Ajutor de şomaj şi venituri în completare pentru disponibilizaţii de la CEH

Ministerul Energiei promite măsuri de sprijin pentru cei care vor pleca din sistem de la Complexul Energetic Hunedoara, dar numai ajutor de şomaj şi venituri în completare.

bani

„Imediat ce conducerile executive ale CEH, CNLO şi CNU  vor transmite planurile de disponibilizare, Ministrul Energiei va iniţia procedura legală de modificare şi completare a OUG 19/ 2015 şi OUG 36/ 2013, astfel încât şi personalul care urmează să fie disponibilizat de la cele trei unităţi să beneficieze de măsurile de protecţie socială prevăzute de lege în cazul concedierilor colective”, a precizat Dănuţ Adrian Ciontea, şeful Biroului de Comunicare şi Relaţii Publice din cadrul Ministerului Energiei, într-un răspuns adresat Federaţiei Naţionale Mine şi Energie. Ciontea spune că sumele necesare există, fiind prevăzute în bugetul asigurărilor de şomaj, de unde se vor achita. Numai că nu vom mai vorbi despre plăţile compensatorii, ci doar despre indemnizaţia de şomaj şi veniturile în completare.

Dacă se vor vrea concedieri colective de personal, angajaţii pierd aşadar salariile compensatorii, care erau acordate în baza CCM, iar administratorul judiciar este de părere că la Complexul Energetic Hunedoara este absolut necesară aplicarea unui program de restructurare şi reorganizare, mai ales că nu există premise pentru creşterea veniturilor la un nivel care să poată susţine actuala structură  organizatorică, asta pe lânga celelalte măsuri de reducere a costurilor.

[slideshow_deploy id=’30675′]