ELEVI, PĂRINȚI ȘI PROFESORI DIN LUPENI AU TRĂIT ”BUCURIA DE A FI, DĂRUIND…”

Sărbătoarea Crăciunului, luminatul praznic al Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos ne umple sufletul de o nemaipomenită linişte sufletească, fiindcă această zi înseamnă împlinirea făgăduinţelor pe care Dumnezeu le-a dat oamenilor încă de la început, un prilej de bucurie, dar şi de iertare. Sărbătoarea Naşterii Domnului este sărbătoarea vieţii.

lupeni

Prin Întruparea sa, Fiul lui Dumnezeu ne-a descoperit valoarea şi frumuseţile vieţii. Mântuitorul a venit în lume pentru a da un sens nou existenţei omeneşti. În fiecare an, spiritul sărbătorilor de iarnă trezeşte în sufletul oamenilor bucurie, bunătate, îi face mai atenţi cu cei din jur, se gândesc şi la cei sărmani, întind o mână de ajutor.

Receptivi la semnificaţia Sfintei Sărbători şi dornici de a fi buni creştini, elevii Şcolii Gimnaziale Nr. 2 Lupeni, structură a Liceului Teoretic Mircea Eliade Lupeni, susţinuţi de părinţi inimoşi, membri ai Asociaţiei de părinţi Educaţia Pro şi îndrumaţi cu multă pricepere şi bucurie în suflet de cadrele didactice ale aceleiaşi şcoli au participat în perioada noiembrie-decembrie la activităţile derulate în cadrul Proiectului Educaţional Judeţean Bucuria de a fi, dăruind…

lupeni2Scopul proiectului a fost atragerea copiilor şi a părinţilor acestora în organizarea de activităţi extracurriculare de consolidare a comportamentelor prosociale şi de oferire a unor modele pozitive pentru comunitate ceea ce duce la educarea copiilor în spiritul prieteniei, al respectului şi al grijii faţă de semeni. De asemenea, proiectul a reprezentat o cale de cunoaştere a tradiţiilor şi ritualurilor specifice Crăciunului, deoarece copiii s-au întrecut în elaborarea unor scrisori către Moş Crăciun în limbile română, engleză şi franceză, au realizat desene pe aceeaşi temă şi s-au implicat în confecţionarea diferitelor obiecte specifice sărbătorii mult aşteptate, pe care le-au expus la târgul de Crăciun din holul şcolii. Din donaţiile făcute de părinţi, elevi şi de cadrele didactice s-au pregătit pacheţele copiilor cuminţi şi celor mai năpăstuiţi de soartă, din şcoală. Spiritul sărbătorii s-a simţit în inimile tuturor celor implicaţi, dar şi ale celor ce au beneficiat de generozitatea şi bunătatea acestora. Pe această cale, coordonatorii proiectului – Director adj., prof. Diana Mester, consilierul educativ, prof. Violeta Bozea, prof. înv. primar Violeta Haranguş, prof. Angelica Pîrvu, bibliotecar – Mariana Peptenaru, Preşedintele Asociaţiei de părinţi Educaţia Pro – prof. consilier şcolar Adrian Mircea, întregul colectiv de cadre didactice de la Şcoala Gimnazială Nr. 2 Lupeni, participante la activităţile proiectului, mulţumesc părinţilor şi elevilor pentru felul în care s-au arătat a fi buni creştini, dăruind din ceea ce au avut pentru a face sărbătorile frumoase şi altor copii.

lupeni3Ultima activitate a proiectului s-a derulat vineri, 18 decembrie şi s-a dovedit a fi una de amploare, implicând aproximativ 600 de elevi ai şcolii în programul artistic prilejuit de apropierea Crăciunului. Cu toţii, mici şi mari deopotrivă, elevi, părinţi şi cadre didactice s-au bucurat prin cânt, vers şi dans de semnificaţia sfintei sărbători. Întreaga serbare s-a vrut un un colind la fereastra sufletelor bune şi deschise al unei mari familii reunite în jurul bradului, de Crăciun, cea a Şcolii Gimnaziale Nr. 2 Lupeni.

[slideshow_deploy id=’17450′]