Muntele INTERZIS femeilor sau „ATHOSUL MARAMUREȘULUI”. Află ce minuni se petrec acolo

             Sunt multe locuri în țară încărcate de energii benefice, despre care însă puține lucruri se știu. În jurul lor colcăie legendele despre minuni înfăptuite demult și despre altele care încă se întâmplă. Un astfel de teritoriu magic este cel cunoscut în popor drept Muntele Șatrei sau… Muntele Sfânt al Maramureșului, pe care sunt ridicate o mănăstire și un schit, cel din urmă – ca și Athosul grecesc – interzis femeilor.

7f1f2889896f4672f824c99531afb22a_XL

Că te afli dinaintea unui loc unde se făptuiesc miracole înțelegi încă de cum intri în depresiunea Lăpușului și vezi Muntele Șatrei, cu forma lui perfectă de trunchi de piramidă. Unii cred că nu e o formă naturală, ci că a fost zidit de mână de om sau de îngeri, mai ales că este aceeași, ori din care parte l-ai privi. Geologii te vor asigura însă că este vorba despre o formațiune geologică de origine vulcanică.

Potrivit unor legende locale, pe Muntele Șatrei, la locul numit și acum „Șatra Pintii”, și-ar fi avut sălașul celebrul haiduc Pintea Viteazul și ortacii lui. Fiu de nobil, Pintea se răscoală împotriva stăpânirii și luptă pentru drepturile oamenilor din Maramureș. Pe Muntele Șatrei, numele lui îl primesc și Izvorul Pintii și Fântâna Pintii, lângă cel dintâi ridicându-se Mănăstirea Șatra, iar lângă a doua, Schitul Șatra (sau Șătrița). Izvorul Pintii este însă doar unul dintre cele cu puteri tămăduitoare de pe Șatra. Practic, dacă e să dăm crezare legendelor, fiecare firicel de apă care coboară pe pantele muntelui are puteri binefăcătoare. Despre Fântâna lui Pintea, se zice că în anumite zile din an „apa se făcea cum este untul” și că atunci avea puterea să vindece orice boală aceluia care se ungea cu ea.

După cum spun legendele şi baladele populare locale, haiducul Pintea Viteazul era născut în Măgoaja, în Maramureș. Grigore Pintea, fiul lui Cupşa Pintea şi al Mălinei s-a născut într-o famile de nobili, una dintre rudele lui fiind acel Ioan Cupşa, care în 1681, ctitorind mânăstirea Nicula din județul Cluj, a dăruit călugărilor celebra icoană a Maicii Domnului care plânge.

În partea sudică a formațiunii geologice trapezoidale, se află Peștera Pintii. De natură tectonică, peștera a fost însă mult lăgită și făcută funcțională de către om, cu mult înainte de timpul viețuirii lui Pintea acolo. Peștera este lungă de vreo 9-10 m, cu nișe laterale, care au fost folosite probabil ca dormitoare. Unii cred că pe Muntele Sfânt din Țara Lăpușului ar fi sălășluit cândva niște sihaștri, care s-au adăpostit în această peșteră. Alții spun că încă în vremea dacilor liberi aici se adăposteau sacerdoții lor.

[slideshow_deploy id=’16047′]

 

 

 

antenasatelor.ro