Pentru moment/ Profesorul Radu Sorin, la limita dintre contravenţie şi infracţiune

                 Rezultatul etilotestului în cazul profesorului Radu Sorin, implicat într-un spectaculos accident de circulaţie, nu influenţează cu nimic ancheta declanşată în acest caz.

646x404

Alcooltestul oferă doar un indiciu orientativ pentru anchetatori, în condiţiile în care legislaţia în vigoare prevede că se consideră infracţiune doar dacă un conducător auto a fost depistat cu o concentraţie de alcool în sânge de peste 0,8 mg/l. Potrivit unor surse, aparatul etilotest ar fi măsurat o concentraţie de alcool de 0,73, iar Radu Sorin a  fost condus la spital în vederea stabilirii alcoolemiei. „I s-au prelevat probe de sange şi, în momentul în care vor veni reultatele analizelor se vor dispune măsuri în funcţie de rezultat”,a  declarat Bogdan Niţu, purtător de cuvânt al IPJ Hunedoara.

Reamintim că joi după-amiaza, profesorul universitar Radu Sorin a  fost implicat într-un accident spectaculos. S-a răsturnat cu maşina şi a lovit Centrul de Informare Turistică, dar a scăpat ca prin minune doar cu o sperietură zdravănă.

Potrivit unor surse, Radu Sorin se întorcea cu maşina de la service, iar în zona sensului giratoriu din apropierea Centrului de Informare Turistică a pierdut controlul volanului, iar autoturismul a ajuns, la propriu, cu roţile în sus. Radu Sorin a declarat la curt timp după producerea accidentului că un alt autoturism care venea din stânga i-a tăiat calea şi, pentru a-l evita, a tras de volan dreapta şi din acest motiv s-a produs accidentul. Vicepreşedintele PSD Petroşani susţine că de 30 de ani de când conduce nu a avut niciun accident de circulaţie şi spune că nici acum nu avea viteză. Poliţiştii au declanşat o anchetă pentru a stabili împrejurările exacte în care s-a produs accidentul.

[slideshow_deploy id=’17330′]