Emil FLORUŢ, noul director general al CEH si-a inceput activitatea

Astăzi, 24.09.2015, în prezenţa preşedintelui Consiliului de Administraţie Aurelian GHIMPĂU, domnul Emil FLORUŢ a preluat funcţia de director general al Societăţii Complexul Energetic Hunedoara SA, fiind desemnat în această calitate în conformitate cu prevederile O.U.G. nr.109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice.

emil-florut-la-ceh

Domnia sa a luat un prim contact cu situaţia societăţii (ansamblul situaţiei economice şi financiare a societăţii, problemele legate de securitatea şi sănătatea în muncă, situaţia litigiilor, principalele situaţii de risc). De asemenea, pe agenda zilei au fost întâlniri cu autorităţile publice locale, cu reprezentanţi ai Inspectoratului Judeţean de Poliţie Hunedoara şi ai altor societăţi de interes local, tematica discuţiilor fiind reprezentată de problemele cu care se confruntă S.CEH-SA şi implicaţiile acestora la nivelul comunităţii. Aceleaşi subiecte vor fi abordate şi mâine, 25.09.2015, la Deva, unde directorul general Emil FLORUŢ va avea întâlniri cu conducerea S.E. Deva şi reprezentanţi ai autorităţilor publice. Întreaga echipă managerială a societăţii lucrează la elaborarea unui plan de restructurare organizaţională, funcţională şi de dezvoltare care va fi prezentat Ministerului Energiei, Întreprinderilor Mici şi Mijlocii şi al Mediului de Afaceri. Documentul urmează a fi susţinut în data de 24 octombrie la Bruxelles şi vizează măsuri de relansare a S. CEH-SA prin creşterea eficienţei, asigurarea securităţii locurilor de muncă, diversificarea activităţii şi introducerea elementelor de progres tehnologic. De asemenea, se iniţiază demersuri în vederea constituirii unei societăţi al cărui obiect de activitate să fie transportul şi distribuţia agentului termic, în parteneriat cu administraţia publică locală. Această formă de organizare va permite accesarea de fonduri europene pentru reabilitarea reţelelor de transport şi distribuţie a agentului termic, demers pentru care S. CEH-SA este pregătită să ofere întreg sprijin logistic şi de know-how. În relaţia cu presa, domnul Emil FLORUŢ doreşte să transmită mulţumirile sale pentru interesul şi spiritul critic manifestate faţă de problemele S. CEH-SA şi contează pe sprijinul mass-mediei pentru prezentarea obiectivă a realităţilor curente şi a eforturilor depuse, de către toţi factorii implicaţi, pentru relansarea activităţii. În acest sens, se va asigura cadrul corespunzător unei informări eficiente prin organizarea de conferinţe de presă şi prin transmiterea comunicatelor de presă.

[slideshow_deploy id=’22083′]

 



(Următoarea știre) »