TRADIȚII și SUPERSTIȚII de Sfinții PETRU și PAVEL. Ce trebuie să faci pentru ÎMPLINIREA DORINȚELOR

                  TRADIŢII DE SFINŢII PETRU ŞI PAVEL- Pe 29 iunie Biserica îi prăznuieşte pe Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel. În jurul sărbătorii se păstrează o mulțime de tradiţii şi de obiceiuri.

traditii_sfintii_petru_pavel_22488b0810

Ziua de 29 iunie, în care se sărbătoresc SFINŢII PETRU ŞI PAVELl, marchează miezul verii agrare şi perioada secerişului. Cei doi apostoli sunt sărbătoriţi împreuna pentru ca au murit in aceeasi zi, în anul 67, în timpul prigoanei creştine declanşată de împăratul roman Nero.

Împărțirea de ofrande și punerea de dorințe

În această zi, este bine să împărţim mere dulci şi miere atât prietenilor, cât şi vecinilor, urându-le să aibă spor în munca lor şi să fie sănătoşi, pentru a gusta aceste daruri şi la anul. După ce am dăruit aceste ofrande, după masa de prânz, mâncăm şi noi mere din recolta acestui an şi miere, apoi ne punem o dorinţă fierbinte.Tradiţia spune că această dorinţă se împlineşte.

Sânpetru are grijă de călătorii rătăciţi

În ziua sărbătorii, Sânpetru pocneşte din bici. Cu acest prilej, din vârful biciului se răspândesc o mulţime de scântei, iar Sfântul Petru le transformă în licurici; aceştia au misiunea să-i călăuzească pe călătorii rătăciţi pe drumuri de munte sau în pădure.

Tradiţia Moşilor de Sânpetru

Pentru sporul casei şi pentru sănătate, se respectă tradiţia Moşilor de Sânpetru, numiţi şi Moşii de vară. De aceea se sfinţesc la biserică pachete cu colaci, lumânări, mere dulci, mere acrişoare, zarzăre şi colivă şi miere în fagure. După ce au fost sfinţite, aceste ofrande se împart oamenilor săraci. Totodată, la Moşii de Sânpetru, gospodinele dau de pomană oale cu apă, pentru ca rudele trecute la viaţa veşnică să aibă din ce să bea apă. Prin tradiţie, femeile împart şi vase cu mâncare gătită, căni cu lapte şi vin împodobite cu flori şi cu cireşe.

Începând cu ziua praznicului, femeile tinere pot mânca mere

Din respect pentru rudele din familie, trecute la viaţa veşnică, prin tradiţie, fetele şi femeile tinere nu au voie să mănânce mere până în ziua praznicului, pentru a nu-i supăra pe cei trecuţi de ultimul hotar al vieţii. După această zi, tinerele fete au voie să mănânce mere; în schimb, vârstnicele din familie „au dezlegare” la mere abia la sărbătoarea Sfântului Ilie.

Un ritual pentru frumuseţe

Oamenii pistruiaţi trebuie să se spele pe faţă cu apă la miezul nopţii, când cântă cocoşul; tradiţia spune că respectând acest ritual, pistruii nu se mai înmulţesc.

Prognoză meteo

Dacă tună şi fulgeră în ziua Sfinţilor Apostoli, nucile şi alunele vor fi viermănoase sau seci de miez.

Mamele pregătesc talismane pentru fiicele lor

În această zi, în mediul rural există obiceiul ca mamele să pregătească şi să dăruiască talismane pentru fiicele lor (o punguţă roşie în care se păstrează câte un căţel de usturoi şi frunze de pelin).Talismanul este purtat timp de trei zile pentru ca fetele să fie apărate de farmece şi de iele, care le-ar fura norocul .

[slideshow_deploy id=’16047′]

sursa:libertatea.ro

 



« (Știre anterioară)