România nu are un program de iarnă. CEH nu are cărbune!

România nu are, în acest moment, un Program de iarnă, deși acesta ar fi fost util încă din toamnă, iar Ministerul Energiei vrea aprobarea documentului în regim de urgenţă. Grav este, spune ministrul Victor Grigorescu, că sunt probleme cu stocurile la Complexul Energetic Hunedoara.

646x404

„La acest moment nu avem un program de iarnă aprobat. Aceasta înseamnă un Program care să identifice parametrii în care societățile din domeniu trebuie să funcționeze în această perioadă pentru a asigura continuitatea aprovizionării cu energie a României. Ar fi fost util ca acest program să fi fost aprobat încă de la începutul toamnei. Îl voi promova în regim de urgență în zilele următoare. Chiar dacă este târziu, după părerea mea este foarte necesar. Urmează o hotărâre de guvern. Acesta este mijlocul legal prin care instituim acest program de iarnă”, a spus într-o conferinţă de presă Victor Grigorescu.

victor_grigorescu_energie_ministru_69612700Ministrul a precizat că o hotărâre de guvern presupune o perioadă de dezbatere publică și că acest Program va fi operațional, dar a dat asigurări că între timp comandamentul de iarnă se va întâlni cu regularitate, o dată pe săptămână sau de câte ori va fi necesar.

Grigorescu a afirmat că Ministerul Energiei gestionează un Comandament de iarnă cu societățile din subordine, cu alți operatori implicați și că regretă faptul că acest Comandament l-a convocat el pentru prima dată în acest sezon, aproape de 1 decembrie, în condițiile în care ar fi fost probabil util să fi fost convocat la începutul lunii octombrie. „Regret să spun că acest lucru ar fi trebuit făcut probabil mult mai devreme, la începutul lunii octombrie și nu la începutul lunii decembrie, însă ne-am întâlnit pentru prima dată pentru a vedea exact care este situația. O altă constatare este că ne-am fi dorit să avem un program de iarnă în domeniul energetic (…) program de iarnă care să fi început la 1 octombrie și nu la 1 decembrie, cum probabil se va întâmpla. Am cerut colegilor să promoveze de urgență acest plan de măsuri, cu responsabilități pentru fiecare operator implicat în această activitate”, a adăugat Grigorescu.

 

CEH nu are cărbune

 

CEHPentru judeţul Hunedoara, veştile nu sunt deloc bune, iar adevărul vine tocmai de la ministrul Energiei, care recunoaşte ceea ce ascund oficialii CEH. “Din analiza pe care am făcut-o, la acest moment, stocul de gaze este acoperitor pentru prognozele pe perioada următoare. Dunărea are un debit normal, ceea ce înseamnă că nu vedem probleme pentru Centrala de la Cernavodă. Avem însă un număr de îngrijorări cu privire la stocurile de cărbune, atât la Complexul energetic Hunedoara, cât și la Complexul energetic Oltenia. Am avut întâlniri și cu colegii de la Complexul Hunedoara care se află într-o situație un pic dificilă. Există acolo o serie de lucruri care nu s-au făcut în perioada anterioară și am demarat măsuri urgente pentru a completa stocurile de cărbune și pentru a asigura funcționarea în condiții de siguranță”, a precizat ministrul Energiei.

[slideshow_deploy id=’13836′]