Sport
Prima competiție sportivă din cadrul Zilelor Uricaniului și-a desemnat câștigătorul

La Uricani s-a încheiat astăzi campionatul de tenis de masă, una din competițiile care se derulează în cadrul activităților de sport din programul Zilelor Orașului Uricani. Cîștigătorul campionatului de tenis de masă (bărbați activi) este Raul Vâlcică, de la Mina Uricani. Acesta a fost premiat, în cursul acestei după-amiezi, de către primarul orașului Uricani, Dănuț Buhăescu. ”Vreau să felicit câștigătorul acestui prim concurs sportiv din cadrul Zilelor Uricaniului, dar în același timp felicit toți participanții , de asemeni finaliștii campionatului de tenis de masă destinat celor activi. Doresc totodată succes siCItește mai departe
Cronica meciului amical: CSM Hunedoara – CS Inter Petrila, 1 – 2 (0 – 1)

Primul meci de pregătire al petrilenilor pentru următorul sezon al campionatului județean de fotbal a fost în compania proaspăt admisei în Liga 4, CSM Hunedoara. Un început firav al Interului, de acomodare cu adversarul aș putea spune. Ceea ce a fost de remarcat în toată partida, a fost arbitrajul defect. Pentru un meci amical nu se pretează un arbitraj de Liga I, asta este de înțeles, dar să vezi un central care greșește la majoritatea deciziilor, la un moment dat se supără și își ia jucăriile și pleacă, apoi revineCItește mai departe
Stadionul Știinţa din Petroșani va găzdui susținerea examenelor de absolvire a cursurilor de licență C UEFA

Joi, 25.08.2016, pe stadionul Ştiinţa din Petroșani va avea loc examenul de absolvire a cursului pentru obţinerea licenţei C UEFA. Examenul va consta în susținerea a două probe, o probă practică și una teoretică iar candidații au fost programați în două grupe, Valea Jiului și Valea Muresului. Cursanţii din Valea Jiului se vor prezenta la stadion la ora 8,30, iar cei din Valea Mureşului se vor prezenta la ora 9,30. Pentru susținerea examenului cursanţii vor avea asupra lor echipamentul sportiv şi ustensile de scris. Cei care vor promova examenul pentruCItește mai departe
Programul competițional de fotbal din sezonul 2016 – 2017 a fost dat publicității

Comitetul Executiv al Asociației Județene de Fotbal Hunedoara întrunit la data de 17.08.2016 a luat următoarele decizii: Aprobă Hotărârea privind taxele, vizele şi cuantumul acestora pentru cluburi/asociații sportive, jucători, antrenori, arbitri, observatori şi lista cuprinzând abaterile de la regulamentul disciplinar şi cuantumul penalităților sportive aferente acestora; Aprobă referatul secretarului general privind afilierea şi dezafilierea provizorie a unor cluburi. – se dezafiliază provizoriu echipele AS Gloria Proinstal Geoagiu şi AS Santos Boz – se reafililiază provizoriu echipa AS Sargeţia Bretea Română – se afiliază provizoriu echipele CSM Hunedoara, ACS ViitorulCItește mai departe
Lupeni. Finanțare pentru campionii de la fotbal-tenis

Administrația locală va finanța din bugetul local toate cluburile care obțin perfomanțe în competițiile interne și internaționale. Sportivii din cadrul secției de fotbal-tenis a clubului Comexim ”R” Lupeni au reușit perfomanța de a câștiga, în această vară, nu mai puțin de 22 de locuri 1 la Cupa României, mai exact locul I la fiecare categorie de vârstă, juniori și seniori. Coordonatorul secției, anteronorul Didi Druncea a înaintat o solicitare municipalității Lupeni, prin care cere premierea sportivilor campioni. ”O să primească finanțare, solicitarea lor va fi rezolvată pentru că voi acordaCItește mai departe
Întreceri sportive pentru toate vârstele în ”Castelul din Carpați” din Pasul Vîlcan

O nouă ediție a evenimentului de promovare a turismului în stațiunea Pasul Vîlcan se va desfășura, pe 27 august, sub genericul ”Castelul din Carpați” în zona satului de vacanță din Pasul Vîlcan. La ediția cu numărul patru, organizatorii – Primăria și Consiliul local al municipiului Vulcan – propun tuturor celor interesați de mișcarea în aer liber, mai multe competiții sportive de alergare și mountain bike pe crestele Vîlcanului. ”Invit sportivii, fie ei cicliști sau maratoniști, să se înscrie la concursurile pe care le organizăm în cadrul festivalului ”Castelul din Carpați”, evenimentCItește mai departe
Startul sezonului competițional de fotbal, Liga a IV-a, amânat pentru data de 3 septembrie

Sezonul competițional din Liga a IV-A Hunedoara, programat să înceapă în 27 august s-a amânat pentru data de 3 septembrie. La startul din acest sezon s-a înscris și FC Hunedoara, echipă exclusă din Liga a III-a de Federația Română de Fotbal, pentru datoriile acumulate în sezonul trecut (neachitarea în timp util a datoriilor către antrenorul Victor Roșca). Într-o declarație dată publicității, Alin Barna, fostul președinte al FC Hunedoara explică:„Îmi reproşez că nu am reuşit să-i conving pe toţi cei din jur, care doreau demiterea lui Roşca, că ceea ce lor liCItește mai departe
Echipe din Hațeg și Hunedoara, selectate la Red Bull Soapbox

Evenimentul are loc la Cluj Napoca, pe 3 septembrie, iar 50 de echipe au fost selectate de către organizatori. Concurenți din Hațeg și Hunedoara au ajuns pe lista de start pentru cea mai trăsnită goană pe patru (sau mai puține) roți. Red Bull Soapbox Race este un bal mascat al curselor auto, spun unii, un Halloween pe roți, conform altora. ”Șoferii se urcă la volanul unor vehicule artizanale, care funcționează pe baza de curaj, gravitație și un pic de Red Bull. De fapt, cele mai importante unelte din cutiaCItește mai departe
Gimnastica din România, la pământ! Directorul ”Cetate” Deva rupe tăcerea: „Rezultatele din ultimii ani, o minune”

Gimnastica din România este la pământ: echipa de gimnastică feminină a ratat calificarea la Jocurile Olimpice de la Rio, iar copiii care bat la poarta pepinierei gimnasticii din Transilvania sunt tot mai puţini. Dascălii de la Colegiul Sportiv ”Cetate” Deva, una din pepinierele gimnasticii feminine româneşti, ţintesc în continuare spre performanţă, chiar dacă, potrivit directorului instituţiei, numărul copiilor care bat la poarta şcolii este în scădere în ultimii ani. Echipa de gimnastică feminină a ratat calificarea la Jocurile Olimpice de la Rio din acest an, deşi gimnastica artistică este sportulCItește mai departe
Șahistele din Vulcan – campioane naționale la Iași

În perioada 26 iulie – 3 august 2016, la Iași s-au desfășurat Campionatele Naționale pe echipe de copii și juniori la șah clasic, șah rapid și șah blitz. Șahul din Vulcan a fost reprezentat la această importantă competiție de cele mai bune reprezentante ale sale respectiv, Oana Magdalena Șchiopu și Diana Silvana Petculescu. Cele două șahiste, dublu legitimate la C.S. Vulcan și la C.S.Ș. nr. 1 Timișoara au format, alături de sportiva Paloș Andra Maria, echipa de Fete-10 ani a clubului din orașul de pe Bega. Ostilitățile s-au derulatCItește mai departe
Avram Iancu mai are de aşteptat

Bibliotecarul petroşănean care vrea să traverseze înot Canalul Mînecii mai are de aşteptat. Din cauza condiţiilor meteo nefavorabile, cursa acestuia ar putea fi reprogramată abia pentru data de 12-13 august. “Aspecte de la „sedinta” unde am fost convocat de catre pilotul meu! In urma evidentelor, el a luat o decizie ferma , in consens! NU voi inota in extra tide (spring tide) cand intensitatea curentilor este maxima. M-a reprogramat in tide-ul urmator, 1o – 16 august, data probabila a inotului 12 – 13 august. Azi am inceput o nouaCItește mai departe
Sportivul petroșănean Avram Iancu pornește astăzi în cursa peste Canalul Mânecii

Temerarul sportiv Avram Iancu pornește luni, 1 august, de la ora 9 dimineata, ora Angliei (11 ora României), în cea de-a treia sa tentativă de a trece înot apele reci ale Canalului Mânecii, între Anglia și Franța, una din cele mai curajoase tentații ale oamenilor din toat timpurile. Așa cum reamintește într-o postare publicată aseară, pe blogul său, bibliotecarul din Petroșani cu nume de mare personaj al istoriei Românilor, tânăr sportiv ambițios și curajos, Avra Iancu și-a început aventura în Canalul Mânecii în anul 2014, din dorința de a înscrieCItește mai departe
Jiul -un rai al amatorilor de rafting

Zeci de tineri iau cu asalt Defileul Jiului pentru a practica sporturi extreme începând cu rafting şi până la întreceri de escaladă, din păcate doar în week-end când DN 66 este deschis circulației și turiștii își pot duce echipamentul până la locul de lansare la apă. Sezonul de rafting pe Jiu s-a deschis de mai bine de două luni, însă din cauza polilor torenţiale care s-au abătur asupra Vaii Jiului, abia acum pasionaţii de sporturi extreme îşi pot lansa bărcile la apă. Fiecare sfârşit de săptămână este un bunCItește mai departe
Salariații Apa Serv, în echipă, la muncă dar și pe terenul de sport

După o lună de zile în care au avut de înfruntat capriciile vremii și au fost pe baricade în zilele și nopțile de cod galben, cod portocaliu și chiar cod roșu de inundații, intervenind prompt pentru limitarea efectelor calamităților, muncitorii de la Apa Serv Valea Jiului și-au dat întâlnire, săptămna trecută, pe terenul de sport la prima ediție a ”Cupei Apa Serv” la fotbal. Evenimentul a reunit la start 6 echipe, formate din salariați ai Apa Serv, după cum urmează: 1. Stații de Tratare-Epurare; 2. Secții Vest Valea Jiului; 3. PetroșaniCItește mai departe
Sportivi din Varpalota vin la Petroșani

Mai mulți sportivi din Varpalota, oraș din Ungaria înfrățit cu municipiul Petroșani se vor afla în Parâng. Vizita acestora are loc în baza unui proiect al Clubului Sportiv Școlar. Municipalitatea de la Petroșani va suporta accesul sportivilor în Parâng. Orașul Varpalota este oraș înfrățit cu municipiul Petroșani din anul 1998, iar unul dintre rezultatele pozitive ale acestei înfrățiri este acordul de colaborare încheiat între cele cluburi sportive. Pentru a sprijini activitatea celor două cluburi, consilierii locali de la Petroșani au aprobat alocarea sumei de 1.080 lei pentru transportul sportivilor cuCItește mai departe
Bibliotecarul Avram Iancu va face primul antrenament în Canalul Mânecii, în încercarea de a-l traversa înot

Avram Iancu, un bibliotecar din Petroşani cunoscut pentru încercările sale de a traversa înot Canalul Mânecii, va pleca miercuri după amiază cu avionul spre Marea Britanie, el sperând ca în cursul serii să poată face deja primul antrenament pe coasta din Dover (Anglia). Acesta este oraşul în care va rămâne până la sfârşitul lunii iulie, când va avea o nouă confruntare cu apele reci ale canalului. Bărbatul a declarat, pentru Agerpres, că este sigur că va reuşi să traverseze înot Canalul Mânecii, mai ales că în acest demers este animatCItește mai departe
A fost ales suporterul care-l va însoți pe Avram Iancu în trecerea peste Canalul Mânecii

Câştigătorul tragerii la sorți organizate de sportivul din Petroșani Avram Iancu, cel care va încerca în această lună pentru a treia oară să traverseze înot Canalul Mânecii, a fost desemnat aseară în urma extragerii făcute la Petroșani de un juriu format din Sepniczki Ştefan, Corneliu Bran și Avram Iancu. Au intrat în tragerea la sorți următorii susținători ai demersului sportiv inițiat de Avram Iancu: Bogdan PETRE (50 euro), Cristian ITU (100 lei), Nelu HARSAN (150 euro), Marius BUNCILA (300 lei), Iulian PETRUT (100 lei), Cosmin COVACS (50 lei), Marcel VINTAN (50 euro), Ioan IORDACHESCU (30 lire) și Flavius SOICA (30CItește mai departe
Valea Jiului ar putea pune România pe harta EuroVelo

Înfiinţarea unor trasee pentru biciclişti ar putea, repune, România pe harta europeană a bicicliştilor. Există în momentul de faţă o rută EuroVelo care trece prin România, dar aceasta nu este marcată, nici măcar semnalizată, asta în condiţiile în care traseul european însumează nu mai puţin de 45.000 de km. În momentul de faţă există în dezbatere un proiect prin care se doreşte înfiinţarea unor trasee pentru biciclişti. Valea Jiului ar putea avea trasee de mountain bike, însă mai durează. Este nevoie de emiterea unui act oficial prin care să seCItește mai departe
Start la înscrierile pentru cursa „Red Bull X-Alps”

Organizatorii celebrei competiţiei extreme au anunţat deschiderea listei pentru cei 31 de competitori selectaţi pentru participarea la Red Bull X-Alps. Celebru pentru că nu a ratat nici măcar o ediție, parapantistul din Petroșani, Toma Coconea, ar putea avea o ultimă încercare de a cuceri ”aurul”. Parapantistul a fost în două rânduri aproape de a cuceri concursul exclusivist de căţărare şi parapantă care se desfăşoară în Alpi, iar la ediția din 2017 ar putea primi o invitaţie de onoare din partea organizatorilor Red Bull X-Alps. Starul va fi dat peCItește mai departe
Skaterii închid drumul spre Straja între 1 și 3 iulie 2016

O competiție sportivă generează închiderea drumului județean DJ 664A, care face accesul spre stațiunea turistică Straja Lupeni, în zilele de 1,2 și 3 iulie. Măsura a fost luată de autoritățile publice locale pentru a asigura buna desfășurare a evenimentului sportiv ”Transilvania Downhill”, și este valabilă înbtre orele 9,00 și 18,30 cu o pauză între orele 13,00 și 14,30. În acest zile, accesul turiștilor în stațiunea tristică Straja Lupeni se va face cu telgondola. ”Transilvania Downhill” este una dintre cele mai importante concursuri de skateboarding din România. Participarea este deschisă și gratuităCItește mai departe
Ziua Sportului la ”Nedeia vulcăneană”

Astăzi au avut loc, la Vulcan, competițiile sportive din cadrul ”Nedeii vulcănene”. La startul concursurilor de cros, role și biciclete s-au aliniat câteva sute de copii și tineri, dar și sportivi amatori din rândul adulților, care și-au disputat premiile puse la bătaie de către autoritățile administrației publice locale. Primarul municipiului Vulcan, Gheorghe Ile, secondat de viceprimarul Cristian Merișanu, dar și de câțiva dintre membri noului Consiliu local, au coordonat întreaga derulate a concursurilor care – cu excepția Cupei Nedeii Vulcănene la șah, găzduită de Școala nr. 1 Teodora Lucaciu –CItește mai departe
”Tineretul” a câștigat Cupa Nedeii vulcănene la fotbal

Cea mai disputată dintre competițiile sportive destinatae amatorilor, în cadrul Cupei Nedeii Vulcănene la fotbal s-a încheiat duminică, pe stadionul ”Central” din Vulcan, cu victoria echipei ”Tineretul”. Clasamentul final al competiției este, potrivit primarului Gheorghe Ile, o surpriză pentru mulți dintre iubitorii fotbalului din Vulcan. Astfel, pe primele 4 locuri ale Cupei Nedeii Vulcănene la fotbal s-au situat următoarele echipe participante: Locul I – echipa TINERETUL Locul II – echipa POLIȚIA COMUNITARĂ Locul III – echipa SOHODOL Locul IV – echipa ȚUGU Festivitatea de premiere este programată pentru joiCItește mai departe
Polițiști hunedoreni printre cei mai buni de puși pe fugă

Agentul principal de poliție Florin Niță de la Poliţia Municipiului Lupeni a obținut locul al III-lea la crosul de 6000 m, organizat la nivelul Poliţiei Române, precum şi locul al IV-lea, la nivelul Ministerul Afacerilor Interne, în cadrul aceleiași probe de concurs.Alături de echipa I.G.P.R.-ului, poliţistul a contribuit la obţinerea locului al II-lea, la aceeaşi probă (cros). De asemeena, comisarul șef de poliție Bolosin Florin, din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara s-a clasat pe locul secund la concursul de săritură în lungime organizat la nivelul Poliţiei Române. Acesta aCItește mai departe
Șahiștii de la Școala nr. 5 Vulcan – cei mai buni din țară!

În perioada 16 – 19 iunie 2016, în stațiunea Olănești s-a desfășurat Campionatul Național Școlar „Elisabeta Polihroniade” pentru Echipe Mixte. Competiția a fost organizată de Federația Română de Șah, Ministerul Tineretului și Sportului, Ministerul Educației Naționale și de A.C.S. „Elisabeta Polihroniade”. Echipele participante (care în prealabil au câștigat competițiile județene) au fost formate din 4 sportivi dintre care cel puțin o fată, toți elevii aceleiași școli. Componenții fiecărei echipe au fost ordonați la mese (de la masa 1 la masa 4) în ordinea descrescătoare a coeficientului CIV deținut, iarCItește mai departe
PESTE 1000 DE PARTICIPANȚI LA RETEZAT SKYRACE INTERSPORT URICANI

Peste 1000 de oameni au participat, sâmbătă, la ediția din acest an a unuia dintre cele mai populare competiții sportive montane din România: Retezat SkyRace Intersport. Retezat SkyRace Intersport este primul concurs organizat de Asociația Sport La Orice Vârsta în iunie 2012, iar apariția acestuia și a seriei de evenimente Trail Race ce au urmat s-a datorat obiectivelor acestei asociații de a promova sportul de masă la orice vârstă și în orice loc, de a contribui cu spirit și emoție la consolidarea comunității de alergători montani, de a face cunoscut pe planCItește mai departe
„Visul unui Pion” a atras 33 de şahişti din Valea Jiului

Sâmbătă, 11 iunie 2016, în organizarea Clubului de Şah „Mediator” (antrenor Mihai Partenie), la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş” Timişoara a avut loc prima ediţie a concursului de şah rapid pentru copii şi juniori „Visul unui pion”. Au participat 175 de copii de la cluburile de şah din Arad, Timişoara, Giarmata Vii, Reşiţa, Pecica, Sînandrei, Dumbrăviţa, Sînnicolau Mare, Teiuş, Dudeştii Noi, Jimbolia, Deva, Petroşani şi Vulcan – grupaţi pe trei categorii de concurs: A. 5-8 ani (51 sportivi), B. 9-14 ani (104 sportivi, dar premierea s-a făcutCItește mai departe
”Îngerii Prieteniei” zboară peste Dealul Uroiului cu parapanta

Timp de 3 zile, începând de vineri, 10 iunie 2016, dealul Măgura uroiului de lângă Simeria devine centrul european al zborului cu parapanta. Aici va avea loc un concurs de zbor cu parapanta, care contează ca etapă pentru Cupa Mondială și Cupa României la zbor cu parapanta și aterizare la punct fix, sportivii prezenți acumulând puncte FAI 2, extrem de importante în economia clasamentul final al celor două competiții. „Contăm pe participarea a circa 130 de parapantiști din toată Europa. Între ei se numără campionii mondiali Goran Djurkovic (Serbia) și GeorgeCItește mai departe
Maraton pentru bunicii Văii JIului

Acţiunea va avea loc miercuri, 8 iunie, la Bazinul Didactic din Petroşani începând cu ora 9.00 dimineaţa și este organizată de cunoscutul sportiv Avram Iancu. Dorinţa lui Avram Iancu de implicare, de ajutorare, s-a născut în urma unei vizite făcute la singurul centru de îngrijire pentru bătrâni din Petroşani, instituţie înfiinţată prin grija părintelui Gabriel Bulf. „În momentele petrecute printre bătrâni, m-au încercat simţiri deosebite şi am înţeles necesitatea ajutorului de care aceştia au nevoie. Am realizat faptul că azi mă uit eu la ei dar că mâine alţi tineriCItește mai departe
GALERIE FOTO. 166 de elevi și sportivi de top

Municipiul Petroşani se mândreşte cu 166 de elevi olimpici şi sportivi de talie naţională şi internaţională. Atât elevii cât şi dascălii lor coordonatori au fost premiaţi de municipalitatea de la Petroşani. “E un moment important pentru voi şi părinţii voştri, pentru profesorii şi antrenorii voştri. Dumneavoastră sunteţi elita, este un mare merit al vostru şi al părinţilor voştri că faceţi performanţă, indiferent că vorbim de performanţă sportivă sau de performanţă intelectuală. Să dea Dumnezeu să câştigaţi cât mai ulte premii, să ajungeţi ceea ce vă doriţi şi să aveţi susţinereaCItește mai departe
Gimnaștii s-au întrecut la Petroșani

Copiii care practică gimnastica aerobică și-au dat întâlnire la Petroșani. Sâmbătă, sute de copii de la palatele și cluburile copiilor din întreaga țară au venit la Petroșani pentru a lua parte la cea de-a X-a ediție a Concursului Național de Gimnastică Aerobică, organizat de Clubul Copiilor din localitate. “Ne aflăm la ediția jubiliară, ediția a X-a, care a strâns 15 centre din țară. Este destul de dificil să ajungă la astfel de performanțe, în condițiile în care noi nu avem un regim de școală sportivă. Noi avem un regimCItește mai departe
Campionul mondial la kick-box, demonstrație la gala din Uricani

Sala de sport din orașul Uricani a găzduit sâmbătă seara o nouă ediție a Galei Naționale de Kick-Box, evenimentul fiind dublat de desfășurarea întrecerilor la această curajoasă disciplină sportivă pentru ”Cupa Copilului” Uricani 2016. Zeci de sportivi s-au întrecut în ring în fața altor câteva sute de spectatori care au participat la evenimentul, unic în Valea Jiului, pe care Uricaniul îl găzduiește în mod constant, grație colabărării dintre profesorul Alin Boroghină, primarul Dănuț Buhăescu și administrația locală din orașul Uricani. În cadrul galei de sâmbătă seara de la Uricani, printreCItește mai departe
Campioni naţionali omagiaţi de Rosa Multiflora şi Crucea Roşie Petroşani

Sâmbătă, la Petrila, Asociaţia Culturală „Rosa Multiflora”, prin preşedintele acesteia Costel Avram, împreună cu reprezentanți de la Crucea Roşie Petroşani, prin director Felicia Vitan şi volunatrii Mariana Popa şi Ileana Firţulescu, şi-au arătat aprecierea şi consideraţia faţă de micii campioni şi faţă de antrenorul principal Elena Becze, de la CSS Petroşani, multiplu medaliaţi la Concursul Naţional “Cupa Cetăţii” Deva 2016. Sportul de performanţă, în general, este unul costisitor, cu cheltuieli considerabile din partea părinţilor, a şcolilor, cu multă dăruire şi profesionalism din partea profesorilor antrenori. Concursurile şi campionatele de nivel naţional scotCItește mai departe
EURO 2016. Care sunt cele 23 DE MECIURI transmise de PRO TV?

EURO 2016. Dolce Sport va transmite integral EURO 2016, adică toate cele 52 de partide, în timp ce Pro TV va difuza doar 23 de meciuri. EURO 2016. Iată meciurile transmise de PRO TV, post pe care-l pot vedea toţi românii: Vineri 10 iunie ora 22:00 Franta – Romania Sambata 11 iunie ora 22:00 Anglia – Rusia Duminica 12 iunie ora 22:00 Germania – Ucraina Luni 13 iunie ora 22:00 Belgia – Italia Marti 14 iunie ora 22:00 Portugalia – Islanda Miercuri 15 iunie ora 19:00 Romania – Elvetia JoiCItește mai departe
Competiție de talie internațională, la Petroșani

Municipiul Petroșani ar putea găzdui competiții de talie internațională. Dacă planurile Clubului Sportiv Școlar se vor concretiza, aici ar putea fi organizate jocurile olimpice ale tineretului. „Am înregistrat la Compania Națională de Investiții o notă de fundamentare a nostră, a celor de la CSȘ Petroșani, dar și a Federației Română de bob-sanie. Este vorba despre o pârtie de bob de una și două persoane, sanie și scheleton. Ar fi singura din țară, iar ca pârtie artificială, ar fi singura din jurul nostru. Mai sunt în Austria, Germania și Lituania. EsteCItește mai departe
Sala Polivalentă, la un pas de reabilitare

Sala Polivalentă din municipiul Petroșani este la un pas de a intra în reabilitare. Acum se lucrează la proiectul tehnic, însă urmează ca în ce mult două luni să fie demarate lucrările. „Se lucrează la proiectul tehnic, urmând ca de luna viitoare să începem execuția. Cred că va fi una dintre cele mai frumoase săli de sport. Valoarea totală a investiției este de 1 milion de euro. Contribuția CSȘ, prin Ministerul Educației, este de 87.000 de lei. Sala va fi foarte modernă. Avem și confirmarea de la FederațieiCItește mai departe
Finala Cupei României Elită U19 are loc la Deva!

În 24 mai 2016, ora 13.00, stadionul „Cetate” din Deva găzduieşte finala Cupei României la juniori sub 19 ani – Elită U19. Se vor întâlni echipele ACS Poli Timişoara – ACS UTA Bătrâna Doamnă. Evenimentul este organizat de către Federaţia Română de Fotbal cu sprijinul Primăriei Municipiului Deva şi al CNS „Cetate” Deva. La acest eveniment important pentru municipiul Deva şi pentru fotbalul românesc vor fi prezenţi din partea Federaţiei Române de Fotbal domnii: Răzvan Burleanu – preşedinte FRF, Gabriel Bodescu – secretar general adjunct al FRF, Marcel Puşcaş –CItește mai departe
Micii gimnaști din Petroșani au uimit la „Cupa Cetății”

Au dat din nou examenul talentului lor dublat de o muncă asiduă și au demonstrat că „aurul strălucește și în noroi”! În Petroșaniul arătat cu degetul nu o dată la nivel național cresc campioni care ne reprezintă cu mândrie în competiții. Sportivii din Petroșani au strălucit la competiția de gimnastică aerobică desfășurată la Deva și, vorba unui spectator, numai unde nu au participat nu au câștigat medalii. În total, elevii antrenoarei Elena Becze s-au întors acasă cu 10 medalii! Emoții, speranțe și lacrimi de bucurie. Așa poate fi descrisăCItește mai departe
Cupa Universitas pentru viitorii boboci

Universitatea din Petroșani a găzduit cea de-a doua ediție a Cupei Universitas destinată elevilor de liceu. Astfel, echipe de fotbaliști de la liceele din Valea Jiului s-au duelat pe terenul de sport al instituției de învământ superior. “Scopul acestui eveniment nu este neaparat unul sportiv, ci este unul menit a atrage aproape de universitatea din Petroșani liceele Văii Jiului. Important nu este neaparat fotbalul, ci semnalul pe care noi îl dăm către comunitate că avem nevoie de liceele Văii Jiului, avem nevoie de acești elevi, vrem să rămână în ValeaCItește mai departe
ACSO Filiași – FC Hunedoara 0 – 1

FC Hunedoara s-a impus marți, 17 mai, în deplasare pe terenul echipei ACSO Filiași. Alb – albaștrii au concretizat jocul bun de pe stadionul din Ișalnița impunându-se pe terenul unei echipe redutabile în propriul fief. Singurul gol al partidei a fost marcat de căpitanul Casian Maghici în minutul 81. În urma acestei victorii FC Hunedoara rămâne pe locul cinci în clasament, acumulând 41 de puncte și apropiindu-se la doar trei lungimi de locul patru, ocupat în acest moment de Național Sebiș. „A fost o victorie muncită, meritată după prestația noastră înCItește mai departe
UEFA EURO 2016 se joacă la PRO TV!

Pentru prima dată în istoria televiziunii din România, Campionatul European de Fotbal va fi difuzat de o televiziune comercială. Ca lider al televizunilor din România, PRO TV este încântat să ofere întregii țări cele mai importante meciuri ale UEFA EURO 2016TM. Între 10 iunie și 10 iulie, PRO TV va difuza cele mai importante 23 de meciuri ale competiției, incluzând toate meciurile echipei naționale a României! “Ca televiziune lider în România, PRO TV este prima destinație pentru evenimentele care merită văzute. De aceea, am simțit că este de datoria noastrăCItește mai departe
Campionii României la gimnastică aerobică se pregătesc pentru ”Cupa Cetății”

Sportivii lotului de gimnastică aerobică de la CSȘ Petroșani, campionii naționali en titre la competițiile grup și perechi din ediția 2015 a Campionatului Național de Gimnastică Aerobică se pregătesc pentru confirnarea performanțelor din anii precedenți. Spotivii antrenați de prof. Elena Becze – Bransa Darius, Popa Vlad Deli Eric, Anon Daniel, Badea Amalia, Danila Andra, Ghelaru Georgiana, Giol Denisa, Istrate Adina Sotanga Andreea, Patrichi Nicoleta ,Klauzsman Noemi, Popa Alexandra – se pregătesc acum intens în vedere abordării cu maximă responsabilitate a concursului național ”Cupa Cetății”, care se va desfășura la Deva, înCItește mai departe
Tulișa MTB Trail- aventură pe două roți

Mai mulți entuziaști au intuit succesul pe care-l poate avea un traseu montan deosebit de frumos, care poate fi inclus într-un circuit de mountain bike, dar care nu interesează și autoritățile locale. Culmea este că tot autoritățile vorbesc despre dezvoltarea turistică a zonei miniere Valea Jiului ca o alternativă la minerit. Tulișa MTB Trail este un circuit inițiat de o mână de entuziaști și va avea loc pe 13 mai, iar plecarea ”riderilor” va avea loc din municipiul Lupeni. Pasionaţii de ciclism montan spun că traseul este perfect pentru oCItește mai departe
La Vulcan, șahiștii au plimbat și caii de lemn, și pe cei adevărați

Joi, 21 aprilie 2016, copiii de la Secția de Șah a C.S. Vulcan s-au bucurat de două sporturi: șahul și echitația. Aceasta, cu ocazia concursului de șah „Trofeul Parco Cavalli”, organizat în colaborare cu Asociația Parco Cavalli din Vulcan. Președintele acesteia, Florin Petrișor Vrabie, a promis ședințe de călărie gratuite celor care vor câștiga concursul de șah. La convocarea „de îndată” a președintelui Secției de Șah, Dorel Șchiopu, au răspuns 32 de șahiști care s-au întrecut pe mai multe categorii de concurs. După parcurgerea celor 5 runde, rezultatele concursului auCItește mai departe
Concurs naţional de gimnastică, la Petroşani

La începutul lunii mai, sute de gimnaşti din întreaga ţară se vor întrece la Petroşani. Concursul naţional de gimnastică aerobică “Cupa Parâng” a devenit o tradiţie, iar organizatorii sunt cei de la Clubul Copiilor Petroşani. Municipalitatea de la Petroşani susţine sportul, astfel că din bugetul local a fost alocată suma de 9000 de lei. “Practicarea unui sport reprezintă şansa unei dezvoltări armonioase, a găsirii unui echilibru între spirit şi trup, iar copiii care urmează calea sportului, descoperă disciplina, atât de necesară pentru clădirea unui viitor de succes. Fiecare copilCItește mai departe
Crosul Cetăţii Regale a Haţegului a marcat cu succes deschiderea calendarului de evenimente în Geoparcul Dinozaurilor

Cea de-a doua ediţie a Crosului Cetăţii Regale a Haţegului a reunit la start, în acest week-end, 222 de participanţi de toate vârstele şi 60 de voluntari care au asigurat buna desfăşurare a evenimentului. În acest an, competiţia s-a desfăşurat pe parcursul a două zile. Vineri, 22 aprilie 2016, au luat startul copii şi tineri cu vârste de până la 17 ani, în cadrul concursului MiniCrosul Adaconi desfășurat în parteneriat cu Colegiul Național „I. C. Brătianu” Hațeg. Competiţia s-a desfăşurat pe 7 categorii de vârstă , câştigătorii primelor trei locuriCItește mai departe
Război între galeria lui Poli Timișoara și cea a FC Hunedoara

Scandalul a izbucnit la meciul de fotbal din Liga III dintre A.S.U. Politehnica Timișoara și F.C. Hunedoara, la circa 25 de minute după încheierea partidei. Potrivit jandarmilor, un suporteri ai A.S.U. Politehnica Timișoara au ajuns în apropierea sectorului destinat galeriei hunedorene, au aruncat cu o petardă înspre galerie, moment în care aceștia au răspuns, încercând să treacă de poarta care delimitează sectoarele stadionului pentru a se întâlni cu rivalii. ”Jandarmii timișoreni au intervenit pentru aplanarea conflictului fiind interceptați atât suporteri ai fracțiunii GAV din cadrul galeriei timișorene, cât și dinCItește mai departe
Reputatul parapantist Toma Coconea sare în ajutorul bolnavilor de hemofilie

Toma Coconea a fost provocat de Dani Oțil să participe la Urban Run Challenge, un eveniment caritabil destinat ajutorării bolnavilor de hemofilie. Evenimentul are loc în weekendul 23-24 aprilie, iar Urban Run Challenge se va desfășura în cadrul unui centru comercial din Buvcurești, scopul fiind ajutorarea pacienților de hemofilie din România. Evenimentul este deschis pentru oricine, iar pentru a participa este nevoie de o înscriere on-line la adresa https://smartatletic.ro/urc/inscrieri. Taxa de participare este de 50 lei/pers și e reprezintă 100% donație către cauza de caritate a evenimentului. Nu esteCItește mai departe
Emoţii la vârful clasamentului

Etapa cu numărul XIX poate aduce din nou surprize în clasamentul campionatului judeţean de fotbal, astfel Inter Petrila poate reveni pe poziţia a doua, în dauna celor de la Hercules Lupeni. În timp ce lupenarii au meci greu în deplasarea de la Băiţa, petrilenii dispută o partidă ceva mai usoară în compania studenţilor de „U” Petroşani. Şi cum fotbalul se joacă până în ultima etapă se pare anul acesta lupta pentru poziţia secundă se anunţă una tensionată, plină de emoţii pentru cele două combatante. În subsolul clasamentului se pareCItește mai departe
Hercules Lupeni în faţa unui nou test

Ocupantă a locului doi în campionatul judeţean de fotbal, Hercules Lupeni are de trecut un nou test, de această dată în faţa unui adversar mai puternic. Duminică, în ultima zi a etapei cu numărul XIX, lupenarii se deplasează la Băiţa, acolo unde vor înfrunta pe Şoimul, din localitate. Şoimul Băiţa ocupă prima poziţie în clasament cu 6 puncte avans faţă de Hercules Lupeni, iar o potenţială victorie a lupenarilor poate relansa batălia pentru titlu. Hercules Lupeni şi Şoimul Băiţa sunt două dintre cele mai puternice echipe din Liga aCItește mai departe

