Medic clujean – salvat de salvamontişti

Un tânăr, medic rezident în Cluj,  aflat în vacanţă în Parâng s-a gândit să facă o drumeţie până pe Parângul Mare, deşi muntele era acoperit de ceaţă şi vântul bătea cu putere.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Salvamontiştii din Parâng împreună cu jandarmii montani au avut scotocit întregul masiv după ce un tânăr de 27 de ani, din Cluj, a cerut ajutor prin 112, pentru că a fost surprins de ceaţă pe unul din traseele montane şi s-a rătăcit. „În prima fază el nu a comunicat cu noi, noi doar am primit descrierea făcută de el. A spus că din locul în care se află, cât poate vedea pentru că era ceaţă deasă, se zăreau luminile de pe releul din Parâng. Iniţial s-a plecat cu o echipă formată din doi salvamontişti şi doi jandarmi ca mai apoi să se mai formeze o echipă de salvamontişti care să plece pe un alt traseu spre el. Am reuşit să luăm legătura cu el, când a prins un pic de baterie la telefon, şi l-am îndrumat către o stână din apropiere unde să se adăpostească de frig, până să ajungem noi la el şi să-l recuperăm”, a declarat Dumitru Bârlida, şeful Salvamont Petroşani. Pentru că în masiv s-a lăsat gerul, medicul şi-a dat seama că viaţa îi este în real pericol şi i-a ascultat întocmai pe salvatori. „S-a dus la stâna unde şi-a făcut un foc şi ne-a aşteptat cuminte până să ajungem la el. L-am găsit în stare bună, era speriat şi spre ora 22 l-am adus la cabana unde era cazat”, a mai spus şeful Salvamont Petroşani.

[slideshow_deploy id=’19869′]