Inventatorul Corneliu Birtok-Băneasă şi-a deschis sufletul în faţa elevilor hunedoreni

 

Membrii Birourilor Executive ale Consiliilor Elevilor de la unitățile de învățământ din județ s-au întâlnit, la sediul Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara cu  ing. drd. Corneliu Birtok-Băneasă, unul dintre cei mai premiaţi români la saloanele internaţionale de inventică.
birtokisj

Potrivit informaţiilor oficiale, Corneliu Birtok-Băneasă a prezentat elevilor, consilierilor educativi și inspectorilor școlari prezenți la întâlnire traseul său educațional, cu momentele cheie care i-au marcat existența și formarea. Încă din copilărie și-a dovedit pasiunea pentru domeniul tehnic, optând pentru o școală profesională, în care și-a dovedit talentul și priceperea cu ocazia unor concursuri județene și naționale. Inventivitatea și abilitățile practice i-au fost completate de o solidă pregătire teoretică prin studiile universitare de la Facultatea de Inginerie din Hunedoara. În perioada studenției a fost remarcat de profesorii universitari, care l-au îndrumat și l-au susținut să participe la concursuri și saloane de inventică, să publice articole științifice. A obținut de-a lungul timpului peste treizeci de medalii la saloane de invenții din țară și din străinătate, fiind distins cu titlul de „Cel mai bun inventator” la Salonului Internațional de Invenții și Investiții de la Moscova, 2010. În prezent este doctorand al Universității din Petroșani.
Domnul Corneliu Birtok-Băneasă i-a îndemnat pe elevi să creadă în propriile puteri și să-și urmeze drumul cu perseverență, indiferent de domeniul pe care îl vor alege. De asemenea, și-a manifestat dorința de a-i sprijini și promova pe tinerii inventatori, un exemplu fiind elevul Paul Macarie de la Colegiul Tehnic Energetic „Dragomir Hurmuzescu” Deva, care a fost invitat să-și prezinte proiectul unei invenții în domeniul electronicii.
La finalul întâlnirii, inspectorul școlar general Maria Ștefănie l-a felicitat pe inventatorul hunedorean pentru realizările sale, îndemnându-i pe elevi să-și descopere propriile talente și aspirații, având în persoana invitatului un model demn de urmat.

[slideshow_deploy id=’27028′]