Managementul CEH numai corporatist nu a fost

Conducerea Complexului Energetic Hunedoara “numai corporatistă nu a fost”. Ministrul Energiei, Victor Grigorescu este de părere că societatea energetică a fost condusă de manageri care nu au avut legătură directă cu profesionalismul.

37

“Voi vorbi despre fapte şi cifre, evitând să formulez opinii asupra implicaţiilor şi influenţelor politice manifestate de-a lungul timpului asupra resurselor financiare, resurselor economice şi a managementului complexului, a cărui guvernanţă numai corporatistă nu a fost. Voi începe cu evoluţia economico-financiară a Complexului în perioada 2013-2015. Este evident că situaţia Complexului a suferit o depreciere continuă, cu repercursiuni asupra fluxului numerar, conducând la înregistrarea unor datorii colosale către furnizori şi către bugetul de stat”, arată în răspunsul oferit de ministrul Energiei Victor Grigorescu.

Trei luni ale anului trecut, Complexul Energetic Hunedoara a fost condus de Emil Floruţ, care a fost numit manager în baza unei ordonanţe corporatiste. Acesta a fost revocat din funcţie la finele anului trecut, iar apoi Floruţ s-a adresat instanţei de judecată.

Astfel, potrivit datelor oficiale ale Ministerului Energiei, în anul 2014, CEH a avut o pierdere de 147.644.355 de lei. Suma s-a sublat în 2015, când societatea a încheiat cu o pierdere de 352.308.913 de lei. Apogeul este anul 2015 când rezultatele preliminare indică o pierdere de 906.126.476 de lei.

[slideshow_deploy id=’27028′]



(Următoarea știre) »