PETROŞANI. TICHETELE SOCIALE PENTRU NEVOIAŞI
Municipalitatea Petroşani acordă şi anul acesta tichete sociale cu care nevoiaşii îşi pot cumpăra alimente pentru sărbătorile pascale. Condiţia impusă de edili solicitanţilor este de a se încadra într-una din următoarele categorii: beneficiază de venitul minim garantat; beneficiază de cantină socială; beneficiază de alocaţie pentru susţinerea familiei; pensionarii ale căror venituri cumulate sunt mai mici sau egale cu suma de 750 lei; persoanele cu handicap grav şi accentuat care nu realizează alte venituri decât indemnizaţia de handicap şi indemnizaţia lunară de însoţitor pentru persoanele cu handicap grav sau şomerii indemnizaţi care beneficiază de venituri mai mici sau egale cu suma de 700 lei.
„Consider că deși este un gest simbolic al administrației publice locale, această formă de susținere acordată persoanelor vulnerabile social este o reconfirmare a modului în care (conform posibilităților bugetare existente) urmărim să atenuăm riscul de excluziune socială al semenilor noștri, aflați în această situație de viață, nedorită de nimeni”, a declarat primarul municipiului Petroşani, Tiberiu Iacob Rdizi. Tichetele sunt în valoare de 50 de lei, iar data limită până la care poate fi făcută solicitarea de primire a tichetelor este 1 Aprilie, la Serviciul Public Local de Asistență Socială al Primăriei Municipiului Petroșani.
Știri asemănătoare
Noi investiții în educație la Petroșani
Administrația locală din municipiul Petroșani continuă investițiile în infrastructura școlară de pe raza localității, implicându-seCItește mai departe
Asfalt nou pe drumul spre stațiunea turistică Râușor din Retezat
Lucrările de reabilitare ale drumului județean DJ 686, desfășurate de Consiliul Județean Hunedoara pe teritoriulCItește mai departe
S-au semnat 7 noi contracte pentru eficietizarea energetică a blocurilor de locuințe din Lupeni
Vin vești bune pentru proprietarii unui noul lot de blocuri din municipiul Lupeni, pentru careCItește mai departe
Pistele pentru biciclete de la Petroșani devin vizibile
Peste 12 km de coridor integrat pentru biciclete și pietoni, care leagă zona de NordCItește mai departe
Premii de excelență pentru seniorii din educație din municipiul Lupeni, de Ziua Mondială a Educației
Pentru o parte dintre cadrele didactice de la unitățile de învățământ din municipiul Lupeni, careCItește mai departe
Lucrări de întreținere și reparații realizate pe drumurile aflate în administrarea Consiliului Județean Hunedoara, în lunile august și septembrie 2026
Consiliul județean Hunedoara administrează una dintre cele mai vaste rețele de drumuri județene din țaraCItește mai departe
Municipiul Petroșani va avea primul parc industrial din Valea Jiului
Dorința autorităților locale din Valea Jiului de a veni în sprijinul investitorilor care-și propun săCItește mai departe
Problemele comunității din cartierul vulcănean Crividia, pe agenda administrației locale
Cu toate că, zi de zi, în ședințele de analiză cu aparatul de specialitate alCItește mai departe
Municipiul Deva consolidează dialogul și oportunitățile de colaborare cu Republica Austria
Primarul municipiului Deva, domnul Lucian Ioan Rus a primit astăzi, 29 septembrie 2026, vizita ExcelențeiCItește mai departe
Rețea modernizată și extinsă de apă potabilă pentru satele Răscoala, Cimpa și Tirici din Petrila
Peste 300 de localnici din zonele Răscoala, Cimpa și Tirici, din Petrila beneficiază acum deCItește mai departe
Bani europeni pentru eficientizarea energetică și estetică la alte 4 blocuri din Lupeni
Proiectele de eficientizare energetică a clădirilor rezidențiale prin utilizarea fondurilor europene constituie, pentru comunitățile locale,CItește mai departe
Dr.ing. Sorin Burian este noul director general al INCD-INSMEX Petroșani
Institutul Național de Cercetare Dezvoltare pentru Securitate Minieră și Protecție Antiexplozivă (INSEMEX) din Petroșani are,CItește mai departe
Reabilitarea parcului imobiliar continuă la Uricani
Orașul Uricani face parte dintre localitățile țării în care schimbările realizate prin implicarea autorităților publiceCItește mai departe
Municipiul Hunedoara stabilește noi legături de cooperare în China
Primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouțanu, și reprezentanții autorităților locale ale districtului Huiji din orașul ZhengzhouCItește mai departe
A fost semnat contractul de lucrări pentru proiectul privind modernizarea Liceului Tehnologic „Dimitrie Leonida” din Petroșani
La sediul administrației publice locale din municipiul Petroșani a fost semnat pe data de 18CItește mai departe
