Sănătate
Dr. Grigore Crișan propus pentru funcția de președinte al CA la Spitalul din Lupeni

Dr. Grigore Crișan, apreciat medic de familie din municipiul Lupeni este propunerea lansată de primarul municipiului Lupeni, Cristian Resmeriță, pentru funcția de președinte al Consiliului de Administrație al Spitalului Municipal Lupeni și, implicit, pentru funcția de manager al acestei unități medicale. Dr. Grigore Crișan ar putea prelua funcția de manager la Spitalul municipial Lupeni, funcție rămasă vacantă după demisia directorului dr. Doru Neamțu, survenită în urma neregulilor descoperite la unitatea medicală din Lupeni de o comisie a Primăriei Lupeni, instituită la solicitarea primarului Resmeriță, în urma sesizărilor primite din partea cetățenilor. CItește mai departe
Grevă generală în spitale. Ce se întâmplă cu pacienţii

În spitalele din România este luni grevă generală. Vor fi asigurate doar urgențele și doar o treime din personal va fi la serviciu. Aproape 75.000 de angajaţi din sistemul de sănătate vor participa la protest. Plenul ar trebui să rezolve toate problemele pe care noi le-am ridicat, amendamentele depuse de Federația Sanitas. În cazul în care vom avea satisfacție vom închide această formă de protest, dacă nu, colegii s-au mobilizat, acum primim semnale din toată țara. Vom continua greva pentru că așa nu se mai poate. În continuare sunt zeci deCItește mai departe
18 cazuri de rujeolă în județul Hunedoara

Județul Hunedoara încă se află pe lista cu un număr ridicat de cazuri de rujeolă chiar dacă este departe de regiunile din capul listei, unde sunt înregistrate sute de îmbolnăviri. Raportarea făcută către Ministerul Sănătătții arată că sunt înregistrate 935 cazuri de rujeolă, la nivel național, cu 149 mai multe față de ultima raportare, înregistrându-se șase decese din cauza acestei boli. „Majoritatea cazurilor reprezintă focare în comunitățile cu acoperire vaccinală scăzută. În contextul epidemiologic actual s-a recomandat intensificarea acțiunilor de vaccinare cu ROR a copiilor incomplet vaccinați/nevaccinați. Până la aceastăCItește mai departe
Ce nereguli a constatat Cristian Resmeriță la spital?

Primarul municipiului Lupeni, Cristian Resmeriță, a constata zeci de nereguli la Spitalul municipal Lupeni. Așa cum a informat încă de dimineață, acesta împreună cu o echipă de control din cadrul primăriei a verificat activitatea unității medicale. Primele rezultate i-au lăsat un gust amar edilului. „Am convocat 15 oameni și am format 3 echipe de control, una condusă de mine, una de viceprimar și una de un consilier personal. Am controlat de la bucătărie, grupul alimentar, sălile de operații, situația curățeniei, angajările din ultimii 3 ani de zile. Nu pot fiCItește mai departe
Nereguli grave la Spitalul din Lupeni, semnalate de primarul Resmeriță

Aflat într-un control inopinat la Spitalul Municipal din Lupeni, primarul municipiului Lupeni, Cristian Resmeriță transmite că sunt verificate, în acest moment, toate problemele semnalate, în ultima perioadă, de pacienți. ”Verificăm, chiar acum, toate documentele privind aparatura achiziționată din fonduri europene, care nu este din păcate pusă în folosință, așa cum era normal să se întâmple. De asemenea, am început verificarea dosarelor prin care s-au efectuat angăjările de personal de la Spitalul din Lupeni și vă vom ține la curent cu aspectele constatate și măsurile pe care le vom dispune”, aCItește mai departe
Ultima oră: Primarul Cristian Resmeriță – în control la Spitalul Municipal Lupeni

După ce, în ultimele zile, a primit mai multe semnale din partea cetățenilor municipiului Lupeni că există o serie de nereguli în funcționarea Spitalului Municipal Lupeni, primarul Cristian Resmeriță a decis astăzi să verifice aspectele semnalate de pacienți. Acesta a descins, astfel, astăzi, într-un control inopinat la Spitalul din Lupeni. ”Am primit numeroase semnale ca lucrurile nu sunt în regulă în activitatea de la spital. Câteva din aspectele semnalate sunt că, săptămâna trecută pacienții au stat fără căldură sau că, din cele peste 100 de aparate achiziționate, sunt puse înCItește mai departe
Stresul îi bagă pe tinerii hunedoreni în spital

Serviciul Județean de Ambulanță Hunedoara a constatat că vârsta persoanelor care suferă un infarct miocardic sau un accident vascular cerebral este din ce în ce mai mică în județ. Medicii s-au confruntat cu asemenea cazuri și la tineri de până în 30 de ani. Totodată, aceștia apreciază că principala cauză este stresul, dar și volumul de muncă foarte mare. O altă cauză a îmbolnăvirilor este reprezentată de regimul alimentar neadecvat. În acest an, echipajele de prim ajutor ale Ambulanței Hunedoara au intervenit la peste 51.500 de solicitări, în creștere fațăCItește mai departe
Hunedoara, printre județele unde numărul cazurilor de rujeolă n-a scăzut

Numărul total de cazuri de rujeolă confirmate de la începutul anului până vineri a ajuns la 786, față de săptămâna trecută fiind semnalate încă 33 de îmbolnăviri. Potrivit unui comunicat al Ministerului Sănătății transmis vineri presei, nu au fost înregistrate alte decese în afara celor trei raportate până în prezent. În județul Hunedoara au fost înregistrate 18 cazuri de îmbolnăviri, iar majoritatea cazurilor reprezintă focare în comunitățile cu acoperire vaccinală scăzută. Ministerul Sănătății face un apel către părinți să respecte calendarul de vaccinare, iar în zonele afectate, Institutul Național deCItește mai departe
Cel mai puternic remediu: 4 linguri pe zi si dispare chiar si cancerul

Este vorba despre o reteta conceputa de un cercetator rus, profesorul Hristo Mermersky, care si-a castigat denumirea de „remediu revolutionar” pentru faptul ca a vindecat de cancernumerosi oameni. „Acesta este un aliment pentru vindecarea intregului organism, un aliment care are ca efect retragerea cancerului”, sustine profesorul Mermersky. Secretul consta in faptul ca preparatul curata vasele de sange, rinichii si ficatul, vindeca inima si creste imunitatea. De asemenea, imbunatateste activitatea creierului, sprijina memoria si previne infarctul sau accidentele vasculare cerebrale. Multi oameni sustin cu convingere ca ar fi cel mai eficientCItește mai departe
Cardul de sănătate este blocat de 48 de ore: Medicii își asumă riscul de a elibera rețele offline

Cardul de sănătate este blocat de 48 de ore. Sistemul informatic nu funcțioează, iar medicii sunt nevoiți să elibereze rețete pacienților, fără a putea verifica dacă aceștia sunt asigurați sau nu. Într-o intervenție telefonică pentru Știrile B1 TV, medicul de familie Laura Herdea a declarat că nu li s-a comunicat o dată la care problemele ar putea fi rezolvate. ”Este foarte greu în momentul în care vrei sa eliberezi o rețetă. Poți doar offline, riscul este că putem elibera o rețetă unui neasigurat pentru că nu avem cum să verificm.CItește mai departe
Grevă japoneză în sistemul de sănătate. Medicii se pregătesc de greva generală

Zeci de mii de membri ai Federaţiei Sanitas sunt miercuri în grevă japoneză, ei urmând ca, peste o săptămână, să intre în grevă de avertisment. Zeci de mii de membri ai Federaţiei Sanitas sunt miercuri în grevă japoneză, ei urmând ca, peste o săptămână, să intre în grevă de avertisment cu întreruperea activităţii timp de două ore, iar în 31 octombrie să declanşeze o grevă generală pe perioadă nedeterminată. Peste 200 de sindicaliști, membri ai Federației Sanitas au pichetat ieri sediul Parlamentului. Potrivit lui Marius Sepi, prim-vicepreședintele Sanitas, în dataCItește mai departe
Sute de hunedoreni diagnosticați cu cancer în primul semestru al acestui an

O evidență a Direcției de Sănătate Publică a Județului Hunedoara arată că doar în primul semestru al acestui an au fost diagnosticați 859 de hunedoreni cu cancer. O parte din aceste cazuri sunt înregistrate de cancere de sân și col uterin, la femei. Astfel, din totalul cazurilor noi, 58 de bolnave au fost diagnosticate cu cancer de sân și 29 cu cancer de col uterin. Totodată, în evidențele DSP Hunedoara sunt 1543 de femei diagnosticate cu cancer de sân în ultimii trei ani, iar 1207 de paciente, diagnosticate din 2013CItește mai departe
Cum să supraviețuiești unui INFARCT când ești singur! Este foarte simplu , dar mulți nu stiu…Distribuiți mai departe!

Deoarece multi oameni sunt singuri cand sufera un atac de cord, fara ajutor, persoana a carei inima bate necorespunzator si care incepe sa simta o stare de lesin, are doar aproximativ 10 secunde inainte de a-si pierde conştienţa. Cu toate acestea, aceste victime se pot ajuta prin a tusi in mod repetat si foarte energic. O respiratie adanca ar trebui sa fie luata inainte de fiecare tuse, iar tusea trebuie sa fie adanca si prelungita, asa cum e atunci cand se produce sputa din adancul pieptului. O respiratie si oCItește mai departe
Cea mai simplă metodă de a scăpa de durerea de gât. Ai nevoie doar de 2-3 frunze de varză

Foile de varză aplicate în jurul gâtului ajută la ameliorarea durerilor apărute în laringite. Explicaţia este simplă – varza este recunoscută pentru proprietăţile sale antiinflamatorii. Varza sau orice derivat al ei, precum varza de Bruxelles, conopida, broccoli sau salata verde, accelerează eliminarea toxinelor din organism şi ne protejează ţesuturile de agresiunea frigului. Pentru aplicaţii locale, sunt necesare 2-3 frunze de varză albă care se înmoaie în apă clocotită sau se ung cu puţin ulei, se pun în jurul gâtului şi se acoperă cu un prosop. Se lasă acolo câteva ore.CItește mai departe
Nici jumătate din bebelușii hunedoreni nu au fost vaccinați

Epidemia de rujeolă continuă, iar medicii în sfătuiesc pe părinți să își vaccineze copiii. Potrivit statisticii DSP, în luna februarie a acestui an doar 51,22% din nou-născuţii hunedoreni, din mediul rural, au fost vaccinaţi împotriva rujeolei, în scădere cu 15 procente faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Situaţia este mai bună la nivel urban. Astfel, în luna februarie a acestui an, la nivelul oraşelor, 74,42% dintre copii au fost vaccinaţi. “Principalele motive ale nevaccinării sunt neprezentarea (în creștere faţă de anul precedent),contraindicațiile medicale, refuzul și lipsa vaccinului. 15% din copiii investigați, respectiv 13% dinCItește mai departe
Epidemie de rujeolă. Refuzul vaccinării este una dintre cauze

Raportul publicat de Ministerul Sănătății arată că în județul Hunedoara au fost înregistrate 14 cazuri de rujeolă, iar la nivel național au fost 675 de cazuri confirmate în 23 de județe. 2 copii au murit. Un al treilea deces suspect de rujeolă a fost înregistrat zilele trecute, dar așteaptă confirmarea finală. Comparativ cu anul 2015, creșterea este mai mult decât alarmantă. În tot anul trecut au existat doar 7 cazuri confirmate de rujeolă și niciun deces. Județele învecinate cu Hunedoara au zeci de cazuri confirmate, exemplul fiind Timiș unde unCItește mai departe
Peste 500 de hunedorence au făcut avort

Datele centralizate de Direcția de Sănătate Publică a Județului Hunedoara arată că nu mai puțin de 562 de persoane au făcut întrerupere de sarcină pe parcursul anului 2015. La acest număr nu se adaugă și cazurile rezolvate în alte județe, în condițiile în care multe dintre tinere apelează pentru avort la clinicile din afara orașului de domiciliu. Acestea nu vor să se afle că au rămas însărcinate dar mai ales că au făcut întreruperea de sarcină. Datele au fost publicate de DSP Hunedoara cu ocazia manifestărilor organizate în data deCItește mai departe
Manager interimar la Spitalul din Deva

Spitalul Judeţean din Deva are un manager interimar de miercuri, 14 septembrie. Livia Oros, jurist la Asociaţia Salvital va îndeplini această funcţie până ce conducerea Consiliului Judeţean Hunedoara va numi un manager. Spitalul Judeţean din Deva a rămas fără şef după ce Călin Laza a demisionat, însă a avut concediu de odihnă până în 14 septembrie. „Atunci când nu există o viziune comună, când, cu orice preţ, lucrurile se vor a fi schimbate, când tot ce ieri ai apreciat mâine urmează a fi blamat, când barierele respectului faţă de semeniCItește mai departe
De ce NU este bine să speli carnea de pui înainte s-o găteşti

Obişnuieşti să speli cu apă caldă sau rece carnea de pui înainte de a o prepara? Comiţi o greşeală periculoasă! Ţi-am atras atenţia? Citeşte în rândurile de mai jos care este explicaţia surprinzătoare! Ce poate fi rău în a curăţa carnea de pui înainte de a o introduce în cuptor? Faptul că rişti să împrăştii bacteriile de pe ea în chiuvetă, pe ustensilele de gătit şi chiar pe frumosul tău şorţ de bucătărie: nu e aşa că tocmai am oferit o direcţie nedorită basmului tău culinar? Contaminarea cu bacteriile careCItește mai departe
Se fac angajări la Spitalul de Urgență din Petroșani

Spitalul de Urgenţă din Petroşani, Judeţul Hunedoara organizează concurs pe perioadă nedeterminată a funcțiilor contractuale de execuție, vacante, astfel: 12 posturi infirmier debutant; 14 posturi îngrijitor curăţenie; 1 post funcţionar administrativ debutant. Pentru a ocupa un post contractual vacant sau temporar vacant candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiții generale, conform art. 3 al Regulamentului-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 286 din 23 martie 2011, cu modificările și completările ulterioare: a) are cetățenia română, cetățenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparținând Spațiului Economic European și domiciliulCItește mai departe
Incredibil! Ce se intampla daca dormi cu un picior neacoperit

Nu poti adormi oricat ai incerca, iar metodele clasice (lapte cald, numaratul oilor) nu mai dau roade? In acest caz trebuie sa incerci neaparat acest truc. Desi suna putin ciudat, tot ce trebuie sa faci este sa scoti un picior de sub patura. In urma unor studii amanuntite s-a dovedit ca metoda da roade. Explicatia este simpla. Purtatorul de cuvant al Fundatiei Nationale a Somnului, Natalie Dautovich, sustine ca acest remediu fuctioneaza deoarece picioarele au o structura speciala. Astfel, acestea conecteaza arterele cu venele. Cand picioarele sunt expuse la aerulCItește mai departe
Aparatura medicală donata spitalului devean de Episcopia Devei si Hunedoarei

Vineri, secția de cardiologie a spitalului județean de urgentă deva s-a îmbogățit cu un aparat, de testare la efort si un EKG, donate de Episcopia Devei si Hunedoarei. Preasfințitul părinte Gurie, prezent vineri la spitalul devean a declarat: „cadrele medicale, toți cei care se preocupa de sănătatea noastră sunt in mâna lui Dumnezeu”. Dr. Constantin Blaj, șeful secției de cardiologie a spitalului devean a afirmat cu aceasta ocazie ca „testarea la efort este indispensabila pentru diagnosticarea cardiopatii ischemice, o afecțiune foarte răspândită din păcate. Aceasta donație, de aparatura medicală inCItește mai departe
Produse alimentare descoperite cu E. coli

Județul Hunedoara a fost și el pe lista de verificări a inspectorilor sanitar-veterinari, iar rezultatele analizelor nu au arătat prezența Escherichia Coli verotoxigenă la unitățile de alimentație publică de pe raza județului nostru. Sunt însă județe învecinate au descoperit că probele prelevate arată prezența bacteriei. Echipele de inspectori sanitari veterinari și pentru siguranța alimentelor, desemnate și instruite pentru a desfășura acțiunile din cadrul Planului Național de Control, demarat în 16 mai 2016, au prelevat probe, în perioada 8 august — 2 septembrie, din județele Argeș, Alba, Bacău, Botoșani, Bistrița Năsăud,CItește mai departe
Noi măsuri pentru asigurarea tratamentului și îngrijirii copiilor și adulților bolnavi de leucemie

Un nou subprogram de diagnostic generic al tumorilor solide maligne este introdus de Guvern în Programul național de oncologie, iar pacienții cu leucemii acute vor putea beneficia atât de diagnosticare și tratament, cât și de monitorizarea corectă a bolii minime reziduale. Subprogramul derulat în cadrul Programului național de oncologie, respectiv ”Subprogramul de diagnostic generic al tumorilor solide maligne (sarcom Ewing și neuroblastom) la copii și adulți” a fost introdus, printr-o Hotărâre adoptată astăzi de Guvern. Fondurile pentru finanțarea serviciilor și tratamentului asigurate prin acest nou subprogram oncologic au fost asigurateCItește mai departe
Ce înseamnă dacă ți se văd venele

Venele sunt vase care transportă sângele din capilare spre inimă. Vezi ce înseamnă dacă sunt foarte vizibile sau se umflă. Este normal ca venele tale să fie vizibile, mai ales dacă ai pielea foarte albă. Nu ai de ce să te îngrijorezi, însă dacă observi că sunt foarte proeminente, poți merge la medic, pentru a avea o părerea avizată și a te liniști. Cele mai comune cauze ale venelor proeminente Una dintre cele mai comune cauze ale venelor proeminente o reprezintă lipsa unui strat de grăsime care să le acopere.CItește mai departe
Specialiştii avertizează: Anticoncepţionalele duc la orbire! Cum este posibil
Anticoncepţionalele sunt folosite de multe femei pentru a se proteja de o sarcina nedorită, însă ce nu ştiu ele este că riscă să-şi piardă vederea. Specialiştii susţin că anticoncepţionalele pot duce la pierderea vederii, din cauza unor anumite substanţe găsite în aceast medicament. Cu toate că pe prospect sunt menţionate riscurile, printre care şi tulburările de vedere, nimeni nu citeşte cu atenţie informaţiile legate de acest medicament. Ginecologii recomandă în continuare anticoncepţionalele fără să ia însă în calcul efectele secundare în cazul persoanelor care au probleme vasculare sau tromboze. ÎnCItește mai departe
Ambulanțe private cu probleme

Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă (DSU) a propus suspendarea autorizaţiei de funcţionare pentru un serviciu privat de ambulanţă după ce la controalele făcute la începutul verii s-au descoperit lipsuri pe linia de asistenţă medicală de urgenţă. Verificări au fost efectuate și în județul Hunedoara, iar inspectorii au găsit și aici deficiențe. În perioada 7 mai-22 iulie 2016, inspectorii de la Direcţia Generală Management Urgenţe Medicale (DGMUM), din cadrul DSU, au făcut controale la 28 de societăţi comerciale de ambulanţă private din Bucureşti şi alte opt judeţe din ţară. În urmaCItește mai departe
Spitalul din Vulcan își schimbă și aspectul exterior

Spitalul municipal Vulcan îșI schimbă și aspectul exterior. După de interiorul poate fi asemănat, cu ușurință, cu cele din spitalele europene, a venit rândul fațadei să își schimbe înfățișarea. Lucrările de anvelopare ale Spitalului municipal Vulcan continuă. Acestea se derulează conform graficului stabilit. Lucrările se execută printr-un proiect derulat de municipalitate prin UNDP. “În urma participării la desfășurarea lucrărilor a Comitetului Național de Coordonare al proiectului “Îmbunătățirea eficienței energetice în gospodăriile și comunitățile cu venituri reduse din România”, implementat de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare România, s-a stabilit ca pentruCItește mai departe
Plante care alungă oboseala

Infuziile, comprimatele din plante, uleiurile esențiale te pot energiza eficient, dacă suferi de oboseală cronică, epuizare, stres. Tot plantele aduc relaxare și alungă insomniile. Cimbrișor contra epuizării Când ești epuizată, folosește o infuzie stimulatoare dintr-un amestec de cimbrișor (30 g), zeamă de lămâie, rădăcină măcinată de ghimbir (10 g), rădăcină măcinată de angelică (15 g) și flori de rozmarin (30 g). Pune o linguriță din acest amestec într-o cană cu apă, fierbe 2 minute, apoi lasă la infuzat 5 minute. Strecoară și bea câte o cană dimineața și la amiază,CItește mai departe
Crucea Roșie pregătește, la Uricani, voluntari sănătoși

În perioada 5-7 august, subfiliala de Cruce Roșie din orașul Uricani a organizat cea de-a doua ediție a taberei de munte derulate sub genericul ”Voluntar sănătos”. Destinată tinerilor voluntari ai Crucii Roșii din orașul Uricani, tabăra a fost găzduită în zona de campare de la Cabana Câmpușel din Munții Retezat unde, timp de 3 zile, au participat la activitățile specifice un număr de 15 voluntari. Anul acesta, tabăra voluntarilor Crucii Roșii a avut ca temă promovarea educației pentru sănătate și însușirea de către tinerii voluntari a regulilor de bază înCItește mai departe
Beneficiile neştiute ale consumului de MURE. Efectele sunt miraculoase!s

Murele sunt o adevarata colectie de minerale: calciu, potasiu, magneziu, mangan, fosfor, toate in forme usor asimilabile. Nici vitaminele nu-i lipsesc: vitamina C si A, prima din ele fiind prezenta si in frunzele sale. Numai din aceasta enumerare ne putem da seama ca murele sunt un adevarat izvor de sanatate! Iata, deci, cateva remedii naturale cu mure: Sensibilitate gastrica, gastrita – se face cura cu mure vreme de 12 zile, fructele fiind consumate simplu, fara zahar sau miere. Se consuma inainte de fiecare masa 200-300 g pe stomacul gol, vremeCItește mai departe
Hunedoara. Două spitale fără unități de transfuzie sanguine autorizate

Ministerul Sănătății a realizat o centralizare a situației autorizării unităților de transfuzii din spitalele românești publice și private. Pe de-o parte, ministerul a cerut situațiile de la Direcțiile de Sănătate Publică(DSP) din toate județele, iar pe de altă parte a comparat aceste rezultate cu unitățile care primesc sânge și produse sanguine de la Institutul Național de Hematologie și Centrele de Transfuzii. Rezultatul arată că 108 unități publice și 34 private funcționează fără unități de transfuzii autorizate de DSP-uri. Potrivit centralizării Ministerului Sănătății, la nivelul județului Hunedoara două unități sanitareCItește mai departe
21 de noi medicamente intră pe listele celor acordate compensat și gratuit

Încă 21 de noi denumiri comune internaționale (DCI) intră pe listele medicamentelor compensate și gratuite de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, în sistemul public de sănătate, 12 dintre acestea fiind medicamente prescrise prin Programul național de oncologie. Măsura are scopul să asigure accesul la tratament cu medicamente noi, inovative, pentru cât mai mulți pacienți diagnosticați cu afecțiuni pentru care sunt indicate aceste medicamente. Guvernul a aprobat astăzi o Hotărâre prin care modifică și completează HG nr. 720/2008 pentru aprobarea Listei corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cuCItește mai departe
Schimbări MAJORE în sistemul de asigurări de sănătate! Toți românii trebuie să știe ca au CONSULTATII NOI GRATUITE!

Pacienţii vor beneficia de decontarea analizelor de tip RMN la sân, copiii vor beneficia de consultaţii decontate de CNAS o dată la şase luni, faţă de o dată la 12 luni în prezent, iar asiguraţii vor avea două noi proteze decontate de CNAS, potrivit unui nou Contract Cadru aprobat, joi, de Guvern. Guvernul României a aprobat în şedinţa de joi noul Contract Cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2016 – 2017, se arată într-un comunicat de presă alCItește mai departe
18 noi cazuri de hepatită acută în județ

Statistica a fost realizată de Direcția de Sănătate Publică a Județului Hunedoara pe primele cinci luni ale acestui an. Astfel, de las începutul anului au fost înregistrate 18 noi cazuri de hepatită acută, cele mai multe fiind hepatită de tip A. Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului Hunedoara celebrează, în data de 28 iulie 2016, Ziua Mondială de Luptă împotriva Hepatitei, un eveniment anual care se concentrează la nivel mondial asupra grupurilor de pacienţi şi persoanelor care trăiesc cu hepatita virală. Actiunea se va organiza în data de 28.07.2016, oraCItește mai departe
Ministerul Sănătăţii: GĂRZILE din afara programului de lucru vor fi plătite SEPARAT, de la 1 august

Condițiile de muncă și de plată ale medicilor din România suportă multe îmbunătățiri, iar misiunea MS este să le pună în practică în cel mai scurt timp posibil – este reacția Ministerului Sănătății la nemulțumirile din sistem. Ministerul Sănătății afirmă clar și răspicat: „condițiile de muncă și de plată ale medicilor din România suportă multe îmbunătățiri, iar misiunea instituției noastre este să le pună în practică în cel mai scurt timp posibil. În nota obișnuită de deschidere manifestată față de medici, de pacienți și de reprezentanții acestora, vineri a avutCItește mai departe
Fierbe lămâi şi bea lichidul imediat cum te trezeşti! Vei fi şocat de efecte!

Este foarte important să ai o viaţă sănătoasă şi să îţi începi ziua într-un mod în care să ai energie pentru întreaga zi. Apa caldă cu lămâie nu îţi oferă însă toţi nutrienţii din pulpă şi coajă. În schimbi, dacă fierbi lămâia fără să storci sucul vei obţine toţi nutrienţii pe care o lămâie îi poate oferi. Ingrediente 6 lămâi 600ml apă Miere Taie lămâile în două şi adaugă-le în apă fiartă dintr-un vas. Fierbe timp de 3 minute. Lasă vasul la răcit timp de 15 minute. Îndepărtează lămâile şiCItește mai departe
5 alimente care îţi menţin inima sănătoasă

Ca să ai o inimă sănătoasă este indicat să mănânci alimente bogate în vitamine şi în minerale. În acest sens, iată ce legume şi fructe nu trebuie să-ţi lipsească din alimentaţie. Datorită conţinutului bogat de potasiu, vitamina A şi magneziu, roşiile sunt o alegere excelentă pentru o inimă sănătoasă. Aceste minerale previn hipertensiunea arterială. Şi licopina, o altă substanţă care se găseşte în roşii, ajută la menţinerea elasticităţii vaselor de sânge. Roşiile, esenţiale în dieta persoanelor care suferă de afecţiuni cardiace Roşiile nu ar trebui să lipsească din dieta persoanelorCItește mai departe
Mare agitație în lumea medicală dupa descoperirea cruciala! Diabetul se poate vindeca în numai câteva minute!

Un studiu prezentat recent la Conferința Mondială pe tema diabetului, organizată la Vancouver, în Canada, produce mare agitație în lumea medicală. Un experiment desfășurat de Universitatea Newcastle din Marea Britanie susține că diabetul de tip 2 se poate vindeca de manieră permanentă cu ajutorul unei intervenții chirurgicale minore! Speciliștii britanici au produs senzație în comunitatea științifică cu descoperirea lor! Diabetul se poate vindeca definitiv dacă se extrage chiar și mai puțin de un gram de grăsime din pancreas. Metoda a fost experimentată pe 27 de pacienți obezi, dintre care 18CItește mai departe
O nouă schemă de personal la Spitalul Petroşani

Unii vin, alţii pleacă de la Spitalul de Urgenţă Petroşani, care are nevoie de aprobarea unui nou stat de funcţii. Potrivit conducerii SUP este nevoie de aprobarea noului stat de funcţii după ce, în primele 6 luni ale acestui an, la instituţia medicală au fost ocupate mai multe posturi prin concurs, în timp ce altele s-au vacantat prin pensionarea ori încetarea activităţii unor angajaţi. Astfel, în perioada 1.01. 2016 – 30.06 2016 la Petroşani s-au ocupat două posturi de medic rezident, 2 posturi de medici (oftalmologie şi neurologie), 4CItește mai departe
Crude vs. gătite. Cum sunt mai sănătoase legumele

Mâncarea pregătită în casă, din ingrediente simple, proaspete, de înaltă calitate nutriţională, asigură vieţii o sănătate durabilă. În plus, îmbinarea corectă a alimentelor şi împărţirea lor în trei mese principale încetinesc vizibil îmbătrânirea organismului. Mâncarea pregătită în casă, din ingrediente simple, proaspete, de înaltă calitate nutriţională, asigură vieţii o sănătate durabilă. În plus, îmbinarea corectă a alimentelor şi împărţirea lor în trei mese principale încetinesc vizibil îmbătrânirea organismului. Fără cunoştinţe de nutriţie, simplul proces de gătit al alimentelor poate genera, în unele cazuri, probleme extrem de grave pentru sănătate. SeCItește mai departe
Ești asigurat în sistemul sanitar de stat? Iată concediile de care te poți bucura

Persoanele asigurate în sistemul sanitar autohton sunt îndreptățite să beneficieze de o serie de concedii medicale, conform legislației în vigoare, printre care se numără concediul de maternitate și cel medical. Pe deasupra, în timpul acestor concedii, asigurații primesc și indemnizații lunare. Prevederile legale referitoare la concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate sunt incluse, în prezent, în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005. Acest act normativ stabilește că persoanele pentru care se plătește contribuția la sănătate se pot bucura de anumite concedii plătite, după cum urmează: concediu pentruCItește mai departe
Biroul Casei de Sănătate de la Petroșani rămâne deschis o zi pe săptămână

Sute de oameni sunt nevoiţi să se înghesuie în continuare la cozi interminabile la biroul teritorial din Petroşani al Casei de Asigurări de Sănătate Hunedoara, care rămâne deschis o singură zi pe săptămână. Au fost promisiuni venite cam din toate părţile privind schimbarea programului, iar cea mai curajoasă declaraţie a venit din partea senatorului Haralambie Vochiţoiu, care anunţa că acest birou va avea program cel puţin de luni până vineri, în fiecare săptămână. Nu numai că acest lucru nu s-a întâmplat, dar luna aceasta nu a mai fost deschis niciCItește mai departe
Plante care te ajută să ai un SOMN LINIȘTIT, în nopţile cu temperaturi ridicate

Temperaturile de peste 40 de grade din timpul zilei ne pot afecta stare fizică. De cele mai multe ori, nici nopţile nu sunt uşoare, după o zi în care organismul a fost supus unor temperaturi foarte ridicate. Totuşi, medicii înştiinţează publicul că nu este recomandat să dormim cu aerul condiţionat pornit. Cea mai bună variantă pentru un somn liniştit sunt ceaiurile. Astfel, cele mi bune plante care te relaxează în nopţile caniculare sunt mugurii de tei, conurile de hamei şi levănţica. O altă soluţie de relaxare înainte de culcare suntCItește mai departe
Ziua Crucii Roșii marcată luni, 4 iulie, la Petroșani

Subfiliala locală de Cruce Roșie din municipiul Petroșani va marca luni, 4 iulie 2016, aniversarea a 140 de ani de la înființarea Crucii Roșii Române. Evenimentul va avea loc începând cu ora 11,00 printr-un marș al voluntarilor Crucii Roșii din Petroșani, care vor distribui materiale promoționale despre activitatea organizației, pe traseul cuprins între zona centrului civic al municipiului Petroșani și Piața Dacia. De asemenea, de la orele 11,30 în zona Teatrului ”Ion D. Sârbu” va avea loc o demonstrație de prim-ajutor. O acțiune similară se va derula luni, 4 iulieCItește mai departe
Guvernul dispune un control mai strict în sistemul sanitar

Guvernul României a adoptat o Ordonanță de Urgență de modificare a Legii 95/2006 prin care structurile locale de inspecție sanitară vor fi readuse în coordonarea Inspecției Sanitare de Stat din Ministerul Sănătății. Măsura reprezintă o revenire la normalitate și o reașezare a controlului din sistemul sanitar între prioritățile actului guvernamental. Astfel, Executivul va asigura un control constant, eficient și coordonat pentru siguranța populației şi respectarea normelor legale din domeniul sănătăţii. Efectul principal al acestei Ordonanțe este asigurarea independenței inspectorilor, supuși deseori la presiuni din partea mediului politic local. DovadaCItește mai departe
Cum știi dacă ai carență de fier. Nu ignora aceste semne!

Fierul are un rol important în transportul oxigenului în sânge, fapt care este esenţial în furnizarea energiei necesare pentru întreaga zi. Atunci când există o deficienţă de fier în organism apar simptome pe care nu trebuie să le ignori! Iată semnele deficienței de fier, de care trebuie să ții cont! Mergi la medic dacă: Te simţi mereu obosit – Cel mai comun simptom al carenţei de fier este oboseala, combinată cu o stare de iritabilitate şi lipsă de concentrare. De asemenea, dacă te simţi epuizat şi ai tenul şi tegumenteleCItește mai departe



