Ce se întâmplă cu angajaţii de la CEH?
Pensionări şi reduceri de cheltuieli. După declararea insolvenţei Complexului Energetic Hunedoara, conducerea societăţii caută să reducă drastic cheltuielile. Sunt vizaţi angajaţii care îndeplinesc condiţiile de pensionare.

“Sunt posturi neproductive unde există posibilitatea să fie desfiinţate sau să se comaseze anumite sectoare de activitate. În ceea ce priveşte personalul care îndeplineşte condiţiile de pensionare acesta poate pleca doar la cerere. Pensionarea este un drept nu o obligaţie. Avem situaţii unde sunt persoane care vor să plece prin pensionare şi ne rugăm de ele să rămână pentru că nu avem cu cine îi suplini. Nu putem pensiona acele persoane unde nu există alt personal calificat în domeniu”, a mai spus sursa citată.
După ce ani la rândul s-au achiziţionat materiale care acum zac pe stocurile CEH, a venit rândul să se facă economii chiar şi la hârtia de la imprimantă.
“Planul de restructurare are mai multe elemente printre care se are în vedere reducerea cheltuielilor şi creşterea veniturilor. Va trebui făcut astfel încât să nu oprim activitatea şi să dovedim că în cei trei ani de insolvenţă putem restitui banii creditorilor. Am discutat cu colegii de la sucursale şi le-am explicat că în momentul de faţă trebuie să amânăm unele cheltuieli, adică dacă într-un birou s-a stricat o imprimantă nu cumpărăm alta, ci mergem în alt birou. Trebuie să demonstrăm că putem reduce cheltuielile”, a mai spus sursa citată.
În trei ani de funcţionare Complexul Energetic Hunedoara a acumulat datorii de 1,2 miliarde de lei. Procedura generală a insolvenţei a fost deschisă şi numit administrator judiciar.
[slideshow_deploy id=’22083′]
Știri asemănătoare
MEDALIE DE BRONZ PENTRU CS INTER PETRILA LA CUPA ROMÂNIEI U15 LA LUPTE!
Performanță frumoasă pentru sportul petrilean la Cupa României U15 la lupte, competiție desfășurată în weekendulCItește mai departe
Biblioteca județeană „Ovid Densușianu” Hunedoara-Deva a aderat la Alianța Internațională a Bibliotecilor de pe Drumul Mătăsii
În urmă cu 13 ani, Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva a avut inițiativaCItește mai departe
Laureații Concursului Național de Literatură „Ioan Slavici” de la Cluj Napoca, ediția a XIV-a
Între 29 octombrie și 2 noiembrie 2026, Cluj-Napoca a găzduit cea de-a XIV-a ediție aCItește mai departe
Trafic deviat pe DN66 joi, 5 noiembrie, la Petroșani pentru montarea pasarelei pietonale
Primăria municipiului Petroșani informează că traficul rutier va fi închis, joi, 5 noiembrie, între oreleCItește mai departe
Scriitorul francez André Malraux, omagiat la Biblioteca Municipală „Valeriu Butulescu” Petroșani, la împlinirea a 125 de ani de la naștere
La 3 noiembrie 2026 se împlinesc 125 de ani de la nașterea lui André MalrauxCItește mai departe
”Geometrii urbane” la cea dea XV-a ediție a concursului național de fotografie „Locuri de lângă noi” de la Petroșani
Casa de Cultură a Studenților din Petroșani organizează în luna noiembrie 2026, cea de-a XV-aCItește mai departe
Jurnalistul, scriitorul și muzicianul hunedorean Mircea Eugen Goian va primi titlul de Cetățean de Onoare al Comunei Săvârșin
Apreciatul jurnalist, scriitor și muzician Mircea Eugen Goian va primi titlul de Cetățean de OnoareCItește mai departe
Comunitățile de energie: 15,6 milioane de euro disponibili și o oportunitate pentru locuitorii din Hunedoara de a-și reduce facturile
Fondurile europene din Programul Dezvoltare Durabilă și Tranziție Justă 2021–2027 pot susține instalarea de panouriCItește mai departe
