Accident rutier grav pe şoseaua Deva – Hunedoara: un şofer imprudent a pus în pericol viaţa a doi oameni

     Un accident rutier grav s-a petrecut sâmbătă pe şoseaua Hunedoara – Deva, în zona Peştişul Mare: un autoturism în care se aflau doi hunedoreni s-a răsturnat, după ce şoferul a fost şicanat în trafic.

646x404 (1)
Un grav accident rutier s-a petrecut astăzi pe drumul judeţean Hunedoara – Deva: un bărbat de 47 de ani din Simeria şi o femeie de 46 de ani, din aceeaşi localitate, au fost răniţi după ce un şofer imprudent a acroşat maşina în care se aflau şi a provocat răsturnarea acesteia în afara carosabilului. Accidentul s-a petrecut în zona Peştişul Mare. “Un şofer în vârstă de 43 de ani, din Teliucu Inferior, nu s-a asigurat la trecerea de pe banda a doua de circulaţie pe prima bandă, iar maşina condusă de acesta a acroşat autoturismul în care se aflau cei doi pasageri din Simeria”, a informat Laura Bradu, de la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Hunedoara. Cele două victime au fost transportate la spital. Şoferul care a provocat accidentul rutier va fi cercetat penal pentru vătămare corporală din culpă.
[slideshow_deploy id=’13837′]

Sursa: www.adevarul.ro