După nedeiea de la Vulcan se pregătesc „Zilele oraşului Uricani”

uricani3După „Nedeia Vulcăneană” următorul oraş care se pregăteşte de sărbătoare este Uricaniului.

Aici vor avea loc, în perioada 28-30 august „Zilele Oraşului”. Primarul oraşului Uricani a definitivat deja programul manifestărilor programate pentru ediţia din acest an al apreciatului eveniment cultural-artistic.

buhaescu„Vor avea loc, cu ocazia Zilelor Oraşului Uricani, o serie de activităţi sportive pentru toţi uricănenii, lansări de carte, schimburi culturale şi de experienţă administrativă cu partenerii noştri din oraşul înfrăţit Salgotarjan din Ungaria, dar şi apreciatele seri artistice cu muzică uşoară, pop, hock, hip-hop, manele şi muzică populară, încheiate cu focuri de artificii. Până la finele acestei luni va fi definitivat programul Zilelor Oraşului pe care-l vom comunica tuturor celor interesaţi să participe la acest eveniment cultural apreciat nu doar la Uricani, ci în toată Valea Jiului”, spune Dănuţ Buhăescu, pri9marul oraşului Uricani.

Activităţile dedicate Zilelor Oraşului la Uricani vor începe încă de la data de 1 august când este programat startul campionatului de fotbal între echipele cartierelor oraşului, campionatul de tenis de masă feminin şi masculin, campionatul de table şi şah dar şi cel destinat iubitorilor de tenis cu piciorul.

[slideshow_deploy id=’13836′]