Organizatorii Festivalului Adolescenţilor se tem că tinerii actori vor juca fără public

festivalul adolescentilorOrganizatorii ineditului festival naţional de teatru pentru adolescenţi „Festivalul vostru, al adolescenţilor” care debuteată vineri seara la Teatrul Dramatic „Ion D. Sîrbu” din Petroşani se tem că tinerii şi talentaţii actori care s-au înscris la acest concurs vor evolua în faţa unor săli goale.

Avertismentul vine chiar de la directorul teatrului din Petroşani, actriţa Nicoleta Bolcă. Aceasta afirmă, într-o postare publicată astăzi pe facebook că, dacă măcar profesorii, colegii, părinţii şi prietenii tinerilor actori care vor urca, timp de 3 zile, pe scena Festivalului Adolescenţilor nu vor veni să-i încurajeze şi să-i aplauze, atunci tradiţia acestui eveniment se va opri la această ediţie.

teatronAvertismentul lansat de Nicoleta Bolcă nu a trecut neobservat de cei cu adevărat interesaţio de acest festival. Tot pe facebook, viceprimarul municipiului Vulcan, Cristian Merişanu, lansează o invitaţie: sâmbătă seara, de la 18:30, Trupa de teatru Theatron de la Colegiul Tehnic din Vulcan,
intră pe scenă! Haideţi să fim alături de ei, să arătam că ne pasă, Profesori, elevi, prieteni şi bineînţeles părinţi, să umplem sala! Baftă copii, suntem lângă voi!”, scrie Cristian Merişanu.