Senatul pune barieră la debranşările “la grămadă”

download (4)   Senatul a aprobat propunerea senatorului de Valea Jiului prin care cei care şi-au achitat facturile la apă nu mai pot fi debranşaţi împreună cu rău – platnicii. De multe ori, debranşările se fac la nivelul unei scări de bloc sau chiar la nivel de asociaţie şi de suferit are toată lumea, indiferent că plăteşte sau nu contravaloarea facturilor.

Plenul Senatului României a dezbătut, luni, propunerea legislativă pentru completarea Legii serviciului de alimentare cu apă și de canalizare nr. 241/2006, propunere legislativă inițiată de senatorul de Valea Jiului, Haralambie Vochiţoiu.

”În fapt, prin această propunere legislativă am urmărit reglementarea situației cetățenilor ce îşi achită contravaloarea serviciilor de alimentare cu apă și de canalizare. Pentru a evita sistarea furnizării/prestării serviciului de alimentare cu apă și canalizare acelor utilizatori care îşi achită contravaloarea serviciilor furnizate/prestate este necesar a se completa art. 32 din Legea nr. 241/2004, republicată, cu un alineat (5) prin care să se interzică debranșările de la rețelele de distribuție a apei a utilizatorilor buni platnici”, a declarat politicianul. Proiectul legislativ a fost adoptat de către Senat cu 79 de voturi pentru, 33 împotrivă și 4 abțineri.

De precizat că soluţia de întrerupere la nivelul scărilor de bloc sau chiar la nivelul unei asociaţii reprezintă ultima măsură la care recurg furnizorii de apă după ce toate celelalte variante au fost sortite eşecului, iar debitele acumulate se majorează de la o zi la alta.