joi, ianuarie 21st, 2016

 

Ninsoarea a dat peste cap Petroşaniul

  Drumarii au intervenit la deszăpezire, în prima fază pe arterele principale, însă nu reuşesc să ţină drumurile curate din cauza ninsorii abundente. Aşa se face că pe străduţe n-au mai reuşit să intre, iar încă de la prânz de când a început să ningă abundent, zăpada s-a aşternut şi face circulaţia imposibilă. „În nordul municipiului n-a trecut nici o singură maşină, cred că iarăşi au fost luaţi prin surprindere. Nimeni nu se aştepta să ningă în ianuarie, dar sunt primii la primărie când trebuie să-şi încaseze banii pentru deszăpezireCItește mai departe


Invitaţie la consultări pe tema Strategiei Energetice Naţionale

Asociațiile producătorilor, procesatorilor, distribuitorilor și furnizorilor de energie, precum și asociațiile consumatorilor sunt invitate de Ministerul Energiei la consultări pe marginea procesului de elaborare a Strategiei Energetice Naționale: 2016-2030, cu perspectiva anului 2050.   Consultarea propriu –  zisă va avea loc pe data de 27 ianuarie 2016, la ora 10.00, la sediul Ministerului Energiei, de pe Splaiul Independenței 202 E, sector 6, București. Asociațiile interesate să participe la această întâlnire sunt rugate să-și desemneze un reprezentant și să confirme prezența la adresa de e-mail: [email protected], până la data 25 ianuarieCItește mai departe


Poliţist condamnat pentru i-a facilitat, ilegal,  lui Simota o întâlnire cu familia

Şase luni de închisoare cu suspendare a primit un fost poliţist de la Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Alba, după ce în anul 2013,  în timp ce îl escorta pe omul de afaceri Alin Simota, aflat la vremea respectivă în arest preventiv, s-a abătut de la traseul stabilit  pentru a-i facilita acestuia o întâlnire cu membrii familiei şi cu alte persoane. Curtea de Apel Alba Iulia a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul Lupea Ioan Sebastian, fost agent şef principal de poliţie,CItește mai departe


Atenţionare meteo cod galben de ger!

Judeţul Hunedoara se află de astăzi, 21 ianuarie şi până luni, 25 ianuarie, sub cod galben de ger. În acest interval de timp, va fi vreme deosebit de rece, geroasă noaptea şi dimineaţă, cu minime locale care vor coborî sub -15 grade în cursul nopţilor de 22/23 şi 23/24 ianuarie. Ca urmare a acestei atenţionări, la nivelul Municipiului Deva a fost instituit serviciul de permanenţă în cadrul Primăriei, pentru asigurarea intervenţiei rapide în ceea ce priveşte protecţia populaţiei şi a bunurilor aparţinând instituţiei (cămine şi locuinţe sociale, imobile proprii, sediiCItește mai departe


Simota pus în libertate printr-o decizie contrară celor stabilite de Curtea Constituţională!

Hotărârea luată de judecătorul devean care a dispus punerea de îndată a omului de afaceri Alin Simota contravine chiar dispoziţiilor Curţii  Constituţionale a României.   La jumătatea lunii decembrie, un magistrate al Judecătoriei Deva a dispus eliberarea de îndată din închisoare a lui Alin Simota pe motiv că şi-ar fi ispăşit pedeapsa. „Admite cererea formulată de condamnatul Simota Alin şi în consecinţă: În baza art. 597, 598 alin. 1 lit. d N.C.p.p. constată că deţinutul a executat pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin s.p. nr. 2251/2014 a Judecătoriei DevaCItește mai departe


Minor condamnat pentru complicitate la tâlhărie internat într-un centru educativ

 Reprezentamţii Birourilor de Investigații Criminale şi Ordine Publică  Orăştie au pus în executare o sentinţă penală emisă de Judecătoria Orăştie, care a condamnat un minor în vârstă de 15 ani, din Orăştie,  la 2 ani de internare într-un centru educativ, pentru comitere infracţiunii de complicitate la tâlhărie. Minorul a fost depus de escorta de poliţişti în  Centrul Educativ Buziaşi, în vederea ispăşirii pedepsei.  Potrivit IPJ Hunedoara, adolescentul a fost cercetat şi condamnat pentru comiterea, în zona pieţei agro-alimentare din Orăştie, a unei infracţiuni de tâlhărie. „Fapta a avut loc înCItește mai departe


Îngrijiri medicale de strictă necesitate pentru petroşăneni

  Persoanele care au nevoie de îngrijiri medicale primare vor putea apela la serviciile celor de la Crucea Roşie Petroşani. Aceştia au în vedere înfiinţarea unui centru de îngrijiri premedicale. „Vrem să realizăm un astfel de centru unde persoanele care au nevoie de îngrijiri medicale să vină la noi. Le vom acorda îngrijiri medicale care nu necesită prezenţa unui medic şi aici mă refer la măsurarea tensiunii şi a glicemiei, pansamente şi alte servicii de acest gen”, a declarat Felicia Vitan, preşedintele Crucii Roşii Petroşani. Municipalitatea de la Petroşani seCItește mai departe


Transportul din Petrila, dezbătut la Deva

  Ilie Păducel a plecat la Deva pentru a rezolva problema transportului local. Primarul oraşului Petrila, Ilie Păducel se află în drum spre Consiliul Judeţean Hunedoara unde va discuta cu preşedintele instituţiei, Adrian David, pentru a găsi o rezolvare urgentă la problema transportului în comun. “Sunt în drum spre Deva unde mă întâlnesc cu preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara, Adrian David pentru a rezolva problema. Pentru moment am reuşit să suplinim parţial lipsa acestor microbuze. Am pus la dispoziţia copiilor autobuzele şcolare pe care le avem până rezolvăm problema”, a declaratCItește mai departe


Gabriel Petrescu, accidentat în subteranul Minei Lonea

Directorul Minei Lonea, Gabriel Petrescu a suferit un accident de muncă în subteranul Minei Lonea. Acesta şi-a rupt piciorul, și a fost transportat la Spitalul de Urgenţă din Petroşani pentru a i se acorda îngrijiri medicale. La faţa locului s-a deplasat şi un echipaj de Poliţie. Directorul Minei Lonea, Gabriel Petrescu, se afla ]n subteranul minei pentru a face verificari la locurile de munca. Acesta se afla pe o galerie principala in momentul in care a calcat pe un bolovan si si-a fracturat glezna Revenim cu amanunte [slideshow_deploy id=’22083′]


Noua taxă de sub bloc creşte impozitele, la Petroşani

Contribuabilii vor avea de achitat o nouă taxă, începând de anul acesta. Potrivit noului cod fiscal, s-a introdus şi plata taxei pentru terenul de sub bloc. Astfel, la Petroşani, în zona de centru taxele şi impozitele vor creşte cu aproape 30 de lei, în zonele mărginaşe acestea fiind mai mici. “De anul acesta se plăteşte taxa pentru terenul de sub bloc. Aceasta se calculează în funcţie de numărul de etaje, numărul de locuinţe şi suprafaţa totală a blocului. Anul acesta, faţă de anul trecut, în zona A se va percepeCItește mai departe


Ce se întâmplă cu angajaţii de la CEH?

  Pensionări şi reduceri de cheltuieli. După declararea insolvenţei Complexului Energetic Hunedoara, conducerea societăţii caută să reducă drastic cheltuielile. Sunt vizaţi angajaţii care îndeplinesc condiţiile de pensionare. “Sunt posturi neproductive unde există posibilitatea să fie desfiinţate sau să se comaseze anumite sectoare de activitate. În ceea ce priveşte personalul care îndeplineşte condiţiile de pensionare acesta poate pleca doar la cerere. Pensionarea este un drept nu o obligaţie. Avem situaţii unde sunt persoane care vor să plece prin pensionare şi ne rugăm de ele să rămână pentru că nu avem cuCItește mai departe


Percheziţii într-un dosar de evaziune fiscală şi spălare

Peste 180 de poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, efectuează 67 de percheziţii în municipiul Bucureşti şi în judeţele Ilfov, Giurgiu, Constanţa, Hunedoara şi Brăila. Vor fi puse în executare 41 de mandate de aducere, emise pe numele mai multor persoane bănuite de evaziune fiscală, spălare de bani şi cesiuni fictive. Din cercetări a reieşit că cei în cauză, membri ai unui grup specializat în săvârşirea de infracţiuni economice, ar fi desfăşurat activităţi ilicite în domeniul construcţiilor, protecţieiCItește mai departe


PREMII PENTRU CEI MAI BUNI SPORTIVI HUNEDORENI

Judeteana pentru Sport şi Tineret Hunedoara organizeaza PREMIEREA CELOR MAI BUNI SPORTIVI SI TINERI HUNEDORENI PE ANUL 2015. Evenimentul este programat pentru miercuri, 27 ianuarie a.c. , de la ora 14.00 și va avea loc la Sala de conferinte a Teatrului de Arta Deva. În cadrul acestui eveniment vor fi recompensati sportivii și tinerii care au obţinut rezultate remarcabile în competițiile naţionale şi internaţionale în curul anului sportiv 2014.În alcătuirea clasamentelor au fost luate în considerare doar rezultatele sportive omologate de Ministerul Tineretului și Sportului. Astfel,în cadrul disciplinelor olimpice, celCItește mai departe


CERCETĂTORII DE LA INSEMEX AU FINALIZAT RAPORTUL ”COLECTIV”

Potrivit unei informații dată astăzi publicității de către dr.ing. George Artur Găman, specialiștii Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Securitate Minieră și Protecție Antiexplozivă (INSEMEX) din Petroșani au finalizat expertiza în cazul incendiului produs, la sfârșitul lunii octombrie 2015, în clubul Colectiv din București. ”Draftul raportului este gata. El numără câteva sute de pagini și anexe. Așa cum am promis, săptămâna viitoare raportul va fi predat Institutului Național de Expertize Criminalistice”, a declarat directorul INSEMEX Petroșani, George Artur Găman, pentru Agenția Națională de Presă Agerpres. Găman a mai  precizat că nu poateCItește mai departe


S-a stabilit graficul evaluărilor naționale

 Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice a anunțat că  evaluările anuale pentru elevii de clasa a II-a, a IV-a şi a  VI-a vor avea loc în perioada 23 mai – 10 iunie, potrivit metodologiei de organizare şi desfăşurare a acestor testări.   Conform calendarului, evaluările vor avea loc etapizat. Astfel, pentru clasa a VI-a  testările se vor ţine în data de 23 mai la Limbă şi comunicare,  24 mai – Matematică şi ştiinţe. Pentru      clasa a IV-a exacemenel sunt programatew astfel: 30 mai: Limba română, 31 mai: Matematică, 2 iunie: Limba maternă. Pentru elevii dinCItește mai departe