S-a semnat acordul de asociere pentru modernizarea drumului spre Parâng

Conducerile Consiliului Judeţean Hunedoara şi Primăriei Municipiului Petroşani au semnat, miercuri, parteneriatul în vederea modernizării drumului care face legătura cu staţiunea Parâng. Un proiect care, spun autorităţile, se va finaliza cel mai târziu anul viitor.

david-si-iacob

Acordul de asociere a fost semnat de primarul municipiului Petroşani, Tiberiu Iacob – Ridzi, şi preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara, Adrian  David, în prezenţa unor consilieri locali, dar şi a unor investitori în turism din staţiunea Parâng.

“Este un moment important pentru municipiul Petroşani şi Consiliul Judeţean pentru că este un acord de asociere pe care îl semnăm pentru drumul judeţean care face legătura între zona Rusu şi zona Parâng. E primul document important pe acest an pe care îl semnăm. Îi mulţumesc domnului preşedinte al CJ Hunedoara, Adrian David, în primul rand pentru că s-a ţinut de cuvânt şi cred că una dintre principalele calităţi ale unui om şi politic, dar şi din cadrul aministraţiei este să se ţină de cuvânt”,  a declarat Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroşani.

Preşedintele CJ Hunedoara, Adrian David, a recunoscut că intenţii au mai fost, dar promite că, de această dată, proiectul se va şi materializa.

“Întreaga comunitate din Valea Jiului aşteaptă cu nerăbdare ca drumul judeţean 705F, spre Parâng, să fie asfaltat şi astfel să dăm drumul viitoarelor investiţii în zonă. E nevoie de această investiţie pentru a veni în sprijinul administraţiei locale care se străduieşte de o bună perioadă de timp să revigoreze masivul Parâng. Am facut o promisiune la începutul mandatului de consilier judeţean. Atunci, împreună cu colegul meu Adrian Zvâncă, eram pionierii acestui proiect, iar astăzi reuşim să semnăn acordul de asociere, după ce ambele consilii – CJ Hunedoara şi CL Petroşani – şi-au dat votul în unanimitate pentru a înfăptui acest lucru. Urmează ca la finalul lunii ianuarie să supunem aprobării consilierilor judeţeni actualizarea studiului de fezabilitate, pentru a putea demara procedura de achiziţie publică pentru proiectare plus execuţie a acestui tronson de drum. E o investiţie pe care o vom face cu un plan multianual, dar dacă vom avea resursa necesară o vom finaliza în anul 2016. Dacă nu reuşim, cel târziu în 2017 vom finaliza proiectul.

Nu este pentru prima dată când CJH se aventurează în acest tip de lucrare de modernizare a drumului spre Parâng, dar vă asigur este ultima dată când se aventurează pentru că de data aceasta o vom şi face. Nu există niciun motiv să ne răzgândim. Cu siguranţă anul acesta vom vedea oamenii la lucru spre Parâng”,  a declarat Adrian David, preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara.

Oficialii prezenţi la semnarea parteneriatului au precizat că, drumul spre Parâng este practic fundaţia, absolut necesară, pentru dezvoltarea turismului în staţiunea Parâng.

[slideshow_deploy id=’19661′]