Unde se depozitează deşeurile?! Gropile de gunoi de la Orăştie şi Deva rămân fără autorizaţie de mediu

 

Situaţie delicată la Deva şi Orăştie, unde gropile de gunoi mai pot funcţiona nici trei săptămâni. Acum se caută o soluţie de urgenţă pentru depozitarea deşeurilor.

groapa gunoi   Până în data de 16 iulie mai pot funcţiona gropile de gunoi din zona Devei şi a Orăştiei, pentru că până atunci mai există autorizaţie de mediu. După această dată, fostele deponeuri trebuie închise şi niciun gram de gunoi nu mai poate fi depozitat aici. Numai că trebuie găsită o soluţie până la această data, aşa încât locuitorii din cele două zone să fie îngropaţi în deşeuri. „În 16 iulie, gropile de gunoi de la Orăştie şi Deva vor rămâne fara autorizaţie de mediu. Operatorii trebuie să găsească soluţii ca să ducă gunoiul în altă parte. Există o propunere din partea operatorului care funcţionează în Deva şi împrejurimi, Salubritate Deva, de a construi un deponeu temporar, în zona Bârcea, aproape de viitorul deponeu pentru întregul judeţ, unde să fie depozitate aceste deşeuri. Consiliul Judeţean Huendoara mediază aceste discuţii între operatori, Garda de Mediu şi administraţiile locale, pentru ca să nu pierdem timp fizic, să avem  autorizaţiile necesare la timp, iar preţurile pe care le practică operatorii să nu fie nejustificat de mari”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara, Adrian David.

Situaţia este ceva mai bună în nordul judeţului Hunedoara, pentru că deşeurile de aici pot fi duse în Timiş, spune David. „În nodrul judeţului operează o firmă din Banat, Retim, care are posibilitatea, pe costuri reduse, să transporte deşeurile la o groapă din judeţul Timiş”, a explicat preşedintele CJ Hunedoara.

În judeţul Hunedoara este în plin proces de construire un deponeu ecologic de gunoi, iar priectul trebuie implementat până la finele acestui an. Proiectul privind sistemul de management integrat al deşeurilor prevede amenajarea unui deponeu în zona Bârcea şi închiderea tuturor gropilor de gunoi neconforme de pe raza judeţului. De asemenea, la Petroşani este construită o staţie de de sortare şi transfer a deşeurilor.

 

 

 

 

[slideshow_deploy id=’13842′]