Atenţie la alimentele pe care le consumaţi. Riscul toxiinfecţiilor alimentare creşte în sezonul cald

      În sezonul cald creşte riscul alterării alimentelor şi, implicit, al apariţiei de toxiinfecţii alimentare şi, de aceea, este bine să fie respecte câteva măsuri simple, dar foarte eficiente.

stomac_iritat_61608500

Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor recomandă populaţiei ca, în perioadele cu temperaturi ridicate, să acorde o mai mare atenţie modului în care păstrează sau prepară alimentele şi a locurilor de unde acestea sunt cumpărate.

Astfel, consumatorilor li se recomandă:

– Să cumpere produse alimentare numai din locuri sau spaţii înregistrate sau autorizate sanitar veterinar şi pentru siguranţa alimentelor, pentru că le oferă garanţia unor produse sigure, care sunt controlate sanitar veterinar şi pentru siguranţa alimentelor şi care sunt depozitate în condiţii corespunzătoare de temperatură şi igienă;

– Cât mai repede posibil după cumpărare, alimentele de origine animală se introduc în frigider unde se păstrează astfel: carnea refrigerata, laptele, produsele din lapte şi ouăle la o temperatura de refrigerare de preferinţă între 0˚C+4˚C şi separat în funcţie de categoria de produs, iar carnea congelată la o temperatură cât mai scazută, respectiv sub -12˚C;

– Produsele care au fost decongelate nu se recongelează pentru a fi ulterior preparate sau consumate;

– Alimentele care urmează a fi depozitate în frigider, trebuie să fie ambalate separat şi menţinute în decursul perioadei de valabilitate, la temperaturile indicate pe ambalaj.

– Alimentele gătite trebuie păstrate în recipiente acoperite;

– Produsele care au fost decongelate nu se recongelează pentru fi preparate sau consumate ulterior;

– Îndepărtaţi alimentele alterate, sunt o sursă de contaminare pentru celelalte alimente;

– Spălaţi bine fructele şi legumele înainte de a le depozita în frigider şi înainte de a le consuma.

De asemenea, fiecare Direcţie Sanitară Veterinară şi pentru Siguraţa Alimentelor se va asigura că, la nivelul fiecărui judeţ şi al municipiului Bucureşti, agenţii economici vor respecta:

– evitarea expunerii la vânzare a produselor de origine animală în locuri şi spaţii care nu asigură temperaturi adecvate şi condiţii de igienă corespunzătoare;

– verificarea condiţiilor de manipulare, depozitare şi transport ale produselor de origine animală în toate unităţile autorizate sau înregistrate sanitar veterinar şi, în mod special, a produselor perisabile (carne preparată şi carne tocată, peşte, ouă, lapte şi produse din lapte);

– confiscarea, denaturarea şi distrugerea produselor de origine animală alterate sau depreciate pe timpul transportului, distribuţiei, depozitării sau comercializării;

– interzicerea transportului produselor alimentare, în cazul neasigurării temperaturilor adecvate pentru menţinerea lanţului frigorific;

– interzicerea comercializării şi punerii în consum a cărnurilor care nu au fost inspectate, ştampilate şi certificate sanitar veterinar.

 

[slideshow_deploy id=’14655′]

 

Sursa:realitatea.net