Arii protejate din judeţul Hunedoara au nevoie de custode
O serie de arii naturale protejate din judeţul Hunedoara au nevoie de custode, iar Agenţia de Protecţie a Mediului Hunedoara își exprimă speranța că entități eligibile ca ONG-uri, UAT-uri, universități vor fi interesate de obținerea custodiei acestora.

Demersul are drept scop asigurarea unui management corespunzător al patrimoniului verde al județului.
Ariile protejate pentru care se caută custode sunt Locul fosilifer Lăpugiu de Sus, Pădurea Chizid, Apele mezotermale Geoagiu-Băi, Rezervația Boholt, Cheile Cernei, Dealul Cetății împreună cu Dealul Colț și Dealul Zănoaga; Dealul Cetății Deva, Pădurea Bejan, Rusca Montană, împreună cu Pădurea Pleșu, Ținutul Pădurenilor, împreună cu Codrii seculari de pe valea Dobrișoarei și Prisloapei, Tufurile Calcaroase din Valea Bobâlna, împreună cu Tufurile Calcaroase de la Valea Bobâlna, Pădurea Povernii — Valea Cernită, Râul Mureș între Brănișca și Ilia, Piemontul Munților Metaliferi și Vântului, împreună cu Măgura Uroiului
Dosarele pentru atribuirea în custodie se depun la Agenția Națională pentru Protecția Mediului (ANPM) până la data de 1.04.2016 (data înregistrării la registratură ANPM), la sediul din Splaiul Independenței nr. 294, Corp B, Sector 6, București.
[slideshow_deploy id=’20328′]
Știri asemănătoare
MEDALIE DE BRONZ PENTRU CS INTER PETRILA LA CUPA ROMÂNIEI U15 LA LUPTE!
Performanță frumoasă pentru sportul petrilean la Cupa României U15 la lupte, competiție desfășurată în weekendulCItește mai departe
Biblioteca județeană „Ovid Densușianu” Hunedoara-Deva a aderat la Alianța Internațională a Bibliotecilor de pe Drumul Mătăsii
În urmă cu 13 ani, Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva a avut inițiativaCItește mai departe
Laureații Concursului Național de Literatură „Ioan Slavici” de la Cluj Napoca, ediția a XIV-a
Între 29 octombrie și 2 noiembrie 2026, Cluj-Napoca a găzduit cea de-a XIV-a ediție aCItește mai departe
Trafic deviat pe DN66 joi, 5 noiembrie, la Petroșani pentru montarea pasarelei pietonale
Primăria municipiului Petroșani informează că traficul rutier va fi închis, joi, 5 noiembrie, între oreleCItește mai departe
Scriitorul francez André Malraux, omagiat la Biblioteca Municipală „Valeriu Butulescu” Petroșani, la împlinirea a 125 de ani de la naștere
La 3 noiembrie 2026 se împlinesc 125 de ani de la nașterea lui André MalrauxCItește mai departe
”Geometrii urbane” la cea dea XV-a ediție a concursului național de fotografie „Locuri de lângă noi” de la Petroșani
Casa de Cultură a Studenților din Petroșani organizează în luna noiembrie 2026, cea de-a XV-aCItește mai departe
Jurnalistul, scriitorul și muzicianul hunedorean Mircea Eugen Goian va primi titlul de Cetățean de Onoare al Comunei Săvârșin
Apreciatul jurnalist, scriitor și muzician Mircea Eugen Goian va primi titlul de Cetățean de OnoareCItește mai departe
Comunitățile de energie: 15,6 milioane de euro disponibili și o oportunitate pentru locuitorii din Hunedoara de a-și reduce facturile
Fondurile europene din Programul Dezvoltare Durabilă și Tranziție Justă 2021–2027 pot susține instalarea de panouriCItește mai departe
