Care sunt criteriile pentru anvelopări la Petroşani?

Au fost stabilite criteriile pentru imobilele care intră în programul de anvelopare. Astfel, cei care au taxele şi impozitele plătite la zi au întâietate la anvelopare.

reabilitare_termica
“Am discutat cu reprezentanţii asociaţiilor de proprietari despre punctajele care urmează să le stabilim pentru ierarhizarea blocurilor care vor intra în programul de anvelopare şi am căzut de acord să fie patru criterii principale, e vorba de vechimea blocului, de fondurile strânse de către locatari, materialul din care sunt făcute blocurile,cărămidă sau beton. Un alt criteriu este cel al plăţii taxelor şi impozitelor locale”, a declarat Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroşani.

Deocamdată ghidurile de finanţare privind anveloparea termică nu au fost lansate, însă reprezentanţii municipalităţii speră ca în acest program să fie cuprinse cât mai multe imobile astfel încât să crească gradul de confort al locatarilor.

[slideshow_deploy id=’19869′]