Dintr-o cerere de insolvenţă în alta

     Complexul Energetic Hunedoara nu mai face faţă cheltuielilor. Creditorii nu mai au răbdare, iar compania energetică trece dintr-o cerere de insolvenţă în alta.

ceh-794x486Cel mai nou proces intentat CEH care are ca obiect cererea de insolvenţă a fost deschis de trei societăţi comerciale şi o cunoscută casă de avocatură, cu care lichidatorul Companiei Naţionale a Huilei a încheiat, încă din 2013, un contract de colaborare. Dosarul se află pe rolul Tribunalului Hunedoara şi are primul termen de judecată în data de 18 iunie 2015.

Nu este pentru prima dată când se cere în instanţă declararea insolvenţei CEH de către furnizorii de materii prime şi materiale, care par să fi găsit singura portiţă legală de a-şi recupera sumele neîncasate de la compania energetică. Una dintre cele mai cunoscute firme care a chemat Complexul Energetic Hunedoara la bară este Gerom International, parte a grupului de firme Gerom controlat de ex-prefectul Aurelian Serafinceanu. La vremea respectivă litigiul comercial, generat de o datorie ce depăşea 4 milioane de lei, a fost stins, după ce conduecrea CEH a găsit bani în casierie. Aşa s-a întâmplat şi în celelalte cazuri în care obiectul acţiunii în instanţă a fost “procedura insolvenţei”. Pe rolul Tribunalului Hunedoara mai sunt, însă, active o mulţime de cauze în care CEH a fost chemat la bară de creditori, dar în aceste cazuri nu s-a ajuns la solicitarea de declarare a insolvenţei pentru entitatea energetică hunedoreană.

Oficialii Complexului au recunoscut că datoriile către furnizori sunt extrem de mari şi practic nu există partener de afaceri care să nu aibă bani de încasat la această oră. Datorii sunt şi la bugetul consolidat al statului, iar CEH mai are de rambursat şi ratele unor credite contractate anterior pentru diverse investiţii.