Obiectiv ambiţios al autorităţilor judeţene în legătură cu podul rupt de la Bretea

pod bretea    În luna februarie 2014, podul peste râul Strei care face legătura între Bretea Strei şi restul comunei Bretea Română s-a rupt după ce un pilon de susținere s-a înclinat spre malul stâng al râului. Consecinţa ? „Aproape două mii de hunedoreni ocolesc zilnic între 5 și 10 kilometri pentru a ajunge la școală, la serviciu sau la spital. Pentru a veni în ajutorul oamenilor, încercăm să convingem Guvernul că este important să finalizăm reabilitarea podului în acest an. Altfel, va trebui să ne descurcăm singuri, cu o investiție multianuală până în 2017.”, a declarat Dorin Oliviu Gligor, şeful administraţiei publice judeţene.

Autorităţile judeţene au înspă un plan ambiţios pentru a schimba această stare de lucruri. Este vorba despre finalizarea lucrării la acest opbiectiv în acest an. În acest sens, joi, 21 mai, Agenția Națională Apele Române – Administraţia Bazinală de Apă Târgu Mureş a emis avizul necesar demarării lucrărilor la podul de la Bretea Română. Potrivit procedurii, în baza acestui aviz, în termen de 8 zile, APM Hunedoara va emite, la rândul său, acordul final de mediu. După îndeplinirea ultimelor proceduri, lucrările de reparare a podului vor putea începe în prima parte a lunii iunie.

Conform proiectului, durata lucrărilor de reabilitare a podului este de doi ani, iar valoarea totală a contractului este de 5,9 milioane de lei, din care pentru acest an sunt alocați din bugetul județean 4,05 milioane de lei. Dacă se va găsi o soluţie de suplimentare a finanţării cu 2 milioane de lei de la Guvernul României, podul ar putea fi redat circulației la finele acestui an.