Primăria Petroșani acordă și în 2016 tichete sociale de Paște pentru nevoiași

Potrivit unei hotărâri adoptate, zilele trecute, de Consiliul local al municipiului Petroșani, autoritățile locale din Petroșani vor acorda și n anul 2016 tochete sociale pentru persoanele singure și/sau familiile cu probleme sociale în vederea achiziționării de alimente de bază. Beneficiile sociale vor fi acordate sub forma unor tichete sociale, cu ocazia sărbătorilor pascale din acest an.

tichete sociale varstnici doi.jpg

Potrivit directorului Direcției de Asistență Socială din Primăria Petroșani, Cristina Mraz, tichetele sociale se vor acorda, persoanelor care îndeplinesc următparele condiții:

  • beneficiază de venitul minim garantat;
  • beneficiază de cantină socială;
  • beneficiază de alocație pentru susținerea familiei;
  • sunt pensionari cu venituri cumulate mai mici de 800 de lei;
  • sunt persoane cu handicap grav sau accentuat care nu realizează alte venituri în afara indemnizației de handicap și indemnizație de însoțitor pentru persoanele cu handicap grav;
  • șomeri indemnizați cu venituri de până la 750 de lei.

Valoarea unui tichet social acordat cu ocazia sărbătorilor pascale de Primăria Petroșani este de 70 de lei.

”Având în vedere prevederile legislației din România cu orivire la combaterea riscului de excluziune socială, dar și având în vedere că situația socială actuală a unei părți însemnate din populația Văii Jiului și, implicit, a municipiului Petroșani este tot mai precară, am propus Consiliului local să accepte acordarea unor tichete sociale pentru sărbătorile pascale, așa cum am procedat în fiecare an, pentru categoriile sociale vulnerabile din punct de vedere social din orașul nostru.  Vor fi acordate câte 7 tichete valorice de 10 lei fiecare, tichete care vor putea fi utilizate exclusiv pentru achiziția de alimente de bază din unitățile comerciale din municipiul Petroșani”, explică Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani.

Tichete sociale vor fi distibuite prin intermediul Direcției de Asistență Socială din Primăria Petroșani, în cursul lunii aprilie.

[slideshow_deploy id=’19869′]