POLIŢIŞTII HUNEDORENI LA DATORIE, LA SFÂRŞIT DE AN

Pentru  ca zilele de sărbătoare din perioada trecerii dintre ani să fie petrecute în siguranţă, numărul poliţiştilor care vor acţiona în stradă a fost suplimentat 

DSC_0007

Pentru ca zilele de sărbătoare să se desfăşoare în condiţii de siguranţă perioada 29 decembrie 2014 – 04 ianuarie 2016, poliţiştii hunedoreni vor fi pregătiţi să acţioneze pentru prevenirea şi combaterea oricăror evenimente care pot afecta liniştea cetăţenilor şi să intervină atunci când sunt sesizaţi cu privire la comiterea unor fapte antisociale. În această perioadă, peste 300 de poliţiştii hunedoreni vor fi la datorie, în slujba comunităţii, pentru asigurarea unui climat de ordine, linişte şi siguranţă publică, astfel încât toţi cetăţenii să îşi petreacă sărbătorile în linişte.

DSC_0137

Din totalul de celor peste 300 de poliţişti care vor acţiona zilnic, vor face parte poliţişti din structurile operative, respectiv poliţişti de ordine publică, poliţişti de poliţie rutieră, poliţie transporturi, investigaţii criminale, investigarea fraudelor, arme, explozivi şi substanţe periculoase şi luptători de intervenţie rapidă. De asemenea, poliţişti  din toate structurile vor constitui o rezervă de intervenţie, fiind pregătiţi să acţioneze dacă situaţia impune.

DSC_0191

Poliţiştii vor acţiona pentru prevenirea și combaterea faptelor ilegale de orice natură, urmând a asigura ordinea publică la toate evenimentele specifice acestei perioade. Întrucât se aşteaptă o creștere a valorilor de trafic pe principalele artere din judeţ, poliţiştii rutieri vor desfăşura, în principal, acțiuni vizând fluidizarea circulației și prevenirea accidentelor rutiere.

Din punct de vedere al activităților comerciale și al combaterii evaziunii fiscale, poliţiştii structurilor de investigare a fraudelor vor intensifica activităţile de verificare a modului de depozitare, transport și valorificare a produselor alimentare, în timp ce poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase vor continua controalele în domeniul comercializării și a utilizării articolelor pe bază de amestecuri pirotehnice. Pe lângă aspectele economice și de respectare a legislației specifice acestor produse, materialele pirotehnice pot fi extrem de periculoase și pot conduce la accidente grave.

 Inspectoratul de Poliţie Judeţean Hunedoara le recomandă tuturor cetăţenilor să aibă în vedere un minim de măsuri de autoprotecţie pentru a petrece sărbătorile de iarnă în siguranţă.

Poliţiştii vă recomandă să evitaţi discuţiile în contradictoriu cu persoane necunoscute sau în stare de ebrietate şi să nu ripostaţi la agresivitatea lor verbală.

De asemenea, ocoliţi grupurile de persoane aflate sub influenţa băuturilor alcoolice sau cele care manifestă un comportament agresiv!

Consumând alcool în exces veţi avea şi o capacitate de reacţie redusă şi puteţi deveni cu uşurinţă victima unei infracţiuni sau a unui accident rutier.

Dacă sunteţi acostaţi pe stradă, nu ezitaţi să cereţi sprijinul celorlalţi trecători!

Pentru protecţia autovehiculului, poliţiştii vă recomandă ca atunci când parcaţi autoturismul să închideţi geamurile şi să vă asiguraţi apoi că l-aţi încuiat.

DSC_0123

Depozitaţi cumpărăturile în portbagaj şi nu lăsaţi la vedere bunuri de valoare, precum aparatură GPS, telefoane mobile, borsete sau serviete.

Când aţi pornit maşina pentru a se încălzi, nu vă îndepărtaţi de ea. Nu o lăsaţi pornită şi neasigurată nici atunci când o părăsiţi timp de câteva momente pentru a face cumpărături mărunte sau în incinta staţiilor de alimentare cu combustibil.

Dacă aveţi de făcut deplasări cu autoturismul, adaptaţi permanent viteza de deplasare la particularităţile de drum şi de trafic şi nu vă angajaţi în efectuarea de depăşiri neregulamentare.

Poliţiştii atrag atenţia asupra pericolului pe care îl constituie conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice şi a importanței folosirii centurii de siguranţă.

Este recomandat să nu conduceţi dacă vă simţiţi obosiţi şi să opriţi din când în când, pe parcursul traseului, pentru a vă destinde şi a vă reface forţele. Folosiţi corect luminile, atât pe timp de zi, cât şi pe timp de noapte!

Dacă un străin soseşte la uşa dumneavoastră:

Uneori, infractorii joacă anumite roluri pentru a aborda victimele (colindători, persoane care livrează colete, angajaţi ai unor furnizori de servicii), aşa că fiţi vigilenţi.

Nu permiteţi străinilor să intre în casă pentru a folosi telefonul, toaleta sau pentru a le oferi ceva.

Atunci când este neapărat nevoie ca un străin să intre în locuinţa dumneavoastră, chemaţi un vecin sau o rudă să vă însoţească.

Pentru siguranţa locuinţei dumneavoastră, atenţie şi la intrările secundare, cum ar fi uşile de la balcoane şi terase, intrările în garaje sau subsoluri care corespund cu locuinţa. Acestea vor avea încuietori suplimentare, dispuse la interior!

Evitaţi discuţiile despre bunurile de valoare pe care le aveţi în casă!

În cazul absenţelor îndelungate de la domiciliu, comunicaţi acest fapt numai persoanelor în care aveţi mare încredere. Rugaţi-i să vă supravegheze locuinţa, sau să acţioneze în aşa fel încât să nu se sesizeze lipsa dumneavoastră!

Când plecaţi de acasă încercaţi să creaţi aparenţa că se află cineva în locuinţă, prin diverse metode, respectiv instalarea unor dispozitive de aprindere şi stingere automată a luminilor în locuinţă sau colectarea frecventă a corespondenţei, de către un vecin sau o persoană de încredere.

Dacă plecaţi pentru o perioadă scurtă, puteţi aprinde luminile, porni radio-ul sau televizorul.

Încuiaţi uşile şi geamurile chiar şi atunci când plecaţi pentru câteva minute.

Nu lăsaţi sume mari de bani sau valori în locuinţă.

Nu lăsaţi bilete în uşă sau mesaje pe robotul telefonic prin al căror conţinut să informaţi străinii că aţi plecat în concediu!

Instruiţi-vă copiii ca, atunci când sunt singuri acasă, să nu deschidă uşa de acces în locuinţă persoanelor străine care spun că sunt trimişi de părinţi pentru a le da diverse obiecte!

Atunci când aţi fost martorii unor manifestări violente, anunţaţi imediat Poliţia prin SUNAT la 112!

[slideshow_deploy id=’13837′]