Se extind controalele din unitățile sanitare

Ministerul Sănătăţii, pe baza analizei situaţiei existente, a elaborat un plan de măsuri şi a decis ca primă etapă în acest sens extinderea în regim de urgenţă a prelevării testelor de sanitaţie privind utilizarea tuturor biocidelor folosite în cadrul unităţilor sanitare cu patruri.

Controale_la_unitatile_sanitare_1

Acţiunea se va derula prin controale încrucişate în unităţile sanitare în care au fost depistate neconformităţi cu prilejul acţiunilor de control anterioare.

Până în acest moment au fost prelevate 133 de teste de sanitaţie din alte produse biocide utilizate de unităţile sanitare din 6 judeţe (Dolj, Gorj, Ialomiţa, Ilfov, Neamţ, Vrancea), dintre care 8 au fost neconforme.

Rezultatele complete vor fi făcute publice şi transmise tuturor factorilor de  decizie împreună cu propunerile de măsuri care se impun, spun reprezentanții Ministerului Sănătății. Măsurile sunt parte a Planului Naţional de Control al Infecţiilor Nosocomiale demarat de Ministerul Sănătăţii, care îşi propune totodată o serie măsuri legislative în materie, un plan adecvat de investiţii şi instruirea personalului implicat in activitatea de prevenire, supraveghere, diagnostic si control al infectiilor nosocomiale.

[slideshow_deploy id=’17636′]