PREMIANȚII FĂRĂ PREMII: LAURA CRACIUN, O HUNEDOREANCA CARE REPREZINTA CU SUCCES ROMANIA IN MAREA BRITANIE

 

                   La fiecare ediție a campaniei ne întâlnim cu câte un om care merită să fie admirat în mod sincer de noi, ceilalți, în semn de mulțumire pentru modul în care aduce plus valoare societății românești și pentru modul în care reprezintă cu cinste acest popor, această nație, această țară, fiind – fără să urmărească acest lucru – ambasadori ai calității umane, calitate rezidentă în cei mai mulți oameni, în cei mai mulți dintre români. Pentru ultima ediție din luna iunie am ales să ne întâlnim cu o hunedoreancă tânără, cu minte ageră, cu suflet frumos, care a reușit să fie mândria Universității Sheffield, acolo unde s-a specializat în inteligență artificială. Este vorba despre Laura Crăciun, o fată minunată care a ajuns să reprezinte într-un mod frumos și onorant poporul român în Marea Britanie.

COPERTA copy

Am rugat-o pe Laura să ni se destăinuie, să ne trimit un fragment din ceea ce înseamnă viața ei, și vă facem părtași pe toți la gândurile pe care ea ni le-a trimis:

Pasiunea mea pentru roboţi şi inteligenţă artificială provine de la tatăl meu. El fiind inginer carbo-chimist în combinat, pleca foarte des în delegaţii peste hotare. În 1992 în timp ce se afla într-o delegaţie în Germania, mai exact în oraşul universitar Göttingen, a vizitat printre altele şi o fabrică de cărămizi. De o mare parte din procesele de prelucrare şi producţie se ocupa un robot parţial autonom.  Acesta era controlat şi supravegheat de către un tehnician specialist în informatică. Tatăl meu a rămas profund impresionat de ce a văzut acolo. Doi ani mai târziu în timp ce îl întrebam pe tata tot felul de lucruri legate de delegațiile sale şi implicit de meseria sa,  el mi-a povestit şi despre acest robot. A fost prima dată când am făcut cunoştinţă cu termenul robot şi de atunci au luat naştere o serie de întrebări legate de acest subiect. Cum se poate că o maşinărie să simuleze comportamentul uman? Cum? De ce? Pentru ce? Deveneam din ce în ce mai interesată de roboţi. Îmi plăcea foarte mult să mă uit la Robocop! Îmi amintesc că eram tare fascinată de roboţelul unei prietene de familie, care era confecţionat din pachete de ţigări.

afis outdoor LC01La 6 ani, am avut prima “convorbire” cu un robot. Robotul în cauză a fost cel de la Romtelecom, care ne spunea ora exactă şi care avea o voce foarte ciudată. M-am speriat aşa de tare încât am pus telefonul în furcă şi m-am ascuns după uşă. Nu am mai vrut să vorbesc niciodată cu robotul acela!

La şcoală mi-a plăcut mult matematica şi biologia. Mai târziu am devenit o mare fană a lui Noel Sharkey – unul dintre cei mai mari specialişti în inteligenţă artificială şi robotică din lume –  acesta făcea parte din juriul show-ului televizat numit  Robot Wars produs de BBC, şi care era difuzat în fiecare duminică pe un post străin de televiziune. Au urmat apoi cărţile lui Isaac Asimov – Eu Robotul  şi seria Fundaţia – seria de povestiri cu roboţi care mi-a fascinat una dintre vacanţele de vară din timpul liceului. Sunt o mare fană a literaturii de tip SF.

În ultimii 4 ani am studiat Inteligenţă Artificială şi Informatică la University of Sheffield – Anglia. Tot aici am studiat teoriile filozofice care stau la baza inteligenţei artificiale, fiind fascinată de argumentele lui Alan Turing.  Am făcut apoi cunoştinţă cu mulţi roboţei – Boxy, roboţelul Mindstorm produs de către Lego, Zeno – roboţelul umanoid produs de către Boston Robotics şi roboţeii NAO cu care mi-am dat şi lucrarea de master, produşi de către compania franceză Aldebaran. Am avut onoarea să fiu şi studentă lui Noel Sharkey în anul 2. Îmi doream de mic copil să am posibilitatea de a-l cunoaşte pe acesta, iar viaţa a făcut ca el să-mi fie profesor de robotică şi etică la Sheffield. A mai urmat simpozionul desfăşurat la Londra în August 2013 “Living Machines” unde i-am cunoscut şi pe alţi roboţei – RoboThespian, robotul care spune glume, şi iCube roboţelul DJ”!

[slideshow_deploy id=’13837′]

COMUNICAT DE PRESĂ

PREMIANȚII FĂRĂ PREMII – ediția a 71-a