Se caută judecători pentru judeţul Hunedoara

judecator-1Instanţele care funcţionează pe raza judeţului Hunedoara duc lipsă de judecători. La această oră sunt vacante opt posturi în întregul judeţ, atât la judecătorii, cât şi la Tribunal.

Potrivit informaţiilor oficiale, cinci posturi de judecători sunt vacante la nivelul judecătoriilor din judeţ. În schimb, la nivelul Tribunalului Hunedoara sunt ocupate 31 de posturi de judecător şi sunt vacante 3 posturi de judecător şi 1 post de grefier. Iar încărcătura de dosare pe magistrat depăşeşte cu mult 1.000 de cauze. În 2014, cele mai multe dosare/ judecător al fost la Orăştie, respectiv 1497 de cauze, urmată de Judecătoria Brad, unde s-au înregistrat 1481 cauze/ judecător. La Judecătoria Deva s-au înregistrat 998 cauze/ judecător, la Haţeg – 1002 cauze/ judecător, la Judecătoria Hunedoara s-au înregistrat 1274 cauze/ judecător, iar la Petroşani au fost 1263 cauze/ judecător .

Zeci de mii de cauze pe rolul Tribunalului Hunedoara

 Per total, în anul 2014  volumul de activitate al Tribunalului Hunedoara a fost de 21033 cauze pe rol iar al celor şase judecătorii din raza de competenţă a Tribunalului Hunedoara a fost de 53.744 cauze pe rol. Iar magistraţii au avut de lucru din plin, spun oficialii Tribunalului Hunedoara. „Volumul de activitate pe secţii la nivelul Tribunalului Hunedoara: Secţia I Civilă a fost învestită în anul 2014 cu soluţionarea unui număr de 2997 cauze. Secţia a II-a Civilă, de contencios administrativ şi fiscal a fost învestită în anul 2014 cu soluţionarea unui număr de 10009 cauze. Secţia Litigii de muncă şi asigurări sociale a fost învestită în anul 2014 cu soluţionarea unui număr de 6177 cauze.

Secţia Penală a fost învestită în anul 2014 cu soluţionarea unui număr de 1850 cauze La Tribunalul Hunedoara în cursul anului 2014, s-a înregistrat o încărcătură de 1091 cauze/judecător”, a precizat Ildico Glăman, purtător de cuvânt al Tribunalului Hundoara. Luat separat pe secţii se constată ca fiind cea mai mare încărcătură de cauze/ judecător la Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, unde s-a înregistrat un număr mediu de 2103 cauze/ judecător, faţă de 642 cauze/ judecător la Secţia I Civila, 425 cauze/ judecător la Secţia penală şi 1235 cauze / judecător la Secţia Litigii de Munca şi Asigurări Sociale.