial din Valea Jiului, autoritățile locale din cele șase localități ale regiunii s-au bucurat de sprijinul Băncii Mondiale în vederea implementării unor proiecte de dezvoltare locală. Primarii mizează în continuare pe sprijinul acestei instituții financiare, mai ales în contextul viitoarelor accesări de fonduri europene din bugetul special constituit la nivelul UE în Fondul pentru Tranziție Justă alocat regiunilor miniere în care sectorul industriei extractive urmrează să fie lichidat. Banca Mondială, care a mai fost partener în diverse proiecte derulate în Valea Jiului, poateCItește mai departe
CRESC pensiile de la 1 ianuarie 2023. Ministrul Muncii: „S-a acceptat ideea că trebuie”

Creșterea pensiilor pentru români, începând cu data de 1 ianuarie 2023, a fost anunțată de către Marius Budăi, ministrul Muncii. Pensiile vor fi majorate cu zece la sută.Potrivit ministrului Muncii, Marius Budăi, creșterea pensiilor va fi calculată în funcție de rata inflației. ”Noi am propus ca pensiile să crească de la 1 ianuarie cu cel puțin zece la sută. Cel puțin zece la sută am propus noi, PSD, și m-am bucurat că la ultima participare în public, la o activitate în comun, președintele PSD, Marcel Ciolacu și premierul României auCItește mai departe
Ratele la bancă, după deces: Ce se intampla cu creditele. În ce caz se stinge datoria

Foarte mulți români au credite la diferite insituții financiare, în special credite pentru achiziționarea unei locuințe sau diferite bunuri. Întrebarea este cine va plăti ratele în cazul decesului. Potrivit legii în vigoare, la data decesului, patrimoniul defunctului cuprinde totalitatea drepturilor și obligațiilor dobândite de către acesta de-a lungul vieții și până la momentul decesului. Astfel, patrimoniul cuprinde atât un activ care reprezintă bunurile care pot fi moștenite, cât și un pasiv care reprezintă datoriile și sarcinile succesiunii. Acesta din urmă este format din datoriile moștenirii din care fac parte șiCItește mai departe
Vouchere sociale: Tichetele de 250 lei ar putea fi acordate şi anul viitor

Premierul Nicolae Ciucă, preşedintele liberalilor, a declarat că Biroul Executiv al PNL a discutat despre continuarea programului privind acordarea de vouchere de 50 de euro persoanelor vulnerabile.„Au fost discutate, pentru că ne preocupă la nivelul PNL, măsurile pe care putem să le luăm în continuare pentru sprijinul persoanelor şi familiilor vulnerabile. Aici sunt deja programele în derulare, acele programe ale voucherelor care vor continua să fie asigurate până în 2027 (prin fonduri europene, pentru persoane vulnerabile – n.r.). Şi, de asemenea, am discutat la nivelul partidului decizia de a susţineCItește mai departe
Facturi la energie: Care va fi noul mod de calcul și ce prevede programul Rabla pentru becuri

Modul în care se vor calcula facturile la energie ale românilor este cea mai așteptată măsură care ar putea fi luată în coaliția de guvernare PSD-PNL-UDMR.În aceasta privință, PSD si PNL au viziuni diferite. În timp ce PSD susținea compensarea facturilor la valoarea lor reală din luna precedentă, liberalii susțineau o variantă care să cuprindă o medie a fiecărei luni pentru ultimii trei ani. Însă, specialiștii susțin că varianta PNL ar putea să producă facturi prea mari, care să nu reflecte consumul din acest an, unul în care romanii şi-auCItește mai departe
Dolarul mai scump înseamnă vești proaste. Economist: Prețurile carburanților ar putea crește

Creșterea dolarului american peste pragul de 5 lei, un record al ultimilor 20 de ani, a fost dezbătută de către analistul economic Adrian Negrescu. Economistul a făcut o scurtă radiografie a situației pornind din SUA unde: ”Creșterea dolarului vine să confirme aversiunea investitorilor față de război și consecințele sale. Moneda americană este privită ca o investiție mai stabilă decât euro, în contextul războiului economic tot mai dur dintre Rusia și Europa”. Negrescu merge mai departe spunând despre creșterea dobânzii cheie din SUA că ”vine să atragă și mai mult interesulCItește mai departe
Tichete culturale 2022: Valoarea acestora a crescut la 380 de lei. Cum pot fi folosite

Începând cu luna septembrie, tichetele culturale au fost majorate la suma de maximum 190 de lei/lună, respectiv 380 de lei/eveniment. A fost publicat în Monitorul Oficial ordinul privind stabilirea valorii sumei indexate care se acordă sub formă de tichete culturale pentru semestrul II al anului 2022. Majorarea se aplică până în luna martie 2023 inclusiv. Până acum, valoarea unui tichet cultural era de 170 lei/luna, respectiv 350 lei/eveniment. Astfel, Ordinul prevede „Art. 1. — (1) Pentru semestrul II al anului 2022, valoarea sumei care se acordă lunar, respectiv ocazional, subCItește mai departe
Liderul PSD Hunedoara, Laurențiu Nistor cere ministrului energiei să respecte legislația privind tarifarea consumului de energie pentru locuitorii din Munții Apuseni

Conform legislației în vigoare, furnizorii și/sau operatorii de distribuție trebuie să încaseze de la clienții casnici care locuiesc în zona delimitată a Munților Apuseni, sumele reprezentând contravaloarea energiei electrice/gazelor naturale/energiei termice, aplicând tarife reduse cu 50%. Președintele Consiliului județean Hunedoara, Laurențiu Nistor (liderul social-democraților din județul Hunedoara) atrage atenția că, deși a mai lansat un apel public în acest sens Ministerului Energiei, încă din vară, acesta a rămas fără ecou. ”Regret că, în urma apelului meu public făcut în luna iulie, lucrurile nu s-au schimbat în sensul respectării legislației înCItește mai departe
Procesul de aderare a României la Organizația pentru Cooperare Economică și Dezvoltare a început și la nivelul Regiunii Vest

42 de actori regionali din zona adminstrației publice, mediul privat și cel academic, precum și reprezentanți ai unor ONG-uri au participat la workshopul de planificare strategică regională și servicii de inovare, organizat de OECD în parteneriat cu ROREG – Asociația Agențiilor pentru Dezvoltare Regională din România, la Timișoara. ADR Vest este prima agenție regională din România care implementează această serie de focus-grup-uri și workshop-uri la nivel regional, importante în procesul de aderare a țării noastre la organizația sus-amintită. Proiectul își propune să crească atât competitivitatea, cât și capacitatea organizațională aCItește mai departe
21 septembrie – Ziua Națională a Contabilului Român, o profesie a tactului și echilibrului

Ziua de 21 septembrie este sărbătorită în fiecare an de către toți profesioniștii contabili din România, fiind cunoscută drept “Ziua Națională a Contabilului Român”. Conferinţa Naţională a CECCAR din data de 2 septembrie 2004, a stabilit că ziua de 21 septembrie (a fiecărui an) să fie declarată „Ziua naţională a contabilului român”. De ce s-a ales ziua de 21 septembrie pentru celebrarea profesiei contabile? Potrivit informațiilor publicate de Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR), pentru marcarea zilei contabilului român a fost aleasă ziua de 21 septembrie pentruCItește mai departe
Tichete de masă 2022: Cum pot fi acordate voucherele angajaților part-time

Lunar, salariații din România pot primi din partea angajatorului tichete de masă care se acordă în funcție de zilele lucrate.Acordarea tichetelor de masă este ceva opțional și nu obligatoriu pentru angajator însă în cazul în care acesta le acordă singura situație în care poate refuza să le dea anumitor angajați este numai în cazul în care respectivul salariat are funcția de bază la alt angajator. Astfel că cei care decid că salariaților care lucrează câte patru ore pe zi nu trebuie să li se acorde tichete de masă cu valoareaCItește mai departe
Pensii şi salarii cu 10% mai mari din 1 ianuarie. Ministrul Muncii: Deja lucrăm la un program de măsuri sociale

În cursul zilei de luni, 19 septembrie, Marius Budăi, ministrul Muncii, a anunţat că social democrații lucrează la un program de sprijin pentru români şi a solicitat o creştere a pensiilor cu minim 10% de la 1 ianuarie 2023, dar a declanşat discuţii şi pentru creşterea salariului minim brut.Budăi precizează că programul se referă în special la sprijinul pentru perioada de iarnă 2022-2023. „Recent am lansat din partea PSD un program de sprijin pentru cetățeni și vom lansa și în continuare. Deja lucrăm la un program pentru iarna 2022-2023, unCItește mai departe
500 de lei pentru preşcolarii şi elevii din familiile defavorizate: Când vor intra banii pe card

În cursul zilei de luni, 19 septembrie, suma de 48,9 milioane de lei reprezentând ajutorul de 500 de lei pentru 97.888 de beneficiari, preşcolari şi elevi din familii defavorizate, a fost virată de către Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE), informează instituţia. Astfel, începând de marţi, sprijinul financiar de 500 de lei va ajunge pe cardurile realizate special pentru acest program. „Pentru copiii din medii defavorizate, accesul la educaţie este esenţial pentru a se putea încadra, ca adulţi, pe piaţa muncii, însă de cele mai multe ori condiţiile materiale înCItește mai departe
Vouchere pentru lemne de foc, iarna 2022-2023: Ce trebuie să știe persoanele interesate pentru a primi ajutor

Aproape jumătate din populația României se încălzește cu ajutorul lemnelor, arată datele statistice, însă prețul acestora a crescut în ultima vreme. Acesta este și motivul pentru care Ministerul Mediului a propus că persoanele care cumpără cu facută lemn de foc să primească un ajutor de 150 de lei pe metru cub, în limita a 5 metri cubi. ”Cel care va beneficia va trebui să facă dovadă că a cumpărat lemn de foc pentru încălzire cu factură și cu aviz de însoțire a mărfii”, declara, recent, ministrul Mediului, Tanczos Barna. DeCItește mai departe
Un nou serviciu de utilități publice va fi, în curând, disponibil la Straja: apa potabilă

Apă potabilă la robinet, în toate unitățile de cazare din stațiunea turistică Straja Lupeni este un alt deziderat tot mai aproape de realitate, grație unui alt obiectiv de investiții aflat acum în plin proces de implementare de către Apa Serv Valea Jiului, printr-un proiect finanțat de Consiliul județean Hunedoara. Administratorul public al județului Hunedoara, Costel Avram a declarat zilele acestea, în cadrul unei conferințe de presă care a avut loc la sediul din Petroșani al Consiliului județean Hunedoara că pe acest șantier de investiții finanțat de administrația județeană în ValeaCItește mai departe
Salarii de peste 4.000 de lei pentru profesori. Cîmpeanu: „Trebuie să redăm prestigiul cadrului didactic”

Ministrul Sorin Cîmpeanu a vorbit despre modul în care profesorii din România urmează să fie stimulați, conform proiectului de lege propus de Ministerul Educației. Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației, a vorbit despre proiectul de lege care prevede stimularea cadrelor didactice în realizarea unui proces educațional cât mai bun: „Statutul de cadru didactic este atractiv din perspectiva proiectului legii. În acest proiect de lege este prevăzut faptul că niciun profesor din România, învățător sau educator, nu va putea avea, prin lege, un salariu mai mic decât salariul mediu pe economie. Dacă neCItește mai departe
Ajutorul de încălzire pentru iarna 2022-2023: Documente necesare, sume acordate și categorii

Începând cu data de 1 noiembrie 2021, ajutorul de încălzire din partea statului se acordă în baza unei noi legi. Este vorba despre Legea consumatorului vulnerabil, care reglementează acordarea ajutorului de încălzire pentru sezonul rece, adică pentru perioada 1 noiembrie 2022 – 31 martie 2023. Conform acestui act normativ, acest ajutor se acordă pe bază de cerere și declarație pe propria răspundere privind componența familiei, veniturile acesteia și sistemul de încălzire utilizat (modelul poate fi descărcat de aici). Odată completate, cele două documente se depun, individual sau prin asociațiile deCItește mai departe
GHIDUL tichetelor sociale 2022. Tot ce trebuie să știe românii care au devenit eligibili pentru tranșa II

La 26 august, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a încărcat o nouă tranșă, numărul II, de 250 de lei pe cardurile sociale oferite prin programul „Sprijin pentru România”. Valoarea totală a tranșei II se ridică la aproape 600.000.000 lei și a ajuns la aproximativ 2,4 milioane de români.Tranșa II cuprinde și o serie de noi beneficiari deveniți eligibili după startul programului, care vor primi cardurile în cursul acestei luni Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a efectuat la 26 august plățile aferente tranșei II din ajutorul de 1.000 de lei oferitCItește mai departe
Asociația Română a Apei atrage atenția că eliminarea operatorilor de apă și canalizare din categoria beneficiarilor de preț plafonat la energie va avea efecte catastrofale pentru activitatea acestora

Criza energetică, inflația și creșterea costurilor de producție din ultimii doi ani au deja un efect nefast asupra activității celor mai mulți dintre operatorii regionali ai serviciilor publice de alimentare cu apă potabilă și canalizare din România, care se confruntă cu probleme bugetare tot mai grave ale căror efecte se răsfrâng inclusiv asupra tuturor categoriilor de beneficiari ai acestor servicii publice esențiale. Reprezentații Asociației Române a Apei (ARA), din rândul căreia face parte inclusiv operatorul regional Apa Serv Valea Jiului, atrag atenția că modificarea art. 1 din OUG 27/2022 prinCItește mai departe
Concluzia primei reuninuni a Comitetului Director extins pentru implementarea Inițiativei Valea Jiului: 284 de milioane de euro sunt puși la dispoziție pentru dezvoltarea Văii Jiului

Astăzi a avut loc, la sediul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, prima reuniune a Comitetului Director extins pentru implementarea inițiativei Valea Jiului, organism care reunește reprezentanți ai ministerelor, ai autorităților locale, ai Agenției de Dezvoltare Regională Vest și ai Asociației pentru Dezvoltare Teritorială Integrată Valea Jiului. Din partea MIPE au participat la eveniment ministrul Marcel Boloș, secretarul de stat Ovidiu Cîmpean și reprezentanți ai direcțiilor generale. La eveniment au fost prezenți, ca reprezentanți ai ADTIVJ, primarii tuturor localităților din Valea Jiului, respectiv Dănuț Buhăescu – primarul orașului Uricani, LucianCItește mai departe
Investitorii de la Mass Group Holding, noul proprietar al Termocentralei Mintia sunt pregătiți să facă aici cea mai mare investiție a ultimilor 50 de ani din România

Reprezentanții companiei Mass Global Energy Rom parte a Mass Group Holding, investitorii care au achiziționat recent Termocentrala Mintia au avut marți, 6 septembrie 2022, o primă întâlnire la sediul Termocentralei cu reprezentanți ai CEH, ai firmei de insolvență de la care au achiziționat obiectivul și ai autorităților publice locale și județene. La această întâlnire au participat Ahmad Ismail Saleh – președintele Mass Group Holding, Petru Călin Marian – prefectul județului Hunedoara, Laurențiu Nistor – președintele Consiliului județean Hunedoara, Florin Oancea – primarul municipiului Deva, Ioan Hențiu – primarul comunei Vețel,CItește mai departe
Optimizarea cheltuielilor, obiectiv prioritar pentru echilibrarea balanței economice a Apa Serv Valea Jiului

Pentru a administra rețeaua vastă de alimentare cu apă potabilă și cea de evacuare a apelor uzate și a apelor pluviale, compania de apă din Valea Jiului face eforturi considerabile, ca urmare a deselor avarii provocate de defecțiunile care apar îndeosebi pe vechile rețele de apă și canalizare, dar și ca urmare a unor resurse bugetare tot mai condensate, scopul echipei de management fiind acela de a găsi soluții pentru ca abonații Apa Serv Valea Jiului să beneficieze de servicii de calitate la un preț corect. De câțiva ani buni,CItește mai departe
Primari din Valea Jiului, în documentare la AOR privind perspectiva de dezvoltare locală prin fondurile din actualul și viitorul exercițiu financiar european

Perspectivele de dezvoltare locală prin accesarea resurselor financiare europene, din viitorul exercițiu financiar, dar și stadiul de derulare al unor proiecte depuse la Ministerul Dezvoltării au fost tema principală de dezbatere în cadrul reuniunii Comitetului Director al Asociației Orașelor din România, care a avut loc, în perioada 23-26 august la Năvodari. La întâlnirea cu ministrul Dezvoltării, Cseke Attila și secretarul de stat din cadrul Ministerului Fondurilor Europene, Carmen Moraru au fost prezenți și primarii Dănuț Buhăescu de la Uricani și Nicu Dunca de la Aninoasa, care fac parte din structuraCItește mai departe


