Decesul fulgerător al profesorului Aron Poantă, deschide bătălia pentru alegerea unei noi conduceri la Universitatea din Petroşani

universitateaTrecerea subită în nefiinţă a rectorului Universităţii din Petroşani, remarcabilul prof.univ.dr.ing. Aron Poantă a întristat, pe de o parte, comunitatea academică din Valea Jiului însă, pe de altă parte, a deschis mai repede decât prevedea calendarul oficial, bătălia pentru succesiunea la fotoliul de rector al instituţiei de învăţământ superior din Valea Jiului.

Profesorul universitar Aron Poantă împlinea peste mai puţin de o lună, vârsta de 65 de ani şi, potrivit reglementărilor legale în vigoare, urma să se pensioneze. În plus, mandatul său de rector al Universităţii din Petroşani, laolaltă cu mandatele celorlalţi ocupanţi ai funcţiilor de conducere din cadrul Universităţii se încheie la începutul anului viitor.

Potrivit calendarului stabilit de Senatul Universităţii din Petroşani pentru organizarea de alegeri în vederea stabilirii noului Rector, primele dezbateri erau programate chiar în ziua decesului rectorului Aron Poantă. Abia în toamna acestui an însă, urmau să se stabilească modalităţile de desfăşurare a alegerilor (sau concursului) pentru ocuparea funcţiei de rector, iar undeva la începutul anului viitor era programată procedura de vot, viitorul rector urmând să-şi intre în atribuţii abia la finalul lunii februarie 2016.

radu.sorin

În noile condiţii, Universitatea din Petroşani are la dispoziţie două soluţii. Una ar fi preluarea atribuţiilor de rector, cu statut de interimar până la definitivarea alegerilor, de către unul dintre prorectorii instituţiei, respectiv prof.univ.dr.ing. Victor Arad, prof.univ.dr.ec. Codruţa Dura sau prof.univ.dr.ing. Marius Marcu. O a doua soluţie este derularea calendarului de alegeri pe “repede înainte”, astfel încât, în maxim 3 luni, Universitatea din Petroşani să aibă un nou rector validat prin votul majorităţii cadrelor didactice şi al reprezentanţilor studenţilor.
Deja, în acest sens, se conturează şi identitatea posibililor pretendenţi ai celei mai importante funcţii de conducere din cadrul Universităţii din Petroşani. Prima opţiune este, fără îndoială, cea care-l vizează pe prof.univ.dr.ing. Radu Sorin, în prezent director al Departamentului de Inginerie Mecanică, Industrială şi Transporturi. Interesul acestuia pentru funcţia de rector a fost probat şi în alegerile precedente, unde a fost principalul competitor al fostului rector Emil Pop, dar şi al regretatului rector Aron Poantă.
Un alt potenţial candidat care deja şi-a exprimat, în cadrul comunităţii academice de la Petroşani, intenţia de a candida în viitoare alegeri pentru desemnarea rectorului Universităţii din Petroşani este conf.univ.dr.ing. Eduard Edelhauser, acesta activând în prezent la Facultatea de Mine.

Edelhauser-2-1

marcu.mariusÎn competiţie ar urma să intre, potrivit unor surse din cadrul Universităţii din Petroşani şi conf.univ.dr.ing. Marius Marcu, actualul prorector pentru management academic, administrativ şi financiar. Alte surse dau ca sigură şi intenţia de a candida din nou pentru funcţia de rector şi în ceea ce-l priveşte pe actualul decan al Facultăţii de Mine, conf.univ.dr.ing. Ioel Vereş.

mine.decanTututor acestor nume li s-ar putea adăuga, în perioada imediat următoare, şi altele, având în vedere importanţa acestei funcţii academice onorabile dar şi sferele de influenţă ale unora sau altora dintre grupurile de interese constituite în şi în jurul Universităţii de la Petroşani.

Vom urmări şi noi cu interes parcursul evenimentelor şi vă vom ţine la curent cu evoluţia acestora.

 

 

[slideshow_deploy id=’13836′]