Două locuri de muncă disponibile la Primăria Municipiului Deva

Primăria Municipiului Deva, Județul Hunedoara organizează concurs de execuție pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcțiilor publice de execuție vacante, după cum urmează:

Primaria_Deva

  1. expert, clasa I, grad profesional superior din cadrul Compartimentului local pentru romi;
  2. referent, clasa III grad profesional superior din cadrul Compartimentului constatare persoane fizice, al Serviciului impozite şi taxe locale.

Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare.

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei publice sunt:

  • expert, clasa I, grad profesional superior:
    • studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă;
    • vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice -minimum 9 ani;
    • certificat de calificare „Expert local pe problemele romilor”;
    • cunoştinţe operare calculator  (Windows, Word, Excel, Internet) – nivel de bază;
    • apartenenţa la minoritatea romă, dovedită cu o adeverinţă din partea unei organizaţii (civică, obştească, politică) legal constituite a romilor prin care se atestă apartenenţa candidatului la ernia romă.
  • referent, clasa III, grad profesional superior:
    • studii medii, absolvite cu diplomă de bacalaureat;
    • vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice, minimum 9 ani;
    • cunoştinţe operare calculator (Windows, Word, Excel, Internet) nivel de bază

Concursul se va organiza conform calendarului următor:

  • 26 ianuarie 2016: termenul limită de depunere a dosarelor;
  • 09 februarie 2016, ora 11:00: proba suplimentară de testare a cunoştinţelor de calculator (eliminatorie);
  • 10 februarie 2016, ora 11:00: proba scrisă;
  • data și ora interviului vor fi comunicate ulterior.

Dosarele de înscriere la concurs trebuie să conţină, în mod obligatoriu, documentele prevăzute de art. 49, alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 611/2008.

Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială. Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul Primăriei Municipiului Deva din Deva, Piața Unirii nr. 4, Județul Hunedoara, telefon 0254/213.435, 0254/218.579, interior 112.

[slideshow_deploy id=’24093′]