Viceprimarul Corneliu Braia este noul lider al PSD Uricani
Conferinţa organizaţiei locale a PSD Uricani l-a validat astăzi în funcţia de preşedinte pe viceprimarul oraşului Uricani, Corneliu Braia.
Braia a fost propus pentru funcţia de lider al PSD Uricani chiar de către primarul Dănuţ Buhăescu, fostul preşedinte al organizaţiei policie a social-democraţilor din oraşul Uricani. Buhăescu a renunţat la funcţia de preşedinte al PSD Uricani încă de la începutul acestui an, consimţind că „datoria unui primar este să se ocupe mai mult de treburile oraşului şi mai puţin de politică”.
Decizia luată astăzi în unanimitate de către delegaţii PSD Uricani marchează, în oppinia noului preşedinte, consolidarea echipei politice social-democrate din Uricani. „Este o mare onoare pentru mine votul în unanimitate pe care l-am primit de la colegi astăzi. În acelaşi timp, ştiu că el mă obligă odată în plus în atingerea obiectivului pe care, împreună cu domnul primar Buhăescu şi cu întreaga echipă, l-am hotărât astăzi. Ţelul nostru este nu doar câştigarea alegerilor din 2016 ci, în primul rând, creşterea gradului de confort al cetăţenilor şi modernizarea oraşului Uricani”, ne-a declarat Corneliu Braia, preşedintele PSD Uricani.
Știri asemănătoare
MEDALIE DE BRONZ PENTRU CS INTER PETRILA LA CUPA ROMÂNIEI U15 LA LUPTE!
Performanță frumoasă pentru sportul petrilean la Cupa României U15 la lupte, competiție desfășurată în weekendulCItește mai departe
Biblioteca județeană „Ovid Densușianu” Hunedoara-Deva a aderat la Alianța Internațională a Bibliotecilor de pe Drumul Mătăsii
În urmă cu 13 ani, Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva a avut inițiativaCItește mai departe
Laureații Concursului Național de Literatură „Ioan Slavici” de la Cluj Napoca, ediția a XIV-a
Între 29 octombrie și 2 noiembrie 2026, Cluj-Napoca a găzduit cea de-a XIV-a ediție aCItește mai departe
Trafic deviat pe DN66 joi, 5 noiembrie, la Petroșani pentru montarea pasarelei pietonale
Primăria municipiului Petroșani informează că traficul rutier va fi închis, joi, 5 noiembrie, între oreleCItește mai departe
Scriitorul francez André Malraux, omagiat la Biblioteca Municipală „Valeriu Butulescu” Petroșani, la împlinirea a 125 de ani de la naștere
La 3 noiembrie 2026 se împlinesc 125 de ani de la nașterea lui André MalrauxCItește mai departe
”Geometrii urbane” la cea dea XV-a ediție a concursului național de fotografie „Locuri de lângă noi” de la Petroșani
Casa de Cultură a Studenților din Petroșani organizează în luna noiembrie 2026, cea de-a XV-aCItește mai departe
Jurnalistul, scriitorul și muzicianul hunedorean Mircea Eugen Goian va primi titlul de Cetățean de Onoare al Comunei Săvârșin
Apreciatul jurnalist, scriitor și muzician Mircea Eugen Goian va primi titlul de Cetățean de OnoareCItește mai departe
Comunitățile de energie: 15,6 milioane de euro disponibili și o oportunitate pentru locuitorii din Hunedoara de a-și reduce facturile
Fondurile europene din Programul Dezvoltare Durabilă și Tranziție Justă 2021–2027 pot susține instalarea de panouriCItește mai departe
